ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2485/2014

Asupra recursului constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 27 decembrie 2012, Fondul

de Protecție a Victimelor Străzii

a

solicitat, în baza art. 998-999 C. civ. și art. 25

1

din Legea nr.

32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor,

obligarea pârâtului R.R. la rambursarea sumei de 536.845,30 RON

Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin

sentința nr. 2331/PI din 1 octombrie 2013

a

admis acțiunea și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 536.845,30

RON cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a constatat că prin sentința penală nr. 66 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei

Lugoj, definitivă prin decizia penală nr. 920 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, partea responsabilă civilrnente Fondul de Protecție a Victimelor Străzii

a fost obligată, pentru inculpatul R.R. - în baza dispozițiilor art. 61 din Legea

nr. 136/1995 și art. 18 alin. (2) din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor

Străzii - să plătească părții civile B.A.E. următoarele sume: 18.854 RON cu titlu

de despăgubiri materiale; 100.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii

Naționale a României din data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri morale;

o rentă lunară viageră în cuantum de 500 de euro sau echivalentul în RON la cursul

Băncii Naționale a României din data efectuării plății începând cu data producerii

accidentului - 9 mai 2010.

Conform art. 22 C. proc. civ., hotărârea

definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței

civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei

care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Prin ordinul de plată nr. 727 din 20 iulie

2012, reclamantul a achitat suma de 536.845.30 RON, către B.L., tatăl părții civile

B.A.E., suma scadentă la dată plății.

Potrivit prevederilor art. 25

1

pct. 12 din Legea nr. 32/2000, Fondul are legitimare procesuală activă în orice

proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu el, pentru obligațiile

de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de acesta, iar

în vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entității

care a determinat prejudiciul - art. 25

1

pct. 15 din Legea nr. 32/2000.

Conform prevederilor art. 13 din Ordinul

CSA nr. 1/2008, „după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor

prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului

au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile

legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda

legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii".

Văzând că prin sentința penală mai sus

enunțată, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat existența faptei, a persoanei

care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, respectiv a pârâtului R.R. și că au

fost acordate și despăgubiri civile, achitate de către reclamant, tribunalul a constatat

că prezenta acțiune în regres este întemeiată și a admis-o, în baza normelor legale

evocate.

Apărările pârâtului nu au putut fi reținute

în privința inadmisibilității sau netemeiniciei acțiunii, deoarece s-a constatat

că vizează fondul despăgubirilor acordate de instanța penală, definitiv și care

nu mai putut fi puse în discuție în prezentul litigiu, ce poartă doar asupra obligării

persoanei care a cauzat fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, printr-o acțiune

în regres.

Soluția primei instanțe a fost menținută

de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 29 din 12 martie

2014,

prin care s-a respins

apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului.

S-a reținut că excepția inadmisibilității

acțiunii reclamantului, susținută de pârât, este neîntemeiată fiind, în mod corect,

înlăturată și de către prima instanță.

S-a constatat că nu se poare reține în

cauză aplicarea principiului „etecta -una via non datur recurssus (regressus) ad

alteram (viam)", respectiv inadmisibilitatea acțiunii civile în regres a reclamantului,

în condițiile în care a fost parte în procesul penal în care putea folosi toate

apărările, iar recursul în procesul penal i-a fost respins.

În dosarul penal nr. 3853/252/2010, având

ca obiect infracțiunea de vătămare corporală din culpă [art. 184 alin. (2) și (4)

C. pen.], Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a fost introdus, în calitate

de parte responsabilă civilmente pentru inculpatul R.R., întrucât autovehiculul

condus de acesta în momentul accidentului rutier nu era asigurat pentru răspundere

civilă, deși proprietarul avea obligația să încheie o astfel de asigurare.

Obligația Fondului de Protecție a Victimelor

Străzii de a despăgubi persoanele păgubite în accidente de circulație în asemenea

situație este prevăzută de art. 25

1

alin. (10) lit. b) din Legea nr.

32/2000.

S-a reținut de către instanța de apel că

faptul că a participat în această calitate de parte responsabilă civilmente în procesul

penal și a exercitat toate drepturile procesuale, fiind în final obligat la

plata despăgubirilor către partea civilă, respectiv către numita B.A.E., nu înlătură

însă dreptul Fondului de Protecție a Victimelor Străzii de a recurge la acțiunea

în regres împotriva persoanei răspunzătoare de accidentul de circulație pentru recuperarea

sumelor plătite cu titlu de despăgubiri, acest drept fiind reglementat expres prin

art. 25

1

alin. (15) din Legea nr. 32/2000, care prevede:

„În vederea recuperării sumelor cheltuite,

Fondul are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul".

De asemenea, art. 13 din Ordinul nr. 1/2008

al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor stipulează;

„După plata despăgubirilor, Fondul se subrogă

în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru

repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată

persoanei păgubite (...)".

În condițiile în care reclamantul Fondul

de Protecție a Victimelor Străzii a făcut dovada achitării despăgubirilor în cazul

de față, instanța de apel a constatat că reglementările legale citate anterior îi

legitimează dreptul de a pretinde și de a obține recuperarea acestor sume de la

pârâtul R.R., care a cauzat prejudiciul numitei B.A.E. prin accidentul rutier provocat

în data de 9 mai 2010.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul R.R., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia,

modificarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză și în rejudecare, respingerea,

ca inadmisibilă, a acțiunii civile.

A considerat că reclamantul, în dosarul

penal, nu a depus mciun act în apărare, nu a formulat excepții, motiv pentru care

a apreciat că în situația în care aceasta urmărea cursul procesului ar fi avut posibilitatea

să limiteze cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat și pentru

recuperarea cărora a promovat acțiunea în regres.

A mai arătat că reclamantul, fiind parte

în procesul penal și potrivit principiului de drept electa una via non datur recurssus

(regressus) ad alteram (viam), avea posibilitatea să-și valorifice pretențiile în

cadrul respectivului proces, acțiunea civilă fiind alăturată celei penale.

A menționat că în procesul penal nu a fost

obligat la plata despăgubirilor civile în solidar cu reclamantul, motiv pentru care

acțiunea civilă în regres, în inexistența obligației solidare, este inadmisibilă.

A precizat că recursul declarat de reclamantul,

parte responsabilă civilmente, în dosarul penal, a fost promovat tocmai pentru

motivul neobligării și a recurentului R.R. la plata despăgubirilor civile, și cum

acesta a fost respins, Fondul nu-și mai poate valorifica pretențiile pe calea acțiunii

civile separate.

Recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare în considerarea

argumentelor ce succed.

Criticile privind neformularea de către

Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a tuturor apărărilor în procesul penal,

in care a avut calitatea de parte responsabilă civilrnente, care ar fi avut, în

opinia recurentului, rolul de a reduce cuantumul despăgubirilor, nu pot fi primite.

Astfel, se constată că acestea nu au relevanță,

în raport de soluția pronunțată în procesul penal, definitivă, care nu mai poate

fi cenzurată sub aspectul cuantumului despăgubirilor, prezentul litigiu având ca

obiect obligarea persoanei care a cauzat fapta ilicită cauzatoare de prejudicii,

printr-o acțiune în regres.

În ceea ce privește motivele de recurs

privind aplicarea principiului electa una via non datur recurssus (regressus) ad

alteram (viam)

l

se reține că reclamantul a fost introdus în procesul

penal, în calitate de parte responsabilă civilrnente pentru inculpatul R.R., autovehiculul

condus de acesta în momentul accidentului rutier nefiind asigurat pentru răspundere

civilă.

Răspunderea civilă a Fondului, ca parte

responsabilă civilrnente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în Legea

nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare și ale normelor adoptate

în temeiul acesteia.

Astfel, după cum a constatat și instanța

de apel, art. 25

1

alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000 reglementează

obligația Fondului de Protecție a Victimelor Străzii de a despăgubi persoanele păgubite

în accidente de circulație în asemenea situații.

Însă, se observă că prin același act normativ,

prin care s-a instituit în sarcina Fondului o atare obligație, s-a prevăzut și posibilitatea

acestuia de a recurge la cțiunea în regres împotriva persoanei răspunzătoare de

accidentul de circulație, pentru recuperarea sumelor plătite cu titlu de despăgubiri,

acest drept fiind reglementat expres prin art. 25

1

alin. (15) din Legea

nr. 32/2000.

Totodată, se constată că această reglementare

este explicitată prin prevederile cuprinse la art. 13 din Ordinul nr. 1/2008 al

Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care stipulează că după plata

despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, iar persoana

responsabilă pentru repararea prejudiciului are obligația să ramburseze Fondului

despăgubirea achitată persoanei păgubite.

Ca atare, reclamantul, în raport de dispozițiile

legale menționate, are dreptul de a pretinde și de a obține recuperarea sumelor

de la pârât, motiv pentru care nu pot fi primite motivele de recurs potrivit cărora

atare pretenții nu mai pot li valorificate pe calea acțiunii civile separate.

Nici criticile privind inadmisibilitatea

acțiunii în regres, motivat de faptul că în procesul penal recurentul nu a fost

obligat la plata despăgubirilor civile în solidar cu reclamantul, nu pot fi primite.

Se reține astfel că prin decizia nr. 3/2010

dată în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 25

1

din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea

asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale

art. 24 C. proc. pen., s-a stabilit că în procesul penal, Fondul de Protecție a

Victimelor Străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat

singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele

păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

Pentru toate aceste motive, în conformitate

cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul R.R. împotriva deciziei nr. 29 din 12 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

octombrie 2014.