ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1719/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat anularea atât a rezoluției de clasare nr. 960 din data de 08 aprilie 2019, ce a fost emisă în lucrarea înregistrată sub nr. x-1099 a Direcției de inspecție pentru judecători, cât și a rezoluției Inspectorului-Șef nr. C19-1688 din data de 07 iunie 2019, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva rezoluției de clasare.

Prin sentința civilă nr. 728 din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul B., prin curator A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul B., prin curator A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că prin hotărârea atacată s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, nu s-a recunoscut încălcarea dreptului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. și s-a încălcat art. 3 alin. (2) și art. 7 din Codul deontologic.

În opinia recurentului, curtea nu a luat în considerare că Inspecția Judiciară nu a depus la dosar dovada cercetării prealabile, cercetare care nu s-a făcut așa cum prevede art. 18 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciara din 15.11.2012 care precizează că "(2) Rezoluția de clasare ...(conține) situația de fapt reținută și argumentarea soluției, raportat la aspectele sesizate și la rezultatul verificărilor, precum și dispozițiile legale aplicabile în speță."

Pentru a se verifica respectarea Regulamentului, solicitarea cercetării disciplinare a conținut cinci puncte distincte pe care Inspecția Judiciară nu a reușit sa demonteze în vreun fel. De acest aspect, instanța de fond nu a ținut cont, afirmând ca acele cinci puncte nu au temei legal și, prin urmare, nici documentele prezentate pentru susținerea acelor afirmații nu sunt legale, iar articolele de lege menționate la fiecare nu sunt incidente.

Deși în motivarea rezoluției contestate s-a făcut referire la "verificări efectuate", acestea nu s-au făcut deloc, pentru că inspectorul desemnat, având calitatea de judecător, nu a clarificat în nici un sens poziția celor doua doamne magistrat a căror cercetare disciplinara s-a cerut. Nu s-a precizat ce "indiciu" mai trebuie să existe decât "argumentele" din Decizia nr. 950/A/08.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Recurentul a mai precizat că nu s-a solicitat îndeplinirea rolului de "suprainstanțe de control judiciar", ci faptul ca doamnele magistrat să răspundă în fața instanței de judecată pentru magistrați pentru fapta comisă care constă în încălcarea dreptului procesual prevăzut la art. 509 alin. (5) din C. proc. civ., încălcare făcută prin interpretarea strict personală a prevederilor acestui articol de lege. Această interpretare s-a făcut la cererea expresă a părții adverse de respin­gere a revizuirii. Scopul acestei solicitări este foarte clar: ascunderea adevărului demonstrat de documentele prezentate, documente care corespund cerințelor legii.

Recurentul a susținut că nu a solicitat schimbarea vreunei soluții. După ce judecătorul care nu a respectat prevederile legii privind limitele judecații și respectarea drepturilor și liber­tăților cetățenești va răspunde pentru fapta sa, se aplică căile de atac corespunzătoare, respectiv revizuirea în temeiul art. 509 alin. (4) din C. proc. civ.

Recurentul a mai considerat că instanța de fond a introdus condiții care nu sunt prevăzute de lege, respectiv probarea că încălcarea normelor de drept s-a făcut intenționat și dovedirea faptului că judecătorul a urmărit intenționat vătămarea persoanei. Aceste cerințe cumulative au fost inventate știindu-se că nu există documente legale pentru astfel de situații și se elimină documentele cu ștampila și semnătura eliberate de autorități, documente care demonstrează contrariul deciziei judecă­torului respectiv. De asemenea, instanța a omis a arăta că interpretarea personală în contradic­toriu cu probatoriul ar fi abatere disciplinară, în fond susținând ca legea se supune interpretării judecătorului ceea ce este inadmisibil.

În continuare recurentul a prezentat propriile argumente cu privire la aplicarea greșită de către judecătorul reclamat a dispozițiilor art. 509 alin. (5) din C. proc. civ., susținând că s-a confundat cu rea-credință suportul de hârtie al informației de pe acesta cu însăși informația care exista la data procesului, suportul acesteia nu exista, deoarece nu era necesar, legea fiind clară, doar ca s-a interpretat cu scopul avantajării părții adverse, cu toate că se știa de paguba materială creată prin neaplicarea legii.

În concluzie, recurentul a susținut că atât instanța de fond cat și Inspecția Judiciară au interpretat eronat solicitarea cercetării disciplinare ale celor doua doamne judecător de la Curtea de Apel Oradea numind-o control judiciar când în fond este "o nouă judecată pe temeiul unor elemente noi".

Intimata pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, petentul a solicitat cercetarea judecătorilor care au soluționat dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Oradea, având ca obiect cererea sa de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 474/A/04.07.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, fiind nemulțumit față de modul în care completul de judecată a interpretat dispozițiile art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. și implicit față de soluția pronunțată.

Sesizarea recurentului reclamantului a fost clasată prin rezoluția nr. 960 din 08.04.2019 în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu sunt conturate indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva rezoluției de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. C19-1688 din 07.06.2019 emisă de inspectorul-șef.

În acest context, recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. 960 din 08.04.2019 și a rezoluției inspectorului șef nr. C19-1688 din 07.06.2019, cererea fiind respinsă de prima instanță, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că recurentul, în esență, a reluat susținerile din sesizare și plângere, contestând de soluția de clasare precum și soluția de respingere a plângerii.

Astfel, în contextul în care recurentul nu este mulțumit de aprecierile inspectorului judiciar cu privire la activitatea judecătorilor reclamați, prezintă relevanță stabilirea principiilor care guvernează raporturile dintre activitatea judecătorilor și cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceștia din urmă le pot efectua, prin raportare și la criticile formulate prin acțiunea dedusă judecății.

Potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Pentru a se constata exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență, recurentul a solicitat inspectorului judiciar să infirme soluția completului învestit cu soluționare cererii de revizuire. Deși recurentul neagă acest aspect, susținerile sale, în sensul că instanța de judecată care a soluționat cerere de revizuire nu a avut în vedere un încris care exista în timpul procesului, reflectă nemulțumirea legată de soluția dispusă în cauză.

Or, așa cum a reținut prima instanță, verificarea modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual în situații precum cele din speța invocată de recurent poate pune în discuție imparțialitatea judecătorului, independența fiind o condiție obligatorie și prealabilă a imparțialității.

În aceste limite, împrejurarea că inspectorul judiciar nu a analizat toate cele "cinci puncte distincte" indicate în sesizare în sensul dorit de recurent nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluției de clasare, având în vedere că pârâta Inspecția Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze soluția instanței care a pronunțat hotărârea care a produs nemulțumirea titularului sesizării.

Prin urmare, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

În mod corect judecătorul fondului a reținut că magistrații care au soluționat cererea de revizuire au analizat incidența dispozițiilor art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. și au expus pe larg motivele pentru care au considerat că nu se impune reținerea acestei ipoteze și în dosarul petentului, situație în care raționamentul acestora a fost exprimat și nu poate face decât obiectul verificării în cadrul unor eventuale căi de atac, și doar în condițiile legii, în nici un caz în cadrul de față.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul B., prin curator A., împotriva sentinței civile nr. 728 din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.