ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 180/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.11.2018, reclamanții A., B., C., D., E., au formulat contestații împotriva Deciziilor emise pentru cererile de despăgubire și a dosarelor de dauna, după cum urmează: A., B.; D.; E., emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat modificarea in parte a deciziilor contestate si obligarea FGA la acordarea despăgubirilor la nivelul sumelor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 1919 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată și a dispus următoarele:

A anulat în parte Decizia nr. 17718/12.11.2018 emisă de pârâtă, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate.

A admis cererea de plată nr. x/8.05.2017, formulată de A. și obligă pârâta la plata către aceasta a sumei de 50 000 Euro, reprezentând daune morale, la cursul BNR din data plății.

A menținut decizia în ceea ce privește acordarea daunelor materiale.

A anulat în parte Decizia nr. 17754/12.11.2018 emisă de pârâtă, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate.

A admis cererea de plată nr. x/8.05.2017, formulată de B. și obligă pârâta la plata către acesta a sumei de 80 000 Euro, reprezentând daune morale, la cursul BNR din data plății.

A respins cererea de obligare a pârâtei la plata unei contribuții lunare.

A anulat în parte Decizia nr. 17730/12.11.2018 emisă de pârâtă, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate.

A admis cererea de plată nr. x/8.05.2017, formulată de C. și obligă pârâta la plata către aceasta a sumei de 20 000 Euro, reprezentând daune morale, la cursul BNR din data plății.

A anulat în parte Decizia nr. 17761/12.11.2018 emisă de pârâtă, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale și materiale acordate.

A admis cererea de plată nr. x/28.04.2017, formulată de E. și obligă pârâta la plata către acesta a sumei de 20 000 Euro, reprezentând daune morale, la cursul BNR din data plății, precum și la plata sumei de 237,28 GBR și 387,30 Euro, reprezentând daune materiale, la cursul BNR din data plății.

A anulat în parte Decizia nr. 17948/10.01.2019 emisă de pârâtă, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale și materiale acordate.

A admis cererea de plată nr. x/8.05.2017, formulată de D. și obligă pârâta la plata către aceasta a sumei de 20 000 Euro, reprezentând daune morale, la cursul BNR din data plății.

Împotriva sentinței civile nr. 1919 din 4 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și reclamanții A., B., C., D. și E.. a) Prin cererea de recurs formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, acesta a solicitat admiterea recursului și casarea în partea a sentinței recurate, prin respingerea în tot a cererii de chemare în judecată. În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât a invocat următoarele critici:

Referitor la majorarea daunelor morale prin sentința civilă nr. 1919/2019 apreciază că aceasta este nelegală având în vedere dispozițiile Legii nr. 213/2015 și a Normei ASF nr. 16/2015. Consideră că prima instanță a dispus, în mod greșit, anularea în parte a Deciziilor F.G.A. nr. 17718/12.11.2018, nr. 17754/12.11.2018. nr. 17730/12.11.2018. nr. 17928/10.01.2019 si nr. 17761/12.11.2018, obligând la plata sumelor majorate până la concurenta celor solicitate prin cererile de plată.

Astfel cum s-a stabilit în practica judecătorească națională, daunele morale se judecă în echitate și trebuie să asigure o reparație justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate și fără a conduce la o sancționare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat și la plata acestui tip de daune.

În acest sens, în practica judecătoarească formată în procese în care Fondul de garantare a asiguraților nu a fost parte procesuală, ci societățile de asigurare, FGA nefuncționând ca un asigurător și nepreluând funcțiile unei societăți de asigurare, conform art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, s-a considerat în mod întemeiat că, în lipsa unor criterii legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Recurentul-pârât apreciază că în mod corect prima instanță a hotărât respingerea prestației periodice solicitate de către fiul defunctului B. reținând că prin obligarea subscrisei la plata acesteia s-ar încălca dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 - privind depășirea plafonului, însă vă rugăm să constatați că aceasta este într-o gravă eroare apreciind că "(...) nici suma ia care se raportează reclamantul pentru calculul indemnizației nu prezintă caracter cert, de vreme ce veniturile pot varia în timp, cu atât mai mult în ceea ce privește o perioadă de timp atât de îndelungată (...)", neluând în considerare faptul că odată cu decesul numitului F. salariul net lunar nu mai poate varia în timp.

Cu privire la daunele materiale acordate intimatul-reclamant E. constând în, 237,28 GBP și 387,30 EUR reprezentând cheltuieli de transport în vederea participării acestuia la funeraliile fratelui acestuia, apreciază că instanța de fond a încălcat norma de drept material prevăzută de art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 coroborat cu art. 13 alin. (3) și art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, cheltuielile cu transportul rudelor nefiind prevăzută în enumerarea cheltuielilor propuse spre despăgubire.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susținerea cererii de recurs.

b) Reclamanții, A., B., C., D. și E. au formulat recurs prin care au solicitat admiterea acestuia și casarea în parte a sentinței recurare și în rejudecare să se admită cererea de acordare a unei prestații periodice pentru minorul B. și acordarea penalităților de întârziere.

În susținerea cererii de recurs, recurenții-reclamanți au invocat următoarele critici:

Prin sentința atacată, instanța de fond a respins cererea de obligare a intimatei-pârâte la plata unei prestații periodice în favoarea minorului B. apreciind ca plafonul de 450.000/creditor de asigurare ar putea "fi atins prin însumarea daunelor morale cu indemnizația calculata pana la vârsta de 18 ani" precum si faptul ca " suma la care se raportează reclamantul pentru calculul indemnizației nu prezintă caracter cert".

Astfel, prestația periodica, se acordă potrivit art. 1390 alin. (1) din C. civ.. Despăgubirile în ceea ce privește decesul unei persoane se cuvin celor îndreptățiți la întreținere din partea celui decedat. La stabilirea despăgubirii se va tine seama, conform alin. (3) al aceluiași articol, de nevoile celui păgubit, precum și de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul vieții pentru care s-a acordat despăgubirea.

Conform art. 1386 alin. (3) din C. civ., daca prejudiciul are caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub forma de prestații periodice.

Având în vedere cele de mai sus și că prin decesul tatălui care era încadrat în munca (subofițer de politie), minorul a fost, este și va fi lipsit de sprijinul material al părintelui său, au apreciat recurenții că este justificată stabilirea și acordarea unei prestații periodice în cuantum de 1.5001ei/luna ce urmează a fi plătită pentru perioada cuprinsă între data 04.01.2015 (decesului tatălui) și data finalizării studiilor.

În ceea ce privește respingerea cererii de acordare a penalităților de întârziere, recurenții apreciază că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale în materie.

Daunele materiale și morale, sunt solicitate în temeiul prevederilor art. 1357, art. 1385 C. civ., art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 precum si in baza dispozițiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ. potrivit cărora persoanele îndreptățite la repararea prejudiciului nepatrimonial sunt soțul, ascendenții, descendenții, frații si surorile

Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule este un contract ale cărui clauze sunt stabilite prin Norme emise de Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, acesta preia obligațiile de plata ale asigurătorului aflat in faliment, iar cu privire la termenele si obligațiile de plata sunt aplicabile dispozițiile contractului de asigurare. Aceleași prevederi si obligații sunt prevăzute și în Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților la art. 17 și art. 22.

Sunt aplicabile de asemenea si dispozițiile art. 37 si 38 din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit cărora obligația de plata este de 10 zile de la data completării ultimului document.

În raport de textele legale indicate, recurenții-reclamanți apreciază că din punct de vedere juridic, aceste texte nu reprezintă altceva decât, o clauza penala care stipulează obligația asigurătorului, ca in cazul in care nu-si va indeplini obligația de desdaunare in termen sau intr-un cuantum echitabil, sa plătească penalități de intarziere.

În drept, recurenții-reclamanți au invocat în susținerea cererii lor de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți ca fiind nefondat.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârât ca fiind nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenți, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește recursul declarat de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care critică faptul că instanța de fond a majorat cuantumul daunelor morale, Înalta Curte apreciază că reprezintă o critică nefondată.

Din actele și lucrările dosarului reiese că la data de 04.01.2015, a avut loc un eveniment rutier din culpa conducătorului auto cu nr. de înmatriculare x, care rula pe DN 3 B, la km 66+200 m, in extravilanul comunei Bordusani din județul Ialomița, conducătorul auto pierzând controlul volanului si pătrunzând pe contrasens, intrând in coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, condus regulamentar. In urma impactului a rezultat decesul numiților G. si F.. La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de inmatriculare x era asigurat RCA la H. S.A., cu polița RCA nr. x.

Prin cererea de plata înregistrată sub nr. x/08.05.2017, reclamanta A. a solicitat sa fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 22.180,49 RON daune materiale si 50.000 euro daune morale, reprezentând prejudiciul moral si material suferit pentru decesul numitului F., sotul acesteia, ca urmare a accidentului rutier din data de 04.01.2015. Prin Decizia nr. 17718/12.11.2018 cererea de plată a fost admisă în parte, fiind acordate daune materiale în cuantum de 22.180,49 RON și daune morale în cuantum de 52.510,00 RON.

Prin cererea de plata înregistrată sub nr. x/08.05.2017 reclamantul B. a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 80.000 euro daune morale și 1.500,00 RON/lună prestație periodică pentru perioada cuprinsă între data decesului (04.01.2015) și data majoratului sau finalizării studiilor universitare, reprezentând prejudiciul moral si material suferit pentru decesul numitului F., tatăl acestuia. Prin Decizia nr. 17754/12.11.2018 a fost admisă în parte cererea de plată formulată, fiind acordate daune morale în cuantum de 43.879,00 RON.

Prin cererea de plata înregistrată sub nr. x/08.05.2017 reclamanta C. a solicitat sa fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 20.000 euro daune morale, reprezentând prejudiciul moral suferit pentru decesul numitului F., fiul acesteia, prin Decizia nr. 17730/12.11.2018 fiind admisă cererea de plată în parte, fiind acordate daune morale în cuantum de 75.097,00 RON.

Prin cererea de plata inregistrate sub nr. x/08.05.2017 reclamanta D. a solicitat sa fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 20.000 euro daune morale, reprezentând prejudiciul moral suferit pentru decesul numitului F., fratele acesteia, prin Decizia nr. 17928/10.01.2019 fiind acordate daune morale în cuantum de 29.912,00 RON.

Prin cererea de plata inregistrată sub nr. x/28.04.2017 reclamantul E. a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 237,28 GBP și 387,30 Euro daune materiale si 20.000 euro daune morale, reprezentând prejudiciul moral si material suferit pentru decesul numitului F., fratele acestuia, cererea fiind soluționată prin emiterea Decizie nr. 17761/12.11.2018, prin care s-a acordat suma de 29.912,00 RON cu titlu de daune morale.

Se constată de către Înalta Curte că instanța de fond în mod corect a reținut că în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea daunelor morale include o doză de aproximare prin raportare la consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensdații destinate a alina suferința psihică, în caz cintrar ajungandu-se la o îmbogățire fără just temei.

Observă Înalta Curte că în susținerea acestei afirmații în mod corect instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ. în temeiul cărora se pot acorda despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului pentru durerea încercată prin moartea victimei.

Înalta Curte nu poate reține critica recurentului-pârât referitoare la împrejurarea că nu a fost luată în considerare situația Fondului de Garantare a Asiguraților care, pentru a evita arbitrariul, se orientează și după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale ce se pot acorda în caz de deces în urma accidentelor de circulație în care este atrasă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă fapt pentru care nu poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil, susținere întemeiată de către recurent pe dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 16 și 21 din Norma nr. 16/2016.

Este de netăgăduit că dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 reglementează dreptul recurentului de a verifica dosarele de daună precum și creanțele de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență, însă în ce privește acordarea daunelor morale, în prezenta cauză, în urma propriei analize efectuate, recurentul, la stabilirea cuantumului prejudiciului, s-a raportat la Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la nivelul anului 2011, ale căror prevederi au fost aplicate în mod eronat de către acesta.

În atare situație, susținerile recurentului referitoare la împrejurarea că nu poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil este nefondată. Obligația de a verifica și de a analiza orice cerere de plată a despăgubirilor este o obligație legală, obligație ce a fost îndeplinită de către recurent în prezenta cauză efectuând o analiză a cererii formulate. Împrejurarea că instanța de fond a statuat că analiza efectuată de recurent este una eronată nu poate conduce la concluzia că, în cauză, nu a fost efectuată de către recurent o verificare a cererii intimatei-reclamante.

De altfel, nici nu s-a contestat dreptul Fondului de Garantare a Asiguraților de a efectua verificări cu privire la cererile de plată formulate. Este firesc ca orice sume acordate din fondul recurentului să se efectueze doar după îndeplinirea de către recurent a obligațiilor impuse de Legea nr. 213/2015.

Însă, în condițiile în care chiar recurentul, la emiterea deciziei atacate, a avut în vedere prevederile Ghidului elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii atunci revine recurentului obligația de a proceda la o aplicare corectă a acestuia.

În ceea ce privește prejudiciul moral, corect s-a reținut că acest prejudiciu este reprezentat de consecințele dăunătoare suferite de o persoană, consecințe care nu au o valoare economică și prin urmare nu pot fi evaluate pecuniar într-o modalitate strict matematică. Ele constau în suferințe fizice și psihice ale victimei și sunt urmarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană în tripla sa dimensiune: personalitate fizică, personalitate psihică și personalitate socială.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse intimatei-reclamante, respectiv o astfel de suferință neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, și susținerea din cererea de recurs ce vizează scopul înființării Fondului de Garantare a Asiguraților și faptul că acesta nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare este nefondată, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraților a creanțelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea ființării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins de recurentul-pârât numai în acele situații în care se urmărea limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

S-a susținut prin cererea de recurs că hotărârea atacată este nelegală raportat la faptul ca instanța de recurs trebuia să aibă în vedere necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală și/sau deces, precum și criteriile obiective cuprinse în cadrul acesteia - Decizia FGA nr. 142/26.05.2016 completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016.

Raportat la această susținere, constată Înalta Curte că este nefondată, întrucât, pe de o parte, din Decizia nr. 142/26.05.2016 se constată că aceasta reglementează o procedură aplicabilă soluționării pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, iar pe de altă parte, analizând deciziile contestate, recurentul la stabilirea prejudiciului a avut în vedere Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii sens în care se arată în cuprinsul acestora că:

"Pentru situațiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii, raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedată".

În ceea ce privește critica recurentului-pârât conform căreia s-au acordat greșit daune materiale reclamantului E. reprezentând cheltuielile de transport, sub argumentația că prevederile art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 nu prevăd despăgubiri pentru cheltuieli de transport, decât în ceea ce privește cadavrul, Înalta Curte apreciază că reprezintă o interpretare greșită. În conformitate cu prevederile art. 49 pct. 2 lit. a) din Ordinul CSA nr. 14/2011, cheltuielile de înmormântare sunt multiple și nu limitate doar la cheltuielile cu piatra funerară și cele efectuate cu ritualurile religioase, sub condiția ca acestea să fie probate cu documente justificative. Or, în mod corect a arătat instanța de fond că, intimatul-reclamant E. a dovedit că sumele de 237,28 GBR și de 387,30 Euro au o legătură de cauzalitate directă între prejudiciu suferit și fapta ilicită, deoarece aceste sume au fost cheltuite pentru prezența acestuia la înmormântarea fratelui său.

În consecință, reținând lipsa de temei legal a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E., prin care critică soluția instanței de fond privitoare la respingerea cererii de acordare a penalităților de întârziere și a prestației periodice în favoarea fiului defunctului, respectiv reclamantul B., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Înalta Curte reține că potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului."

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 definește creanțele de asigurare, ca fiind "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

De asemenea, dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 stabilesc rolul Fondului, în sensul că "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilitățile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

Din interpretarea per a contrario a normelor speciale cuprinse în Legea nr. 503/2004 și Legea nr. 213/2015 rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraților este ținut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăți ale indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, iar nu plăți ale penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina asiguratorului falit, acestea fiind determinate de atitudinea culpabilă a asiguratorului, care nu a înțeles să-și execute obligațiile contractuale la termenul scadent.

De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 2214 C. civ., care stabilesc că "În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite." Așadar, despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare este reprezentată de contravaloarea pierderii suferite de persoana asigurată prin producerea riscului asigurat.

În acest context, Înalta Curte constată că asigurătorul nu datorează penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată în baza contractului de asigurare încheiat cu persoana vinovată de producerea accidentului, ci această obligație rezultă exclusiv în urma constatării de către instanță a culpei societății asiguratoare în executarea la termen a obligației de plată a despăgubirilor decurgând din contractul de asigurare, precum și a culpei sale procesuale în demararea litigiului.

Sumele pretinse cu titlu de penalități de întârziere stabilite și cheltuieli de judecată în cadrul unui proces purtat cu societatea de asigurare, ce ulterior a intrat în faliment, nu au legătură cu raportul de asigurare, ci reprezintă, asa cum s-a reținut anterior, despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului, cauza juridică a acordării acestor sume prin hotărâre judecătorească fiind așadar diferită, întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și art. 1350 din C. civ.

De asemenea, Înalta Curte observă că art. 18 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 face trimitere la dobânzile și/sau cheltuielile la care însuși Fondul de Garantare a Asiguraților poate fi obligat ca urmare a constatării și reținerii propriei sale culpe, iar nu la dobânzile și/sau cheltuielile de judecată stabilite în sarcina asiguratorului falit.

Reclamanții nu pretind plata unei creanțe de asigurări rezultată din însuși contractul de asigurare, ci daune-interese moratorii, a căror cauză juridică este neplata la termen a despăgubirilor stabilite în dosarul de daună, coroborată cu prevederile art. 36 alin. (6) și art. 37 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.

Așadar, legea specială nu a prevăzut o garanție legală și în ceea ce privește daunele-interese moratorii pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, iar reclamanții nu pot pretinde stabilirea în sarcina pârâtului a altor obligații decât cele expres prevăzute de lege, în condițiile în care acesta nu preia toate drepturile și obligațiile asigurătorului, nefiind succesor universal sau cu titlu universal al acestuia.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată nu reprezintă creanțe de asigurări, astfel încât pârâtul să aibă obligația de a le plăti din disponibilitățile aflate la dispoziția sa, ci reprezintă obligații civile rezultând din comportamentul ilicit al asiguratorului, pentru recuperarea ei reclamanta având la dispoziție procedura dreptului comun, respectiv înscrierea creanței la masa credală.

În ceea ce privește critica reclamantului B. prin care apreciază că în mod greșit i s-a respins cererea de acordare a unei prestații periodice lunare, Înalta Curte, în raport de motivarea oferită de către instanța de fond în considerentele sentinței recurate, o apreciază de asemenea ca fiind nefondată.

În mod corect instanța de fond și-a justificat respingerea acestui capăt de cerere prin faptul că intimatul-pârât poate fi obligat la o sumă maximă de plată de 450.000 RON, sumă care este aproape atinsă prin acordarea daunelor morale. Or, în situația în care s-ar obliga intimatul-pârât și la plata unei indemnizații lunare, pragul maxim de despăgubire ar fi atins în scurt timp, astfel că instituirea acestei obligații printr-o hotărâre judecătorească și care ar conduce la depășirea pragului de despăgubire, nu are un temei juridic. Pe de altă parte, în mod corect a reținut instanța de fond că suma solicitată cu titlu de indemnizație lunară în modalitatea justificată de recurentul-reclamant, nu are un caracter cert acesta fiind un argument suplimentar pentru care instanța de fond a respins acest capăt de cerere.

Așa fiind, față de cele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către reclamanți nu sunt în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Față de toate considerentele expuse anterior, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ambele recursuri ca nefondate, și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E. și recursul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1919 din 4 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.