ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 646/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 646/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 16447 din 21

septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, în contradictoriu cu lei la data plății al

următoarelor sume:

reprezentând penalități aferente diferenței din rata nr. a, calculate în

perioada 15 decembrie 2004;

reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru

neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 9.16 din contractul din 13

decembrie 2002;

reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru

neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.3 din contractul din 13

decembrie 2002;

reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru

neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.4 din contractul din 13

decembrie 2002;

reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru

neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.7 din contractul din 13

decembrie 2002;

reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru

neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.11 din contractul din 13 decembrie

2002;

reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru

neîndeplinirea obligației de majorare a capitalului social cu valoarea

investițiilor aferente primului an investițional;

reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru

neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 16.2 din contractul din 13

decembrie 2002;

reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru

neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 16.3 din contractul din 13

decembrie 2002;

reprezentând penalități de 30% din valoarea investițiilor de mediu calculate

pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.5 din contractul din 13

decembrie 2002;

reprezentând penalități de 30% din valoarea investițiilor de mediu calculate

pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.8 din contractul din 13

decembrie 2002;

reprezentând penalități de 30% din valoarea investițiilor neefectuate în anul

doi investițional calculate conform art. 14.4 din contractul din 13 decembrie

2002.

A respins celelalte

pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că la data de 13 decembrie 2002 Autoritatea

pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, autoarea

reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de

vânzător, a încheiat cu pârâtul H.N., în calitate de cumpărător, contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni din 13 decembrie 2002, având ca obiect

vânzarea-cumpărarea unui număr de 2.411.184 acțiuni, reprezentând 94,6279% din

capitalul social subscris al SC T. SA Iași.

A mai reținut

instanța de fond că, pârâtul H.N. și-a încălcat obligațiile contractuale

prevăzute în art. 9.16, 11.3, 11.4, 11.11, 13.2.3, 16.2, 16.3, 11.5 și art.

11.8 din contract, iar pentru neîndeplinirea acestor obligații datorează

penalități, conform prevederilor contractuale.

Ca urmare a faptului

că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita rata nr. a din prețul

acțiunilor, contractul a fost desființat de drept prin acționarea pactului

comisoriu de gradul IV prevăzut în art. 5.2.2.7 din contract, comunicându-i-se

pârâtului în acest sens notificarea din 31 martie 2005, iar reclamanta a fost

reînscrisă ca acționar la SC T. Iași cu un număr de 2.411.184 acțiuni,

reprezentând la data reînscrierii 85,89% din capitalul social.

În ceea ce privește

cererea reclamantei de obligare a pârâtului la contravaloarea dividendelor

încasate de pârât în perioada de derulare a contractului respectiv 12 decembrie

2002 - 14 ianuarie 2005, tribunalul a reținut, conform raportului de expertiză

contabilă, că pârâtul a devenit acționar la data de 13 decembrie 2002 și că

acesta nu a ridicat dividende în perioada de valabilitate a contractului.

Cu privire la cererea

reclamantei de obligare a pârâtului la daune interese pentru prejudiciile

cauzate societății, conform art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002,

tribunalul a reținut că reclamanta nu a precizat în ce constă prejudiciul adus

de pârât și în ce condiții a fost produs acesta, iar din raportul de expertiză

întocmit în cauză rezultă că nu se poate cuantifica un eventual prejudiciu, și

mai ales nu se poate preciza cauza producerii acestuia.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în

sensul, admiterii acțiunii și obligării intimatului H.N. și la plata daunelor

interese, reprezentând contravaloarea dividendelor încasate în perioada de

derulare a contractului, art. 21 alin. (1

1

) lit. a) din O.G. nr.

25/2002 și prejudiciul cauzat societăți, art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr.

25/2002.

La termenul din 1

februarie 2012, intimatul-pârât H.N., a formulat cerere de repunere în termenul

de apel.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 130 din 14 martie 2012

a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, iar apelul formulat de pârâtul H.N. a fost

respins, ca tardiv declarat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut cu privire la apelul pârâtului H.N. că, în

raport de data comunicării sentinței apelate și data formulării cererii de

repunere în termenul de apel, pârâtul nu a făcut dovada unei împrejurări mai

presus de voința sa ce l-ar fi împiedicat să exercite calea de atac, în

termenul prevăzut de dispozițiile art. 103 C. proc. civ. și că, acesta a fost

reprezentat de avocat în fața instanței de fond și nu a făcut dovada schimbării

domiciliului aflat în evidență în România.

În ceea ce privește

apelul reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

București, instanța de apel a avut în vedere probele administrate în cauză, respectiv

concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cursul judecății

fondului, sens în care a menținut hotărârea instanței de fond ca fiind legală

și temeinică.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate

în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinței și obligarea

pârâtului la plata daunelor interese și la prejudiciului cauzat societății.

Critica adusă

deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod nelegal instanța de

apel nu a admis pretențiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului

privind plata daunelor-interese compuse din dividende și prejudiciu cauzat

societății de către intimat și că, prin soluția instanței de fond, menținută de

Curtea de Apel București au fost încălcate prevederile O.G. nr. 25/2002.

În acest sens,

susține recurenta, că deși a solicitat ca prin expertiza încuviințată să se

stabilească contravaloarea dividendelor încasate de intimat în perioada de

derulare a contractului, instanța de fond nu a cenzurat activitatea expertului,

având în vedere că acesta nu a depus diligențele necesare în vederea analizării

tuturor documentelor de la societate, iar în ceea ce privește daunele-interese

constând în prejudiciul cauzat societății s-a reținut greșit faptul că, prin

expertiza efectuată nu poate fi identificată cauza producerii acestuia și cuantumul.

În acest context,

recurenta apreciază că, instanța de apel a încălcat principiul rolului activ,

deoarece avea posibilitatea de a solicita completarea și reîntregirea

expertizei, efectuarea unei noi expertize în vederea soluționării legale a

cauzei, întrucât raportul de expertiză întocmit în cauză nu este o probă,

suficientă și certă, care să constituie motiv temeinic pentru legalitatea

hotărârii instanței de fond.

Mai susține recurenta

că, pentru stabilirea prejudiciului real cauzat societății comerciale și

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, instanța trebuia să aibă

în vedere concluziile rechizitoriului din data de 9 martie 2010, în care

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a constituit parte

civilă în cadrul procesului penal, inculpat fiind H.N., pentru recuperarea

întregului prejudiciu cauzat societății de către intimat, prin activitatea sa

infracțională.

Analizând critica

adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului București să fie respins, pentru

următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte

constată că este nefondată critica recurentei, potrivit căreia, în mod nelegal

instanța de apel nu a admis pretențiile sale privind plata daunelor-interese și

contravaloarea prejudiciului cauzat societății, întrucât nu a dispus efectuarea

unei noi expertize în vederea soluționării legale a cauzei, instanța încălcând

astfel, principiul rolului activ al judecătorului.

Aceasta deoarece, în

raport de acest aspect s-au încuviințat reclamantei obiecțiuni,

încuviințându-se totodată și alți experți pentru a răspunde la aceste

obiecțiuni, iar față de împrejurarea că nu s-au putut identifica actele

contabile necesare pentru a se răspunde obiectivelor solicitate, instanța a

revenit asupra măsurilor dispuse, astfel că, nu se poate reține faptul că

instanța nu ar fi exercitat rol activ în soluționarea cauzei, potrivit

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.

Rediscutarea

admisibilității probelor și a aprecierii dacă acestea sunt pertinente nu poate

fi examinată într-o cale extraordinară de atac, având în vedere că recurentul

și-a exprimat opinia, în sensul că numai proba cu o nouă expertiză ar fi putut

să ducă la soluționarea corectă a pricinii.

În actuala

reglementare a recursului, pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat,

astfel că, nu se mai poate pune problema unei analize în recurs privind critica

asupra unui mijloc de probă care ar fi fost hotărâtor în dezlegarea pricinii.

În plus, mai trebuie

reținut, în conformitate cu art. 167 alin. (1) C. proc. civ. că, dovezile se

încuviințează numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea

pricinii, or, din analiza probatoriului administrat în cauză, s-a constatat

prin decizia recurată că acestea sunt suficiente, pertinente și utile cauzei și

au condus la dezlegarea chestiunilor de fapt evocate.

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuție

judecata în fond, respectiv plata daunelor-interese și prejudiciu cauzat

societății.

Din enunțul acestui

motiv, prin care se cere ca instanța să fi interpretat greșit actul dedus

judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia, rezultă că ceea ce se poate critica este diferendul în legătură cu un

act juridic, când instanța îi schimbă înțelesul, natura sau caracterul vădit

neîndoielnic.

În cazul de față,

motivele expuse de către recurentă au fost invocate cu scopul de a repune în

discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere

concludența lor, aspect care vizează de fapt motive de netemeinicie.

În ceea ce privește

susținerea recurentei, potrivit căreia, pentru stabilirea prejudiciului real, instanța

trebuia să aibă în vedere concluziile rechizitoriului din 9 martie 2010, în

care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, deținea calitatea de

parte civilă în cadrul procesului penal, iar inculpat era intimatul H.N., se

constată că și această critică este nefondată, întrucât în examinarea

recursului, soluția instanței reflectată în considerentele hotărârii respective

se va aprecia exclusiv prin prisma criticilor de nelegalitate și nu prin modul

de interpretare a probelor administrate în acea cauză, sau în raport de

mijloace de probă administrate în alte cauze.

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii

criticate sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, cum s-a

precizat analiza probelor nu reprezintă o critică pentru a susține lipsa de

temei legal a deciziei criticate, iar modul de redactare al deciziei și

reanalizarea probelor depuse la fond și completate în apel demonstrează

preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și

pe dispozițiile legale aplicabile speței, sens în care nu poate fi primită

susținerea recurentei, potrivit căreia, prevederile O.G. nr. 25/2002 ar fi fost

încălcate.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului București împotriva Deciziei civile nr. 130 din 14 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS