ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1551/2022

HOTĂRÂRE

16.03.2022

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1551/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 23 septembrie 2021, recurentul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu termen de judecată la data de 1 februarie 2023.

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată de recurentul A. în dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că, în raport de datele concrete ale dosarului, nu se poate reține existența unei tergiversări prin încălcarea termenului optim și previzibil de soluționare a cauzei, arătând instanța că, din examinarea argumentelor din contestația formulată de către recurent, se constată că acesta este nemulțumit în fapt de fixarea primului termen de judecată, iar o contestație privind tergiversarea procesului nu poate avea ca obiect o cerere de preschimbare de termen. Astfel, a apreciat instanța că fixarea primului termen de judecată nu se înscrie în ipotezele avute în vedere de către legiuitor care se circumscriu unei contestații la tergiversarea procesului.

Împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022, petentul A. a formulat plângerea prevăzută de dispozițiile art. 524 alin. (5) C. proc. civ., aceasta fiind înregistrată sub nr. x/2021/a1.2.

În motivarea plângerii, a arătat, în esență, petentul că nerespectarea termenului prevăzut de art. 201 alin. (3) sau (4) C. proc. civ. a generat o încălcare a dreptului său la un proces echitabil în ceea ce privește necesitatea soluționării cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2021 într-un termen rezonabil. Apreciază petentul că dispozițiile art. 522-526 C. proc. civ. trebuie interpretate și aplicate în acord cu principiile apărate de Convenție și Constituția României, iar în raport de calitatea petentului de deținut, termenul rezonabil, drept componentă a dreptului la apărare, reprezintă o parte integrantă a "condițiilor de detenție", pentru care, afirmă petentul, Statul Român este răspunzător. Mai arată petentul că, din perspectiva obligației instanței de a respecta temenul impus de lege, caracterul rezonabil trebuie să fie unul inclusiv sau nu exclusiv, iar maniera în care instanța a soluționat contestația sa la tergiversarea procesului este, în raport de aspectele astfel indicate, una netemeinică și nelegală.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu aspectele învederate prin plângere, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că plângerea formulată de A. este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Articolul 522 alin. (2) C. proc. civ. precizează expres și limitativ situațiile în care părțile sau/și procurorul pot face contestația, mecanismul unei astfel de proceduri specifice reprezentând un remediu oferit de normele de procedură care vizează, în principal întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații, iar nu o sancțiune aplicată judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.

Cazurile prevăzute de acest articol privesc pasivitatea instanței de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită, respectiv obligația de a lua o măsură sau a îndeplini un anumit act.

Aplicând aceste aspecte teoretice contextului cauzei de față, coroborat cu observarea stadiului procesual al dosarului nr. x/2021, ce are prim termen de judecată stabilit la data de 1 februarie 2023, se reține, dintr-o primă perspectivă, că Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a respectat dispozițiile legale în vigoare și a procedat, mai întâi, la regularizarea cererii de recurs, la comunicarea actelor de procedură către părți și ulterior a trecut la fixarea primului termen de judecată, posibilitatea de acordare a acestuia fiind limitată de motive obiective, respectiv de capacitatea completurilor de judecată de a soluționa dosarele înregistrate la nivelul secției, în raport de numărul de dosare din ședințele de judecată și de complexitatea acestora. Astfel, nu poate fi reținută teza unei pasivități a instanței de judecată învestită cu soluționarea recursului, în vederea realizării demersurilor necesare stabilirii primului termen de judecată.

De altfel, din analiza aspectelor alegate de petent rezultă că ceea ce acesta înțelege să invoce nu este aspectul unei neîndepliniri a obligației instanței de a stabili primul termen de judecată în prezenta cauză. Ceea ce critică, în fapt petentul, este maniera în care instanța a executat o astfel de obligație, respectiv fixarea termenului de judecată la data de 1 februarie 2023, apreciind petentul că, prin stabilirea unui astfel de termen, ar fi fost încălcat dreptul său la un proces echitabil.

Or, în acord cu instanța ce a soluționat contestația privind tergiversarea procesului, prezenta instanță apreciază că astfel de critici (ce vizează maniera de executare, iar nu neexecutarea obligației) nu pot fi încadrate în niciuna dintre ipotezele limitativ reglementate de art. 522 alin. (2) C. proc. civ.

Interpretând prevederile art. 522-526 C. proc. civ., în acord cu principiul dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 paragraf 1 din Convenția EDO, Înalta Curte reține că, deși scopul punerii la dispoziția celor interesați a mijlocului procedural reglementat de astfel de texte normative constă în înlăturarea dificultăților ivite în soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil și a oricăror tendințe de tergiversare a judecății, în categoria măsurilor prevăzute/stabilite de lege, la care se referă art. 522 alin. (2) C. proc. civ. nu pot intra cele pentru care legiuitorul a stabilit alte mecanisme procedurale, cum este cazul preschimbării termenului de judecată.

Astfel, în privința manierei de stabilire a termenelor de judecată legiuitorul a reglementat expres, tocmai în scopul respectării dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil (în sensul prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenția EDO), mecanismul procedural al cererii de preschimbare a termenului de judecată, iar procedura specifică a contestației privind tergiversarea procesului nu are un caracter alternativ, în sensul că partea nu are opțiunea de a alege, în scopul obținerii aceleiași finalități (stabilirea unui alt termen de judecată), între a promova o contestație privind tergiversarea procesului și o cerere de preschimbare a termenului.

În aceste condiții, în mod corect a concluzionat instanța învestită cu soluționarea contestației privind tergiversarea procesului că, în cauză, completul învestit cu soluționarea recursului a dispus toate măsurile necesare în vederea judecății cauzei într-un termen optim, iar maniera de fixare a primului termen de judecată nu se înscrie în ipotezele avute în vedere de prevederile art. 522 alin. (2) C. proc. civ.. Dată fiind configurația conferită de legiuitor mecanismului contestației privind tergiversarea procesului, argumentele invocate de către petent nu sunt, astfel, apte să contureze o încălcare a obligațiilor ce incumbau instanței de judecată, altele fiind pârghiile procedurale pe care legiuitorul le-a reglementat în vederea atingerii finalității dorite de acesta.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2021, ca neîntemeiată.