ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 730/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 730/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 525 din 23 aprilie
2010 pronunțată în Dosarul nr. 1708/30/2008, Tribunalul Timiș, secția
comercială și de contencios administrativ a reținut obligația pârâtei M.T.,
alături de pârâta SC W.V. AG prin SC C. SA București de a plăti reclamantului
R.I., suma de 498,24 RON și echivalentul în RON al sumei de 227.546,95 dolari
australieni cu titlu de daune materiale, 15.000 RON cu titlul de daune morale
și o pensie viageră în echivalentul în RON al sumei de 549,5 dolari
australieni, până la redobândirea capacității de muncă sau până când
reclamantul va beneficia de pensie în cadrul sistemului de asigurări.
Prin Decizia civilă
nr. 238 din 14 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția
comercială a fost admis apelul reclamantului R.I., fiind schimbată Sentința
civilă nr. 525 din 23 aprilie 2010 în sensul stabilirii pensiei viagere la suma
de 2.198 dolari australieni și majorării daunelor morale la suma de 35.000
dolari australieni, menținând restul dispozițiilor sentinței.
La data de 29
februarie 2012 reclamantul R.I. a solicitat lămurirea dispozitivului Sentinței
civile nr. 525 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, apreciind că
despăgubirile periodice se datorează de la data rămânerii irevocabile a
hotărârii, iar beneficiul nerealizat se calculează de la data producerii
accidentului și până la data rămânerii irevocabile a sentinței. Pe de altă
parte, suma de 785 dolari reprezintă venituri săptămânale, și nu venituri
lunare.
Prin încheierea
pronunțată în Cameră de Consiliu la data de 1 iunie 2012 Tribunalul Timiș a
admis cererea de lămurire a dispozitivului, reținându-se că suma de 227.546,95
dolari australieni reprezintă daunele materiale derivate din pierderea
capacității de muncă până la data pronunțării hotărârii; ca atare, a fost
lămurit dispozitivul sentinței în sensul că „pârâții datorează suma de
227.546,95 dolari australieni în echivalentul în RON cu titlu de daune
materiale derivate din pierderea capacității de muncă până la data pronunțării
hotărârii - 23 aprilie 2008, iar după această dată se va plăti pensia viageră
lunară".
A reținut tribunalul
că suma de 227.546,95 dolari australieni și pensia viageră lunară reprezintă
echivalentul prejudiciului derivat din aceleași cauze, fiind posibilă
cuantificarea prejudiciului până la data pronunțării sentinței, iar cât
privește unitatea temporală, dispozitivul sentinței este clar în sensul că este
vorba de pensia plătită lunar. S-a apreciat totodată că tribunalul nu poate
avea în vedere modificările sentinței în apel, fiind competent să procedeze
exclusiv la lămurirea dispozitivului hotărârii pe care a pronunțat-o.
Încheierea pronunțată
în Cameră de consiliu la data de 1 iunie 2012 a fost comunicată la data de 14
iunie 2012.
Prin Decizia civilă
nr. 171/A din 11 octombrie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă
a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul R.I. împotriva Încheierii
de la data de 1 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.
1708/30/2008 în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC W.V. AG - prin
reprezentant SC C. SA București, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din
România București și M.T. și cererea apelantului privind acordarea
cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Contrar opiniei
apelantului, pe calea cererii incidentale reglementate de dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ., partea nu poate obține retractarea hotărârii a cărei lămurire se
solicită, ci exclusiv precizarea dispozițiilor cuprinse în hotărârea
pronunțată, dispoziții susceptibile a fi executate silit în conformitate cu
prevederile art. 377 - 379
1
C. proc. civ. Prin urmare, precizând
dispozițiile menținute în căile de atac, instanța sesizată nu va avea în vedere
niciodată dispozițiile schimbate în căile de atac, aceste din urmă dispoziții
executându-se silit în temeiul hotărârilor pronunțate în căile de atac, și nu
în temeiul hotărârii de primă instanță.
Cât privește
dispozițiile primei instanțe, cuprinse în Sentința civilă nr. 525 de la data de
23 aprilie 2010 (și nu 23 aprilie 2008, cum din eroare s-a trecut atât în
dispozitivul încheierii apelate, cât și în cererea de apel), se observă că
exclusiv obligația de plată a daunelor materiale este susceptibilă de executare
silită, celelalte dispoziții - privind obligația de plată a daunelor morale și
obligația de plată a rentei viagere - fiind schimbate prin decizia pronunțată
în apel. În consecință, o eventuală neprecizare a obligației privind plata
rentei viagere în sensul că nu s-a trecut data de la care se datorează această
plată impune lămurirea hotărârii pronunțate în apel, întrucât această hotărâre
se execută silit, nicidecum a primei instanțe, a cărei statuare asupra
obligației a fost înlăturată în calea de atac (indiferent fiind faptul că s-au
primit critici de nelegalitate, de netemeinicie ori dacă a fost vorba de o
simplă eroare materială, cum a susținut intimata în prezenta cauză), nu va
putea lămuri conținutul obligației modificând dispozitivul sentinței în raport
de concluziile instanțelor de control, astfel cum a pretins reclamantul, făcând
o confuzie între dispozițiile susceptibile de executare silită cuprinse în
hotărârea de primă instanță și cele cuprinse în decizia pronunțată în apel.
Curtea a constatat că
unica dispoziție susceptibilă de executare silită cuprinsă în Sentința civilă
nr. 525 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială
în Dosarul nr. 1708/30/2008 o reprezintă obligația de plată a despăgubirilor
materiale în cuantum de 498,24 RON și echivalentul în RON al sumei de
227.546,95 dolari australieni, iar această dispoziție nu necesită lămuriri
suplimentare, neexistând niciun impediment în executarea obligației de plată a
unei sume de bani precizate.
De altfel, admițând
cererea de lămurire, prima instanță nu a lămurit conținutul propriei
dispoziții, ci a oferit, în dispozitivul sentinței, considerente suplimentare
de natură a preciza, în realitate, obligația de plată a rentei viagere - suma
de 227.546,95 dolari australieni până la data pronunțării hotărârii - 23
aprilie 2008, iar după această dată se va plăti pensia viageră lunară. Or,
asupra obligației privind plata rentei viagere a statuat irevocabil instanța de
apel, și nu prima instanță, astfel că Tribunalul nu avea competența a se
pronunța, iar lămurirea unei dispoziții modificate în calea de atac este
lipsită de interes, întrucât, astfel cum mai sus s-a arătat, ceea ce se pune în
executare este dispozitivul hotărârii rămase irevocabile, și nu dispozitivul
hotărârii modificate în calea de atac. Soluția eronată a primei instanțe se
impune însă a fi menținută în calea de atac față de dispozițiile art. 296 C.
proc. civ., potrivit cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de
atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
În ce privește modul
de calcul al sumei de 227.546,95 dolari australieni, contestat, atât prin
raportare la intervalul de timp pentru care s-a calculat despăgubirea, cât și
în privința calculului aritmetic eronat, se observă că aceste cereri vizează
reformarea hotărârii în condițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., respectiv
îndreptarea erorii materiale în condițiile art. 281 C. proc. civ., și nu
lămurirea dispozitivului, neputând fi analizate în procedura prevăzută de art.
281
1
C. proc. civ.
De altfel, argumentele
vizând extinderea intervalului de timp pentru care s-a calculat despăgubirea în
sumă fixă au și fost formulate de reclamant în apelul declarat împotriva
Sentinței civile nr. 525 din 23 aprilie 2010 - apelantul recalculând cuantumul
despăgubirii până la data de 7 decembrie 2010, însă criticile formulate au fost
respinse de instanța de apel, ce a reținut că reclamantul omite existența
obligației de plată a rentei viagere pentru aceeași perioadă - 23 aprilie 2010
- 7 decembrie 2010; cu atât mai mult cu cât criticile vizând perioada pentru
care prima instanță a înțeles să calculeze despăgubiri în cuantum fix au fost
analizate în apel, este surprinzător faptul că reclamantul a înțeles să
reitereze, într-o cerere incidentală adresată primei instanțe, argumente respinse
irevocabil de instanța de control judiciar și, mai mult, că astfel de argumente
au fost analizate de prima instanță, neobservându-se faptul că o cerere de
lămurire a hotărârii vizează conținutul dispozitivului, și nu al
considerentelor.
În temeiul art. 281
3
alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora părțile nu pot fi obligate la plata
cheltuielilor legate de lămurirea hotărârii, instanța a respins ca inadmisibilă
cererea apelantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva Deciziei
civile nr. 171/A din 11 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,
secția a II-a civilă, reclamantul R.I. a declarat recurs, invocând prevederile
art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru
nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea
deciziei, în sensul admiterii apelului său și admiterea în tot a cererii sale
de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 525 din 23 aprilie 2010 a
Tribunalului Timiș, secția comercială.
Argumentația adusă de
recurentul reclamant în susținerea criticilor subsumate art. 304 pct. 7, pct. 8
și 9 C. proc. civ. vizează, în integralitatea lor, modul în care instanța de
apel a stabilit cuantumul sumei ce reprezintă obligația de plată a
despăgubirilor materiale, fără să aibă în vedere la motivarea deciziei,
criticile sale exprimate prin motivele de apel.
Cât privește
dispozițiile primei instanțe, cuprinse în Sentința civilă nr. 525 de la data de
23 aprilie 2010 (și nu 23 aprilie 2008, cum din eroare s-a trecut atât în dispozitivul
încheierii apelate, cât și în cererea de apel), se observă că exclusiv
obligația de plată a daunelor materiale este susceptibilă de executare silită,
celelalte dispoziții - privind obligația de plată a daunelor morale și
obligația de plată a rentei viagere - fiind schimbate prin decizia pronunțată
în apel. În consecință, o eventuală neprecizare a obligației privind plata
rentei viagere în sensul că nu s-a trecut data de la care se datorează această
plată impune lămurirea hotărârii pronunțate în apel, întrucât această hotărâre
se execută silit, nicidecum a primei instanțe, a cărei statuare asupra
obligației a fost înlăturată în calea de atac (indiferent fiind faptul că s-au
primit critici de nelegalitate, de netemeinicie ori dacă a fost vorba de o simplă
eroare materială, cum a susținut intimata în prezenta cauză), nu va putea
lămuri conținutul obligației modificând dispozitivul sentinței în raport de
concluziile instanțelor de control, astfel cum a pretins reclamantul, făcând o
confuzie între dispozițiile susceptibile de executare silită cuprinse în
hotărârea de primă instanță și cele cuprinse în decizia pronunțată în apel.
Curtea a constatat că
unica dispoziție susceptibilă de executare silită cuprinsă în Sentința civilă
nr. 525 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială
în Dosarul nr. 1708/30/2008 o reprezintă obligația de plată a despăgubirilor
materiale în cuantum de 498,24 RON și echivalentul în RON al sumei de
227.546,95 dolari australieni, iar această dispoziție nu necesită lămuriri
suplimentare, neexistând niciun impediment în executarea obligației de plată a
unei sume de bani precizate.
De altfel, admițând
cererea de lămurire, prima instanță nu a lămurit conținutul propriei
dispoziții, ci a oferit, în dispozitivul sentinței, considerente suplimentare
de natură a preciza, în realitate, obligația de plată a rentei viagere - suma
de 227.546,95 dolari australieni până la data pronunțării hotărârii - 23
aprilie 2008, iar după această dată se va plăti pensia viageră lunară. Or,
asupra obligației privind plata rentei viagere a statuat irevocabil instanța de
apel, și nu prima instanță, astfel că Tribunalul nu avea competența a se
pronunța, iar lămurirea unei dispoziții modificate în calea de atac este
lipsită de interes, întrucât, astfel cum mai sus s-a arătat, ceea ce se pune în
executare este dispozitivul hotărârii rămase irevocabile, și nu dispozitivul
hotărârii modificate în calea de atac. Soluția eronată a primei instanțe se
impune însă a fi menținută în calea de atac față de dispozițiile art. 296 C.
proc. civ., potrivit cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de
atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
În ce privește modul
de calcul al sumei de 227.546,95 dolari australieni, contestat, atât prin
raportare la intervalul de timp pentru care s-a calculat despăgubirea, cât și
în privința calculului aritmetic eronat, se observă că aceste cereri vizează
reformarea hotărârii în condițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., respectiv
îndreptarea erorii materiale în condițiile art. 281 C. proc. civ., și nu
lămurirea dispozitivului, neputând fi analizate în procedura prevăzută de art.
281
1
C. proc. civ.
De altfel,
argumentele vizând extinderea intervalului de timp pentru care s-a calculat
despăgubirea în sumă fixă au și fost formulate de reclamant în apelul declarat
împotriva Sentinței civile nr. 525 din 23 aprilie 2010 - apelantul recalculând
cuantumul despăgubirii până la data de 7 decembrie 2010, însă criticile
formulate au fost respinse de instanța de apel, ce a reținut că reclamantul
omite existența obligației de plată a rentei viagere pentru aceeași perioadă -
23 aprilie 2010 - 7 decembrie 2010; cu atât mai mult cu cât criticile vizând
perioada pentru care prima instanță a înțeles să calculeze despăgubiri în
cuantum fix au fost analizate în apel, este surprinzător faptul că reclamantul
a înțeles să reitereze, într-o cerere incidentală adresată primei instanțe,
argumente respinse irevocabil de instanța de control judiciar și, mai mult, că
astfel de argumente au fost analizate de prima instanță, neobservându-se faptul
că o cerere de lămurire a hotărârii vizează conținutul dispozitivului, și nu al
considerentelor.
În temeiul art. 281
3
alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora părțile nu pot fi obligate la plata
cheltuielilor legate de lămurirea hotărârii, instanța a respins ca inadmisibilă
cererea apelantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva Deciziei
civile nr. 171/A din 11 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,
secția a II-a civilă, reclamantul R.I. a declarat recurs, invocând prevederile
art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru
nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea
deciziei, în sensul admiterii apelului său și admiterea în tot a cererii sale
de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 525 din 23 aprilie 2010 a
Tribunalului Timiș, secția comercială.
Argumentația adusă de
recurentul reclamant în susținerea criticilor subsumate art. 304 pct. 7, pct. 8
și 9 C. proc. civ. vizează, în integralitatea lor, modul în care instanța de
apel a stabilit cuantumul sumei ce reprezintă obligația de plată a
despăgubirilor materiale, fără să aibă în vedere la motivarea deciziei,
criticile sale exprimate prin motivele de apel.
Deși instanța a
statuat că, venitul net realizat de R.I. la data producerii accidentului era de
785 dolari australieni pe săptămână, calculul lunar făcut de instanță este cu
mult diminuat, întrucât de la 7 ianuarie 1999 - data producerii accidentului -
și până la data pronunțării sentinței - 23 aprilie 2008 suma calculată pe
săptămână este de 785 dolari australieni, care raportată la numărul de 489 de
săptămâni, conduce la suma totală de 383.865 dolari australieni și nu de
227.546,95 dolari australieni, iar de la data producerii accidentului și până
la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iunie 2011, suma era de 511.035
dolari australieni.
Prin întâmpinarea
formulată de intimata-pârâtă SA W.V. AG la data de 15 februarie 2013, s-a cerut
respingerea recursului, ca nefondat.
În temeiul art. 137
C. proc. civ., Înalta Curte, din oficiu, a luat în examinare excepția nulității
recursului pentru lipsa semnăturii reclamantului.
Excepția este
întemeiată și va fi admisă, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 302
1
alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre
altele, sub sancțiunea nulității, semnătura celui care declară calea de atac
respectivă.
În speță, cererea de
recurs formulată de reclamantul R.I. nu este semnată, astfel că, în condițiile
art. 133 alin. (2) C. proc. civ., acesta a fost citat pentru termenul de
judecată din data de 26 februarie 2013, cu mențiunea de a depune cererea de
recurs semnată.
Recurentul-reclamant
nu și-a îndeplinit această obligație până la termenul acordat în acest scop, 26
februarie 2013, deși a fost înștiințat prin citație despre obligația ce-i
revenea, conform adreselor existente la dosar.
Ca atare, conform
art. 302
1
alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs a
reclamantului va fi anulată, pentru lipsa semnăturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea
cererii de recurs formulată de reclamantul R.I. împotriva Deciziei civile nr.
171/A din 11 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a
II-a civilă, conform art. 302
1
alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 februarie 2013.
Procesat de GGC - LM