ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 12 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018* pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii anularea reținerilor abuzive de sume de 934 RON și 1825 RON efectuate de pârâtă, precum și sistarea acestor rețineri. Prin sentința civilă nr. 1411/13.12.2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2018 a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul A., cu precizarea că motivele de apel urmează a fi depuse la dosar separat. 2. Hotărârea împotriva căreia s-a formulat recurs Prin decizia nr. 3 din 5 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1411/13.12.2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Timiș. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 3 din 5 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Timiș nu a formulat întâmpinare împotriva cererii de recurs.
II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului în ceea ce privește termenul de perimare Analizând cu prioritate îndeplinirea condițiilor privitoare la perimarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite având în vedere următoarele considerente: Cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2, C. proc. civ., prin încheierea din 16 februarie 2021, deoarece niciuna din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. De la data suspendării cauzei și până la data la care s-a dispus prin rezoluție, repunerea cauzei pe rol pentru analizarea îndeplinirii condițiilor privitoare la perimarea cererii (20 ianuarie 2022 dosar recurs), Înalta Curte constată că nu au fost făcute din partea părților, acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea recursului, potrivit prevederilor art. 417-418 din C. proc.
civ., republicat, trecând astfel o perioadă mai lungă de 6 luni. Potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni." Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 420 și art. 421 din C. proc. civ., republicat și va constata perimată cererea de recurs formulată de reclamantul A., împotriva deciziei nr. 3 din 5 martie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3 din 5 martie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2022.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.