ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 758/2023

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.09.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 1101/A/16.04.2021/nr. lucrare x și Rezoluției C21-1298 al Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare invocând faptul că aspectel indicate prin sesizarea sa către IJ nu au fost verificate complet.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 629/2022 din 30 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6, și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și a se dispune măsurile care se impun conform legii.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul invocă încălcarea gravă a normelor de procedură cu privire la dreptul la un proces echitabil prin nesocotirea probelor administrate, apreciind astfel că a fost grav încălcat rolul prevăzut de art. 22 C. proc. civ. în vederea aflării adevărului.

Astfel, susține că, în cadrul cercetării judecătorești recurentul a formulat cerere către complet de a consulta aplicația ECRIS încât să se rețină dacă părțile implicate în dosarul penal nr. x/2020 și în cauza nr. x/2020 au mai făcut obiectul unei autorități de lucru judecat în raport cu ne bis in idem, din urma căreia să reiasă o anterioară hotărâre penală definitivă, sau să formuleze o adresă către administratorul aplicației ECRIS prin care să-i solicite de a indica dacă părțile implicate în dosarul penal și în cauza anterior menționate au mai făcut obiectul unei autorități de lucru judecat în raport cu ne bis in idem C. proc. pen., din urma căreia să reiasă o anterioară hotărâre penală definitivă. Instanța de judecată, inechitabil și injust nu a dat curs acestei cereri de administrare în probatoriu și în schimb a ales să se prevaleze de depunerea dosarului administrativ la dosarul cauzei pe care dânsa 1-a solicitat în detrimentul cererii pe care reclamantul a formulat-o punctual, existând însă o diferență mare între ceea ce solicitase prin cerere și ceea ce doamna judecător a ales să dispună, fără ca o parte să-i solicite, și fără a pune în discuție necesitatea depunerii dosarului administrativ la dosarul cauzei. Prin refuzul nejustificat de a se da curs cererii de administrare a noilor probe, respectiv de a se consulta ecris, încât sa se constate că in invocarea de către acei magistrați a incidenței autorității de lucru judecat în raport cu ne bis in idem este mincinoasă, recurentul invocă caracterul inechitabil al acestui proces pentru că nu s-a vrut a se a se afla adevărul, că Inspecția Judiciară nu a dispus verificărea bunei-credințe a acelor magistrați care au mințit că există autoritate de lucru judecat în raport cu ne bis in idem. Doamna judecător nu a soluționat fondul real al contestației cu scopul vădit de a ascunde adevărul că Inspecția Judiciară nu a verificat cele reclamate în sesizarea sa către IJ și că rezoluția de clasare atrage soluția de admitere a contestației conform art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea 317/2004.

Dreptul procesual de a administra probe noi și care nu ținea de puterea sa de simplu cetățean, astfel având posibilitatea de a dovedi cele susținute i-a fost suprimat de prima instanță, motiv pentru care invocă abuzul de putere. Prima instanța a ales să analizeze ca probă punctul de vedere al Prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, însă, în vederea constatării caracterului incomplet al verificărilor dispuse de către Inspecția Judiciară, prima instanță nu a vrut să consulte ecris pentru a verifica dacă susținerile prim procurorului sunt reale . Prima instanța, abuziv nu a vrut să consulte ecris cu scopul vădit de a nu se reține săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că motivele de care prima instanță s-a prevalat sunt străine de natura cauzei, respectiv de obiectul contestației formulate de parte în baza art. 45 Legea nr. 317/2004 nu îl poate constitui cenzurarea și verificare legalității și temeiniciei soluției pronunțate prin ordonanța procurorului nr. 1475/P/2020 din data de 12.06.2020, respectiv verificarea îndeplinirii sau nu a condițiilor autorității de lucru judecat.

Însă, recurentul susține că, în sesizare și contestație nu a reclamat aspecte ce țin de legalitatea și temeinicia soluției dispuse de procurori, ci a reclamat aspectul că procurorii au mințit că există autoritate de lucru judecat în raport cu ne bis in idem iar acest aspect reclamat ține clar de conduită.

În ceea ce privește considerentele primei instanțe, în sensul că obiectul acțiunii disciplinare îl constituie,.numai abaterile disciplinare, așadar conduita magistraților, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificația unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate de aceștia", recurentul susține că una-i conduita și alta e măsura dispusă pe care nu a reclamat-o către IJ, iar partea a reclamat că magistrații au mințit că există autoritate de lucru judecat în raport cu ne bis in idem, fapt ce ține de conduita acestor magistrați. Și deci, nu există motive ca IJ să nu dispună verificări în acest sens, cu privire la conduită . Prima instanță ca să favorizeze IJ, a ales să invoce analize cu privire la legalitatea soluțiilor dispuse de procurori, dar nu și analize cu privire la conduita procurorilor .

Mai susține recurentul că nu a criticat soluțiile adoptate de procurori, ci a reclamat că procurorii au mințit ca există autoritate de lucru judecat în raport cu ne bis in idem cu scopul vădit de a dispune o soluție pe care nu a reclamat-o la IJ. Împotriva soluției dispuse de procurori a parcurs procedura ce se impunea, dar asta nu înseamnă că nu se poate verifica de către IJ aspectele reclamate cu privire la conduita procurorilor care au mințit că există autoritate de lucru judecat, iar prima instanță să aleagă să judece altceva decât ceea ce partea reclamase în contestație, acesta fiind un grav abuz prin care îi este suprimat dreptul de acces în justiție .

Prima instanță, în detrimentul consultării ecris, a ales să ia de bun încheierea camerei preliminare prin care s-a dispus respingerea plângerii împotriva soluțiilor de clasare, încheiere soluționata de domnul judecător B. care și dânsul, la rândul lui a admis minciuna domnilor procurori iar împotriva domnului judecător a formulat o altă sesizare către secția de inspecție pt judecări, însă prima instanță a ales să ia în seamă ca veridic ceva fals, respectiv încheierea camerei preliminare în vederea motivării sentinței, fără a consulta aplicația ecris, fiind contrar aflării adevărului prevăzut de art. 22 C. proc. civ.

Într-o altă critică recurentul invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil de către prima instanță și deci: the justice shall not prevail with unfair trial, premisă îmbrățișată de CEDO în aproape 40% din cauze soluționate în această privință, susținând faptul că prima instanță a favorizat Inspecția Judiciară prin susținerea că aceasta nu poate dispune verificări cu privire la legalitatea soluțiilor dispuse de procurori, în ciuda faptului că partea a sesizat aspecte ce țin de conduita procurorilor, în sensul că au mințit ca există autoritate de lucru judecat în raport cu ne bis in idem, iar prima instanța a ales să susțină fals că nu există abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 pe motiv că prin încheierea penală nr. 1333/04.12.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 judecătorul de cameră preliminară putea să constate inexistența autorității de lucru judecat.

Față de aceste considerente solicită admiterea recursului și a se dispune măsurile ce se impun conform Legii.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară, în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul –reclamant A. a combătut apărările intimatei-pârâte Inspecția Judiciară din cadrul întâmpinării, în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, susținând că prima instanță nu a analizat fondul real al aspectelor sesizate Inspecției Judiciare, ce nu au fost supuse verificării conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 07.10.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, după deliberare, reținând că, față de solicitarea recurentului de administrare a probei constând în consultarea aplicației Ecris, pentru a verifica aspectele reținute de prima instanță referitor la autoritatea de lucru judecat, urmează să aprecieze asupra utilității probelor în raport de considerentele de fapt care au stat la baza sentinței atacate și de soluțiile pe care le poate pronunța instanța de recurs, la momentul deliberărilor, luând act de concluziile orale formulate de recurentul – reclamant pe fondul recursului, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările intimatei - reclamante și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant, instanța de control judiciar reține următoarea situație de fapt:

Prin sesizarea înregistrată la Direcția de inspecție pentru procurori la data de 02.03.2021 petentul A. și-a exprimat nemulțumirea legată de modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2020, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, subliniind că sesizarea este formulată împotriva domnilor procurori C. și D. și împotriva unor magistrați judecători pentru motivul reținerii, apreciate ca nejustificate, a temeiului de soluționare prevăzut de art. 16 lit. i) C. proc. pen., ce face trimitere la principiul privind autoritatea de lucru judecat, prevăzut de art. 6 din C. proc. pen.

Prin Rezoluția nr. 1101/A emisă în dosarul nr. x din 16.04.2021, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 s-a dispus clasarea sesizării formulate, nefiind conturate indiciile săvârșirii niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Plângerea formulată de către petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-1298 din data de 12 august 2021.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.09.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 1101/A/16.04.2021/nr. lucrare x și a Rezoluției nr. C21-1298 a Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare, invocând faptul că aspectele indicate prin sesizarea sa către IJ nu au fost verificate complet.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată, reținând în esență că obiectul analizei contestației formulate în baza art. 45 Legea nr. 317/2004 nu îl poate constitui cenzurarea și verificare legalității și temeiniciei soluției pronunțate prin ordonanța procurorului nr. 1475/P/2020 din data de 12.06.2020, respectiv verificarea îndeplinirii sau nu a condițiilor autorității de lucru judecat prin raportare la principiul ne bis in idem, ci obiectul acțiunii disciplinare îl constituie "numai abaterile disciplinare, așadar conduita magistraților, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificația unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate de aceștia", soluția procurorului, sentința sau decizia pronunțate putând fi atacate doar prin căile de atac permise de C. proc. pen. sau civilă (apel sau recurs), iar inspectorul judiciar nu se poate substitui unei instanțe în calea de atac, eventualele greșeli de judecată corectându-se prin căile de atac.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant, constată Înalta Curte că acesta a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează situația când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, se constată că, în susținea acestui motiv de recurs, recurentul a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin respingerea cererii de a consulta aplicația Ecris, pentru a clarifica dacă în privința părților implicate în dosarul penal nr. x/2020 și în cauza x/2020 a fost pronunțată o altă hotărâre penală definitivă, pentru a combate autoritatea de lucru judecat reținută de magistrații - procurori reclamați.

Această critică nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar, în considerarea faptului că, în principiu, critica privind respingerea de către instanța de fond a unor probe, în speță a probei constând în emiterea unei adrese către Ministerul Justiției, în calitate de administrator al programului Ecris, sau ca instanța să procedeze la interogarea sistemului Ecris, în sensul anterior menționat, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilității, pertinenței și concludenței probelor este atributul primei instanțe, conform art. 254 din C. proc. civ., și acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Modul în care instanța de fond a apreciat cu privire la utilitatea și pertinența probelor, modul cum a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare, instanța de recurs nemaiavând competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care prima instanță o constată.

Prin urmare, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie.

Instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor, nu vor fi supuse analizei instanței de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluțiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, modul de administrare și interpretare a probatoriilor solicitate în cauză, respectiv reevaluarea probei cu interogarea sistemului Ecris, în sensul solicitat de recurentul - reclamante nu poate face obiectul cenzurii controlului judiciar, deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate și nu de temeinicie.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul – reclamant a susținut că motivele de care prima instanță s-a prevalat sunt străine de natura cauzei, respectiv de obiectul contestației formulate de parte.

Această critică nu poate fi reținută de instanța de control judiciar ce constată, contrar susținerilor recurentului, că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

În condițiile în care, atât în cadrul contestației adresate instanței de judecată, cât și în cadrul plângerii adresate Inspecției Judiciare recurentul – reclamant a susținut săvârșirea abaterilor disciplinare de către procurorii indicați raportat la soluția de clasare pronunțată în dosarul penal nr. x/2020, pentru existența autorității de lucru judecat, reținerile instanței de fond, în sensul că " obiectul analizei contestației formulate în baza art. 45 Legea nr. 317/2004 nu îl poate constitui cenzurarea și verificare legalității și temeiniciei soluției pronunțate prin ordonanța procurorului nr. 1475/P/2020 din data de 12.06.2020, respectiv verificarea îndeplinirii sau nu a condițiilor autorității de lucru judecat prin raportare la principiul ne bis in idem", nu pot fi apreciate ca fiind străine de natura cauzei, cum eronat a susținut recurentul – reclamant.

În acord cu instanța de fond și instanța de control judiciar reține că modul de administrare a probelor și soluțiile emise de procurori în dosarele cu care sunt învestiți conform legii pot fi cenzurate numai pe calea controlului ierarhic și jurisdicțional, reglementat prin dispozițiile art. 339 și art. 340 C. proc. pen.

Reclamantul unei acțiuni împotriva rezoluțiilor Inspecției judiciare nu se află într-o cale de atac specială împotriva soluției pe fondul raporturilor juridice primare, inițiale, ci este într-o acțiune prin care sesizează nereguli procedurale serioase ori interpretări iraționale pe fond și urmărește în final o eventuală sancționare a magistraților care au soluționat cererea lor inițială. Soluția procurorului, sentința sau decizia pronunțate pot fi atacate doar prin căile de atac permise de C. proc. pen. sau civilă (apel sau recurs), iar soluția definitivă pronunțată în respectiva cauză se prezumă că reprezintă adevărul.

Deci, inspectorul judiciar nu se poate substitui unei instanțe în calea de atac, iar adevărul judiciar dedus din caracterul definitiv al unei soluții nu poate fi contestat printr-o plângere disciplinară împotriva judecătorilor sau procurorilor care au instrumentat cauza.

Astfel, raportat la alin. (5) al art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 și la art. 1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, controlul de legalitate al rezoluțiilor emise în cauză de inspectorii judiciari va fi unul specific (dacă rezoluțiile sunt clare și complete) și general (dacă au vicii externe sau interne de neregularitate comune, verificabile conform legii contenciosului administrativ).

Or, raportat la aceste dispoziții, Înalta Curte nu a identificat în cadrul considerentelor hotărârii recurate motive străine de natura cauzei, instanța judecând în limitele învestirii prevăzute de art. 45

1

alin. (5) din Legea nr. 317/2004 și art. 1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată așadar că sunt nefondate criticile aduse sentinței primei instanțe, din perspectiva existenței unor motive străine de natura pricinii, în condițiile în care considerentele criticate de recurentul -reclamant aveau legătură cu soluționarea cauzei, și, în orice caz, pentru a fi incident acest motiv de recurs în ipoteza indicată de recurentul-reclamant și pentru a se dispune casarea unei hotărâri este necesar ca această să cuprindă "numai motive străine de natura cauzei", ceea ce, evident, nu este cazul.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reține Înalta Curte că, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cuprinsul sesizării adresate Inspecției Judiciare recurentul - petiționar și-a exprimat nemulțumirea legată de modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2020, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, subliniind că sesizarea este formulată împotriva domnilor procurori C. și D. și împotriva unor magistrați judecători pentru motivul reținerii, apreciate ca nejustificate, a temeiului de soluționare prevăzut de art. 16 lit. i) C. proc. pen., ce face trimitere la principiul privind autoritatea de lucru judecat, prevăzut de art. 6 din C. proc. pen.

Or, legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate de procuror poate fi verificată doar în cadrul procedurii judiciare prevăzute de art. 336-339 din C. proc. pen. (plângere la procurorul ierarhic superior) și art. 340 din C. proc. pen. (plângere la judecătorul de cameră preliminară).

Așadar, în cadrul procedurii disciplinare, nu este posibilă o analiză a legalității sau temeiniciei modului de instrumentare a unei cauze, întrucât o asemenea verificare constituie prerogativa exclusivă a autorității ierarhic superioare și, după caz, a controlului judiciar exercitat de către instanță, modul de interpretare si aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerat" abatere de la îndatoririle de serviciu", nefiind posibilă cenzurarea acestora în cadrul contenciosului disciplinar.

Inspecția Judiciară nu are competența de a verifica, pe fond, măsurile luate ori soluțiile adoptate de procurori, întrucât s-ar încălca principiul independenței procurorului reglementat de art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ce presupune excluderea intervenției venite sub orice formă din partea oricărei persoane, indiferent de calitatea acesteia, în efectuarea urmăririi penale sau adoptarea soluției.

Controlul exercitat de Inspecția Judiciară nu poate pune în discuție soluția pronunțată prin hotărârile judecătorești supuse căilor de atac prevăzute de lege și nici soluțiile adoptate de procurori, care pot fi verificate numai în cadrul și limitele date de principiul controlului ierarhic sau de instanțele de judecată", în caz contrar, s-ar încălca principiul independenței procurorului, anterior menționat.

Prin urmare, Inspecția Judiciară nu se poate substitui acestor proceduri judiciare prin cercetarea administrativă pe care o poate efectua conform competențelor legale prevăzute de art. 74 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și potrivit art. 7 alin. (1), (2) din Regulamentul privind efectuarea lucrărilor de inspecție, potrivit cărora "Verificările efectuate de Inspecția Judiciară se desfășoară conform dispozițiil or art. 46 alin. (2), art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu respectarea principiilor independenței judecătorilor și procurorilor, supunerii lor numai legii, precum și al autorității de lucru judecat."

De asemenea, modul de interpretare a probelor și aplicarea dispozițiilor legale de către organele de urmărire penală, în măsura în care sunt susținute de argumente juridice și logice, exclud controlul administrativ asupra acestora, obiectul verificărilor disciplinare neputându-l constitui raționamentul logico-juridic al procurorului desemnat fie să instrumenteze o cauză penală, fie să participe în ședințele de judecată, iar soluțiile procesuale emise de procuror, ori concluziile prezentate în instanță pot fi cenzurate doar pe calea controlului ierarhic și jurisdicțional reglementat prin dispozițiile C. proc. pen.

Or, față de aceste considerente, în mod corect inspectorul judiciar desemnat a efectua verificări sub aspectul încălcării îndatoririlor profesionale de către domnii procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, respectiv C. și D. și de către domnul judecăror B., a dispus clasarea sesizării reținând că nu există indicii pentru săvârșirea vreunei abateri disciplinare, aspectele sesizate de recurentul – petent vizând modul de soluționare pe fond a cauzei, context ce ia în discuție implicit și temeiul juridic care a fundamentat și soluția dispusă, putând face doar obiectul controlului jurisdicțional, garanție a înfăptuirii în bune condiții a actului de justiție.

Orice critică pe fond privind modul de instrumentare al unui dosar penal, implicit și soluția dispusă într-o cauză, excede competenței de verificare a Inspecției Judiciare, aceasta putând fi analizată doar potrivit procedurii legale reglementate de dispozițiile procedurale penale, respectiv art. 339-340 C.pr.penală., această procedură fiind, de altfel, parcursă de către recurentul –reclamant, soluția de clasare fiind menținută de instanța de control jurisdicțional, respectiv în dosarul nr. x/2020, în sensul că judecătorul de cameră preliminară, după verificarea temeiniciei și legalității soluției și actelor efectuate în dosarul nr. x/2020 a respins, ca nefondată, plângerea persoanei vătămate A. împotriva ordonanței de clasare a procurorului de caz precum și pe cea împotriva ordonanței prim procurorului adjunct cu nr. 103/II/2020.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență, reține Înalta Curte că latura obiectivă a aceste abateri disciplinare constă într-o acțiune a procurorului, neconformă cu îndatoririle profesionale sau administrative stabilite prin legi, ordine sau regulamente, dacă faptele nu constituie infracțiune, iar Art. 99

1

stipulează că există rea-credință atunci când procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. Există gravă neglijență atunci când procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Or, față de considerentele mai sus expuse, raportat la aspectele sesizate de către recurentul – reclamant, în mod corect instanța de fond, constatând că rezoluțiile contestate sunt motivate, bazate pe verificările dispuse de inspector în cauză, cuprinzând argumentele de fapt și de drept care au stat la baza raționamentului logico-juridic al inspectorului judiciar, fiind dispuse cu respectarea condițiilor legale speciale în materie și a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, a reținut legalitatea acestora, neidentificând indicii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În controlul de legalitate permis instanței de contencios administrativ este realizată o cenzură externă (verificarea competenței organului disciplinar și a formalităților procedurii) și o cenzură internă a actului atacat (respectarea normelor materiale ierarhic superioare și a spiritului legii sau al actelor normative disciplinare), cu respectarea scopului art. 45

1

alin. (5) din Legea nr. 317/2004, respectiv claritatea și caracterul complet al rezoluțiilor emise.

Acest control de legalitate generic este limitat nu numai de lege și regulamente, dar inclusiv de cadrul acțiunii depuse, conform principiului disponibilității prevăzut de art. 22 alin. (6) C. proc. civ.: Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Actele judiciare emise de judecători sau procurori sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, în cadrul sistemului judiciar, dar nu pot fi desființate de autorități administrative

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că magistratul fondului în mod judicios a analizat legalitatea rezoluțiilor atacate în limitele de competență stabilite de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, reținând că nu au fost identificate indicii ale săvârșirii unei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, hotărârea recurată nefiind susceptibilă de reformare nici din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispozițiile anterior menționate, argumentele invocate de recurentul - reclamant în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 629/2022 din data de 30 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.