ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1823/2022

Ședința publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat desființarea rezoluției Inspectorului-șef nr. C19-746 din 20 martie 2019 și a rezoluției de clasare din data de 17 decembrie 2018, emisă în dosarul nr. x/2018 al Inspecției Judiciare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor în cauză.

Prin sentința nr. 643/2019 pronunțată la data de 22 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., două sunt criticile aduse hotărârii recurate.

Astfel, sub un prim aspect arată că instanța a încălcat art. 131 C. proc. civ., omițând să verifice competența instanței sesizate și să se pronunțe motivat asupra acesteia.

Prin cea de-a doua critică se arată faptul că instanța de fond a încălcat dreptul recurentului la un proces echitabil prin nerespectarea dreptului la apărare sub mai multe aspecte:

- cererea de amânare a cauzei în mod nelegal a fost respinsă, sens în care arată că "cererea de amânare, formulată distinct și în principal, pentru orice act procedural trebuia să fie analizată și soluționată în raport de dispozițiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ. iar nu în raport de existența unei cereri subsidiare, de discutare a probatoriului în lipsă

- solicitarea de judecare în lipsă, în subsidiar, a vizat doar discutarea probatoriului nu și pentru judecata pe fond

- în mod nelegal a fost respinsă solicitarea recurentului de admitere ca probă și de solicitare de la pârâtă a documentației care a stat la baza emiterii rezoluției de clasare nr. 2349A/16.07.2019 deși acestea priveau tocmai o parte din perioada care face obiectul sesizării și faptele judecătorului împotriva căruia formulase sesizarea

- dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare a fost încălcat și prin faptul că judecătorul fondului a refuzat să examineze înscrisul depus odată cu Întâmpinarea, respectiv Rezoluția nr. 2349/a/16.07.2019.

În ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată recurentul că hotărârea recurată conține motive străine, ori contradictorii, fără corespondent în realitatea obiectivă, totodată, fiind nemotivată în drept.

Arată recurentul că în mod greșit judecătorul fondului a reținut că inspectorul judiciar a constatat în mod că nu s-a făcut dovada încălcării de către magistratul reclamat a normelor de drept, sens în care arată că încălcarea normelor de drept procesuale de către magistratul reclamat rezultă din faptele descrise în sesizare, din conținutul dosarului nr. x/2009, respectiv încheierile nelegale de dare în debit, în lipsa unei amenzi aplicate în prealabil, din rezultatul vătămător al tergiversării cauzei, adică din probele administrate chiar de către pârâtă în cadrul cercetării prealabile.

Susține că în cauză nu a fost atacată soluția fondului din dosarul nr. x/2009 respectiv raționamentul logico-juridic al judecătorului, ci tocmai pervertirea unor dispoziții legale și aplicarea lor contrar scopului pentru care au fost edictate, pentru a favoriza expertul, partea adversă și pentru a-i prejudicia pe reclamanți.

Afirmă recurentul că este falsă și părtinitoare motivarea instanței că indiciile unei abateri disciplinare trebuie să rezulte întotdeauna (numai) din materialul probator administrat de Inspecția Judiciară. Aspect ce, în opinia recurentul, este unul greșit, întrucât dacă inspectorul judiciar nu vrea să cerceteze și să strângă sau să valorifice materialul probator despre care instanța de contencios nu are cunoștință, judecătorul vinovat scapă, prin simplul fapt al complicității inspectorului judiciar, iar instanța de contencios administrativ nu poate să dea altă soluție decât cea care rezultă din materialul probator pus la dispoziție de către inspectorul judiciar.

Arată recurentul că abaterile sesizate de către acesta au fost confirmate de altă rezoluție a Inspecției Judiciare cu nr. 2349/A/16.07.2019 dată în lucrarea nr. 19-2177a DIJ pe care judecătorul fondului nu a admis-o ca probă, sau a refuzat să o considere probă la dosar tocmai pentru că dovedea sesizarea recurentului.

În ce privește principiul non bis in idem arată recurentul, sub un prim aspect, că hotărârea atacată nu este motivată în drept în ceea ce privește neanalizarea de către instanța de fond a motivelor din cererea formulată pentru perioada pentru care a fost pronunțată Hotărârea nr. 8J/2016, iar pentru perioada ulterioară perioadei menționate în Hotărârea nr. 8J/2016 în mod nelegal și cu interpretarea abuzivă a legii, judecătorul cauzei a considerat că inspectorul judiciar a analizat indiciile privind abaterea disciplinară, dar nu menționează nimic despre concluzia voit eronată, nelegală și abuzivă a inspectorului judiciar.

În ce privește legalitatea și temeinicia măsurii de clasare pentru art. 99 lit. h) raportat la măsurile procesuale dispuse de judecătorul reclamat, se aduc următoarele critici:

- judecătorul fondului nu a observat că în dosarul nr. x/2009 nu este aplicabil art. 187 alin. (1) din Noul C. proc. civ., acestui dosar fiindu-i aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ.

- nu se pune problema independenței judecătorului sau a imixtiunii în activitatea de judecată, ci de a stabili dacă aplicarea legii și măsurile luate au fost dispuse cu rea credință, în scopul menționat în sesizare, judecătorul vizat de sesizare știind că trebuie să dea aparența că își îndeplinește obligațiile profesionale pentru a nu fi supus unor sancțiuni.

Nu poate fi pasată răspunderea pentru nepunerea în executare a amenzilor numai grefierului de ședință întrucât imposibilitatea de executare a fost cauzată, cu bună știință, de către judecător, prin modul nelegal al măsurii (dare în debit fără amendare prealabilă) și prin caracterul inform al încheierilor de ședință, din care lipseau datele de stare civilă ale expertului.

Cu referire la termenul de judecată din data de 20.09.2018 arată recurentul că este eronată susținerea din motivarea hotărârii potrivit căreia reclamantul nu ar fi contestat în fața instanței constatările și raționamentele inspectorului. Ori judecătorul nu a citit acțiunea, ori ascunde adevărul. Dispozițiile art. 392 din Noul C. proc. civ. nu este aplicabil în dosarul nr. x/2009, ci vechiul C. proc. civ.

În ce privește proba cu înscrisuri, respectiv Rezoluția nr. 2349A/16.07.2019 în mod greșit judecătorul fondului a refuzat să o analizeze.

Arată că nu a solicitat desființarea acestei rezoluții, ci a invocat-o ca probă pentru a dovedi existența abaterilor disciplinare săvârșite.

În mod abuziv judecătorul fondului a refuzat să dea valoare probatorie acestui înscris care ar fi dus la o altă soluție în cauză, întrucât chiar pârâta conformă prin acest înscris săvârșirea abaterilor disciplinare ale judecătorului reclamat pentru perioada identică și pentru cauza care îl privește (dosar nr. x/2009), refuz ce constituie o încălcare gravă a dreptului la apărare, a rolului activ al judecătorului, a principiului aflării adevărului.

În ce privește rezoluția inspectorului șef, în mod greșit a considerat judecătorului fondului că este legală.

Nelămuririle judecătorului referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 ar fi putut fi evitate dacă judecătorul fondului nu ar fi respins abuziv cererea de amânare și ar fi dat posibilitatea recurentului să se prezinte la judecată și să invoce motivat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate.

Prin ultima critică susține că în ce privește soluția de respingere a acțiunii hotărârea nu este motivată în drept, nefiind indicate textele de lege care permit judecătorului să dea o soluție de respingere a acțiunii (din Legea nr. 554/2004, C. proc. civ., etc.)

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând că instanța de fond a motivat soluția dispusă, raportat la obiectul pricinii, situație în care argumentele invocate în suținerea căii de atac nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate a sentinței pronunțate.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arată intimata că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă dispozițiile art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora competența exclusivă de a soluționa contestațiile formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară revine secției de contencios administrativ i fiscal a Curții de Apel București.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând contestația formulată împotriva rezoluției Inspectorului-șef nr. C19-746 din 20 martie 2019 și a rezoluției de clasare din data de 17 decembrie 2018, emisă în dosarul nr. x/2018 al Inspecției Judiciare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor în cauză.

Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.

Soluția Curții de Apel este corectă fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei la situația de fapt din dosar.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurent este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform cărora casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare include în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularități de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părți și continuând cu nesemnarea cererii reconvenționale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

Referitor la respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de recurent la termenul de judecată din data de 08.10.2019, precum și respingerea cererii de probatorii cu înscrisuri noi, instanța de recurs reține că acestea au fost soluționate de judecătorul fondului la termenul de judecată din data de 08.102019, soluția de respingere a acestor cereri precum și argumentele pe care se întemeiază fiind consemnate în încheierea de la acea dată.

Înalta Curte reține că prin recursul formulat recurentul formulează critici exclusiv cu privire la sentința recurată, fără a formula recurs și împotriva încheierii de ședință de la termenul de judecată din 08.10.2019 când prima instanță a respins cele două cereri anterior menționate.

Potrivit dispozițiilor art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul.

Întrucât, spre deosebire de vechiul C. proc. civ., în actualul Cod nu se mai prevede că apelul/recursul declarat împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare, instanța de recurs apreciază că, pentru a putea face obiectul analizei instanței de control judiciar, este necesar ca partea interesată să indice expres în cuprinsul căii de atac încheierile premergătoare pe care înțelege să le atace.

În lipsa unei mențiuni exprese în cuprinsul cererii de recurs în sensul că această cale de atac privește atât sentința civilă nr. 643/2019 din 22 octombrie 2019, cât și încheierea pronunțată în ședința publică din data de 08 octombrie 2019, orice critică adusă de recurent soluțiilor pronunțate prin aceasta din urmă nu va putea fi primită, fiind vădit nefondată.

Potrivit art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșata. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Pe cale de consecință, argumentele statuate de prima instanță în cuprinsul încheierii pronunțate în ședința publică din 08.10.2019 se bucură de autoritate de lucru judecat, criticile recurentului cu privire la conținutul acesteia neputând fi primite.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentul reclamant este nefondat.

În raport de considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată.

Totodată, Înalta Curte observă că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul susține că a făcut dovada faptului că judecătorul reclamat a încălcat normele de drept procesual, dovadă ce rezultă din încheierile nelegale de dare în debit în lipsa unei amenzi aplicate în prealabil, din rezultatul vătămător al tergiversării cauzei, astfel că instanța de fond în mod greșit a reținut că cercetările efectuate de inspectorul judiciar sunt corecte.

S-a susținut, de asemenea, și faptul că instanța de fond nu a analizat înscrisul depus de recurent la dosarul cauzei, respectiv Rezoluția 2349A/16.07.2019 emisă de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

Cu referire la aceste critici, Înalta Curte reține că a critica sentința atacată pe considerentul că instanța de fond nu a ținut cont de toate actele aflate la dosar sau că nu a analizat anumite înscrisuri aflate la dosar nu numai că nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dar nu se circumscrie niciunui alt motiv expres prevăzut la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., căci analiza, interpretarea și valorificarea probatoriului cauzei ține de stabilirea stării de fapt deduse judecății fiind astfel o chestiune de fapt ce excedează perimetrului de judecată al recursului așa cum este configurat la art. 483 ali. 3 și 4 C. proc. civ.

Pe de altă parte, se constată că motivarea hotărârii nu cuprinde nici motive de fapt străine și nici motive contradictorii, care să determine reformarea hotărârii atacate, judecătorul fondului arătând în mod clar că susținerile din sesizarea formulată de recurentul reclamant au fost analizate de către inspectorul judiciar în raport de întrunirea elementelor constitutive ale abaterii, respectiv încălcarea cu intenție sau din gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe. În condițiile în care cerințele impuse de dispoziția art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 nu au fost dovedite soluția de clasare dispusă de intimată este corectă.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele reclamantului nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părți prin căile procesuale reglementate de lege și nu de cele invocate de reclamant.

Nu pot fi primite nici susținerile recurentului prin care se arată că este falsă și părtinitoare motivarea instanței de fond cu privire la faptul că indiciile unei abateri disciplinare trebuie să rezulte întotdeauna din materialul probator administrat de inspecția judiciară.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 74

1

alin. (5) din Legea nr. 317/2004 care dispun: " Verificările se finalizează printr-un raport prin care, în baza întregului material probator administrat, Inspecția Judiciară apreciază dacă eroarea judiciară a fost săvârșită de judecător sau procuror cu rea-credință sau gravă neglijență".

Totodată, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 18 alin. (1) din Hotărârea nr. 1027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară în conformitate cu care:

"(1) În situația în care se constată, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorii judiciari dispun, prin rezoluție, clasarea sesizării", precum și la dispozițiile art. 14 alin. (2) din același act normativ în conformitate cu care:

"(2) Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situație în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condițiile art. 10 alin. (6)"

Înalta Curte va reține, de asemenea, și incidența în cauză a dispozițiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care:

"(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor".

Prin urmare, constată Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 18 din Hotărârea nr. 1027/2012 precum și de dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 că obiectul inspecției judiciare îl constituie verificarea sesizărilor sub aspectul identificării indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare, iar în urma verificărilor efectuate de inspectorii judiciari se poate concluziona existența indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare.

Nici critica ce vizează lipsa temeiului de drept al invocării, al validării principiului non bis in idem, nu poate fi primită.

Pentru a dezlega o anumită chestiune instanțele de judecată pot apela la principiile generale de drept în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) C. civ. în conformitate cu care "(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului. (2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului".

Prin urmare, instanța de judecată poate să își întemeieze argumentația pe principiile de drept, care conform normei juridice precitate constituie izvor de drept.

Prin critica referitoare la nelegalitatea măsurii de clasare cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. h) prin raportare la măsurile procesuale dispuse de judecătorul reclamat se susține că judecătorul fondului nu a observat că dispoziția art. 187 alin. (1) din Noul C. proc. civ. nu este aplicabilă cauzei cu nr. x/2009 ci dispozițiile vechiul C. proc. civ.

Observă Înalta Curte că într-adevăr, cauzei cu numărul x/2009 îi sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ., însă norma art. 187 alin. (1) din Noul C. proc. civ. are corespondent și în vechiul C. proc. civ. - art. 108

1

alin. (2) lit. c) - astfel încât invocarea unei norme de drept din noul act de procedură nu poate determina reformarea hotărârii recurate.

Prin criticile aduse hotărârii atacate referitoare la termenul de judecată din data de 20.09.2018 se arată că este eronată reținerea instanței de fond potrivit căreia reclamantul nu ar fi contestat în fața instanței constatările și raționamentele inspectorului.

Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate cu referire la termenul de judecată anterior menționat, a reținut că mențiunile din referatul întocmit de grefier ca urmare a reluării cauzei la a doua strigare relevă faptul că, în esență, s-au consemnat aspectele invocate de petent, care, potrivit propriilor afirmații, a depus și note scrise la dosar. Inspecția Judiciară a reținut și faptul că judecătorul cauzei ar fi restricționat susținerile părții.

Analizând acțiunea formulată de către recurent constată Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului, că ceea ce recurentul a contestat cu referire la termenul de judecată din data de 20.09.2018 a fost faptul că deși expertul fusese citat pentru ora 12:30, cauza a fost strigată mai devreme, cauza fiind reluată la orele 13:40, astfel că această critică este nefondată.

S-a susținut prin cererea de recurs și faptul că recurentul, prin respingerea cererii de amânare a cauzei, a fost pus în imposibilitate de a invoca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004.

Nici această susținere nu poate fi primită. În raport de prevederile art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință. Împrejurarea că recurentul nu s-a putut prezenta la termenul de judecată din 08.10.2019 nu înseamnă că nu putea depune la dosar note scrise prin care excepția de neconstituționalitate să fie invocată.

Și ultima critică este nefondată. Împrejurarea că nu este indicat un temei de drept al respingerii acțiunii formulate nu poate duce la reformarea hotărârii, cu atât mai mult cu cât soluțiile pe care instanța le poate pronunța sunt prevăzute de dispozițiile art. 47 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 în conformitate cu care: " (6)Soluțiile pe care le poate pronunța instanța sunt:

a)respingerea contestației;

b)admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului judiciar și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare".

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței nr. 643/2019 din 22 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2022.