ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2216/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 22.07.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară cerere de chemare în judecată solicitând ca, în temeiul art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, să se dispună:

- Anularea Deciziei nr. 857/25.06.2019 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care a fost respinsă plângerea prealabilă nr. x/30.05.2019 formulată de A. S.A. împotriva Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 649/08.05.2019;

- Obligarea Autorității de Supraveghere Financiară să ia în considerare, pentru calculul cotei de deținere în capitalul social a grupului de acționari care acționează în mod concertat în legătură cu al A. S.A., a deținerilor indirecte de acțiuni prin intermediul fondurilor deschise sau închise de investiții de tip OPCVM/AOPC aplicând dispozițiile art. 286A1 din Legea nr. 297/2004, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 30 coroborat cu dispozițiile alin. (2) lit. f) pct. l, pct. 2, pct. 4 și pct. 6 din Legea nr. 24/2017.

Prin sentința nr. 415 din 12 noiembrie 2019, analizând excepția necompetenței teritoriale exclusive, în considerarea dispozițiilor art. 245-248 din C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

La data de 16.12.2019 cauza a fost înregistrată după declinare pe rolul Curții de Apel București.

Prin sentinta civilă nr. 172 din data de 11 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Deciziei 875/25.06.2019 și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

A respins în rest acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs clamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin cererea formulata la data de 04 martie 2022, recurent-reclamanta A., a solicitat să se ia act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată solicitând să se dispună totodată anularea hotărârii pronunțată în cauză, potrivit art. 406 alin. (5) din C. proc. civ.

Cererea de renunțare la judecată a fost comunicată intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară, care a depus la data de 15 martie 2022 adresă prin care a comunicat că a luat act de cererea de renunțare declarată de reclamantă și a solicitat ca instanța de recurs să ia act de această cerere și să dispună în consecință.

Analizând cererea recurentei-reclamante A. S.A. de renunțare la judecarea cererii formulată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reține următoarele:

Legea recunoaște reclamantei, ca expresie a principiului disponibilității, dreptul de a renunța la cererea pe care a introdus-o fără a fi obligat să justifice motivele care au stat la baza deciziei sale. Renunțarea la judecată apare, așadar, ca un act de procedură de dispoziție, unilateral, specific reclamantului, prin care acesta își exprimă, în mod vădit, intenția de a nu mai continua procesul început, putând interveni în orice moment al judecății și în orice proces civil.

Sesizată fiind cu soluționarea prezentului recurs, Înalta Curte constată că la data de 04 martie 2021, recurenta-reclamantă A. S.A. a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2019.

În susținerea cererii de renunțare, recurenta a invocat art. 406 C. proc. civ.

Cererea de renunțare a fost comunicată intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară la data de 09 martie 2022, aceasta exprimându-și punctul de vedere cu privire la solicitarea recurentei-reclamante, în sensul de a se lua act de către instanță de această cerere prin adresa atașată la dosarul cauzei la data de 18 martie 2022 .

Având de analizat cererea de renunțare, astfel cum a fost formulată de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) și (3) al sus indicatului text normativ obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate oricând renunța la judecarea cererii sale sau la însuși dreptul pretins, în condițiile legii.

În egală măsură, instanța de control judiciar are în vedere în acest sens și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5) al aceluiași text de lege, când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

De asemenea, Înalta Curte, în raport de conduita procesuală a intimatei, care a formulat un punct de vedere față de cererea de renunțare la judecată, ce i-a fost comunicată, în virtutea prevederilor art. 406 alin. (4) C. proc. civ., constată existența acordului expres al intimatei față de cererea de renunțare.

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a se lua act de renunțarea recurentei-reclamante A. S.A. la judecata cererii de anulare a Deciziei nr. 857/25.06.2019 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară și, pe cale de consecință, a se dispune anularea sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. și dispune anularea sentinței civile nr. 172 din data de 11 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2022.