ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 761/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 761/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 3 București la data de 12 februarie 2013, reclamanta B.A.

a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii pentru

a fi obligat la plata sumei de 500.000 de euro reprezentând despăgubiri morale și

25.000 de euro reprezentând despăgubiri materiale pentru vătămarea fizică permanentă

suferită ca urmare a unui accident auto din data de 16 iulie 2005.

Prin sentința

civilă nr. 4950 din 25 martie 2013, Judecătoria sectorului 3 București și-a declinat

competența pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, având

în vedere că valoarea cererii reclamantei depășește suma de 500.000 RON.

Prin sentința

civilă nr. 168 din 17 februarie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pe pârât la plata către reclamantă

a sumei de 400.000 de euro, în echivalent în RON, la cursul Băncii Naționale a României

din ziua plății, cu titlu de daune morale. Instanța a respins excepția tardivității

cererii, invocată de pârâtă și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei având

ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor materiale.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut în drept că acțiunea cu care a fost învestită

instanța este o acțiune civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 1003 C. civ.,

art. 49 - 50 din Legea nr. 136/1995 promovată de o persoană fizică, prin care s-a

solicitat obligarea la despăgubiri, competența aparținând instanței civile, iar

indiferent de culpa conducătorului în accidentul auto, victima trebuie despăgubită,

conform Directivei nr. 2009/103/CE, chiar în lipsa unei asigurări RCA, directivă

ce a fost transpusă de legislația internă.

Potrivit art.

998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela

din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, art. 999 C. civ. prevăzând că omul

este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela

ce a cauzat prin neglijență sau prin imprudența sa.

Pentru antrenarea

răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite condițiile generale referitoare

la existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate dintre

fapta ilicită și prejudiciu, precum și condiția referitoare la săvârșirea faptei

cu vinovăție.

În lipsa unei

polițe RCA valabile, obligația de despăgubire revine pârâtului Fondul de Protecție

a Victimelor Străzii conform art. 251 alin. (10) lit. b), pct. 1 din Legea nr. 32/1995

și art. 3 alin. (1) și (3) din Norma C.S.A. din 07 noiembrie 2008 privind Fondul

de Protecție a Victimelor Străzii (normă emisă în aplicarea dispozițiilor art. 25

alin. (19) din Legea nr. 32/1995).

Tribunalul a respins

excepția tardivității cererii invocată de pârât.

Tribunalul a respins

cererea privind plata daunelor materiale în considerarea prevederilor art. 10 din

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

conform cu care persoanele cu handicap beneficiază de asistență medicală gratuită,

inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât și pe

timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile

stabilite prin contractul-cadru și faptul că reclamantei i s-a acordat suma de 100.000

RON datele de 10 aprilie 2012 și 07 martie 2013, ce poate acoperi costurile efectuate

cu intervențiile suferite și cu spitalizarea și internarea acesteia.

În ceea ce privește

despăgubirile morale, tribunalul a reținut că, față de specificul prejudiciului

moral nepatrimonial, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea

întinderii despăgubirilor acordate cu acest titlu, urmând ca, în raport de ansamblul

circumstanțelor de fapt ale cauzei, să se stabilească o sumă care să ofere o compensație

pentru consecințele prejudiciabile suferite ca urmare a accidentului, având în vedere

și faptul că despăgubirile acordate pentru daune morale sunt menite a avea un caracter

reparator, fără a constitui totuși o sursă injustă de îmbogățire sau un pretium

doloris (preț al durerii).

A apreciat instanța

de fond că daunele morale sunt justificate prin prisma faptului că acestea vor putea

servi pentru a compensa suferințele sufletești și lipsurile create de situația imobilizării

într-un scaun cu rotile, că aceste daune morale vor asigura un minim de confort

financiar ce va duce la realizarea cât de cât a unui echilibru al vieții sociale

și a stării psihice, unei persoane care în următorii ani nu va putea realiza nici

un venit.

Tribunalul a apreciat

că limitarea despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile

cauzate într-un accident de autovehicul aferentă anului 2005 de până la 100.000

RON, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără

caracter patrimonial nu este justificată, având în vedere că această sumă nu poate

acoperi în totalitate suferințele și prejudiciul la care a fost supusă reclamanta,

or, regula generală este ca întregul prejudiciu să fie acoperit, însemnând că suma

acordată drept despăgubire să fie suficientă pentru toată suferința trecută, cât

și pentru efectele vătămărilor pe termen lung. De asemenea, s-a apreciat, daunele

morale nu trebuie stabilite în funcție de posibilitățile financiare ale pârâtului,

trebuind să reprezinte o compensare morală și efectivă care să dea substanță și

să valideze dreptul constituțional la viață și sănătate.

În acest context,

tribunalul a admis în parte cererea, a obligat la plata către reclamantă a sumei

de 400.000 euro, în echivalent în RON, la cursul Băncii Naționale a României, de

la data plății, cu titlu de daune morale, considerând că această sumă poate acoperi

prejudiciul prezent și viitor suferit și care se va mai suferi de reclamantă."

Împotriva sentinței

au declarat recurs ambele părți din proces.

La data de 17

octombrie 2014, instanța a calificat cererile de recurs ca fiind cereri de apel,

în baza art. 84 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată

a fost depusă la instanță anterior datei de intrare în vigoare a Noului C. proc.

civ.

Instanța constată

că apelul declarat de apelantă nu a fost motivat, astfel că va face aplicarea dispozițiilor

art. 292 alin. (2) C. proc. civ., pronunțându-se numai pe baza motivelor invocate

la prima instanță.

De asemenea, instanța

constată că, după încheierea ședinței de judecată din 17 octombrie 2014, avocatul

ales al reclamantei-apelante a depus la dosar „motive de recurs" și a cerut

repunerea cauzei pe rol pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului pe care

l-a desemnat să-l substituie, deoarece el însuși - avocatul ales - a lipsit, din

motive obiective, la două ședințe consecutive ale prezentei instanțe.

Curtea a constatat

că motivele de recurs ale reclamantei, calificate motive de apel, au fost formulate

tardiv, în raport de dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. și a făcut aplicarea

art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

Pârâta Asociația

Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.) a criticat sentința pentru următoarele

motive:

a) pârâta a despăgubit-o

pe reclamantă cu sumele de 50.000 RON, apoi, din nou, cu 50.000 RON, atât anterior

cât și ulterior formulării cererii de chemare în judecată, iar starea de sănătate

a reclamantei nu s-a agravat, astfel că aceasta nu trebuia să ceară mai mult, în

condițiile în care nu au intervenit aspecte noi sau imprevizibile în starea fizică

și de sănătate a reclamantei;

b) suma stabilită

de instanța de fond pentru despăgubirea reclamantei este exagerată, deoarece despăgubirile

trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă,

iar tendința Curții Europene este aceea de a limita daunele morale acordate;

c) instanța de

fond a depășit cuantumul despăgubirilor stabilit de lege pentru anul 2005, respectiv

suma de 100.000 RON, legea nu a fost declarată neconstituțională, iar tribunalul

nu are puterea de a înlătura dispozițiile legii;

d) suma stabilită

de instanța de fond depășește cu mult limita de despăgubire prevăzută de Ordinul

C.S.A. nr. 318/2004, iar situația medicală a reclamantei s-a îmbunătățit, fără a

exista nici un motiv de acordare a unor despăgubiri mai mari decât cele acordate

pe cale amiabilă.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 411 din 24 octombrie 2014 a respins,

ca nefondate ambele apeluri.

I. Cu privire

la apelul pârâtei instanța de apel a reținut că potrivit Constituției României (art.

75 alin. (1) legile sunt adoptate de Parlament și nu de Comisia de Supraveghere

a Asigurărilor. Iar potrivit art. 124 alin. (3) din Constituția României, judecătorii

se supun numai legii și nu ordinelor C.S.A. În acest context, în mod legal, instanța

de fond a aplicat dispozițiile art. 998 C. civ., în scopul reparării integrale a

prejudiciului moral, în raport de situația concretă a reclamantei, de practica judiciară

existentă în România și de imperativele conceptelor de echitate și dreptate.

Suma de bani stabilită

de instanța de fond ca reprezentând despăgubire morală pentru victima accidentului,

în vârstă de 15 ani, nu este exagerată, astfel cum susține pârâtul Fondul de Protecție

a Victimelor Străzii, care nici nu a putut indica, în practica judiciară din România,

un caz similar în care instanțele să fi stabilit o despăgubire morală mai mică.

În ceea ce privește

apelul reclamantei instanța de control judiciar și-a însușit în totalitate hotărârea

instanței de fond.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii,

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare,

exonerarea pârâtei Fondul de Protecție a Victimelor Străzii de la plata daunelor

morale acordate în cauză ca fiind nelegale și netemeinicie.

Recurenta pârâtă

își sub sumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., relevând următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate.

Consideră Curtea

de Apel că invocarea Ordinului nr. 318/2004 ca fiind „o lege" este o eroare

și că în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 998 C. civ. în

scopul reparării integrale a prejudiciului moral.

În mod eronat

Curtea de Apel București a reținut invocarea ordinului ca și o lege. Legea nr.

136 este legea care se aplică în domeniul asigurărilor și această lege specială

prevede că despăgubirile provenite din accidente rutiere sunt acordate în conformitate

cu Ordinul C.S.A. în vigoare la data producerii accidentului.

Cuantumul despăgubirilor

pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule reglementat în Anexa 3 din

Normele aprobate prin Ordinul nr. 3103/2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Potrivit textului din Norme, asigurătorii R.C.A. au obligația de a stabili limite

de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite

de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

- suma primită

să se afle sub limita pragului maxim prevăzută de Ordinul C.S.A.;

- situația medicală

a reclamantei să se fi înrăutățit de la data primirii despăgubirii pe cale amiabilă

și până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, din actele

medicale depuse la dosar, se pot observa consecințele medicale începând cu internarea

din data de 16 mai 2005 și până la ultima internare din 06 februarie 2009. Ca urmare,

precizează recurenta, la data la care reclamanta a fost de acord și a primit despăgubirea

de la F.P.V.S. toate aceste consecințe erau cunoscute.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor recurenta pârâtă precizează că, potrivit legislației în

vigoare, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite de anumite persoane

în urma accidentelor rutiere, se face în conformitate cu legea română în vigoare

și cu jurisprudența, că atât instanța supremă din România cât și Curtea Europeană

a Drepturilor Omului, stabilesc cu valoare de principiu, că aprecierea judecătorului

privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar despăgubirile trebuie să

prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, sens în care

este și tendința Curții Europene este de a limita daunele morale acordate, aspect

ce reiese din hotărârile pronunțate în cauzele Baumann vs. Franța, Labita vs. Iralia,

Lavents vs. Letonia, Freimanis și Lidums vs. Letonia, Diamantides consimțământul

Grecia, Y.B. și alții vs. Turcia.

Arată recurenta

că principiul restitutio in integrum nu poate fi aplicat în sensul avut în vedere

de cele două instanțe.

Intimata-reclamantă

B.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul

este fondat pentru motivele ce se vor arăta.

Procedura de constatare,

stabilire și acordare a despăgubirilor provenite din accidente rutiere este cea

reglementată de Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România

cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul Comisiei

de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2004 pentru punerea în aplicare a Normelor

vizând aplicarea Legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă

pentru pagube produse terților pentru accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor

pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse

terților prin accidente de autovehicule este incident în cauză, aplicarea sa fiind

obligatorie față de faptul că stabilește în concret limitele minime și maxime ale

despăgubirilor materiale și morale, în anexa 3 din Norme.

Potrivit textului

din Norme asigurătorii RCA au obligația de a stabili limite de despăgubire care

nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de Comisia de Supraveghere

a Asigurărilor.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond și menținută de instanța de apel relevă faptul că recurenta-pârâtă

a despăgubit intimata-reclamantă cu următoarele sume:

- 50.000 RON la

data de 10 aprilie 2012 conform OP din 10 aprilie 2012;

- 50.000 RON conform

OP din 7 martie 2013.

După primirea

acestei sume de bani intimata-reclamantă a inițiat prezentul demers judiciar în

vederea obligării recurentei-pârâte la plata de daune morale în cuantum de 500.000

euro și daune materiale în valoare de 20.000 euro.

Conform anexei

nr. 3 din Ordinul menționat care prevede că: „Limitele maxime ale despăgubirilor

ce pot fi acordare de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același

accident de autovehicule, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea

accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RVA a căror valabilitate începe

în anul 2005 și în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2005 sunt următoarele:

- de la 1.000.000

ROL până la maximum 3.000.000.000 ROL, indiferent de numărul persoanelor păgubite,

în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe

și indirecte de peste 1.000.000 ROL.

- până la 1.000.000.000

ROL pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5.000.000.000 ROL indiferent de

numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau decese, inclusiv

pentru prejudicii fără caracter patrimonial".

Tribunalul București,

ca și instanță de fond, a acordat ca și despăgubiri morale suma de 400.000 euro

respingând daunele materiale în totalitate ca fiind nedovedite.

Instanța de apel,

menținând hotărârea instanței de fond a achiesat la raționamentul pe care prima

instanță l-a avut în vedere în acordarea daunelor morale.

Or, sub acest

aspect este de subliniat că, în motivarea soluției de acordare a daunelor morale

în valoare de 400.000 euro instanța de fond - și

;

implicit, cea de apel

- aduce în susținere argumente ce vizează temeinicia capătului de cerere referitor

la daunele materiale, motivarea sentinței fiind în contradicție cu soluția de respingere

a capătului de cerere privind daunele materiale.

Nelegalitatea

deciziei recurate este dată și de faptul că instanța de apel, menținând soluția

și raționamentul instanței de fond, a apreciat ca nejustificată limitarea despăgubirilor

impuse de lege.

Din cuprinsul

ambelor hotărâri nu rezultă concret tipul de despăgubire acordat în procedura administrativă,

mai exact dacă au fost acordate daune materiale și morale.

În cauză este

necesar de lămurit care a fost natura despăgubirilor acordate de către recurenta-pârâtă

pe cale administrativă în sumă totală de 100.000 RON, în acest sens instanța urmând

a se raporta la analiza documentației în dosarul de daună întocmit de recurentă.

În raport de această

lămurire, instanța va trebui să analizeze cererea în despăgubiri formulată de reclamantă

ținând seama de dispozițiile legale incidente.

Pentru aceste

considerente, în vederea lămuririi tipului de daună ce urmează a se acorda, raportat

la situația de fapt relevată de probatoriul administrat, de dispozițiile Legii

nr. 136/1995 modificată cu particularitățile impuse de Ordinul CSA nr. 3108/2014

și anexa 3, aplicabile în speță, acestea fiind reglementările ce vizează determinările

legale ale plafonului despăgubirilor, în aplicarea judicioasă a principiului reparației

integrale a prejudiciului, Înalta Curte, în temeiul art. 313 C. proc. civ., va admite

recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta-pârâtă Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii

împotriva deciziei nr. 411/A din 24 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

9 martie 2015.