ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1958/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.07.2015, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenție de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud-Vest Oltenia (fost Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 4 Sud-Vest Oltenia), anularea și suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/24.02.2015.

La data de 11.09.2015, reclamanta a formulat precizare a acțiunii prin care a arătat că solicită și anularea și suspendarea Deciziei nr. 16049/30.04.2015 de soluționare a contestației înregistrate la AFIR sub nr. x/01.04.2015.

Prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare a executării actelor contestate.

Prin sentința nr. 453 din 13 noiembrie 2015, Curtea de Apel Craiova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia și a respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare de pârâtă.

A respins acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare nr. x/24.02.2015 și a Deciziei nr. 16049/30.04.2015, ca nefondată.

Prin decizia nr. 3666 din 01.11.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul formulat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinței nr. 453 din 13 noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. S-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 322/2019 din 16 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia și, pe cale de consecință, a fost respinsă cererea formulată față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Întreprindere Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București, având ca obiect anulare act administrativ.

Au fost anulate decizia nr. 16049/30.04.2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/24.02.2015.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recusului, casarea în parte a sentinței și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Criticile recurentei se regăsesc în cuprinsul cererii de exercitare a căii de atac, depusă la dosarul cauzei .

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Întreprinderea Individuală A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenție de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud-Vest Oltenia (fost Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 4 Sud-Vest Oltenia), anularea și suspendarea executării Deciziei nr. 16049/30.04.2015 de soluționare a contestației înregistrate la AFIR sub nr. x/01.04.2015, precum și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/24.02.2015.

Prin sentința atacată, pronunțată în al doilea ciclu procesual, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia și, pe cale de consecință, a fost respinsă cererea formulată față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, a fost admisă cererea de chemare în judecată și au fost anulate decizia nr. 16049/30.04.2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/24.02.2015.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește prima excepție a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia, curtea de apel a reținut că existența unei identități între persoana pârâtului și persoana despre care se afirmă că ar trebui să fie obligată în raportul juridic dedus judecății ține de esența acestei instituții juridice, în prezenta cauză constatându-se că prin cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizat, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat anularea deciziei nr. 16049/30.04.2015 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/24.02.2015, ambele emise de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Având în vedere acest cadru procesual, singura instituție care poate deține calitate procesuală pasivă este pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) - emitenta actelor contestate, nu și pârâta Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia care nu a emis nici unul din actele contestate, astfel încât, având în vedere și dispozițiile art. 3 și art. 4 din O.U.G. nr. 41/2014, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei din urmă pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la excepția inadmisibilității, instanța de fond a constatat că aceasta a fost invocată prin întâmpinare prin raportare la dispozițiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 și la cele solicitate prin acțiunea introductivă, însă, în condițiile în care la termenul din 11.09.2015 reclamanta a solicitat și anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 16049/30.04.2015, această excepție apare ca fiind nefondată deoarece s-a exercitat calea de atac și asupra soluției date în contestația administrativă.

Trecând la analiza pe fond a acțiunii, curtea de apel a constatat că a fost investită cu o acțiune prin care reclamanta contestă și critică reținerile din cuprinsul procesului-verbal nr. x/24.02.2015, și, în subsidiar, modul de soluționare a contestației împotriva acestuia prin decizia nr. 16049/20.04.2015 (ambele întocmite de pârâtă) referitoare la existența unor nereguli așa cum acestea sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv abaterile de la legalitate, regularitate și conformitate în raport de dispozițiile naționale și/sau cele europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene, invocându-se totodată și încălcarea principiului proporționalității sancțiunii astfel cum este el definit de art. 17 din același act normativ, în sensul că orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unor nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia.

Analizând punctual fiecare din aceste critici, prima instanță a constatat că prima vizează reținerea eronată în cuprinsul procesului-verbal contestat a aspectului că semnarea contractului de finanțare a fost făcută peste termenul legal prevăzut în Ghidul solicitantului aferent măsurii 312, pct. 3.2. (tardivitatea), în condițiile în care dacă ar fi fost vinovată de depășirea termenului imperativ de 60 de zile, pârâta din oficiu ar fi trebuit să constate această depășire și, prin reprezentanții săi, să nu mai încheie acest contract.

Examinând această critică, se observă că termenul de maxim 60 de zile calendaristice de la data confirmării de primire aferent măsurii 312 de care a beneficiat reclamanta expira la data de 14.04.2011, la care dacă se adaugă cele 10 zile suplimentare acceptate de pârâtă pentru starea de sănătate precară a reprezentantului acesteia, rezultă că acest contract trebuia încheiat cel mai târziu la data de 25.04.2011, însă ce trebui stabilit sub acest aspect este dacă această depășire s-a datorat unei culpe a reclamantei sau, dimpotrivă, aceasta a fost suficient de diligentă și, astfel, culpabilă este instituția pârâtă.

În acest sens sunt relevante mențiunile de la dosarului de fond din care rezultă că documentele necesare încheierii contractului au fost finalizate și semnate de reprezentanții pârâtei (consilier, jurist, responsabilul cu controlul financiar intern și director) începând cu data de 26.04.2011, de unde concluzia logică că aceste demersuri nu puteau fi realizate decât ulterior îndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor sale de a depune documentele necesare care îi reveneau în sarcină, convocarea sa pentru semnarea contractului în data de 02.05.2011datorându-se astfel circuitului intern de avizare din cadrul pârâtei, și nu lipsei de diligență a reprezentantului reclamatei, astfel încât în mod greșit s-a reținut acest aspect în actul contestat ca fiind o abatere în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

O a doua critică a reclamantei se referă la reținerile eronate în actul contestat a consecințelor celor două procuri de la fila x din contractul de finanțare încheiate de reprezentantul său cu B., în condițiile în care această modalitate de împuternicire nu contravine legislației în materie și nici Ghidului solicitantului Măsura 312.

La analiza acestei critici curtea de apel a pornit de la modalitatea în care Ghidul solicitantului Măsura 312 a reglementat raporturile beneficiar-împuternicit în faza premergătoare încheierii și semnării contractului de finanțare, în acest sens fiind relevante dispozițiile de la pct. 3.1.2. din Ghid (pagina 24) unde se precizează că dosarele cererii de finanțare sunt depuse personal de reprezentantul legal sau de către un împuternicit prin procură legalizată, precum și cele de la pagina 26 din Ghid care stabilesc că orice neconformitate de formă în etapa verificării condițiilor de încheiere a contractului trebuie remediată în aceea etapă, obligație pe care însă, dacă ar fi fost reală, pârâta, prin împuterniciții săi, trebuia să a rezolve, însă nu au îndeplinit-o atâta vreme cât contractul de finanțare s-a semnat și implementat.

De asemenea, la examinarea acestei critici a fost avută în vedere și conținutul celor două procuri speciale autentificate la notar și depuse în rejudecare, obiectul acestora fiind reprezentat de efectuarea "demersurilor necesare pentru semnarea și depunerea la organele abilitate a dosarului, pentru proiectul de finanțare, respectiv efectuarea "demersurilor necesare pentru semnarea contractului de finanțare, de către mandatar, constatându-se astfel conformitatea acestor mandate cu limitele impuse de Ghid în ceea ce privește atât faza prealabilă încheierii contractului, cât la semnarea acestuia.

În condițiile în care procurile au fost date potrivit reglementărilor prevăzute expres în Ghid iar activitățile desfășurate de mandatarul B. s-au încadrat în limitele celor două mandate, apare ca fiind fără fundament practic și juridic constatarea reprezentanților pârâtei din actul de control referitoare la existența unei nereguli în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2001, respectiv faptul că mandatarul ar fi fost beneficiarul real al fondurilor nerambursabile, iar reprezentantul reclamantei un simplu interpus.

În acest sens pledează și faptul că în toată perioada de derulare a contractului de finanțare nu au fost identificate în cadrul controalelor efectuate aspecte de natură juridică, financiară sau economică care să poată conduce la concluzia că B. ar fi fost beneficiarul real al fondurilor europene acordate, procurile și înscrisurile depuse la dosar în rejudecare dovedind că doar reclamanta a dispus de bunurile sale și a fost singura responsabilă de rezultatele sale economico - financiare.

Concluzionând cu privire la această a doua critică, judecătorul fondului a apreciat-o ca fiind întemeiată deoarece nu se poate vorbi de o interpunere de persoane între un mandant și mandatarul său în derularea unui contract de finanțare, atâta vreme cât atât în faza de pregătire și semnare a contractului, cât și în cea de derulare a acestuia au fost respectate condițiile din Ghid iar activitatea specifică contractului a fost efectiv desfășurată de reclamantă.

Cea de-a treia critică se referă la reținerea eronată ca și neregulă în actul contestat a existenței unei similitudini între cererea de finanțare a reclamantei și cea a lui C., în condițiile în care beneficiarul nu poate fi răspunzător pentru orice asemănări cu alte proiecte similare cu al său, cu atât mai mult cu cât nici nu avut cunoștință de proiectul cu care se face comparația.

Instanța fondului a avut în vedere la analiza acestei critici, în primul rând, lipsa unor interdicții în cuprinsul Ghidului solicitantului Măsura 312 sesiunea 2010 privind depunerea unor proiecte asemănătoare cât și lipsa unor sancțiuni în situația contrară, posibilitatea depunerii unor proiecte similare rezultând chiar din caracterul de generalitate al obiectului din cadrul Măsurii 312 (Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale,,), care chiar impune cu necesitate un conținut standard și minimal pe întreaga etapă de derulare a proiectului conform criteriilor din Ghid.

În al doilea rând, prezintă relevanță pentru analiza acestei critici jurisprudența internă depusă la dosarul cauzei, prin sentința civilă nr. 100/2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015 statuându-se cu putere de lucru judecat, în sensul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., că din probele administrate în acest dosar nu a rezultat existența vreunei colaborări între Î.I. A. și Î.I. C., între cele două întreprinderi individuale neexistând nici o legătură administrativă, financiară sau de altă natură.

În același sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.) în cauza C-434/12 Slanceva sila Eood în care s-a statuat că simple asemănări între două proiecte de finanțare nu poate conduce la excluderea ajutorului financiar, dacă nu sunt întrunite un set de elemente obiective și subiective, astfel cum rezultă din interpretarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 ce a preluat conținutul art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006.

În aceste condiții, curtea de apel a apreciat că în mod greșit a fost reținută ca și neregulă în baza art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 existența unei similitudini între proiectul de finanțare depus de reclamantă și cel al Î.I. C., neputându-se vorbi de existența unei "abateri, în sensul acestui text în cazul proiectului analizat în prezenta cauză.

Cea de-a patra critică a reclamantei vizează achiziția serviciilor de consultanță, curtea apreciind că pentru considerațiile reținute cu ocazia examinării criticii anterioare sub aspectul jurisprudenței relevante, nu ne aflăm în situația existenței unei nereguli în sensul ordonanței atâta vreme cât a fost respectată cerința de eligibilitate a proiectului constând în încadrarea în baza de prețuri de referință și a cotei de 5% din valoarea proiectului, suma totală privind consultanța reprezentând doar 3% din bugetul proiectului.

De asemenea, curtea de apel a apreciat că existența unor similitudini între serviciile de consultanță oferite de cele două societăți S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., dublate de anumite legături de familie între acționariatele acestora, reprezentantul societății reclamante și mandatarul B. nu pot conduce singure la concluzia că ne aflăm în situația unui conflict de interese așa cum este el definit în Anexa IV la contractul de finanțare, esențial fiind în acest sens că la data contractării serviciilor de consultanță de către reclamantă de la S.C. D. S.R.L. (22.06.2010), asociat unic și administrator la aceasta era o persoană (F.) care nu se încadra în nici una din situațiile de conflict de interese menționate în anexă.

Curtea de apel a considerat ca fiind fondată și critica cu numărul cinci a reclamantei privitoare la lipsa semnăturii unui membru al comisiei de evaluare (G.) de pe anumite acte întocmite în perioada derulării contractului de finanțare, esențială fiind în acest sens existența semnăturii la momentul efectuării verificărilor de instanță, cu atât mai mult cu cât această lipsă nu îi poate fi imputată reclamantei, ci persoanei responsabile direct de îndeplinirea acestei sarcini.

Trecând la analiza celei de-a șasea critici a reclamantei privitoare la achiziția de bunuri, se observă că acesteia i se impută atât asemănarea dintre ofertele celor trei participanți, cât și modul formal în care acești participanți cu concurat la licitație, nefiind respectat criteriul esențial al independenței fiecăruia, scopul fiind acela de a crea o aparență de respectare a prevederilor legale referitoare la existența a minim trei oferte conforme, și nu de transparență și concurență reală între aceștia.

Referitor la această critică, se constată că în ceea ce o privește pe reclamantă, procedura de achiziție a fost avizată de toți membrii comisiei de evaluare a ofertelor, aceștia stabilind că prețurile sunt corect stabilite și a fost desemnată câștigătoare oferta care a respectat criteriul de atribuire, respectiv S.C. H. S.R.L..

În ceea ce privește existența unei coordonări între reclamantă și Î.I. C. pentru a crea, intenționat, condiții artificiale cu scopul încălcării regulilor de concurență, prima instanță a observat că o astfel de înțelegere era practic imposibilă în condițiile existenței în timp a unei diferențe de aproximativ trei luni între cele două proiecte (26.07.2011 și 19.10.2011). De asemenea, prezintă importanță sub acest aspect și cele menționate la analiza criticii cu numărul trei privind relevanța juridică și faptică a s.c. nr. 100/2017 a Curții de Apel Craiova în care a fost analizată legalitatea proiectului Î.I C., dar și cele rezultate din constatările realizate prin Ordonanța de clasare nr. 183/P/2014 din data de 22.11.2018 a D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova (pagina 37 în care, în esență, se concluzionează că nu au fost identificate situații de nelegalitate în cadrul proiectului reclamantei care să fi urmărit astfel decontarea necuvenită a cheltuielilor eligibile de la autoritatea contractantă, astfel încât nici această neregulă nu poate fi reținută de curte ca fiind corect stabilită prin actul contestat emis de pârâtă.

Cea de-a șaptea critică a reclamantei vizează cele reținute în actul contestat referitoare la plățile efectuate către aceasta de către S.C. E. S.R.L., în condițiile în care persoana împuternicită pentru derularea proiectului (B.) deținea și 50% din părțile sociale la această societate, aceasta reprezentând o dovadă a coordonării acesteia de către o altă persoană.

Curtea de apel a apreciat că această critică este întemeiată deoarece nicăieri în Ghidul solicitantului pentru Măsura de sprijin 312 de care a beneficiat reclamanta nu se interzicea ca în derularea proiectului să fie utilizate inclusiv împrumuturi private, chiar dacă sunt primite de la o firmă de consultanță deținută de soțul beneficiarului împreună cu mandatarul, în condițiile în care acesta din urmă acționează în limitele mandatului acordat și semnează ca primitor pe anumite acte derulate în cadrul proiectului.

Prin activitatea de împrumut desfășurată nu se poate spune că societatea S.C. E. S.R.L. a depus un proiect propriu în cadrul Măsurii de sprijin 312 alături de proiectul reclamantei, nefiind astfel în situația încălcării reguli de minimis prevăzută în Ghid (pagina 16-17) prin depunerea mai multor proiecte de către persoane afiliate în cadrul aceleiași măsuri de sprijin, într-o perioadă de 3 ani fiscali.

Ultima critică a reclamantei vizează reținerea eronată în cuprinsul actului contestat a existenței condițiilor artificiale, la analiza acestora curtea de apel a pornit atât de la considerentele deciziei de casare prin care instanța de control judiciar a recomandat curții ca să le examineze prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011 în lumina dezlegărilor date în drept de către C.J.U.E. prin decizia din 12.09.2013 pronunțată în cauza C-434/12 Slanceva sila Eood, cât și de la aspectele de fapt și de drept reținute cu ocazia analizei celorlalte critici din prezenta cauză.

Din cuprinsul actului contestat rezultă că reprezentanții pârâtei, la aprecierea existenței condițiilor artificiale, ar fi avut în vedere elemente privitoare la cererea de finanțare, dosarele de achiziții servicii de consultanță, dosarele de achiziții de bunuri și plăți, concluzionând că din coroborarea tuturor acestora rezultă că proiectul depus de reclamantă este afectat de acest tip de condiții, fiind în mod evident coordonat de B..

În cuprinsul considerentelor cauzei C-434/12 Slanceva sila Eood pronunțată de C.J.U.E. se precizează că simpla asemănare între două proiecte de finanțare nu poate conduce la excluderea acordării ajutorului financiar, dacă nu sunt întrunite un set de elemente obiective și subiective astfel cum acestea sunt definite de Curte în interpretarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 ce a preluat conținutul art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006, iar în dispozitiv se precizează că art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare.

Analizând existența împrejurărilor obiective în sensul menționat anterior, judecătorul fondului a apreciat că elementele rezultate din cuprinsul s.c. nr. 100/2017 a Curții de Apel Craiova referitoare la aspectul că proiectul reclamantei a cărei finanțare a fost solicitată s-a realizat conform scopurilor urmărite de U.E. prin reglementarea Măsurii 312, precum și faptul că activitățile desfășurate în cadrul proiectului au fost reale și efectiv realizate atât în sensul achiziției, cât și al utilizării bunurilor, conduc la concluzia că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol a fost atinsă.

De asemenea, nici în ceea ce privește cea de-a doua condiție (elemente subiective) nu se poate concluziona că există elemente de probă obiective care să conducă către posibilitatea ca reclamanta să fi urmărit să obțină un avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor, fiind relevante în acest sens cele reținute în sentința sus menționată privitoare la inexistența unei legături juridice, economice și/sau funcționale între aceasta și Î.I. C., iar raporturile juridice și financiare cu B. și S.C. E. S.R.L. au avut la bază acte juridice de reprezentare, respectiv împrumut.

În concluzie, curtea de apel a apreciat că prin modul în care a implementat proiectul specific Măsurii 312 reclamanta a atins obiectivul specific acesteia, neexistând la dosar elemente de fapt și de drept pentru a se putea concluziona referitor la o anumită coordonare sau legătură juridică, economică sau funcțională între aceasta și Î.I. C. în scopul creării unor condiții artificiale pentru încălcarea regulii de minimis și depășirii plafonului de 200.000 euro și nici că adevăratul beneficiar al proiectului ar fi fost B., astfel încât măsura dispusă de pârâtă privind încetarea contractului de finanțare și restituirea ajutorului financiar este nelegală și urmează ca actul prin care s-a aplicat să fie anulat.

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală în raport cu motivele de casare invocate de recurentă.

În esență, Înalta Curte constată că prin susținerile sale, recurenta nu critică decât în mod formal considerentele care întemeiază soluția de admitere a acțiunii, în fapt prin niciuna dintre cele șase critici nefiind combătute în mod punctual argumentele instanței de fond care au determinat anularea actelor atacate și nici invocate în mod explicit încălcări ale unor norme de drept material. În mod evident, nu pot fi primite în recurs criticile implicite ale recurentei privitoare la modalitatea de apreciere a probelor și de interpretare a clauzelor contractului de finanțare, atâta timp cât aceste aspecte nu se regăsesc în sfera motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Astfel, prin prima critică, recurenta susține că este eronată aprecierea instanței de fond potrivit căreia semnarea contractului de finanțare în afara termenului prevăzut în Ghidul Solicitantului aferent Măsurii 312 și în Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanțare și semnarea contractului de finanțare se datorează circuitului intern de avizare al AFIR si nu culpei beneficiarului, context în care în mod greșit s-a reținut acest aspect ca fiind o abatere în sensul art. 2 alin. (2] lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Însă, în dezvoltarea acestei susțineri nu este combătută concluzia judecătorului fondului potrivit căreia convocarea reclamantei pentru semnarea contractului de finanțare în data de 02.05.2011 s-a datorat circuitului intern de avizare din cadrul pârâtei, și nu lipsei de diligență a reprezentantului reclamantei, astfel încât în mod greșit s-a reținut acest aspect în actul contestat ca fiind o abatere în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011; recurenta se limitează la prezentarea situației de fapt și la reiterarea punctului său de vedere expuse în actele atacate, fără a explica de ce este eronat raționamentul judecătorului de fond.

Deși susține că a doua sa critică are ca obiect aprecierea instanței de fond potrivit căreia semnarea documentelor aferente proiectului de dl. B., persoană împuternicită de beneficiarul proiectului, I.I. A. este legală, având în vedere lipsa unor interdicții în cuprinsul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii nr. 312, în dezvoltarea acestei critici nu se regăsesc argumente care să combată în mod explicit această apreciere - recurenta procedează din nou la prezentarea situației de fapt și interpretării acesteia reținute prin actele atacate, subliniind că pe niciun document din cererea de finanțare (specimen de semnătură declarat, declarații pe propria răspundere formulate în nume propriu etc.) nu apare semnătura reprezentantului legal al proiectului, dl. A.. Or, această aserțiune nu este de natură a combate argumentele esențiale ale primei instanțe conform cărora "în condițiile în care procurile au fost date potrivit reglementărilor prevăzute expres în Ghid iar activitățile desfășurate de mandatarul B. s-au încadrat în limitele celor două mandate, apare ca fiind fără fundament practic și juridic constatarea reprezentanților pârâtei din actul de control referitoare la existența unei nereguli în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2001, respectiv faptul că mandatarul ar fi fost beneficiarul real al fondurilor nerambursabile, iar reprezentantul reclamantei un simplu interpus". A mai reținut judecătorul fondului că "în toată perioada de derulare a contractului de finanțare nu au fost identificate în cadrul controalelor efectuate aspecte de natură juridică, financiară sau economică care să poată conduce la concluzia că B. ar fi fost beneficiarul real al fondurilor europene acordate, procurile și înscrisurile depuse la dosar în rejudecare dovedind că doar reclamanta a dispus de bunurile sale și a fost singura responsabilă de rezultatele sale economico - financiare". Ca urmare, "nu se poate vorbi de o interpunere de persoane între un mandant și mandatarul său în derularea unui contract de finanțare, atâta vreme cât atât în faza de pregătire și semnare a contractului, cât și în cea de derulare a acestuia au fost respectate condițiile din Ghid iar activitatea specifică contractului a fost efectiv desfășurată de reclamantă".

Prin a treia critică, recurenta susține, în mod implicit, că este eronată concluzia curții de apel conform căreia similitudinea dintre cererile de finanțare depuse de beneficiarii 1.1. A. și IJ. C. nu poate fi imputată beneficiarului, menținându-și punctul de vedere din actele atacate potrivit căruia elementele de asemănare existente între memoriile justificative ale celor 2 beneficiari și documentele existente în cadrul dosarelor de achiziție pentru servicii de consultanță conduc la concluzia că atât memoriile justificative și contractele de prestări servicii au fost întocmite de o singură societate/persoană/grup de persoane și ulterior au fost copiate și adaptate pentru celalalt beneficiar, cât și faptul că procedura de achiziție depusă spre avizare a fost una formală, având scopul obținerii pe nedrept a rambursărilor aferente.

Această critică ignoră, însă, considerentele sentinței atacate potrivit cărora, în primul rând, din lipsa unor interdicții în cuprinsul Ghidului solicitantului pentru Măsura 312 sesiunea 2010 privind depunerea unor proiecte asemănătoare cât și lipsa unor sancțiuni în situația contrară, se desprinde concluzia posibilității depunerii unor proiecte similare, aceasta rezultând chiar din caracterul de generalitate al obiectului din cadrul Măsurii 312 (Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale,,), care chiar impune cu necesitate un conținut standard și minimal pe întreaga etapă de derulare a proiectului conform criteriilor din Ghid. În al doilea rând, judecătorul fondului a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 100/2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015 s-a statuat cu putere de lucru judecat, în sensul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., că din probele administrate în acest dosar nu a rezultat existența vreunei colaborări între Î.I. A. și Î.I. C., între cele două întreprinderi individuale neexistând nici o legătură administrativă, financiară sau de altă natură.

A patra critică a recurentei are ca obiect aprecierea instanței de fond potrivit căreia constatările subscrisei privind existența neregulilor în cadrul procedurii de achiziții bunuri nu se confirmă, însă nici prin această critică nu se combate în mod explicit raționamentul instanței de fond potrivit căruia procedura de achiziție a fost avizată de toți membrii comisiei de evaluare a ofertelor, aceștia stabilind că prețurile sunt corect stabilite și a fost desemnată câștigătoare oferta care a respectat criteriul de atribuire, respectiv S.C. H. S.R.L., nefiind posibilă nici existența unei coordonări între reclamantă și Î.I. C. pentru a crea, intenționat, condiții artificiale cu scopul încălcării regulilor de concurență, în condițiile existenței în timp a unei diferențe de aproximativ trei luni între cele două proiecte (26.07.2011 și 19.10.2011). De asemenea, nu a fost combătut nici argumentul din considerente "referitor la relevanța juridică și faptică a s.c. nr. 100/2017 a Curții de Apel Craiova în care a fost analizată legalitatea proiectului Î.I C., dar și cele rezultate din constatările realizate prin Ordonanța de clasare nr. 183/P/2014 din data de 22.11.2018 a D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova în care, în esență, se concluzionează că nu au fost identificate situații de nelegalitate în cadrul proiectului reclamantei care să fi urmărit astfel decontarea necuvenită a cheltuielilor eligibile de la autoritatea contractantă".

Prin a cincea critică se susține că nu poate fi acceptată aprecierea instanței de fond potrivit căreia Ghidul solicitantului aferent Măsurii 312 nu interzicea ca în derularea proiectului să fie utilizate inclusiv împrumuturi private, fără a se combate în mod explicit argumentul conform căruia chiar dacă aceste împrumuturi au fost primite de la o firmă de consultanță deținută de soțul beneficiarului împreună cu mandatarul, acesta din urmă a acționat în limitele mandatului acordat. Prin activitatea de împrumut desfășurată nu se poate spune că societatea S.C. E. S.R.L. a depus un proiect propriu în cadrul Măsurii de sprijin 312 alături de proiectul reclamantei, nefiind astfel în situația încălcării reguli de minimis prevăzută în Ghid prin depunerea mai multor proiecte de către persoane afiliate în cadrul aceleiași măsuri de sprijin, într-o perioadă de 3 ani fiscali.

În fine, nu poate fi primită nici ultima critică a recurentei, prin care se susține că instanța de fond a apreciat în mod eronat că în cauză nu a fost dovedită crearea condițiilor artificiale de obținere a finanțării nerambursabile. Înalta Curte are în vedere că, nici prin critica menționată recurenta nu a combătut argumentația curții de apel referitoare la puterea de lucru judecat a s.c. nr. 100/2017 a Curții de Apel Craiova prin care s-a reținut că proiectul reclamantei a cărei finanțare a fost solicitată s-a realizat conform scopurilor urmărite de U.E. prin reglementarea Măsurii 312, că activitățile desfășurate în cadrul proiectului au fost reale și efectiv realizate atât în sensul achiziției, cât și al utilizării bunurilor, conduc la concluzia că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol a fost atinsă și că nu a existat o legătură juridică, economică și/sau funcțională între reclamantă și Î.I. C.. Aceste împrejurări au determinat instanța fondului să aprecieze că prin modul în care a implementat proiectul specific Măsurii 312 reclamanta a atins obiectivul specific acesteia, neexistând la dosar elemente de fapt și de drept pentru a se putea concluziona referitor la o anumită coordonare sau legătură juridică, economică sau funcțională între aceasta și Î.I. C. în scopul creării unor condiții artificiale pentru încălcarea regulii de minimis.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 322/2019 din 16 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 322/2019 din 16 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2022.