ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 646/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 16447 din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în contradictoriu cu lei la data plății al următoarelor sume: 1. 11.986,44 euro reprezentând penalități aferente diferenței din rata nr. a, calculate în perioada 15 decembrie 2004; 2. 200.200 euro reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 9.16 din contractul din 13 decembrie 2002; 3. 200.200 euro reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.3 din contractul din 13 decembrie 2002; 4. 200.200 euro reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.4 din contractul din 13 decembrie 2002; 5. 200.200 euro reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.7 din contractul din 13 decembrie 2002; 6. 200.200 euro reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.11 din contractul din 13 decembrie 2002;

7. 200.200 euro reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru neîndeplinirea obligației de majorare a capitalului social cu valoarea investițiilor aferente primului an investițional; 8. 200.200 euro reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 16.2 din contractul din 13 decembrie 2002; 9. 200.200 euro reprezentând penalități de 20% din prețul contractului, calculate pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 16.3 din contractul din 13 decembrie 2002; 10. 56.602,2 euro reprezentând penalități de 30% din valoarea investițiilor de mediu calculate pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.5 din contractul din 13 decembrie 2002; 11. 56.602,2 euro reprezentând penalități de 30% din valoarea investițiilor de mediu calculate pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 11.8 din contractul din 13 decembrie 2002; 12. 455.700 euro reprezentând penalități de 30% din valoarea investițiilor neefectuate în anul doi investițional calculate conform art. 14.4 din contractul din 13 decembrie 2002. A respins celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 13 decembrie 2002 Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, autoarea reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de vânzător, a încheiat cu pârâtul H.N., în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 13 decembrie 2002, având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 2.411.184 acțiuni, reprezentând 94,6279% din capitalul social subscris al SC T. SA Iași. A mai reținut instanța de fond că, pârâtul H.N. și-a încălcat obligațiile contractuale prevăzute în art. 9.16, 11.3, 11.4, 11.11, 13.2.3, 16.2, 16.3, 11.5 și art. 11.8 din contract, iar pentru neîndeplinirea acestor obligații datorează penalități, conform prevederilor contractuale.

Ca urmare a faptului că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita rata nr. a din prețul acțiunilor, contractul a fost desființat de drept prin acționarea pactului comisoriu de gradul IV prevăzut în art. 5.2.2.7 din contract, comunicându-i-se pârâtului în acest sens notificarea din 31 martie 2005, iar reclamanta a fost reînscrisă ca acționar la SC T. Iași cu un număr de 2.411.184 acțiuni, reprezentând la data reînscrierii 85,89% din capitalul social. În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la contravaloarea dividendelor încasate de pârât în perioada de derulare a contractului respectiv 12 decembrie 2002 - 14 ianuarie 2005, tribunalul a reținut, conform raportului de expertiză contabilă, că pârâtul a devenit acționar la data de 13 decembrie 2002 și că acesta nu a ridicat dividende în perioada de valabilitate a contractului.

Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtului la daune interese pentru prejudiciile cauzate societății, conform art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002, tribunalul a reținut că reclamanta nu a precizat în ce constă prejudiciul adus de pârât și în ce condiții a fost produs acesta, iar din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că nu se poate cuantifica un eventual prejudiciu, și mai ales nu se poate preciza cauza producerii acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul, admiterii acțiunii și obligării intimatului H.N. și la plata daunelor interese, reprezentând contravaloarea dividendelor încasate în perioada de derulare a contractului, art. 21 alin. (1 1 ) lit. a) din O.G.

nr. 25/2002 și prejudiciul cauzat societăți, art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002. La termenul din 1 februarie 2012, intimatul-pârât H.N., a formulat cerere de repunere în termenul de apel. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 130 din 14 martie 2012 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, iar apelul formulat de pârâtul H.N. a fost respins, ca tardiv declarat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut cu privire la apelul pârâtului H.N. că, în raport de data comunicării sentinței apelate și data formulării cererii de repunere în termenul de apel, pârâtul nu a făcut dovada unei împrejurări mai presus de voința sa ce l-ar fi împiedicat să exercite calea de atac, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 103 C. proc.

civ. și că, acesta a fost reprezentat de avocat în fața instanței de fond și nu a făcut dovada schimbării domiciliului aflat în evidență în România. În ceea ce privește apelul reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, instanța de apel a avut în vedere probele administrate în cauză, respectiv concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cursul judecății fondului, sens în care a menținut hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinței și obligarea pârâtului la plata daunelor interese și la prejudiciului cauzat societății.

Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod nelegal instanța de apel nu a admis pretențiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului privind plata daunelor-interese compuse din dividende și prejudiciu cauzat societății de către intimat și că, prin soluția instanței de fond, menținută de Curtea de Apel București au fost încălcate prevederile O.G. nr. 25/2002. În acest sens, susține recurenta, că deși a solicitat ca prin expertiza încuviințată să se stabilească contravaloarea dividendelor încasate de intimat în perioada de derulare a contractului, instanța de fond nu a cenzurat activitatea expertului, având în vedere că acesta nu a depus diligențele necesare în vederea analizării tuturor documentelor de la societate, iar în ceea ce privește daunele-interese constând în prejudiciul cauzat societății s-a reținut greșit faptul că, prin expertiza efectuată nu poate fi identificată cauza producerii acestuia și cuantumul.

În acest context, recurenta apreciază că, instanța de apel a încălcat principiul rolului activ, deoarece avea posibilitatea de a solicita completarea și reîntregirea expertizei, efectuarea unei noi expertize în vederea soluționării legale a cauzei, întrucât raportul de expertiză întocmit în cauză nu este o probă, suficientă și certă, care să constituie motiv temeinic pentru legalitatea hotărârii instanței de fond. Mai susține recurenta că, pentru stabilirea prejudiciului real cauzat societății comerciale și Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, instanța trebuia să aibă în vedere concluziile rechizitoriului din data de 9 martie 2010, în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, inculpat fiind H.N., pentru recuperarea întregului prejudiciu cauzat societății de către intimat, prin activitatea sa infracțională.

Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București să fie respins, pentru următoarele considerente: Astfel, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei, potrivit căreia, în mod nelegal instanța de apel nu a admis pretențiile sale privind plata daunelor-interese și contravaloarea prejudiciului cauzat societății, întrucât nu a dispus efectuarea unei noi expertize în vederea soluționării legale a cauzei, instanța încălcând astfel, principiul rolului activ al judecătorului.

Aceasta deoarece, în raport de acest aspect s-au încuviințat reclamantei obiecțiuni, încuviințându-se totodată și alți experți pentru a răspunde la aceste obiecțiuni, iar față de împrejurarea că nu s-au putut identifica actele contabile necesare pentru a se răspunde obiectivelor solicitate, instanța a revenit asupra măsurilor dispuse, astfel că, nu se poate reține faptul că instanța nu ar fi exercitat rol activ în soluționarea cauzei, potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. Rediscutarea admisibilității probelor și a aprecierii dacă acestea sunt pertinente nu poate fi examinată într-o cale extraordinară de atac, având în vedere că recurentul și-a exprimat opinia, în sensul că numai proba cu o nouă expertiză ar fi putut să ducă la soluționarea corectă a pricinii.

În actuala reglementare a recursului, pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat, astfel că, nu se mai poate pune problema unei analize în recurs privind critica asupra unui mijloc de probă care ar fi fost hotărâtor în dezlegarea pricinii. În plus, mai trebuie reținut, în conformitate cu art. 167 alin. (1) C. proc. civ. că, dovezile se încuviințează numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii, or, din analiza probatoriului administrat în cauză, s-a constatat prin decizia recurată că acestea sunt suficiente, pertinente și utile cauzei și au condus la dezlegarea chestiunilor de fapt evocate. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuție judecata în fond, respectiv plata daunelor-interese și prejudiciu cauzat societății.

Din enunțul acestui motiv, prin care se cere ca instanța să fi interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, rezultă că ceea ce se poate critica este diferendul în legătură cu un act juridic, când instanța îi schimbă înțelesul, natura sau caracterul vădit neîndoielnic. În cazul de față, motivele expuse de către recurentă au fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, aspect care vizează de fapt motive de netemeinicie.

În ceea ce privește susținerea recurentei, potrivit căreia, pentru stabilirea prejudiciului real, instanța trebuia să aibă în vedere concluziile rechizitoriului din 9 martie 2010, în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, deținea calitatea de parte civilă în cadrul procesului penal, iar inculpat era intimatul H.N., se constată că și această critică este nefondată, întrucât în examinarea recursului, soluția instanței reflectată în considerentele hotărârii respective se va aprecia exclusiv prin prisma criticilor de nelegalitate și nu prin modul de interpretare a probelor administrate în acea cauză, sau în raport de mijloace de probă administrate în alte cauze. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Astfel, cum s-a precizat analiza probelor nu reprezintă o critică pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate, iar modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței, sens în care nu poate fi primită susținerea recurentei, potrivit căreia, prevederile O.G. nr. 25/2002 ar fi fost încălcate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București împotriva Deciziei civile nr. 130 din 14 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013. Procesat de GGC - AS