ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 761/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 12 februarie 2013, reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii pentru a fi obligat la plata sumei de 500.000 de euro reprezentând despăgubiri morale și 25.000 de euro reprezentând despăgubiri materiale pentru vătămarea fizică permanentă suferită ca urmare a unui accident auto din data de 16 iulie 2005. Prin sentința civilă nr. 4950 din 25 martie 2013, Judecătoria sectorului 3 București și-a declinat competența pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere că valoarea cererii reclamantei depășește suma de 500.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 168 din 17 februarie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 400.000 de euro, în echivalent în RON, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de daune morale. Instanța a respins excepția tardivității cererii, invocată de pârâtă și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor materiale.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut în drept că acțiunea cu care a fost învestită instanța este o acțiune civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 1003 C. civ., art. 49 - 50 din Legea nr. 136/1995 promovată de o persoană fizică, prin care s-a solicitat obligarea la despăgubiri, competența aparținând instanței civile, iar indiferent de culpa conducătorului în accidentul auto, victima trebuie despăgubită, conform Directivei nr. 2009/103/CE, chiar în lipsa unei asigurări RCA, directivă ce a fost transpusă de legislația internă. Potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, art. 999 C. civ.

prevăzând că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela ce a cauzat prin neglijență sau prin imprudența sa. Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite condițiile generale referitoare la existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și condiția referitoare la săvârșirea faptei cu vinovăție. În lipsa unei polițe RCA valabile, obligația de despăgubire revine pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii conform art. 251 alin. (10) lit. b), pct. 1 din Legea nr. 32/1995 și art. 3 alin. (1) și (3) din Norma C.S.A. din 07 noiembrie 2008 privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (normă emisă în aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (19) din Legea nr. 32/1995).

Tribunalul a respins excepția tardivității cererii invocată de pârât. Tribunalul a respins cererea privind plata daunelor materiale în considerarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap conform cu care persoanele cu handicap beneficiază de asistență medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile stabilite prin contractul-cadru și faptul că reclamantei i s-a acordat suma de 100.000 RON datele de 10 aprilie 2012 și 07 martie 2013, ce poate acoperi costurile efectuate cu intervențiile suferite și cu spitalizarea și internarea acesteia.

În ceea ce privește despăgubirile morale, tribunalul a reținut că, față de specificul prejudiciului moral nepatrimonial, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea întinderii despăgubirilor acordate cu acest titlu, urmând ca, în raport de ansamblul circumstanțelor de fapt ale cauzei, să se stabilească o sumă care să ofere o compensație pentru consecințele prejudiciabile suferite ca urmare a accidentului, având în vedere și faptul că despăgubirile acordate pentru daune morale sunt menite a avea un caracter reparator, fără a constitui totuși o sursă injustă de îmbogățire sau un pretium doloris (preț al durerii).

A apreciat instanța de fond că daunele morale sunt justificate prin prisma faptului că acestea vor putea servi pentru a compensa suferințele sufletești și lipsurile create de situația imobilizării într-un scaun cu rotile, că aceste daune morale vor asigura un minim de confort financiar ce va duce la realizarea cât de cât a unui echilibru al vieții sociale și a stării psihice, unei persoane care în următorii ani nu va putea realiza nici un venit.

Tribunalul a apreciat că limitarea despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate într-un accident de autovehicul aferentă anului 2005 de până la 100.000 RON, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial nu este justificată, având în vedere că această sumă nu poate acoperi în totalitate suferințele și prejudiciul la care a fost supusă reclamanta, or, regula generală este ca întregul prejudiciu să fie acoperit, însemnând că suma acordată drept despăgubire să fie suficientă pentru toată suferința trecută, cât și pentru efectele vătămărilor pe termen lung. De asemenea, s-a apreciat, daunele morale nu trebuie stabilite în funcție de posibilitățile financiare ale pârâtului, trebuind să reprezinte o compensare morală și efectivă care să dea substanță și să valideze dreptul constituțional la viață și sănătate.

În acest context, tribunalul a admis în parte cererea, a obligat la plata către reclamantă a sumei de 400.000 euro, în echivalent în RON, la cursul Băncii Naționale a României, de la data plății, cu titlu de daune morale, considerând că această sumă poate acoperi prejudiciul prezent și viitor suferit și care se va mai suferi de reclamantă." Împotriva sentinței au declarat recurs ambele părți din proces. La data de 17 octombrie 2014, instanța a calificat cererile de recurs ca fiind cereri de apel, în baza art. 84 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanță anterior datei de intrare în vigoare a Noului C. proc. civ. Instanța constată că apelul declarat de apelantă nu a fost motivat, astfel că va face aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., pronunțându-se numai pe baza motivelor invocate la prima instanță. De asemenea, instanța constată că, după încheierea ședinței de judecată din 17 octombrie 2014, avocatul ales al reclamantei-apelante a depus la dosar „motive de recurs" și a cerut repunerea cauzei pe rol pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului pe care l-a desemnat să-l substituie, deoarece el însuși - avocatul ales - a lipsit, din motive obiective, la două ședințe consecutive ale prezentei instanțe. Curtea a constatat că motivele de recurs ale reclamantei, calificate motive de apel, au fost formulate tardiv, în raport de dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. și a făcut aplicarea art. 292 alin. (1) C. proc.

civ.

Pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.) a criticat sentința pentru următoarele motive: a) pârâta a despăgubit-o pe reclamantă cu sumele de 50.000 RON, apoi, din nou, cu 50.000 RON, atât anterior cât și ulterior formulării cererii de chemare în judecată, iar starea de sănătate a reclamantei nu s-a agravat, astfel că aceasta nu trebuia să ceară mai mult, în condițiile în care nu au intervenit aspecte noi sau imprevizibile în starea fizică și de sănătate a reclamantei; b) suma stabilită de instanța de fond pentru despăgubirea reclamantei este exagerată, deoarece despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, iar tendința Curții Europene este aceea de a limita daunele morale acordate; c) instanța de fond a depășit cuantumul despăgubirilor stabilit de lege pentru anul 2005, respectiv suma de 100.000 RON, legea nu a fost declarată neconstituțională, iar tribunalul nu are puterea de a înlătura dispozițiile legii; d) suma stabilită de instanța de fond depășește cu mult limita de despăgubire prevăzută de Ordinul C.S.A.

nr. 318/2004, iar situația medicală a reclamantei s-a îmbunătățit, fără a exista nici un motiv de acordare a unor despăgubiri mai mari decât cele acordate pe cale amiabilă. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 411 din 24 octombrie 2014 a respins, ca nefondate ambele apeluri. I. Cu privire la apelul pârâtei instanța de apel a reținut că potrivit Constituției României (art. 75 alin. (1) legile sunt adoptate de Parlament și nu de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Iar potrivit art. 124 alin. (3) din Constituția României, judecătorii se supun numai legii și nu ordinelor C.S.A. În acest context, în mod legal, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 998 C. civ., în scopul reparării integrale a prejudiciului moral, în raport de situația concretă a reclamantei, de practica judiciară existentă în România și de imperativele conceptelor de echitate și dreptate.

Suma de bani stabilită de instanța de fond ca reprezentând despăgubire morală pentru victima accidentului, în vârstă de 15 ani, nu este exagerată, astfel cum susține pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care nici nu a putut indica, în practica judiciară din România, un caz similar în care instanțele să fi stabilit o despăgubire morală mai mică. În ceea ce privește apelul reclamantei instanța de control judiciar și-a însușit în totalitate hotărârea instanței de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, exonerarea pârâtei Fondul de Protecție a Victimelor Străzii de la plata daunelor morale acordate în cauză ca fiind nelegale și netemeinicie.

Recurenta pârâtă își sub sumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., relevând următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate. Consideră Curtea de Apel că invocarea Ordinului nr. 318/2004 ca fiind „o lege" este o eroare și că în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 998 C. civ. în scopul reparării integrale a prejudiciului moral. În mod eronat Curtea de Apel București a reținut invocarea ordinului ca și o lege. Legea nr. 136 este legea care se aplică în domeniul asigurărilor și această lege specială prevede că despăgubirile provenite din accidente rutiere sunt acordate în conformitate cu Ordinul C.S.A. în vigoare la data producerii accidentului.

Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule reglementat în Anexa 3 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 3103/2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Potrivit textului din Norme, asigurătorii R.C.A. au obligația de a stabili limite de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. - suma primită să se afle sub limita pragului maxim prevăzută de Ordinul C.S.A.; - situația medicală a reclamantei să se fi înrăutățit de la data primirii despăgubirii pe cale amiabilă și până la data introducerii cererii de chemare în judecată. Astfel, din actele medicale depuse la dosar, se pot observa consecințele medicale începând cu internarea din data de 16 mai 2005 și până la ultima internare din 06 februarie 2009. Ca urmare, precizează recurenta, la data la care reclamanta a fost de acord și a primit despăgubirea de la F.P.V.S.

toate aceste consecințe erau cunoscute. Cu privire la cuantumul despăgubirilor recurenta pârâtă precizează că, potrivit legislației în vigoare, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite de anumite persoane în urma accidentelor rutiere, se face în conformitate cu legea română în vigoare și cu jurisprudența, că atât instanța supremă din România cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, stabilesc cu valoare de principiu, că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, sens în care este și tendința Curții Europene este de a limita daunele morale acordate, aspect ce reiese din hotărârile pronunțate în cauzele Baumann vs. Franța, Labita vs. Iralia, Lavents vs. Letonia, Freimanis și Lidums vs. Letonia, Diamantides consimțământul Grecia, Y.B.

și alții vs. Turcia. Arată recurenta că principiul restitutio in integrum nu poate fi aplicat în sensul avut în vedere de cele două instanțe. Intimata-reclamantă B.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta. Procedura de constatare, stabilire și acordare a despăgubirilor provenite din accidente rutiere este cea reglementată de Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2004 pentru punerea în aplicare a Normelor vizând aplicarea Legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților pentru accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule este incident în cauză, aplicarea sa fiind obligatorie față de faptul că stabilește în concret limitele minime și maxime ale despăgubirilor materiale și morale, în anexa 3 din Norme. Potrivit textului din Norme asigurătorii RCA au obligația de a stabili limite de despăgubire care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Situația de fapt reținută de instanța de fond și menținută de instanța de apel relevă faptul că recurenta-pârâtă a despăgubit intimata-reclamantă cu următoarele sume: - 50.000 RON la data de 10 aprilie 2012 conform OP din 10 aprilie 2012; - 50.000 RON conform OP din 7 martie 2013. După primirea acestei sume de bani intimata-reclamantă a inițiat prezentul demers judiciar în vederea obligării recurentei-pârâte la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro și daune materiale în valoare de 20.000 euro.

Conform anexei nr. 3 din Ordinul menționat care prevede că: „Limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordare de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicule, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RVA a căror valabilitate începe în anul 2005 și în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2005 sunt următoarele: - de la 1.000.000 ROL până la maximum 3.000.000.000 ROL, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe și indirecte de peste 1.000.000 ROL.

- până la 1.000.000.000 ROL pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5.000.000.000 ROL indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial". Tribunalul București, ca și instanță de fond, a acordat ca și despăgubiri morale suma de 400.000 euro respingând daunele materiale în totalitate ca fiind nedovedite. Instanța de apel, menținând hotărârea instanței de fond a achiesat la raționamentul pe care prima instanță l-a avut în vedere în acordarea daunelor morale. Or, sub acest aspect este de subliniat că, în motivarea soluției de acordare a daunelor morale în valoare de 400.000 euro instanța de fond - și ; implicit, cea de apel - aduce în susținere argumente ce vizează temeinicia capătului de cerere referitor la daunele materiale, motivarea sentinței fiind în contradicție cu soluția de respingere a capătului de cerere privind daunele materiale.

Nelegalitatea deciziei recurate este dată și de faptul că instanța de apel, menținând soluția și raționamentul instanței de fond, a apreciat ca nejustificată limitarea despăgubirilor impuse de lege. Din cuprinsul ambelor hotărâri nu rezultă concret tipul de despăgubire acordat în procedura administrativă, mai exact dacă au fost acordate daune materiale și morale. În cauză este necesar de lămurit care a fost natura despăgubirilor acordate de către recurenta-pârâtă pe cale administrativă în sumă totală de 100.000 RON, în acest sens instanța urmând a se raporta la analiza documentației în dosarul de daună întocmit de recurentă. În raport de această lămurire, instanța va trebui să analizeze cererea în despăgubiri formulată de reclamantă ținând seama de dispozițiile legale incidente.

Pentru aceste considerente, în vederea lămuririi tipului de daună ce urmează a se acorda, raportat la situația de fapt relevată de probatoriul administrat, de dispozițiile Legii nr. 136/1995 modificată cu particularitățile impuse de Ordinul CSA nr. 3108/2014 și anexa 3, aplicabile în speță, acestea fiind reglementările ce vizează determinările legale ale plafonului despăgubirilor, în aplicarea judicioasă a principiului reparației integrale a prejudiciului, Înalta Curte, în temeiul art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva deciziei nr. 411/A din 24 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2015.