ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2218/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată în dosarul x/2016 la data de 15.07.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili București - Activitatea de inspecție fiscală, anularea Deciziei nr. 34/09.02.2016 privind soluționarea contestației depuse de S.C. A. S.R.L..

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 25/CA/2020-PI din data de 3 martie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare de pârâta ANAF. A admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a anulat Decizia nr. 34/09.02.2016 emisă de pârâtă.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 25/CA/2020-PI din data de 3 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea sentinței recurate și în rejudecare, în principal să se respingă acțiunea ca lipsită de interes, iar în subsidiară să respingă ca neîntemeiată. În susținerea cererii de recurs a invocat următoarele critici: În ceea ce privește respingerea excepției lipsei de interes, hotărârea a fost data cu aplicarea greșita a prevederilor art. 33 C. proc. civ. Asa cum rezulta din prevederea sus-invocată, alături de calitatea procesuală, capacitatea procesuală și afirmarea unui drept, exercițiul acțiunii civile este condiționat și de existenta unui interes, adică de folosul practic pe care o parte il urmărește prin punerea în mișcare a acțiunii judiciare. Doctrina juridică este constantă în a considera că interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie legitim, adică sa nu vina in conflict cu legea; să fie personal, adică folosul practic sa vizeze pe cel care recurge la forma procedurala; și să fie născut si actual, in sensul ca cel interesat, daca nu ar recurge la acțiune in momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu. În speță, prin decizia nr. 34/09.02.2016 a fost respinsă ca rămasă fără obiect contestația administrativă, motivat de faptul că decizia de impunere nr. x/19.10.2015 a fost inlocuită cu decizia de impunere nr. x/08.12.2015 prin care au fost îndreptate erorile materiale constatate în cuprinsul titlului de creanța menționat anterior. Însă reclamanta a lăsat la latitudinea instanței soluționarea excepției invocate de instituția noastră, motivat de faptul ca decizia atacata nu mai produce efecte juridice. Având in vedere aceste considerente, nu exista un interes născut și actual care să justifice promovarea acțiunii, motiv pentru care, solicită să se constate că, cererea de chemare în judecată este lipsită de interes și trebuie respinsă ca atare. În ceea ce privește soluția de anulare a deciziei nr. 34/09.02.2016, aceasta a fost pronunțata cu încălcarea/aplicarea greșită a prevederilor art. 110 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată și pct. 107.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004. Conform dispozițiilor art. 110 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, "Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii'", iar conform pct. 107.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii; [...]". In speta, urmare inspecției fiscale efectuată la S.C. A. S.R.L. - în insolvență, organele de inspecție fiscală au emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/19.10.2015 prin care au fost stabilite obligații suplimentare în sumă de 13.674.486 RON. Însă, ca urmare a contestației formulate de reclamanta și a adresei organelor de administrare fiscală, organele de inspecție fiscală au întocmit Referatul nr. x/04.12.2015, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/08.12.2015 în vederea îndreptării erorii materiale privind perioada pentru care s-au calculat obligații fiscale accesorii, respectiv 01.06.2006-30.11.2011, față de 01.06.2011-31.12.2011. Prin adresa nr. x/22.12.2015 organele de inspecție fiscală din cadrul DGAMC au precizat că "(...) Decizia de impunere nr. x/08.12.2015 o înlocuiește pe cea inițială (...) ". În consecință, urmare a modificării survenită prin emiterea la data de 08.12.2015 a Deciziei de impunere nr. x, comunicată societății în data de 22.12.2015, Decizia de impunere nr. x/19.10.2015 emisă la data de 19.10.2015 și comunicată societății în data de 17.11.2015 nu mai produce efecte față de reclamanta. Având în vedere cele anterior prezentate, precum și prevederile legale incidente în speță invederează că, in mod corect organul de soluționare a respins contestația formulată de reclamanta, ca lipsită de obiect. În drept, recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Initmata-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 12 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat pentru cele în continuare arătate: În prima critică susținută prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de fond a soluționat excepția lipsei de interes cu aplicarea greșită a prevederilor art. 33 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată, prin raportare la cele reținute în considerentele instanței de fond și confirmate de înscrisurile existente la dosarul cauzei care prezintă evoluția procedurilor și actelor emise pe cale administrativă de către recurenta-reclamantă. Astfel, în mod corect că a reținut instanța de fond cu privire la situația de fapt că, prin contestația înregistrată la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) sub nr. x/16.12.2015 formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/19.10.2015, această instituție a sesizat Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, care emis Decizia nr. 34/09.02.2016 prin care a reținut că acestă contestație este rămasă fără obiect. S-a luat această decizie, motivat de faptul că, urmare a contestației formulate de S.C. A. S.R.L. și a adresei organelor de administrare fiscală, organele de inspecție fiscală au întocmit Referatul nr. x 59/04.12.2015, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/08.12.2015 în vederea îndreptării erorii materiale privind perioada pentru care s-au calculat obligații fiscale accesorii, respectiv 01.06.2006-30.11.2011, față de 01.06.2011-31.12.2011, această decizie de impunere înlocuind-o pe cea inițială, emisă în data de 19.10.2015. Și împotriva acestei din urmă Decizii de impunere nr. x/08.12.2015, reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. x/16.12.2015, iar ulterior a formulat cerere de renunțare la soluționarea contestației prin cererea înregistrată la DGAMC sub nr. x/28.01.2016. Față de cererea de renunțare contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 2266/08.12.2015 a fost soluționată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF prin Decizia nr. 35/09.02.2016, în sensul că a luat act de renunțarea la contestație. Cu toate acestea, cererea de anulare a Deciziei nr. 34/09.02.2016 formulată în prezenta cauză nu poate fi apreciată ca lipsită de interes, așa cum a susținut pârâta în fața instanței de fond, și a reiterat prin criticile susținute față de soluția instanței de fond în fața instanței de recurs, având în vedere următoarele considerente: Este adevărat că decizia de impunere nr. x/19.10.2015 a fost înlocuita cu decizia de impunere nr. x/08.12.2015, dar prin această ultimă decizie au fost îndreptate erorile materiale privitoare la perioada pentru care s-au calculat obligații fiscale accesorii, respectiv 01.06.2006-30.11.2011, față de 01.06.2011-31.12.2011, această decizie de impunere înlocuind-o pe cea inițială, emisă în data de 19.10.2015, însă au fost menținute obligațiile fiscale suplimentare de plată în cuantum de 13.674.486 RON. Așadar demersul anulării deciziei nu poate fi privit ca lipsit de interes, în contextul celor mai sus arătate. Prin decizia nr. 34/09.02.2016, a cărei anulare se solicită în cauză, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF a soluționat contestația formulată de reclamantă, în sensul că a constatat că este rămasă fără obiect, deși, prin cererea înregistrată la DGAMC sub nr. x/28.01.2016, reclamanta a renunțat la contestația înregistrată. Or, în conformitate cu prevederile art. 208 din O.G. nr. 92/2003:,,(1) Contestația poate fi retrasă de contestator până la soluționarea acesteia. Organul de soluționare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renunțarea la contestație. (2) Prin retragerea contestației nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestație în interiorul termenului general de depunere a acesteia." procedura renunțării la contestație nu este identică cu procedura rămânerii fără obiect, aceasta din urmă presupunând, exitența unor motive obiective ulterioare care să determine rămânerea fără obiect. Acesta fiind un argument în plus al acțiunii în anulare, cum corect a arătat și instanța de fond. În ceea ce privește soluția instanței de fond prin care a dispus anularea deciziei nr. 34/09.02.2016, criticile recurentei-pârâte subsumate acelorași argumente întemeiate pe soluția respingerii contestației administrative ca lipsită de obiect, sunt deasemeea nefondate. În mod corect instanța de fond a reținut că, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF a constatat în mod greșit că este rămasă fără obiect contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/19.10.2015, în condițiile în care contestatoarea a formulat cerere de renunțare la contestație. Potrivit art. 208 din O.G. nr. 92/2003 citat mai sus, aplicabil în raport de momentul începerii procedurii administrative, contestația poate fi retrasă de contestator până la soluționarea acesteia, iar prin retragerea contestației nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestație în interiorul termenului general de depunere a acesteia. Astfel, procedura de a soluționa cererea de renunțare la contestație nu este opțională pentru organul de soluționare, ci are un caracter obligatoriu, considerente pentru care în mod corect a reținut instanța de fond că în speță se impune anularea deciziei nr. 34/09.02.2016. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurențirecurentul-pârt, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 25/CA/2020-PI din data de 3 martie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.