ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2224/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2019 pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2019 reclamantele A. și B. au formulat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice contestație împotriva răspunsului cu nr. 2053/2019 primit la data de 20.06.2019, urmare plângerii prealabile nr. 1390/C/19.06.2019 formulată împotriva ordinului nr. 1256 din data de 25.04.2019, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și împotriva răspunsului nr. x/2019 primit la data de 13.06.2019, urmare plângerii prealabile nr. 1350/C/19.06.2019 formulată împotriva ordinului nr. 1135 din data de 24.04.2019, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție solicitând ca prin hotărârea ce se pronunța să se dispună:

- Anularea răspunsului cu nr. 2053/2019 primit la data de 20.06.2019 și anularea Ordinului nr. 1256 din data de 25.04.2019, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

- Anularea răspunsului nr. x/2019 primit la data de 13.06.2019 și anularea Ordinului nr. 1135 din 24.04.2019, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

- Obligarea procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care să se acorde un VRS majorat cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008, astfel:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 majorarea de 8,5 a VRS-ului prevăzut de O.G. nr. 13/2008, în loc de 4% cum s-a dispus prin ordinul sus menționat, rezultând un VRS de 25%+8,5%;

- pentru perioada 1.12.2015 - 31.12.2017 majorarea de 8,5 a VRS-ului prevăzut de O.G. nr. 13/2008, în loc de 4% cum s-a dispus prin ordinul sus menționat, rezultând un VRS în sumă de 484,18 RON de 25%+8,5% + creștere de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010;

- începând cu data de 1.01.2018 și în continuare majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 să se aplice față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017 recalculat prin acordarea VRS-ului de 484,18 RON (VRS 25 %+8,5% + creștere de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010);

- Obligarea procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, în conformitate cu art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, să solicite Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul "Cheltuieli de personal" pentru plata drepturilor salariale neacordate;

- Obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat, reprezentând diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut reclamanții potrivit acestor reglementări cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legalr penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data-" plății efective.

- Obligarea Ministerului Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul "Cheltuieli de personal" pentru plata, pe semestrul II2019, drepturilor salariale recunoscute prin lege și neacordate, precum și la deschiderea de credite pentru plata sumelor aferente acestora.

Prin sentința civilă nr. 16/2020 din data de 10 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate ca neîntemeiate.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.

A anulat, în parte, ordinele nr. 1256/25.04.2019 și nr. 1145/24.04.2019.

A obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită noi ordine prin care să calculeze drepturile salariale ale reclamanților:

- cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015;

- cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017;

- începând cu data de 01.01.2018 și până la data pensionării, majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 se aplică față de nivelul acordat în luna decembrie 2017 recalculat cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 484,18.

A obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către reclamante a diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv plătite și cele calculate conform prezentei hotărâri, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 16/2020 din data de 10 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate.

A susținut în cuprinsul cererii de recurs că prima instanță a respins în mod greșit excepția prescripției extinctive, în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 05.07.2016.

Totodată în susținerea cererii de recurs a invocat admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect, și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

A arătat recurentul-pârât că, potrivit Ordinului nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016-31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON. De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Noile indemnizații de încadrare, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 și art. 5 alin. (1) din Anexa VI la lege, nu puteau fi decât cele prevăzute în lege iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege.

În mod greșit instanța de fond a acordat reclamantelor valoare de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007, pentru că reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.

Conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "... personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2008, abrogată prin art. 48 din Legea nr. 330/2009, și art. 2 din același act normativ, reclamantele au solicitat creșteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor în cursul anului 2008, în referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015-31.07.2016, 01.08.2016-30.09.2016 și 01.10.2016-31.12.2017, prin raportare la valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

Ulterior, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul 907/24.05.2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

A făcut trimitere recurentul-pârât la Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, care a reținut că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

După publicarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu 09.04.2015.

Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupațională "Justiție", prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON. Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016-31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

Începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, nu s-au formulat întâmpinări.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 12 august 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 aprilie 2022, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt care a provocat starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că prin ordinele nr. 1256/25.04.2019 si nr. 1135/24.04.2019 emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantelor A. si B. începând cu data de 09.04.2015, în temeiul prevederilor Legii nr. 303/2004, ale Regulamentului de ordine interioară al parchetelor aprobat prin Ordinul nr. 2632/C/30.07.2014 al ministrului justiției, ale prevederilor Legii nr. 153/2017 și ale Legii nr. 554/2004, văzând și Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nota nr. x/2019 a secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Nemulțumite de cele stabilite prin ordinele sus-aminite, reclamantele au formulat contestație, în urma căreia instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de acestea.

Prin cererea de recurs, într-o primă critică, reurentul-pârât a apreciat că instanța de fond a apreciat în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile solicitate anterior datei de 05.07.2016.

Înalta Curte, în acord cu opinia exprimată de instanța de fond apreciază că în cauză nu poate opera prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile solicitate pentru perioada anterioară datei de 05.07.2016. Argumentul care a stat la baza acestei soluții are în vedere faptul că au existat hotărâri judecătorești pronunțate pe parcursul anului 2018 prin care s-a recunoscut majorarea salariilor în sensul celor solicitate de către intimatele-reclamante. Astfel, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată intimatele-reclamante au invocat prevederile Legii nr. 71/2015, lege în cuprinsul căreia se urmărește tocmai înlăturarea diferențelor de salarizare între persoanele aflate în aceeasi funcție/grad/treaptă și gradație și care își desfasoara activitatea in aceleasi conditii, tinand cont și de faptul că hotarari anterioare pentru familia ocupațională din care fac parte au fost recunoscute majorările salariale solicitate, în speță nu poate fi sancționată pasivitatea reclamantelor cu prescripția dreptului material la acțiune.

Referitor la memoriul de recurs prin care recurentul-pârât a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, în raport cu emiterea Ordinului nr. 3206/29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017 se aplică valoare de referință sectorială de 484,18 RON, instanța de control judiciar constată că pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a invocat această excepție în fața primei instanțe și nici nu a prezentat ordinul menționat instanței de fond, până la data pronunțării hotărârii, 10.01.2020.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât vizând fondul acțiunii, acestea, în esență, vizează aspectul că intimatul-reclamant nu puteau solicita creșterea valorii de referință sectorială pentru că dispozițiile legale ar privi o altă categorie de personal.

Constată Înalta Curte că prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a acțiunii pe dispozițiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situația salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (5

1

) din Lege, care statuează că personalul aflat în situația menționată va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizați la nivelul salariului maxim acordat pentru activitate desfășurată în aceleași condiții, or, în condițiile în care reclamantul a făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" a beneficiat de hotărâri judecătorești prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare, de 484,18 RON, majorări salariale prevăzute de Ordonanța 13/2008, reținerile primei instanțe sunt fondate.

Într-adevăr, dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menționează expres acest principiu, în art. 1 alin. (5

1

), dar și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, face referire la nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (1

1

)

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situații de aplicare neuniformă a legii de salarizare și interpretări eronate și că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferențele salariale între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Instanța de contencios constituțional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituțională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a "Justiției, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate."

Se impune, de asemenea, a se reține că, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept, admițându-se sesizarea Curții de Apel București, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizației de bază, valoarea de referință sectorială, este unic la nivel național pentru familia ocupațională Justiție, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a acelorași componente ale indemnizației.

Judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

Față de cele precizate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 16/2020 din data de 10 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2022.