ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2485/2014

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 27 decembrie 2012, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a solicitat, în baza art. 998-999 C. civ. și art. 25 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, obligarea pârâtului R.R. la rambursarea sumei de 536.845,30 RON Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin sentința nr. 2331/PI din 1 octombrie 2013 a admis acțiunea și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 536.845,30 RON cu titlu de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința penală nr. 66 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Lugoj, definitivă prin decizia penală nr. 920 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, partea responsabilă civilrnente Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a fost obligată, pentru inculpatul R.R.

- în baza dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 136/1995 și art. 18 alin. (2) din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - să plătească părții civile B.A.E. următoarele sume: 18.854 RON cu titlu de despăgubiri materiale; 100.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale a României din data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri morale; o rentă lunară viageră în cuantum de 500 de euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale a României din data efectuării plății începând cu data producerii accidentului - 9 mai 2010. Conform art. 22 C. proc. civ., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Prin ordinul de plată nr. 727 din 20 iulie 2012, reclamantul a achitat suma de 536.845.30 RON, către B.L., tatăl părții civile B.A.E., suma scadentă la dată plății. Potrivit prevederilor art. 25 1 pct. 12 din Legea nr. 32/2000, Fondul are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu el, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de acesta, iar în vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul - art. 25 1 pct. 15 din Legea nr. 32/2000. Conform prevederilor art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, „după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate.

Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii". Văzând că prin sentința penală mai sus enunțată, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, respectiv a pârâtului R.R. și că au fost acordate și despăgubiri civile, achitate de către reclamant, tribunalul a constatat că prezenta acțiune în regres este întemeiată și a admis-o, în baza normelor legale evocate.

Apărările pârâtului nu au putut fi reținute în privința inadmisibilității sau netemeiniciei acțiunii, deoarece s-a constatat că vizează fondul despăgubirilor acordate de instanța penală, definitiv și care nu mai putut fi puse în discuție în prezentul litigiu, ce poartă doar asupra obligării persoanei care a cauzat fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, printr-o acțiune în regres. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 29 din 12 martie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului. S-a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, susținută de pârât, este neîntemeiată fiind, în mod corect, înlăturată și de către prima instanță.

S-a constatat că nu se poare reține în cauză aplicarea principiului „etecta -una via non datur recurssus (regressus) ad alteram (viam)", respectiv inadmisibilitatea acțiunii civile în regres a reclamantului, în condițiile în care a fost parte în procesul penal în care putea folosi toate apărările, iar recursul în procesul penal i-a fost respins. În dosarul penal nr. 3853/252/2010, având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală din culpă [art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.], Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a fost introdus, în calitate de parte responsabilă civilmente pentru inculpatul R.R., întrucât autovehiculul condus de acesta în momentul accidentului rutier nu era asigurat pentru răspundere civilă, deși proprietarul avea obligația să încheie o astfel de asigurare.

Obligația Fondului de Protecție a Victimelor Străzii de a despăgubi persoanele păgubite în accidente de circulație în asemenea situație este prevăzută de art. 25 1 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000.

S-a reținut de către instanța de apel că faptul că a participat în această calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal și a exercitat toate drepturile procesuale, fiind în final obligat la plata despăgubirilor către partea civilă, respectiv către numita B.A.E., nu înlătură însă dreptul Fondului de Protecție a Victimelor Străzii de a recurge la acțiunea în regres împotriva persoanei răspunzătoare de accidentul de circulație pentru recuperarea sumelor plătite cu titlu de despăgubiri, acest drept fiind reglementat expres prin art. 25 1 alin. (15) din Legea nr. 32/2000, care prevede: „În vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul". De asemenea, art. 13 din Ordinul nr. 1/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor stipulează; „După plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate.

Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite (...)". În condițiile în care reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a făcut dovada achitării despăgubirilor în cazul de față, instanța de apel a constatat că reglementările legale citate anterior îi legitimează dreptul de a pretinde și de a obține recuperarea acestor sume de la pârâtul R.R., care a cauzat prejudiciul numitei B.A.E. prin accidentul rutier provocat în data de 9 mai 2010. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul R.R., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză și în rejudecare, respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii civile.

A considerat că reclamantul, în dosarul penal, nu a depus mciun act în apărare, nu a formulat excepții, motiv pentru care a apreciat că în situația în care aceasta urmărea cursul procesului ar fi avut posibilitatea să limiteze cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat și pentru recuperarea cărora a promovat acțiunea în regres. A mai arătat că reclamantul, fiind parte în procesul penal și potrivit principiului de drept electa una via non datur recurssus (regressus) ad alteram (viam), avea posibilitatea să-și valorifice pretențiile în cadrul respectivului proces, acțiunea civilă fiind alăturată celei penale. A menționat că în procesul penal nu a fost obligat la plata despăgubirilor civile în solidar cu reclamantul, motiv pentru care acțiunea civilă în regres, în inexistența obligației solidare, este inadmisibilă.

A precizat că recursul declarat de reclamantul, parte responsabilă civilmente, în dosarul penal, a fost promovat tocmai pentru motivul neobligării și a recurentului R.R. la plata despăgubirilor civile, și cum acesta a fost respins, Fondul nu-și mai poate valorifica pretențiile pe calea acțiunii civile separate. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Criticile privind neformularea de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a tuturor apărărilor în procesul penal, in care a avut calitatea de parte responsabilă civilrnente, care ar fi avut, în opinia recurentului, rolul de a reduce cuantumul despăgubirilor, nu pot fi primite.

Astfel, se constată că acestea nu au relevanță, în raport de soluția pronunțată în procesul penal, definitivă, care nu mai poate fi cenzurată sub aspectul cuantumului despăgubirilor, prezentul litigiu având ca obiect obligarea persoanei care a cauzat fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, printr-o acțiune în regres. În ceea ce privește motivele de recurs privind aplicarea principiului electa una via non datur recurssus (regressus) ad alteram (viam) l se reține că reclamantul a fost introdus în procesul penal, în calitate de parte responsabilă civilrnente pentru inculpatul R.R., autovehiculul condus de acesta în momentul accidentului rutier nefiind asigurat pentru răspundere civilă. Răspunderea civilă a Fondului, ca parte responsabilă civilrnente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare și ale normelor adoptate în temeiul acesteia.

Astfel, după cum a constatat și instanța de apel, art. 25 1 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000 reglementează obligația Fondului de Protecție a Victimelor Străzii de a despăgubi persoanele păgubite în accidente de circulație în asemenea situații. Însă, se observă că prin același act normativ, prin care s-a instituit în sarcina Fondului o atare obligație, s-a prevăzut și posibilitatea acestuia de a recurge la cțiunea în regres împotriva persoanei răspunzătoare de accidentul de circulație, pentru recuperarea sumelor plătite cu titlu de despăgubiri, acest drept fiind reglementat expres prin art. 25 1 alin. (15) din Legea nr. 32/2000.

Totodată, se constată că această reglementare este explicitată prin prevederile cuprinse la art. 13 din Ordinul nr. 1/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care stipulează că după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, iar persoana responsabilă pentru repararea prejudiciului are obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite. Ca atare, reclamantul, în raport de dispozițiile legale menționate, are dreptul de a pretinde și de a obține recuperarea sumelor de la pârât, motiv pentru care nu pot fi primite motivele de recurs potrivit cărora atare pretenții nu mai pot li valorificate pe calea acțiunii civile separate.

Nici criticile privind inadmisibilitatea acțiunii în regres, motivat de faptul că în procesul penal recurentul nu a fost obligat la plata despăgubirilor civile în solidar cu reclamantul, nu pot fi primite. Se reține astfel că prin decizia nr. 3/2010 dată în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 25 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 C. proc. pen., s-a stabilit că în procesul penal, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

Pentru toate aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul R.R. împotriva deciziei nr. 29 din 12 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2014.