ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 730/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 525 din 23 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1708/30/2008, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ a reținut obligația pârâtei M.T., alături de pârâta SC W.V. AG prin SC C. SA București de a plăti reclamantului R.I., suma de 498,24 RON și echivalentul în RON al sumei de 227.546,95 dolari australieni cu titlu de daune materiale, 15.000 RON cu titlul de daune morale și o pensie viageră în echivalentul în RON al sumei de 549,5 dolari australieni, până la redobândirea capacității de muncă sau până când reclamantul va beneficia de pensie în cadrul sistemului de asigurări.

Prin Decizia civilă nr. 238 din 14 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială a fost admis apelul reclamantului R.I., fiind schimbată Sentința civilă nr. 525 din 23 aprilie 2010 în sensul stabilirii pensiei viagere la suma de 2.198 dolari australieni și majorării daunelor morale la suma de 35.000 dolari australieni, menținând restul dispozițiilor sentinței. La data de 29 februarie 2012 reclamantul R.I. a solicitat lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 525 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, apreciind că despăgubirile periodice se datorează de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar beneficiul nerealizat se calculează de la data producerii accidentului și până la data rămânerii irevocabile a sentinței.

Pe de altă parte, suma de 785 dolari reprezintă venituri săptămânale, și nu venituri lunare.

Prin încheierea pronunțată în Cameră de Consiliu la data de 1 iunie 2012 Tribunalul Timiș a admis cererea de lămurire a dispozitivului, reținându-se că suma de 227.546,95 dolari australieni reprezintă daunele materiale derivate din pierderea capacității de muncă până la data pronunțării hotărârii; ca atare, a fost lămurit dispozitivul sentinței în sensul că „pârâții datorează suma de 227.546,95 dolari australieni în echivalentul în RON cu titlu de daune materiale derivate din pierderea capacității de muncă până la data pronunțării hotărârii - 23 aprilie 2008, iar după această dată se va plăti pensia viageră lunară". A reținut tribunalul că suma de 227.546,95 dolari australieni și pensia viageră lunară reprezintă echivalentul prejudiciului derivat din aceleași cauze, fiind posibilă cuantificarea prejudiciului până la data pronunțării sentinței, iar cât privește unitatea temporală, dispozitivul sentinței este clar în sensul că este vorba de pensia plătită lunar.

S-a apreciat totodată că tribunalul nu poate avea în vedere modificările sentinței în apel, fiind competent să procedeze exclusiv la lămurirea dispozitivului hotărârii pe care a pronunțat-o. Încheierea pronunțată în Cameră de consiliu la data de 1 iunie 2012 a fost comunicată la data de 14 iunie 2012. Prin Decizia civilă nr. 171/A din 11 octombrie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul R.I. împotriva Încheierii de la data de 1 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1708/30/2008 în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC W.V. AG - prin reprezentant SC C. SA București, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România București și M.T.

și cererea apelantului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Contrar opiniei apelantului, pe calea cererii incidentale reglementate de dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ., partea nu poate obține retractarea hotărârii a cărei lămurire se solicită, ci exclusiv precizarea dispozițiilor cuprinse în hotărârea pronunțată, dispoziții susceptibile a fi executate silit în conformitate cu prevederile art. 377 - 379 1 C. proc. civ. Prin urmare, precizând dispozițiile menținute în căile de atac, instanța sesizată nu va avea în vedere niciodată dispozițiile schimbate în căile de atac, aceste din urmă dispoziții executându-se silit în temeiul hotărârilor pronunțate în căile de atac, și nu în temeiul hotărârii de primă instanță.

Cât privește dispozițiile primei instanțe, cuprinse în Sentința civilă nr. 525 de la data de 23 aprilie 2010 (și nu 23 aprilie 2008, cum din eroare s-a trecut atât în dispozitivul încheierii apelate, cât și în cererea de apel), se observă că exclusiv obligația de plată a daunelor materiale este susceptibilă de executare silită, celelalte dispoziții - privind obligația de plată a daunelor morale și obligația de plată a rentei viagere - fiind schimbate prin decizia pronunțată în apel.

În consecință, o eventuală neprecizare a obligației privind plata rentei viagere în sensul că nu s-a trecut data de la care se datorează această plată impune lămurirea hotărârii pronunțate în apel, întrucât această hotărâre se execută silit, nicidecum a primei instanțe, a cărei statuare asupra obligației a fost înlăturată în calea de atac (indiferent fiind faptul că s-au primit critici de nelegalitate, de netemeinicie ori dacă a fost vorba de o simplă eroare materială, cum a susținut intimata în prezenta cauză), nu va putea lămuri conținutul obligației modificând dispozitivul sentinței în raport de concluziile instanțelor de control, astfel cum a pretins reclamantul, făcând o confuzie între dispozițiile susceptibile de executare silită cuprinse în hotărârea de primă instanță și cele cuprinse în decizia pronunțată în apel.

Curtea a constatat că unica dispoziție susceptibilă de executare silită cuprinsă în Sentința civilă nr. 525 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială în Dosarul nr. 1708/30/2008 o reprezintă obligația de plată a despăgubirilor materiale în cuantum de 498,24 RON și echivalentul în RON al sumei de 227.546,95 dolari australieni, iar această dispoziție nu necesită lămuriri suplimentare, neexistând niciun impediment în executarea obligației de plată a unei sume de bani precizate. De altfel, admițând cererea de lămurire, prima instanță nu a lămurit conținutul propriei dispoziții, ci a oferit, în dispozitivul sentinței, considerente suplimentare de natură a preciza, în realitate, obligația de plată a rentei viagere - suma de 227.546,95 dolari australieni până la data pronunțării hotărârii - 23 aprilie 2008, iar după această dată se va plăti pensia viageră lunară.

Or, asupra obligației privind plata rentei viagere a statuat irevocabil instanța de apel, și nu prima instanță, astfel că Tribunalul nu avea competența a se pronunța, iar lămurirea unei dispoziții modificate în calea de atac este lipsită de interes, întrucât, astfel cum mai sus s-a arătat, ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii rămase irevocabile, și nu dispozitivul hotărârii modificate în calea de atac. Soluția eronată a primei instanțe se impune însă a fi menținută în calea de atac față de dispozițiile art. 296 C. proc. civ., potrivit cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În ce privește modul de calcul al sumei de 227.546,95 dolari australieni, contestat, atât prin raportare la intervalul de timp pentru care s-a calculat despăgubirea, cât și în privința calculului aritmetic eronat, se observă că aceste cereri vizează reformarea hotărârii în condițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., respectiv îndreptarea erorii materiale în condițiile art. 281 C. proc. civ., și nu lămurirea dispozitivului, neputând fi analizate în procedura prevăzută de art. 281 1 C. proc. civ.

De altfel, argumentele vizând extinderea intervalului de timp pentru care s-a calculat despăgubirea în sumă fixă au și fost formulate de reclamant în apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 525 din 23 aprilie 2010 - apelantul recalculând cuantumul despăgubirii până la data de 7 decembrie 2010, însă criticile formulate au fost respinse de instanța de apel, ce a reținut că reclamantul omite existența obligației de plată a rentei viagere pentru aceeași perioadă - 23 aprilie 2010 - 7 decembrie 2010; cu atât mai mult cu cât criticile vizând perioada pentru care prima instanță a înțeles să calculeze despăgubiri în cuantum fix au fost analizate în apel, este surprinzător faptul că reclamantul a înțeles să reitereze, într-o cerere incidentală adresată primei instanțe, argumente respinse irevocabil de instanța de control judiciar și, mai mult, că astfel de argumente au fost analizate de prima instanță, neobservându-se faptul că o cerere de lămurire a hotărârii vizează conținutul dispozitivului, și nu al considerentelor.

În temeiul art. 281 3 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de lămurirea hotărârii, instanța a respins ca inadmisibilă cererea apelantului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva Deciziei civile nr. 171/A din 11 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, reclamantul R.I. a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului său și admiterea în tot a cererii sale de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 525 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Timiș, secția comercială.

Argumentația adusă de recurentul reclamant în susținerea criticilor subsumate art. 304 pct. 7, pct. 8 și 9 C. proc. civ. vizează, în integralitatea lor, modul în care instanța de apel a stabilit cuantumul sumei ce reprezintă obligația de plată a despăgubirilor materiale, fără să aibă în vedere la motivarea deciziei, criticile sale exprimate prin motivele de apel. Cât privește dispozițiile primei instanțe, cuprinse în Sentința civilă nr. 525 de la data de 23 aprilie 2010 (și nu 23 aprilie 2008, cum din eroare s-a trecut atât în dispozitivul încheierii apelate, cât și în cererea de apel), se observă că exclusiv obligația de plată a daunelor materiale este susceptibilă de executare silită, celelalte dispoziții - privind obligația de plată a daunelor morale și obligația de plată a rentei viagere - fiind schimbate prin decizia pronunțată în apel.

În consecință, o eventuală neprecizare a obligației privind plata rentei viagere în sensul că nu s-a trecut data de la care se datorează această plată impune lămurirea hotărârii pronunțate în apel, întrucât această hotărâre se execută silit, nicidecum a primei instanțe, a cărei statuare asupra obligației a fost înlăturată în calea de atac (indiferent fiind faptul că s-au primit critici de nelegalitate, de netemeinicie ori dacă a fost vorba de o simplă eroare materială, cum a susținut intimata în prezenta cauză), nu va putea lămuri conținutul obligației modificând dispozitivul sentinței în raport de concluziile instanțelor de control, astfel cum a pretins reclamantul, făcând o confuzie între dispozițiile susceptibile de executare silită cuprinse în hotărârea de primă instanță și cele cuprinse în decizia pronunțată în apel.

Curtea a constatat că unica dispoziție susceptibilă de executare silită cuprinsă în Sentința civilă nr. 525 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială în Dosarul nr. 1708/30/2008 o reprezintă obligația de plată a despăgubirilor materiale în cuantum de 498,24 RON și echivalentul în RON al sumei de 227.546,95 dolari australieni, iar această dispoziție nu necesită lămuriri suplimentare, neexistând niciun impediment în executarea obligației de plată a unei sume de bani precizate. De altfel, admițând cererea de lămurire, prima instanță nu a lămurit conținutul propriei dispoziții, ci a oferit, în dispozitivul sentinței, considerente suplimentare de natură a preciza, în realitate, obligația de plată a rentei viagere - suma de 227.546,95 dolari australieni până la data pronunțării hotărârii - 23 aprilie 2008, iar după această dată se va plăti pensia viageră lunară.

Or, asupra obligației privind plata rentei viagere a statuat irevocabil instanța de apel, și nu prima instanță, astfel că Tribunalul nu avea competența a se pronunța, iar lămurirea unei dispoziții modificate în calea de atac este lipsită de interes, întrucât, astfel cum mai sus s-a arătat, ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii rămase irevocabile, și nu dispozitivul hotărârii modificate în calea de atac. Soluția eronată a primei instanțe se impune însă a fi menținută în calea de atac față de dispozițiile art. 296 C. proc. civ., potrivit cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În ce privește modul de calcul al sumei de 227.546,95 dolari australieni, contestat, atât prin raportare la intervalul de timp pentru care s-a calculat despăgubirea, cât și în privința calculului aritmetic eronat, se observă că aceste cereri vizează reformarea hotărârii în condițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., respectiv îndreptarea erorii materiale în condițiile art. 281 C. proc. civ., și nu lămurirea dispozitivului, neputând fi analizate în procedura prevăzută de art. 281 1 C. proc. civ.

De altfel, argumentele vizând extinderea intervalului de timp pentru care s-a calculat despăgubirea în sumă fixă au și fost formulate de reclamant în apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 525 din 23 aprilie 2010 - apelantul recalculând cuantumul despăgubirii până la data de 7 decembrie 2010, însă criticile formulate au fost respinse de instanța de apel, ce a reținut că reclamantul omite existența obligației de plată a rentei viagere pentru aceeași perioadă - 23 aprilie 2010 - 7 decembrie 2010; cu atât mai mult cu cât criticile vizând perioada pentru care prima instanță a înțeles să calculeze despăgubiri în cuantum fix au fost analizate în apel, este surprinzător faptul că reclamantul a înțeles să reitereze, într-o cerere incidentală adresată primei instanțe, argumente respinse irevocabil de instanța de control judiciar și, mai mult, că astfel de argumente au fost analizate de prima instanță, neobservându-se faptul că o cerere de lămurire a hotărârii vizează conținutul dispozitivului, și nu al considerentelor.

În temeiul art. 281 3 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de lămurirea hotărârii, instanța a respins ca inadmisibilă cererea apelantului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva Deciziei civile nr. 171/A din 11 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, reclamantul R.I. a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului său și admiterea în tot a cererii sale de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 525 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Timiș, secția comercială.

Argumentația adusă de recurentul reclamant în susținerea criticilor subsumate art. 304 pct. 7, pct. 8 și 9 C. proc. civ. vizează, în integralitatea lor, modul în care instanța de apel a stabilit cuantumul sumei ce reprezintă obligația de plată a despăgubirilor materiale, fără să aibă în vedere la motivarea deciziei, criticile sale exprimate prin motivele de apel. Deși instanța a statuat că, venitul net realizat de R.I.

la data producerii accidentului era de 785 dolari australieni pe săptămână, calculul lunar făcut de instanță este cu mult diminuat, întrucât de la 7 ianuarie 1999 - data producerii accidentului - și până la data pronunțării sentinței - 23 aprilie 2008 suma calculată pe săptămână este de 785 dolari australieni, care raportată la numărul de 489 de săptămâni, conduce la suma totală de 383.865 dolari australieni și nu de 227.546,95 dolari australieni, iar de la data producerii accidentului și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iunie 2011, suma era de 511.035 dolari australieni. Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă SA W.V. AG la data de 15 februarie 2013, s-a cerut respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte, din oficiu, a luat în examinare excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii reclamantului. Excepția este întemeiată și va fi admisă, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea nulității, semnătura celui care declară calea de atac respectivă. În speță, cererea de recurs formulată de reclamantul R.I. nu este semnată, astfel că, în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ., acesta a fost citat pentru termenul de judecată din data de 26 februarie 2013, cu mențiunea de a depune cererea de recurs semnată. Recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit această obligație până la termenul acordat în acest scop, 26 februarie 2013, deși a fost înștiințat prin citație despre obligația ce-i revenea, conform adreselor existente la dosar.

Ca atare, conform art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs a reclamantului va fi anulată, pentru lipsa semnăturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul R.I. împotriva Deciziei civile nr. 171/A din 11 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, conform art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013. Procesat de GGC - LM