ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2153/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 18.06.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - Tarom în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și Sindicatul Însoțitorilor de Bord din România a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 234/10.04.2019 a Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pronunțată în dosarul nr. x/2018, precum și obligarea pârâților la achitarea cheltuielilor de judecată

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința nr. 1011 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Compania Națională De Trasnporturi Aeriene Române Tarom S.A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și Sindicatul Însoțitorilor De Bord Din România, ca neîntemeiată.

Recursul formulat de reclamantă Împotriva sentinței nr. 1011 din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În opinia recurentei sentința recurata a fost data cu aplicarea greșita a dispozițiilor art. 36 si 40 din noul C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011. Cu privire la acest aspect recurenta arată că petiția a fost promovata de către Sindicat fara ca acesta sa detina împuternicire scrisă din partea membrilor sai, deci fara a deține calitate procesual activa. De asemenea, si in fata Curții de Apel, Sindicatul a susținut reprezentarea intereselor membrilor sai de sindicat insa nu a făcut dovada mandatului transmis de către aceștia. O a doua critică se referă la aplicarea greșita a dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000. Recurenta arată că în condițiile în care fapta de plafonare/egalizare a salariilor însoțitorilor de bord s-a produs in luna februarie 2017, potrivit notei de fundamentare privind majorarea salariului de încadrare lunar negociat conform prevederilor H.G. nr. 1/2017, înregistrata sub nr. x/01.03.2017, înregistrarea petiției in luna septembrie a anului 2018, denota ca a fost depășit termenul de un an pentru a formula sesizarea. Un al treilea motiv de recurs se referă la aplicarea greșita a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 223/2007, ale art. 2 alin. (3) si art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000. În opinia recurentei, criteriul circumstanțiat la situația particulară a persoanei care se consideră discriminată trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit sau similar (in cazul discriminării indirecte). Condiția criteriului ca mobil determinant trebuie interpretată în sensul existenței ca element care este concretizat, materializat, care constituie cauza actului sau faptei de discriminare, și care în situația inexistenței sau, după caz, a îndeplinirii condiției criteriului, nu ar determina săvârșirea discriminării. Astfel, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferența de tratament este determinata hotărâtor de existența unui criteriu, ceea ce presupune o relație de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul invocat în situația persoanei care se considera discriminată. În planul următor, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. în cele din urmă, tratamentul reclamat a fi o discriminare indirectă trebuie să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă. În cadrul acestui motiv de recurs sunt formulate mai multe critici. Potrivit unei prima susțineri a recurentei, criteriul socio-profesional, reținut de instanța de fond a criteriu de discriminare nu indeplinleste condițiile de a reprezenta un criteriu protejat, întrucât criteriul protejat trebuie sa reprezinte mobilul determinant ce sta la baza discriminării invocate. Or, in speță s-ar face o confuzie intre criteriu protejat si categoriile de persoane presupus a fi discriminate. Potrivit unei a doua critici, instanța de fond ar fi reținut in mod eronat ca este neîntemeiata susținerea societății potrivit căreia toți însoțitorii de bord fac parte din aceeași categorie de personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civila din România. Recurenta arată că, analizând chiar dispozițiile art. 4 din Legea nr. 223/2007 rezulta faptul ca la lit. c) este menționata categoria însoțitorilor de bord, nefiind cuprinse subcategorii. In plus, chiar din analiza fiselor de post rezulta ca, deși denumirea interna diferă, denumirea COR este una singura (cod COR 511101 - însoțitor de bord). Potrivit celei de a treia critici subsumate aceluiași motiv de recurs, compania nu a stabilit un salariu unic pentru însoțitorii de zbor, ci datorita dispozițiilor H.G. nr. 1/2017 care a stabilit ca începând cu 01.02.2017, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata care nu include sporuri sau alte adaosuri este de 1.450 RON lunar, a emis nota de fundamentare nr. x/01.03.2017. La punctul III din aceeași nota rezulta faptul ca la nivelul companiei a operat o majorare a salariului de baza pe categorii de angajați. Pentru categoria însoțitorilor de bord s-a decis majorarea salariului de încadrare lunar negociat la nivelul de 2.683 RON cu sporurile specifice incluse. Din detalierea cuprinsa la punctul III 1. B. Din Nota rezulta respectarea dispozițiilor H.G. nr. 1/2017 si calculării sporurilor ce s-au inclus in salariul de încadrare prin raportare la cuantumul de 1.450 RON impus de H.G. nr. 1/2017. Prin acesta majorare impusa de lege, a rezultat pentru categoria însoțitorilor de bord un nivel nou al salariul de încadrare lunar negociat (parte din salariul de baza) in cuantum de 2.683 RON aferent tuturor calificărilor din cadrul acestei categorii si superior nivelului de la acel moment al celei mai înalte calificări a categoriei (însoțitor de Bord Examinator - 2.510 RON). Prin urmare, nu a intervenit o egalizare a salariilor de baza ci a salariilor de incadrare care reprezintă o parte componenta a salariului de baza. Mai mult, susținerile petentului, însușite de către CNCD privind intervenția unei diminuări a salariilor nu pot fi primite prin raportare la materialul probator. O a patra critică se referă la nesocotirea, de către instanța de fond, a prevederilor art. 160 și 162 din Codul Muncii. Recurenta arată că potrivit art. 160 din Codul Muncii, Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri iar potrivit art. 162, deși nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de munca aplicabile, salariul individual se stabilește prin negocieri individuale intre angajator si salariat. Faptul ca angajatorul a decis in temeiul obligației impuse de H.G. nr. 1/2017 sa majoreze si sa egalizeze salariul de incadrare pentru categoria de salariați însoțitori de bord nu înseamnă ca aceștia au fost discriminați. In plus, din cadrul punctului III 1. c. din nota de fundamentare s-a menționat de către companie ca se va propune o noua grila de salarizare a însoțitorilor de bord, care se va transmite spre aprobare Consiliului Administrație in care va fi prezentata modalitatea de implementare, condiționat de încadrarea bugetara. Deși au fost făcute apărări atât in fata CNCD cat si in fata Curții de Apel privind justificarea masurilor adoptate de către societate la nivelul anului 2017, acestea au fost considerate fără importanta. Însa, va rugam sa observați ca pana la 14.04.2018, Tarom a trebuit sa se supună restricțiilor bugetare impuse de O.G. nr. 26/2013, aspect care nu i-a permis adoptarea altor majorări salariale decât cele impuse de lege. Restricțiile bugetare au fost menținute si in anul 2018 pentru Tarom însa după adoptarea O.U.G. nr. 36/2018, compania a fost exceptata de la aplicarea prevederilor O.G. nr. 26/2013. Urmare a acestei modificări, au fost făcute demersuri pentru a diferenția veniturile însoțitorilor de bord, ținându-se seama de funcțiile de încadrare. Astfel, in august 2018 a fost elaborata si avizata Nota Direcției Operațiuni Zbor nr. 26227/17.08.2018 prin care s-a implementat noua grila de salarizare pentru însoțitorii de bord. Deci pana la data promovării petiției, la nivelul categoriei au existat noi majorări salariale. Potrivit celei de a cincea critici dezvoltate de recurentă, motivul care a stat la baza egalizării salariului de încadrare a fost reprezentat de aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 1/2017, cu luarea in considerare a restricțiilor impuse de O.G. nr. 26/2013. Recurenta mai arată că întrucât acțiunea este formulata de către Sindicat in numele tuturor membrilor de sindicat este greu de înțeles cum ar putea același reclamant sa reprezinte interesele atât a salariaților considerați discriminați cat si a celor considerați segment de comparație. Se mai arată că nu exista discriminare daca acțiunea de majorare salariata si egalizare a salariului de încadrare este justificata obiectiv de un scop legitim (respectiv de obligația impusa de H.G. nr. 1/2017 si de limitările impuse de O.G. nr. 26/2013), iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (societatea a majorat salariul de încadrare al tuturor însoțitorilor de bord si 1-a egalizat temporar). În fine, în cadrul aceluiași motiv de recurs se mai susține și greșita interpretare a art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, care reglementează contravenția de discriminare, fiind invocate argumentele dezvoltate anterior. Astfel, se arată că, fata de considerentele expuse la punctele anterioare, nu poate fi reținuta existenta acestei contravenții, intricat nu s-a identificat motivul de apartenența -criteriul - care sa fi stat la baza așa zisei discriminări. In al doilea rând, este important de subliniat ca nu a fost modificat decât salariul de încadrare in sensul majorării sale, aspect care nu a produs efecte negative.

Apărările formulate de intimatul-pârât Intimatul-pârât Sindicatul Însoțitorilor din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut în mod corectă că prin petiția înregistrată la C.N.C.D. sub nr. x/12.09.2018, Sindicatul Însoțitorilor de Bord din România a solicitat constatarea și sancționarea contravenției prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 săvârșită începând cu data de 01.02.2017 de către reclamanta S.C. Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A. În fapt, pârâtul a arătat că anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1/2017, nivelul salariului de încadrare lunar negociat era, pentru funcția de: însoțitor de bord Cabin Crew - C.C., cu 85% sporuri specifice aviației incluse - 1300 de RON; însoțitor de bord șef cabină - SCC cu 85% sporuri specifice aviației incluse - 2020 de RON; însoțitor de bord Instructor - ICC, cu 85% sporuri specifice aviației incluse - 2310 RON; însoțitor de bord instructor examinator - ECC, cu 85% sporuri specifice aviației incluse - 2520 de RON. Ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1/2017, nivelul salariului de încadrare lunar negociat calculat de reclamanta S.C. Compania Națională de Transporturi Aeriene Tarom S.A. a fost același, de 2683 RON, pentru toate categoriile de însoțitor de bord: însoțitor de bord Cabin Crew C.C, însoțitor de bord șef cabină SCC, însoțitor de bord Instructor ICC și însoțitor de bord instructor examinator ECC, întrucât reclamanta a aplicat aceeași formulă de calcul:1450 RON (salariul minim pe țară) +1450 RON*85% sporuri specifice=1450+1232,5=2682,5 RON. Pârâta a susținut că prin această modalitate de aplicare a H.G. nr. 1/2017, prin care s-a plafonat salariile însoțitorilor de bord, stabilind un salariu unic indiferent de indicii de diferențiere pe funcții recunoscuți anterior, este discriminatorie. Prin Hotărârea nr. 234/10.04.2019, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât că uniformizarea salarizării diferitelor categorii de însoțitori de bord reprezintă discriminare conform prevederilor art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, a aplicat S.C. Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A. sancțiunea avertismentului conform art. 5 alin. (2) lit. A) coroborată cu art. 6 și 7 din O.G. nr. 2/2011 și a recomandat pârâtei să reglementeze situația pentru a elimina discriminarea însoțitorilor de bord. Instanța de fond a respins contestația formulată de S.C. Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A. ca neîntemeiată. Primul motiv de recurs, referitor la lipsa unei împuterniciri din partea membrilor de sindicat în favoarea Sindicatului petent pentru depunerea petiției și pentru susținerea cauzei la instanța de fond este nefondat. Eventuala lipsa a dovezii calității de reprezentant în fața CNCD a Sindicatului Însoțitorilor de Bord din România reprezenta un motiv de nelegalitate a deciziei CNCD și, în consecință, ar fi trebuit invocat la instanța de fond, prin acțiunea promovată de societatea recurentă. În cadrul recursului nu se pot analiza noi motive de nelegalitate, instanța de recurs limitându-se la cenzurarea aspectelor care au făcut obiectul analizei în fața instanței de fond. Cât timp această critică nu a fost formulată în primă instanță, nu se poate vorbi despre o nesocotire a unor prevederi legale de către instanța de fond. Cât privește lipsa dovezii calității de reprezentant în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că Sindicatul a fost citat în calitate de pârât, ca autor al petiției soluționate de CNCD prin hotărârea atacată astfel încât nu era necesară o împuternicire de reprezentare din partea membrilor de sindicat. Cel de al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat. Și în acest caz se constată că este vorba de un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate care nu a fost susținut și în fața instanței de fond astfel încât nu se poate reține aplicarea greșită a normelor de drept material de către prima instanță. În plus, se constată că, în condițiile în care salarizarea pentru care a fost sancționată recurenta a persistat o perioadă mai lungă de timp, relevantă este data la care a încetat acțiunea considerată faptă de discriminare nu data la care aceasta a început să se producă. În ceea ce privește cel de al treilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, impunându-se casarea sentinței cu consecința admiterii acțiunii și anulării hotărârii atacate. Așa cum a arătat recurenta, atât în fața instanței de fond cât și în cadrul recursului, s-a ajuns la o egalizare a salariilor de încadrare pentru toți însoțitorii de bord, indiferent de atribuțiile acestora, ca urmare a adoptării H.G. nr. 1/2017 prin care a fost majorat salariul minim brut pe țară garantat în plată la valoarea de 1450 RON. Întrucât unele salarii de încadrare erau inferioare acestui cuantum s-a procedat la o majorarea a acestora, ceea ce a condus la o modificare a ierarhiei care exista până la acel moment între diversele subcategorii de însoțitori de bord. La stabilirea noilor salarii, recurenta a avut în vedere și limitările bugetare impuse de O.G. nr. 26/2013. Contrar celor reținute de CNCD, Înalta Curte constată că demersul recurentei nu constituie un act de discriminare întrucât nu există nicio obligație legală ca, în situația în care legiuitorul impune o majorare a celor mai mici salarii aceasta să conducă la majorarea tuturor salariilor pentru a se menține ierarhia și raporturile între diversele categorii socio-profesionale. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a întemeiat, în hotărârea atacată, pe faptul că anterior modificărilor salariale impuse de H.G. nr. 1/2017 exista o anumită diferențiere salarială între diversele categorii de însoțitori de bord, apreciind că această diferențiere ar fi trebuit să fie perpetuată. Or, existența la un moment dat, a unei anumite ierarhii în plan salarial, între diverse categorii socio-profesionale, nu este de natură să împiedice angajatorul ca, în cadrul politicii sale salariale, să opereze, la un moment-dat, modificări care să conducă la o reașezare a raporturilor din cadrul instituției. Desigur, o astfel de modificare nu trebuie să fie una arbitrară, însă, în speță, modificarea salariilor însoțitorilor de bord a fost una justificată obiectiv iar nu una realizată în scopul dezavantajării unei anumite categorii socio-profesionale. În aceste condiții este nerelevant dacă însoțitorii de bord constituie o singură categorie sau există categorii diferite de însoțitori de bord. De asemenea, este nerelevantă existența unor atribuții diferite conform fișei postului pentru însoțitorii de bord din cadrul instituției recurente, o astfel de situație neimplicând, în mod necesar, o diferențiere a salariilor. Evaluarea sarcinilor fiecărei categorii de salariați se face de către angajator, în acord cu politica sa salarială și cu normele legale obligatorii. Cât timp nu se încalcă o normă legală imperativă, ci, dimpotrivă, se face aplicarea unor norme legale de protecție a persoanelor cu venituri mici, angajatorul poate stabili salarii egale pentru persoane cu atribuții diferite. În concluzie, simplul fapt că, la un moment dat, a existat o diferențiere a salariilor pentru categoriile de însoțitori de bord din cadrul instituției recurente nu poate conduce la concluzia că egalizarea acestor salarii constituie un act de discriminare, recurenta demonstrând faptul că măsura nu a fost una discreționară, ci a fost justificată de contextul legislativ în care a fost luată. Față de aceste considerente, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul și va casa sentința atacată, iar, în rejudecare, va admite acțiunea și va anula hotărârea atacată.