ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției nr. C20-1238/28.09.2020 a inspectorului șef al Inspecției Judiciare.

Prin sentința civilă nr. 333 din 10 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că verificările Inspecției Judiciare s-au rezumat la citirea datelor, extrem de sumare, pe care le conține sistemul informatic de evidență al dosarelor instanțelor de judecată. În opinia recurentului, a concluziona asupra unei sesizări privind activitatea abuzivă și părtinitoare a unui magistrat exclusiv pe această bază denotă o maximă superficialitate și reprezintă, la rândul ei, o nelegalitate. În același sens, recurentul a susținut că rezoluția inspectorului șef a fost emisă la numai câteva zile de la primirea plângerii împotriva soluției de clasare, iar textul rezoluției atacate reia în mare parte conținutul rezoluției inspectorului judiciar pe care o critica.

Recurentul a contestat și argumentul adus în sprijinul menținerii rezoluției de clasare potrivi căruia prima rezoluție ar fi analizat în mod corespunzător sesizarea.

Referitor la abaterea propriu-zisă (prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004) în mod greșit s-a reținut, fară susținere în piesele dosarului, că, în activitatea de judecată, magistratul nu a dat dovadă nici de rea-credință și nici de gravă neglijență, ceea face inutilă efectuarea de verificări suplimentare și analiza îndeplinrii elementelor constitutive ale acesteia. Recurentul a considerat că această parte a motivării încalcă atât regulile logicii elementare, cât și principiile fundamentale ale activității judiciare. Astfel, semnatarul rezoluției își expune mai întâi concluzia, după care reține că, în consecința, nu mai trebuie efectuate orice alte verificări.

S-a mai susținut că rezoluția criticată reprezintă o încercare de a justifica soluția de clasare prin promovarea tezei false potrivit căreia recurentul ar încerca să obțină pronunțarea unei alte soluții în cauza cu privire la care a fost făcută sesizarea.

Totodată, în rezoluție se încearcă să se acrediteze ideea că, întrucât judecata cauzelor intra în competența exclusivă a instanțelor, activitatea magistraților este, practic, exclusă oricărei verificări și critici, cu excepția căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate.

În final, recurentul a apreciat că instanța de fond a menținut nu numai soluția rezoluției contestate, ci și întreaga sa motivare, aplicând greșit normele legale în materie, referitoare la angajarea răspunderii magistraților.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea contestației.

Intimata pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, A. a solicitat cercetarea doamnei judecător B. din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamț, invocând exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2013

Sesizarea recurentului-reclamantului a fost clasată prin rezoluția nr. 1822/A din 12.06.2020 în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu sunt conturate indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva rezoluției de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. C20-1238 din 28.09.2020 emisă de inspectorul-șef.

În acest context, recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluției inspectorului șef din data de 28.09.2020 emisă în lucrarea nr. C20-1238, cererea fiind respinsă de prima instanță, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că recurentul, în esență, a reluat susținerile din sesizare și plângere, contestând de soluția de clasare precum și soluția de respingere a plângerii.

Astfel, în contextul în care recurentul nu este mulțumit de aprecierile inspectorului judiciar cu privire la activitatea doamnei judecător B., prezintă relevanță stabilirea principiilor care guvernează raporturile dintre activitatea judecătorilor și cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceștia din urmă le pot efectua, prin raportare și la criticile formulate prin acțiunea dedusă judecății.

Potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Pentru a se constata exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență, recurentul a solicitat inspectorului judiciar să analizeze soluțiile judecătorului învestit cu soluționare contestației la executare, cu privire la cereri și obiecțiuni formulate de petent în cursul soluționării dosarului nr. x/2013

Or, așa cum a reținut prima instanță, verificarea modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual în situații precum cele din speța invocată de recurent poate pune în discuție imparțialitatea judecătorului, independența fiind o condiție obligatorie și prealabilă a imparțialității.

În aceste limite, împrejurarea că inspectorul judiciar nu ar fi efectuat verificări suplimentare în sensul prezentat de recurentul reclamant nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluției de clasare, având în vedere că pârâta Inspecția Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze soluția instanței care a pronunțat hotărârea care a produs nemulțumirea titularului sesizării.

Prin urmare, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

Nu pot fi primite nici criticile potrivit cărora rezoluția inspectorului șef ar fi nemotivată, întrucât prin actul contestat s-a analizat activitatea inspectorului judiciar prin raportare la aspectele sesizate de petent, în mod corect stabilindu-se că lipsesc elementele care să ateste reaua-credință sau grava neglijență a magistratului în legătură cu modul de soluționare a contestației la execuutare formulate de petent și că nu poate fi pusă în discuție legalitatea și temeinicia soluției adoptate în dosar, prin intermediul verificărilor cu caracter administrativ efectuate de Inspecția Judiciară.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 333 din 10 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.