ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2072/2022

Ședința publică din data de 05 aprilie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea H.G. nr. 376/2016 din 23.09.2016 prin emiterea căreia i se aduc grave prejudicii de imagine și se încalcă principiul neretroactivității prevăzut în mod expres atât de Constituția României în art. 15, cât și în art. 6 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1814 din 24 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material)

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că modificarea H.G. nr. 376/2016 prin H.G. nr. 654/2016 s-a realizat cu nerespectarea prevederilor legale și a adus prejudicii materiale și de imagine UCDC prin reducerea semnificativă a numărului de studenți pentru anul I după ținerea ambelor sesiuni ale examenului de admitere aferent anului universitar 2016-2017.

Prin H.G. nr. 376/2016, în varianta publicată pe 1 iunie 2016, s-a stabilit în Anexa nr. 3, punctul 43, criteriul 2, că specializarea "Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor" beneficiază de un număr de 600 locuri pentru anul universitar 2016-2017, aspect devenit opozabil tuturor celor interesați de la momentul publicării.

Ulterior, prin modificarea adusă prin H.G. nr. 654/2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 742/23.09.2016, s-a redus numărul de locuri pentru anul I de școlarizare pentru anul universitar 2016-2017 la specializarea "Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor" de la 600 la 200.

Prin sentința atacată, instanța de fond a reținut că H.G. nr. 376/2016 varianta modificată la data de 23.09.2016 produce în mod legal efecte și pentru anul universitar 2016-2017, având la bază propunerile ARACIS din cadrul raportului de evaluare întocmit de aceasta instituție cu respectarea prevederilor legale (art. 150 alin. (1) și art. 138 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale).

În cauză nu poate fi reținută culpa reclamantei cu privire la diminuarea numărului de studenți, aceasta fiind realizată ca urmare a tergiversării excesive din partea MEN, care nu a respectat procedura de aprobare a specializărilor și programelor de studii universitare până la data de 31 martie a anului în curs, impus de lege.

Astfel, din Extrasul din Nota de fundamentare care stă la baza emiterii H.G. nr. 376/2016 rezultă că, în conformitate cu art. 138 alin. (1) din Legea 1/2011, promovarea hotărârii privind aprobarea specializărilor și programelor de studii universitare ar fi trebuit să se realizeze până la data de 31.03.2016, iar avizele acordate de ARACIS în acest scop erau disponibile din perioada 24.09.2015-28.01.2016.

Cu toate acestea, Raportul ARACIS a fost comunicat universității abia la data de 23.09.2016, dată la care procedura de admitere în anul universitar I se încheiase.

Recurenta a considerat că nu are relevanță data la care au fost validate Rapoartele de către Consiliul ARACIS, importantă pentru soluționarea prezentei cauze fiind data la care aceste rapoarte au fost comunicate către UCDC, aceasta fiind data de la care își produc efectele.

Prin urmare, Raportul ARACIS a fost comunicat reclamantei odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse actului normativ contestat, respectiv 23.09.2016.

Recurenta reclamantă a depus la dosar în dovedirea acestui aspect Adresa nr. x/01.09.2016 transmisă de ARACIS către rectorul UCDC prin care se aduce la cunoștință reducerea numărului de studenți de la 600 la 200. Din studierea datelor înscrise pe plicul în care au fost expediate rezultă fără dubiu că această adresă a fost recepționată de UCDC la data de 23.09.2016.

Procesul de admitere în anul universitar s-a desfășurat în perioada iulie- august 2016, pe baza reglementărilor în vigoare la data începerii concursului, reducerea numărului de studenți la data de 23.09.2016, cu o lună după finalizarea procesului de admitere, fiind nelegală.

Totodată, prin Adresa nr. x bis din 08.12.2016 emisă de MEN se arată că Hotărârea de Guvern atacată ar mai putea fi aplicabilă sesiunii de admitere pentru anul universitar 2016-2017 numai dacă aceasta s-ar desfășura după intrarea ei în vigoare, adică după data de 23.09.2016, pe când în speță sesiunea de admitere fusese încheiată la sfârșitul lunii august 2016, ca urmare a ocupării locurilor disponibile.

Recurenta reclamantă a susținut că instanța de fond a motivat soluția prin însușirea susținerilor pârâtului MEN, redând chiar paragrafe din cuprinsul întâmpinării, fără a face o minimă verificare a corectitudinii acestor susțineri și fără coroborarea acestora cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Astfel, prima instanță a reținut că UCDC este în culpă pentru reducerea numărului de studenți întrucât ar fi adresat cererea pentru evaluarea externă periodică pe rolul ARACIS la data de 25.04.2016, iar în urma acestei solicitări, ARACIS a emis Raportul cu nr. P001/160, 264MA din iulie 2016 prin care a avizat pentru specializarea respectivă un număr de 200 studenți. Totodată, reține că Raportul de evaluare s-a întocmit ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 376/2016 (01.06.2016) ca urmare a culpei UCDC determinată de întârzierea depunerii cererii de evaluare cu aproximativ 5 luni.

Însă, analizând înscrisurile din dosar, se observă că la dosarul cauzei nu se găsește cererea pretins depusă de subscrisa la ARACIS la data de 25.04.2016, astfel că instanța fără a avea vreo dovadă îsi întemeiază soluția pe simple afirmații ale uneia dintre părți.

Totodată, Raportul ARACIS, deși apare ca fiind emis în luna iulie 2016, a fost comunicat universității abia la data de 23.09.2019, aspect dovedit prin Adresa nr. x/01.09.2016, recepționată de UCDC la data de 23.09.2016.

De asemenea, instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat că nu a fost încălcat principiul neretroactivității prevăzut de art. 15 din Constituție, câta vreme actul normativ contestat în prezenta cauză a intrat în vigoare la data de 23.09.2016 și se aplică procedurii de admitere organizate în perioada iunie- august 2019.

De asemenea, art. 6 din C. civ. stipulează în mod expres că "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă."

Potrivit art. 108 alin. (4) din Constituție, hotărârile și ordonanțele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial.

Conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, celelalte acte normative menționate la art. 11 alin. (1), și anume actele normative ale Parlamentului, hotărârile Guvernului, deciziile primului-ministru, actele autorităților administrative autonome, ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.

Din analiza actului contestat rezultă că acesta a intrat în vigoare la data de 23.09.2016 și conform prevederilor citate anterior, nu s-ar putea aplica procedurii de admitere desfășurate anterior (iunie- august 2016).

Prin urmare, recurenta a apreciat că opinia instanței potrivit căreia H.G. nr. 376/2016 varianta modificată la data de 23.09.2016 este legală și aplicabilă procedurii de admitere pentru anul universitar 2016-2017 este neîntemeiată și de natură a încălca principiul anterior enunțat, impunându-se casarea hotărârii recurate.

Recurenta a mai susținut că adoptarea H.G. nr. 346/2016 s-a realizat cu nerespectarea dispozițiilor art. 7 din Legea 52/2003, încălcându-se normele privind parcurgerea procedurii privind transparența decizională prevăzută de Legea nr. 52/2003.

Astfel, la pag. 7 Secțiunea a 7-a, pct. 1 din Nota de fundamentare, se menționează că Proiectul de act normativ a fost publicat pe pagina de internet a ministerului, secțiunea "Proiecte de acte normative" la data de 17.03.2016.

Prin Adresa nr. x/10.05.2016 emisă de Ministerul Justiției în cursul procedurii obligatorii de avizare a actului, s-a pus în vedere MEN că este necesară parcurgerea efectivă a procedurii privind transparența decizională, "nefiind suficientă simpla afișare pe pagina web a ministerului".

Față de această împrejurare, la data de 28.01.2018, la solicitarea reprezentatului universității făcută în cadrul ședinței din data de 17.11.2017, instanța a dispus emiterea Adresei nr. x/28.01.2018 prin care a solicitat MEN să comunice măsurile pe care le-a luat în ceea ce privește această procedură.

MEN a răspuns prin Adresa nr. x/25.06.2018, arătând că a procedat la publicarea proiectului doar pe pagina web a ministerului, depunând ca dovezi adresa înaintată către Direcția Patrimoniu și Informatizare privind solicitarea de publicare a proiectului, precum și extras de pe site-ul web din care rezultă publicarea efectivă.

În condițiile în care Ministerul Justiției a atras atenția că nu a fost respectată procedura transparenței decizionale și a menționat în mod expres că nu este suficientă simpla afișare pe site-ul web al instituției și, deși prima instanță a apreciat pertinentă această observație, făcând verificări exprese în acest sens în cursul cercetării judecătorești, aceeași instanță, în mod neîntemeiat, a reținut în cuprinsul sentinței atacate că a fost respectată procedura transparenței doar decizionale prin publicarea proiectului pe site-ul ministerului la data de 17.03.2016.

Legiuitorul a stabilit concret conținutul procedurii transparenței decizionale, care se realizează prin aducerea la cunoștința publicului a proiectului de act normativ în mod cumulativ, iar nu alternativ, astfel că MEN avea obligația ca, pe lângă publicarea pe site-ul web, să afișeze la sediul său și să transmită către mass-media acest proiect, măsuri pe care intimata nu le-a întreprins.

În concluzie, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimatul pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea H.G. nr. 376/2016 din 23.09.2016 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2016-2017.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei reținând, în esență, că actul normativ contestat nu încalcă principiul neretroactivității, fiind emis și cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 privind procedura transparenței decizionale, prin publicarea proiectului de act normativ pe pagina de internet a ministerului.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs reține că Hotărârea de Guvern nr. 376/2016 a fost emisă în temeiul art. 132 alin. (2) și art. 138 afin. (5) din Legea educației naționale nr. 1/2011, potrivit cărora nomenclatorul domeniilor și al programelor de studii universitare, domeniile și programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ sau limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, propus de către agențiile de evaluare a calității care au evaluat fiecare program, se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, promovată de către Ministerul Educației Naționale, înaintea datei de 31 martie a anului respectiv.

În Anexa nr. 3 la hotărâre s-a prevăzut că specializarea "Economia comerțului, Turismului și Serviciilor" din cadrul universității reclamante beneficiază de un număr de 600 locuri pentru anul universitare 2016-2017.

Conform art. 150 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 "(1) Acreditarea unui program de studii universitare de licență și stabilirea numărului maxim de studenți care pot fi școlarizați în cadrul programului și cărora li se poate acorda o diplomă de absolvire se realizează prin hotărâre a Guvernului, în urma evaluării externe realizată de către ARACIS sau de către o altă agenție de asigurare a calității, din țară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR). Studiile universitare de licență corespund unui număr cuprins între minimum 180 și maximum 240 de credite de studii transferabile, conform ECTS/SECT, și se finalizează prin nivelul 6 din EQF/CEC."

Prin cererea înregistrată sub nr. x/25.04.2016 la Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățămânul Superior, reclamanta a solicitat evaluarea externă periodică a programului de studii universitare de licență Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor din cadrul Facultății de Management Turistic și Comercial - Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir" din București.

Prin raportul emis de ARACIS în luna iulie 2016, s-a avizat ca și capacitate de școlarizare pentru primul an de studii al acestei specializări un nr. de 200 de studenți, fiind emisă H.G. nr. 654/2016 pentru moficarea în consecință a H.G. nr. 376/2016.

Recurenta reclamantă a suținut că modificarea Anexei nr. 3 la H.G. nr. 376/2016 a adus prejudicii materiale și de imagine universității prin reducerea semnificativă a numărului de studenți pentru anul I.

Instanța de recurs constată că recurenta își invocă propria culpă, în condițiile în care a solicitat avizul peste termenul prevăzut de lege.

Astfel, art. 7 din H.G. nr. 376/2016 prevede că "Instituțiile de învățământ superior acreditate și programele de studii universitare acreditate ale acestora care au depășit termenul legal de evaluare externă a calității sunt obligate să se supună procesului de evaluare, în condițiile legii", iar potrivit art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 75/2005 "Furnizorul de educație și programele de studii acreditate ale acestuia se supun din 5 în 5 ani evaluării externe de către ARACIP, respectiv ARACIS, sau de o altă agenție autohtonă ori internațională, pe bază de contract."

În condițiile în care recurenta avea obligația cunoașterii perioadei de valabilitate a avizelor, a solicitat ARACIP evaluarea externă periodică a programului de studii universitare la data de 25.04.2016, deși avizul anterior, obținut prin raportul de evaluare din 17.02.2011, expirase la data de 17.02.2016, ceea ce a condus la emiterea noului raport după data intrării în vigoare a H.G. nr. 376/2016 și necesitatea modificării ulterioare a actului normativ contestat cu privire capacitatea de școlarizare a reclamantei potrivit noii evaluări efectuate de ARACIP.

Nu pot fi reținute susținerile recurentei potrivit cărora prima instanță și-a întemeiat soluția pe simple afirmații ale pârâtului MEN cu privire la data 24.04.2016 când universitatea a solicitat obținerea avizului, având în vedere că această dată a fost menționată și în cuprinsul raportului de evaluare emis de ARACIP din 28.07.2016, aspect neconstestat de părți.

Nefondate sunt și criticile vizând încălcarea principiului neretroactivății. Așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, criticile vizează modul de aplicare a H.G. nr. 376/2016. Totodată, prin soluția pronunțată nu există repercusiuni directe asupra diplomelor eliberate de universitate și intrate în circuitul civil.

În sfârșit, adresa Ministerului Justiției invocată de recurentă, cu referire la adoptarea unor măsuri privind transparența decizională, nu poate constitui motiv de anulare a actului normativ contestat.

Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională prevăd că în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz.

Din actele dosarului rezultă că autoritatea pârâtă a afișat pe site-ul ministerului proiectul de act normativ.

Susținerea recurentei reclamante în sensul că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 52/2003, autoritatea pârâtă avea obligația să publice anunțul și la sediul propriu și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, nu poate fi primită, textul legal cuprinzând o enumerare a modurilor în care autoritatea publică va asigura transparența decizională, fără ca formularea să inducă ideea obligativității aducerii la cunoștința publicului în toate cele trei modalitățile prevăzute de lege.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1814 din 24 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.