Decizia nr. 2031/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 5377/2018 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea în parte a Deciziei nr. III/5/4.04.2016 emisă de Departamentul III al Curții de Conturi a României, respectiv a măsurilor dispuse la punctele I.1,I.2, II. 14.a) si II.14.b); anularea în parte a încheierii nr. III/39/24.05.2016 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, prin care a fost respinsă contestația; în subsidiar, în măsura în care se respinge contestația, prorogarea termenelor de aducere la îndeplinire pe fiecare măsură până la 31.12.2019.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5377 din 14 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române-Tarom S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Reclamanta COMPANIA NAȚIONALA DE TRANSPORTURI AERIENE ROMANE -TAROM S.A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului cu consecința admiterii acțiunii, cu obligarea intimatei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: 3.1. În mod nelegal prima instanță a apreciat că reclamanta nu ar fi respectat prevederile art. 153 indice 24 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. Este eronată aprecierea primei instanțe potrivit căreia reclamanta nu ar fi luat măsuri de reconstituire a activului net cel puțin până la nivelul legal de peste 50%; reclamanta a luat masurile de reconstituire în raport de patrimoniul de care dispune și de sumele prevăzute în Legea bugetului de stat, făcând o prezentare pe larg a măsurilor întreprinse. Recurenta a arătat că, printre altele, prin Hotărârea nr. 5/30.07.2015 - pct. 1, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, având în vedere propunerile transmise de Consiliul de Administrație prin adresa nr. x/20.07.2015, a solicitat Consiliului de Administrație fundamentarea, conform prevederilor legale, a propunerilor de reconstituire/reducere a capitalului social, precum și riscurile amânării luării unei decizii de reconstituire/reducere a capitalului social, precum și riscurile amânării luării unei decizii de reconstituire/reducere a capitalului social, după caz, prin identificarea și evaluarea riscurilor pentru companie, în raport de estimările lor valorice, astfel încât să fie respectate prevederile art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990, republicata cu modificările și completările ulterioare. La data de 31.12.2015, activele principale ale companiei Tarom (flotă aeronave, clădiri și terenuri) au fost reevaluate de un expert independent, acțiune în urma căreia valoarea activelor a înregistrat o majorare și implicit o creștere de capitaluri proprii (rezerve de reevaluare) care au condus la îmbunătățirea raportului activ net/capital social. Prin Hotărârea AGA nr. 3/20.04.2016, acționarul majoritar al Companiei Tarom, Statul Român prin Ministerul Transporturilor, a efectuat o noua majorare de capital social cu sumele capitalizate conform art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 45/1997, respectiv de 31.063.130 RON, de asemenea limitată de prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2015. Conducerea executivă a prezentat periodic Consiliului de Administrație și acționarilor simulări și scenarii pentru reconstituirea activului net, acestea fiind inclusiv confirmate de un auditor independent. Scenariile prezentate au vizat doua ipoteze, majorarea și diminuarea capitalului social cu sume prognozate a fi necesare pentru reconstituirea raportului activ net/capital social. Astfel, în mod eronat, prima instanță a apreciat ca fiind legală constatarea Curții de Conturi în sensul că nu au fost luate măsuri în sensul art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990. Din cele de mai sus rezultă cu certitudine ca analiza prevăzută în măsura I.1 dispusă prin Decizia Curții de Conturi nr. III/5/04.04.2016 a fost efectuată încă din anul 2013. Prin urmare, măsura a fost îndeplinită la momentul controlului și măsurile posibile a fi implementate conform prevederilor legale au fost luate de acționari, respectiv: acoperire pierderi din rezerve (limitat la nivelul rezervelor înregistrate); reevaluare active (conform rezultatului reevaluării confirmat de raportul evaluatorului Independent); majorare capital social (față de sumele prognozate în simulări, majorările de capital au fost limitate la sumele alocate și aprobate prin Legea bugetului de stat din anii 2013, 2014, 2015); reducere pierderi față de anii precedenți. În mod eronat prima instanță nu a luat în considerare, în aprecierea îndeplinirii măsurilor impuse de art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990, argumentele reclamantei referitoare la lipsa oportunității de dizolvare și caracterul justificai al motivelor care au dus-o într-o situație economică dificilă aferentă perioadei auditate, deoarece art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990 reglementează un caz de dizolvare anticipată justificată tocmai de imposibilitatea continuării activității. Or, prin motivele prezentate s-au justificat pierderile care au generat situația economică a societăților, precum și posibilitatea de redresare și de derulare în continuare a activității fără riscuri - realizarea obiectului societății În aplicarea dispozițiilor art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990, prima instanță nu a avut în vedere prevederile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 45/1997. Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, prezintă relevanță în aplicarea prevederilor art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990 cauzele care au determinat pretinsa abatere constatată, neexistând o prezumție de imposibilitate a desfășurării activității în situația în care valoarea activului net scade la mai puțin de jumătate din capitalul social. Prin urmare, nu în toate cazurile soluția legiuitorului reglementata de art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990 reprezintă o pârghie în "salvarea societății" cum în mod eronat a reținut prima instanță, mai ales în situația în care activul net este unul dinamic. Ceea ce a reținut Curtea de Conturi, iar prima instanță nu a avut în vedere atunci când a analizat respectarea prevederilor art. 153 indice 24 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 este că prin pretinsa încălcare a dispozițiilor anterior menționate se tinde la constatarea ca fiind o neregulă nealocarea de către reclamanta unor fonduri publice suplimentare ("nu au fost respectate reglementările legale cu privire la reconstituirea activului net al societății " -abaterea de la pag. 21 din Raportul de control), iar nu faptul că Tarom i-ar fi fost alocate fonduri cu destinația reconstituirii activului net, iar acesta le-ar fi administrat necorespunzător. De asemenea, recurenta a arătat că adoptarea unei conduite în raport de dispozițiile art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990 reprezintă o decizie strategică care aparține exclusiv acționarilor și care nu poate fi impusă. 3.2. Este nelegală soluția instanței în ceea ce privește constatarea de la pct. 2 și măsura 1.2 din Decizia nr. III/5/04.04.2016 referitoare la principiul contabil al continuității activității In mod nelegal prima instanță a reținut incidența OMFP nr. 1802/2014 în raport de situațiile financiare 2013-2014, procedând la aplicarea retroactivă a acestuia. În conformitate cu prevederile art. 10 din OMFP nr. 1802/2014, acesta a intrat în vigoare la data de 01.01.2015 și nu este aplicabil exercițiilor financiare anterioare, fiind nelegală soluția instanței referitoare la pretinsa incidența a prevederilor art. 49 din Ordinul anterior menționat. Este nelegală interpretarea data de prima instanța principiului continuității activității reglementat de art. 38 din OMFP nr. 3055/2009, care presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativa a activității. Alin. 2 al art. 33 din același Ordin stabilește în mod expres situațiile în care o entitate nu poate întocmi situațiile financiare pe baza principiului continuității, respectiv atunci când organele de conducere intenționează să lichideze activitatea sau să înceteze activitatea acestora. În mod eronat prima instanța a asimilat situația economică a societății, respectiv diminuarea activului net, unei cauze de încetare a activității. Chiar alin. (3) al art. 38 din OMFP nr. 3055/2009 face referire la "motive care au stat la baza deciziei potrivii căreia entitatea nu își mai poate continua activitatea". Or, este greșita interpretarea dată de prima instanță principiului continuității care interpretează în mod generic noțiunea de continuare în mod normal a funcționării, în condițiile în care imposibilitatea continuării activității este expres definită de situațiile enumerate imitativ la art. 38 alin. (2) din OMFP nr. 3055/2009. Din interpretarea per a contrario a textului anterior menționat rezulta că ori de câte ori entitatea nu se află în aceste două ipoteze, aceasta poate întocmi situațiile financiare pe baza principiului continuității. Așadar, principiul continuității activității în 2013 - 2014 a fost corect aplicat, și în prezent Tarom este capabilă să își onoreze obligațiile, dispune de lichidități și a realizat o reducere a pierderilor, fiind funcțională sub toate aspectele juridice prevăzute de legislația societăților comerciale. Acest aspect, respectiv realitatea respectării principiului continuității, a fost confirmat anual de către auditorii externi, aceștia neexprimând rezerve asupra continuității activității. Prin urmare, Tarom nu s-a aflat și nici nu se află în niciuna dintre situațiile juridice prevăzute de Legea nr. 31/1990, respectiv lichidare, dizolvare, reducere de activitate etc, nefiind necesare și nici întemeiate modificări ale politicilor contabile. Mai mult decât atât, nelegalitatea constatării și a măsurii rezultă chiar din faptul că principiile contabile nu pot fi modificate în concordanța cu situația reală a societății, ci situația reală a societății trebuie analizata prin prisma principiilor reglementate de OMFP nr. 3055/2009. De asemenea, măsura I.2 din Decizia contestată, respectiv amendarea manualului de politici contabile, este nelegală, dar și neclară, întrucât vizează întocmirea unor proceduri derogatorii de la prevederile legale. 3.3. Este nelegală soluția instanței cu privire la pct. II.14.a) și II.14.b) din Decizia nr. III/5/04.04.2016 și măsurile nr. 14 a) și b) referitoare la indexările salariate. Este eronată interpretarea primei instanțe, potrivit căreia diferențele salariale nu ar fi putut fi acordate pentru o perioadă anterioară Contractului colectiv de munca 2015-2017. În mod neîntemeiat prima instanță a apreciat că din conținutul Procesului-verbal nr. x/28.09.2015 ar rezulta că negocierile ar fi avut în vedere doar "noul contract colectiv de muncă" care a intrat in vigoare în luna octombrie 2015, în condițiile în care în cuprinsul acestuia s-a consemnat în mod expres că, pentru perioada ianuarie - septembrie, fondul de salarii pe direcții indexat cu 2,2% se va distribui fiecărei direcții in parte; Directorul de Funcțiune din fiecare direcție cu acordul sindicatelor, va redistribui nominal suma de plată, in cuantum fix, plătibil o singură dată. Astfel, instanța a ignorat prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011 care stabilește că, potrivit principiului recunoașterii reciproce, orice organizație sindicală legal constituita poate încheia cu un angajator orice alte tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, în formă scrisă, care reprezintă legea părților. Mai mult decât atât, cerința ca această sumă să fie acordată ca o diferența salarială într-o singură lună este prevăzută și de Procesul-verbal nr. x nr. 5471/21.09.2015, fiind o solicitare explicită a sindicatelor și reprezentanților salariaților. Acordarea drepturilor salariale a fost efectuata la data de 15.10.2015, cu respectarea Contractului colectiv de muncă 2015-2017, intrat în vigoare la 1.10.2015, în conformitate cu prevederile art. III-1 (6) și art. III-B (1) a). Prima instanță a ignorat și prevederile art. 49 din Legea bugetului de stat nr. 186/2014, care prevede posibilitatea majorării fondului de salarii cu indicele mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru anul 2015 și pe cele ale H.G. nr. 560/2015 prin care a fost aprobat BVC Tarom cu un fond de salarii majorat cu 2,2% așa cum rezultă din Nota de fundamentare bazată pe consultările cu organizațiile sindicale/reprezentanții salariaților conform adresei x/16.02.2015, unde este explicit prevăzută indexarea fondului de salarii cu indicele inflației de 2,2% pentru anul 2015, în baza prevederii art. 49 alin. (1) din Legea bugetului de stat nr. 186/2014. Astfel, instanța nu a avut în vedere faptul că H.G. nr. 560/2015 a intrat în vigoare ia data de 17.07.2015, iar indexarea cu rata inflației putea fi acordată numai ulterior acestei date, în limita fondului de salarii aprobat și în conformitate cu aspectele negociate cu organizațiile sindicale. De asemenea, recurenta a arătat că a existat mandat de negociere a Comisiei în ceea ce privește revendicările salariaților în limita BVC conform Hotărârilor Consiliului de Administrație nr. 13/20.08.2015 și 14/16.09.2015. Prin urmare, Tarom și-a asumat în cadrul negocierilor o noua obligație, fiind îndeplinite condițiile în care o asemenea majorare poate avea loc, conform textelor anterior menționate. 3.

Este nelegală soluția instanței de respingere a solicitării de prorogare a termenelor îndeplinire a măsurilor. În mod eronat instanța a reținut că solicitarea care vizează capătul III de cerere ar fi neîntemeiată în raport de situația financiară a societății și comportamentul acesteia până la data controlului. Prorogarea termenului de îndeplinire are în vedere utilitatea acestuia în raport de măsurile ce se impun a fi luate, neexistând nici un indiciu cu privire la "existența viitoare" a reclamantei, în condițiile în care aprecierile instanței s-au restrâns la anii 2013-2014. În drept, au fost invocate prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 4. Întâmpinarea Intimata-pârâtă Curtea de Conturi nu a formulat întâmpinare în termenul legal, dar a depus la dosar note scrise.

Soluția instanței de recurs 5.1. În ceea ce privește criticile legate de faptul că în mod nelegal prima instanță a apreciat că reclamanta nu ar fi respectat prevederile art. 153 indice 24 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. 5.1.1. Elementele de fapt relevante Prin măsura de la pct. I.1 din decizie s-a dispus în sarcina conducerii entității verificate analiza de către Adunarea Generală a Acționarilor a situației privind diminuarea activului net al societății la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului subscris la data de 31.12.2013 și 31.12.2014, identificarea cauzelor care au condus la această situație și luarea măsurilor ce se impun pentru reglarea valorii capitalului subscris vărsat, potrivit legii, (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 1 din Decizie). Această măsură a fost dispusă pentru remedierea abaterii consemnate la pct. 1 din actul de control, care, în esență, se referă la faptul că nu au fost respectate reglementările legale cu privire la reconstituirea activului net al societății cel târziu până la încheierea exercițiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile. Față de înscrisurile prezentate, auditorii publici externi au constatat că activul net al societății Companiei TAROM, s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris la data de 31.12.2013 și la data de 31.12.2014, acesta nefiind reconstituit până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social, în conformitate cu cerințele legale, la data de 31.12.2014, respectiv 31.12.2015. Din situațiile financiare pe anul 2013 și 2014 (anexele nr. 1,2 la Raportul de control), se constată că: - deși, la data de 31.12.2013, entitatea a raportat un activ net, determinat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor acesteia, în sumă de 1.032.924.003,00 RON, diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris în sumă de 2.105.488.785,00 RON, aceasta nu a luat măsurile prevăzute de art. 153 indice 24 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, până la finele anului 2014; - la 31.12.2014, entitatea a raportat un activ net, determinat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor acesteia, în sumă de 962.975.067,00 RON, diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris în sumă de 2.151.452.143,00 RON și nu a luat măsurile prevăzute de art. 153 indice 24 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, până la finele anului 2015. Situația se menține și la data de 30.09.2015, când entitatea a raportat un capital propriu net al societății, diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris cu suma de 73.417.095,00 RON. În drept, potrivit prevederilor art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990, dacă consiliul de administrație al unei societăți constată că, în urma unor pierderi stabilite prin situațiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societății, determinat ca diferență între totalul activelor si totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, are obligația de a convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată. In cazul în care adunarea generală extraordinară nu a hotărât dizolvarea societății, atunci societatea are obligația ca, cel târziu până la încheierea exercițiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile, să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puțin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest interval activul net al societății nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social, respectiv în sumă de 1.052.744.392,50 RON, la data de 31.12.2014 și în sumă de 1.075.726.071,50 RON, la data de 31.12.2015, în cazul de față. Potrivit prevederilor legale, dacă valoarea capitalului subscris vărsat nu este reglată până la finele anului următor, în acel moment orice persoană interesată se poate adresa instanței pentru a cere dizolvarea societății. Instanța poate acorda societății un termen ce nu poate depăși 6 luni pentru regularizarea situației. 5.1.2. Analiza criticilor aduse de recurenta-reclamantă Prin sentința recurată, au fost respinse motivele invocate de reclamantă ca nefondate, iar aceasta prin recursul formulat, a reluat aceste susțineri. Astfel, Înalta Curte constată că o primă susținere a recurentei este aceea că este eronată aprecierea primei instanțe potrivit căreia reclamanta nu ar fi luat măsuri de reconstituire a activului net cel puțin până la nivelul legal de peste 50%; în acest sens, recurenta realizează o largă prezentare, în cadrul memoriului de recurs, a măsurilor luate. Or, se constată că nici pârâta nu a contestat măsurile luate ca atare, ci faptul că, prin acestea nu s-a ajuns la rezultatul scontat, câtă vreme obligația impusă de lege este una de rezultat, iar nu de diligență. Chiar recurenta admite prin cererea de recurs că măsura a fost adusă la îndeplinire abia la momentul controlului (2016), deci fără respectarea termenului impus de lege. Astfel, societatea era obligata sa procedeze, pana la încheierea exercitiului financiar ulterior celui in care au fost consemnate pierderile, la reducerea capitalului social cu un cuantum cel putin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, daca in acest interval activul net nu a fost reconstituit pana la nivelul unei valori cel putin egale cu jumatate din capitalul social. Or, reclamanta nu si-a indeplinit aceasta obligatie în termenul legal, aspect care rezulta si din raspunsurile la obiectiunile la raportul de expertiza contabila efectuat in cauza. Prin urmare, nu prezinta relevanta daca posibilitatea de dizolvare a societatii se concretizeaza sau ramane doar la nivel teoretic, întrucât in acest din urma caz devin incidente obligatiile care decurg din dispozitiile sus mentionate, pe care reclamanta nu si le-a indeplinit. Recurenta a mai invocat faptul că în mod eronat prima instanță nu a luat în considerare, în aprecierea îndeplinirii măsurilor impuse de art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990, argumentele sale referitoare la lipsa oportunității de dizolvare și caracterul justificat al motivelor care au dus-o într-o situație economică dificilă aferentă perioadei auditate, deoarece art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990 reglementează un caz de dizolvare anticipată justificată tocmai de imposibilitatea continuării activității. Or, prin motivele prezentate s-au justificat pierderile care au generat situația economică a societăților, precum și posibilitatea de redresare și de derulare în continuare a activității fără riscuri - realizarea obiectului societății. Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că aceasta a asimilat ipoteza de mai sus cu cea de la alin. (1) al art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990, deși cele doua ipoteze sunt distincte si succesive, iar lipsa unei optiuni pentru pentru soluția menționată la alin. (1) atrage obligatiile mentionate la alin. (4), neîndeplinite in cauza. Astfel, conform art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990: "(1) Dacă consiliul de administrație, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situațiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societății, determinat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, va convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată. (2) Prin actul constitutiv se poate stabili ca adunarea generală extraordinară să fie convocată chiar și în cazul unei diminuări a activului net mai puțin semnificativă decât cea prevăzută la alin. (1), stabilindu-se acest nivel minim al activului net prin raportare la capitalul social subscris. (3) Consiliul de administrație, respectiv directoratul, va prezenta adunării generale extraordinare întrunite potrivit alin. (1) un raport cu privire la situația patrimonială a societății, însoțit de observații ale cenzorilor sau, după caz, ale auditorilor interni. Acest raport trebuie depus la sediul societății cu cel puțin o săptămână înainte de data adunării generale, pentru a putea fi consultat de orice acționar interesat. În cadrul adunării generale extraordinare, consiliul de administrație, respectiv directoratul, îi va informa pe acționari cu privire la orice fapte relevante survenite după redactarea raportului scris. (4) Dacă adunarea generală extraordinară nu hotărăște dizolvarea societății, atunci societatea este obligată ca, cel târziu până la încheierea exercițiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile și sub rezerva dispozițiilor art. 10, să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puțin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest interval activul net al societății nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social." Nu pot fi retinute nici criticile privind justificarea situatiei econiomice a reclamantei la data controlului prin posibilitatea reducerii activului si prin caracterul dinamic al valorii diferentei de activ net. Din acest punct de vedere, este evidenta posibilitatea societatii, ca in exercitiul activitatii sale economice, sa realizeze fluctuatii ale activului net, insa limita pana la care se poate face acest lucru este cea prevazuta de dispozitiile art. 153 24 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Astfel, diminuarea activului net la mai putin de jumatate din valoarea capitalului social subscris, atrage de plano obligatii pentru societate, respectiv convocarea adunarii generale extraordinare pentru a decide daca societatea trebuie sa fie dizolvata conform alin. (1) sau, in lipsa unei asemenea optiuni, reducerea capitalului social cu un cuantum cel putin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, conform alin. (4). Nici celelalte argumente invocate de recurenta-reclamantă referitoare la prevederile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 45/1997 sau la lipsa prezumției de imposibilitate a desfășurării activității în situația în care valoarea activului net scade la mai puțin de jumătate din capitalul social, la faptul că se tinde la constatarea ca fiind o neregulă nealocarea de către reclamanta unor fonduri publice suplimentare sau că adoptarea unei conduite în raport de dispozițiile art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990 reprezintă o decizie strategică care aparține exclusiv acționarilor și care nu poate fi impusă, nu au relevanță în cauză; singurul aspect care are relevanță este perpetuarea situației de înregistrare a unui activ net diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris în ultimii 3 ani fără ca organele de conducere să ia măsuri care să conducă la respectarea prevederilor art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990. Astfel, criticile recurentei-reclamante pe acest aspect sunt nefondate. 5.2. În ceea ce privește nelegalitatea soluției instanței raportat la constatarea de la pct. 2 și măsura 1.2 din Decizia nr. III/5/04.04.2016 referitoare la principiul contabil al continuității activității 5.2.1. Elementele de fapt relevante Prin măsura de la pct. 1.2 din decizie s-au dispus în sarcina conducerii entității verificate amendarea manualului de politici contabile cu prevederi referitoare la principiul contabil al "continuității activității" în situația în care capitalului propriu net al societății înregistrat la finele anului s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 2 din Decizie). Această măsură a fost dispusă pentru remedierea abaterii consemnate la pct. 2 din actul de control, care, în esență, se referă la faptul că principiile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale 2013 și 2014 nu au fost în concordanță cu situația reală a entității. 5.2.2. Analiza criticilor aduse de recurenta-reclamantă In ceea ce privește critica legată de aplicarea retroactivă de către prima instanță a OMFP nr. 1802/2014 în raport de situațiile financiare 2013-2014, Înalta Curte constată că același principiu al continuității era reglementat și de pct. 38 din O.M.F.P. nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabil anilor amintiți. Astfel, conform pct. 38 din O.M.F.P. nr. 3.055/2009: "(1) Principiul continuității activității. Trebuie să se prezume că entitatea își desfășoară activitatea pe baza principiului continuității activității. Acest principiu presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității. (2) O entitate nu va întocmi situațiile financiare anuale pe baza continuității activității dacă organele de conducere stabilesc după data bilanțului fie că intenționează să lichideze entitatea sau să înceteze activitatea acesteia, fie că nu există nicio altă variantă realistă în afara acestora. Deteriorarea rezultatelor din exploatare și a poziției financiare, ulterior datei bilanțului, indică nevoia de a analiza dacă presupunerea privind continuitatea activității este încă adecvată. (3) Dacă administratorii unei entități au luat cunoștință de unele elemente de nesiguranță legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-și continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situațiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuității, această informație trebuie prezentată, împreună cu explicații privind modul de întocmire a acestora și motivele care au stat la baza deciziei conform căreia entitatea nu își mai poate continua activitatea. Evenimentele sau condițiile ce necesită prezentări de informații pot apărea și ulterior datei bilanțului." Conform pct. 49 din O.M.F.P. nr. 1.802/2014: "(1) Principiul continuității activității. Trebuie să se prezume că entitatea își desfășoară activitatea pe baza principiului continuității activității. (2)Acest principiu presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității.(...) (3)Dacă administratorii unei entități au luat cunoștință de unele elemente de nesiguranță legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-și continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative." În mod evident, constatarile paratei sunt legate de situatia constatata la punctul anterior privind dificultatile economice ale reclamnatei. In conditiile in care desi activul net al societatii s-a diminuat la mai putin de jumatate din valoarea capitalului subscris 2013-2015, iar Adunarea Generala a Actionarilor nu a luat nicio decizie pentru reglementarea situatiei pe parcursul exercitiilor financiare ulterioare, întocmirea situatiilor contabile pe baza principiului continuitatii apare ca fiind contrara realitatilor economice ale reclamantei. Aplicarea acestui principiu este conditionata de functionarea in mod normal a societatii, fara a intra in starea de lichidare sau reducere semnificativa a activitatii. Or, situatia de alarma in privinta activului net al societatii, apreciata ca atare de legiuitor prin obligatiile specifice impuse si mentionate mai sus, nu poate fi apreciata ca reprezentand continuarea in mod normal a functionarii. Practic, procedand astfel, reclamanta si-a indeplinit obligatiile contabile negand o realitate economica pe care o cunostea, neluand in considerare un pericol real pentru activitatea sa viitoare si pentru interesele asociatilor si ale tertilor, ceea ce evident contravine aplicarii principiului mentionat. Faptul ca reclamanta a inregistrat cresteri ale cifrei de afaceri pe parcursul anilor 2013 si 2014 precum si o reducere a pierderilor in aceiasi ani, nu constituie o dovada a lipsei elementelor de nesiguranta mentionate mai sus, in conditiile in care din situatiile financiare din data de 30.09.2015 societatea a raportat un capital propriu net diminuat la mai putin de jumatate din valoarea capitalului social subscris. Prin urmare, situatia economica a societatii de la data controlului probează faptul ca respectivele cresteri mentionate de reclamanta si reducerea pierderilor nu au avut un impact major asupra situatiei sale reale, motiv pentru care capacitatea societatii de a continua activitatea fara a intra intr-o stare de lichidare sau de reducere semnificativa a activitatii este serios pusa la indoiala, cea ce ar face inactiv principiul continuitatii activitatii. Raportul de expertiza contabila efectuat in cauza nu schimba aceasta concluzie întrucât, desi retine ca principiul continuitatii activitatii a stat la baza intocmirii situatiilor financiare ale societatii pentru exercitiile financiare ale anilor 2013-2014, din primul raspuns la obiectiuni rezulta ca expertul desemnat nu a facut o evaluare a corectitudinii aplicarii principiului ci doar o constatare in acest sens, aratand ca nu-si poate exprima opinia din punct de vedere logico-juridic. De altfel, prin acelasi raspuns, ca si prin raspunsul ulterior, expertul a confirmat faptul ca in cursul exercitiilor financiare ale anilor 2013 si 2014 nu s-au luat masuri de reconstituire a activului net cel putn pana la nivelul de peste 50%, ceea ce înseamnă din perspectiva situatiei economice a reclamantei, faptul ca aceasta se afla intr-o situație de risc de imposibilitate viitoare de continuare a activitatii, aspect care trebuia sa se reflecte inclusiv in situatiile financiare intocmite, prin renuntarea la principiul continuitatii activitatii. Astfel, și acest motiv de recurs este nefondat. 5.3. În ceea ce privește criticile legate de soluția instanței cu privire la pct. II.14.a) și II.14.b) din Decizia nr. III/5/04.04.2016 și măsurile nr. 14 a) și b) referitoare la indexările salariate. 5.3.1. Elementele de fapt relevante Prin măsura specificată s-au dispus în sarcina conducerii entității verificate următoarele: "a) Stabilirea întinderii prejudiciului determinat de acordarea eronată a drepturilor salariate ale personalului prin indexarea acestora cu rata anuală a inflației pentru perioada ianuarie- septembrie 2015, fără temei legal și recuperarea acestuia potrivit legii. b) Regularizarea cu bugetul general consolidat a sumelor reprezentând contribuții plătite de angajator aferente achitării unor drepturi salariate necuvenite în luna septembrie 2015.(pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 6 din Decizie". Această măsură a fost dispusă pentru remedierea abaterii consemnate în actul de control, care constă, în principal, în efectuarea de cheltuieli de personal fără respectarea concordanței cu acordurile salariate. Intimata-pârâtă a reținut că, din documentele puse la dispoziție de către entitatea controlată, a rezultat faptul că aceasta a achitat personalului angajat salarii indexate cu 2,2 %, pentru perioada ianuarie- septembrie 2015, în sumă brută de 1.988.072 RON. Această sumă a fost acordată în urma negocierii C. civ..M. la nivelul Tarom S.A., din data de 28.09.2015, conform pct. 3 din Proces-verbal nr. x înregistrat sub nr. x/28.09.2015 (anexa nr. 60). Pentru perioada anterioară, respectiv ianuarie - septembrie 2015 pentru care au fost acordate salariaților drepturi salariale rezultate din indexarea salariilor cu 2,2%, acesta nu poate produce efecte, deoarece există un C. civ..M. în vigoare, prin Actul adițional nr. x/18.12.2014 încheiat la Acordul colectiv nr. 5545/20.10.2014, valabil până la data de 30.09.2015, care nu conține clauza privind indexarea anuală a salariilor cu rata inflației, iar revendicările salariaților prezentate mai sus nu conțin date pentru această perioadă. Conform centralizatorului de salarii aferent lunii septembrie 2015 au fost stabilite și achitate drepturi salariale necuvenite, în sumă brută de 1.988.072 RON, la care se adaugă contribuțiile plătite de angajator. 5.3.2. Analiza criticilor aduse de recurenta-reclamantă Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că indexarea cu 2,2% a salariilor pentru perioada ianuarie - septembrie 2015, acordată ca o "diferență salarială în sumă fixă", nu se încadrează în prevederile art. III-1-(6) și ale art. III-8 (1), deoarece suma precizată în decizie cu titlu de prejudiciu, pentru perioada ianuarie - septembrie 2015, nu constituie o obligație a angajatorului, întrucât clauza indexării salariilor cu indicele de inflație este prevăzută doar în C. civ..M. valabil de la 01.10.2015, ocazie cu care au fost modificate toate contractele individuale de muncă. Cum în mod justificat a reținut intimata-pârâtă, entitatea verificată a încălcat propriul contract colectiv de muncă valabil la data negocierilor purtate cu sindicatele, respectiv art. 1.3 alin. (4) prin care se stipulează că, pe perioada negocierii, părțile se supun prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare (respectiv CCM 2012- 2014 cu prelungirile ulterioare). Practic, reclamanta a realizat plați ale unor drepturi salariale într-o perioada in care nu exista un temei legal pentru acordarea lor, noul contract colectiv de munca intrând in vigoare de la data de 01.10.2015. Mai mult, din procesul-verbal nr. x/28.09.2015 rezulta ca negocierile au avut in vedere noul contract colectiv de munca si nu drepturi aferente celui anterior, astfel încât clauza de indexare invocata de reclamanta nu putea privi decât perioada actului juridic care o prevede, respectiv perioada anterioara întrucât, prin ipoteza, pentru aceasta se aplica un alt contract colectiv de munca care nu prevedea indexarea. 5.4. În ceea ce privește critica legată de respingerea solicitării de prorogare a termenelor de îndeplinire a măsurilor Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect și cu o bună aplicare a legii, a reținut prima instanță că solicitarea de prorogare a termenelor de aducere la îndeplinire a masurilor impuse pana la data de 31.12.2019 este neîntemeiată, in raport de situatia financiara a societatii si de comportamentul acesteia pana la data controlului. Astfel, starea de incertitudine cu privire la posibilitatile de redresare economica a societatii a fost perpetuata voluntar, fără a fi luate masurile care se impuneau; diminuarea drastica a activului net, constatata la finele anilor 2013 si 2014 a adus societatea intr-o situatie de vulnerabilitate economica, ceea ce a creat un risc pentru existenta sa viitoare si pentru interesele tertilor in aceste relatii economice; în aceste conditii, o eventuala prorogare a termenelor de aducere la îndeplinire a masurilor impuse nu ar constitui decât o perpetuare a acestei stări de incertitudini si in acelasi timp o prelungire a riscului menționat, ceea ce ar contraveni atât interesului societății, cat si al celor care s-ar implica in raporturi economice cu aceasta. 5.5. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.