ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1718/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020 reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii 823/25.08.2020 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin care s-a dispus prelungirea delegării doamnei procuror A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, începând cu data de 01.09.2020, pentru o perioadă de 6 luni, cu consecința revenirii susnumitei pe postul deținut anterior.

Ulterior, reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a modificat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii 167/23.02.2021 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin care s-a dispus prelungirea delegării doamnei procuror A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, începând cu data de 01.03.2021, pentru o perioadă de 6 luni, cu consecința revenirii susnumitei pe postul deținut anterior.

Prin încheierea din 10 mai 2021, Curtea de Apel București a dispus introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ contestat, respectiv pe doamna procuror A..

Legal citată, A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii promovate de reclamant, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1064 din 1 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes a acțiunii.

A admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și A., așa cum a fost modificată.

A anulat Hotărârea nr. 167/23.02.2021 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material). Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs și împotriva încheierii de ședință din 10 mai 2021.

Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 10 mai 2021, recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că instanța de fond a apreciat ca raportul juridic dedus judecății vizând analiza legalității Hotărârii nr. 167 din 23.02.2021 a secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii presupunea cu necesitate participarea terțului A., procurorul vizat de actul administrativ atacat, însă în mod greșit a dispus introducerea în cauză a acesteia în condițiile în care intimatul-reclamant a arătat în mod expres că se opune acestei măsuri, iar CSM a precizat că nu solicită introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ atacat, solicitând în mod expres respingerea cererii fără a se pronunța pe fond.

Prima instanță a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recurentul pârât considerând că soluția legală este aceea de respingere a acțiunii ca inadmisibilă și nu de introducere în cauză a doamnei procuror A., în condițiile în care niciuna dintre părți nu a solicitat acest lucru. În mod greșit instanța de fond a făcut referire la dispozițiile art. 278 din C. proc. civ., acest text de lege reglementând data certă a înscrisului sub semnătură privată.

Recurentul a mai arătat că în încheierea de ședință din data de 10.05.2021 prima instanță în mod greșit a consemnat că "pârâtul lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a acestor aspecte", din înregistrările ședinței de judecată de la acea dată reieșind faptul că CSM a arătat expres instanței că se impunea aplicarea dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 în sensul respingerii cererii dacă reclamantul nu solicită introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ atacat.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că prin Hotărârea nr. 167 din 23.02.2021 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus prelungirea delegării doamnei procuror A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina începând cu data de 01.03.2021, pentru o perioadă de 6 luni.

Această măsura a avut la bază adresa nr. x/2021 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii propunerea privind prelungirea delegării doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 01.03.2021.

Din verificarea dosarului profesional a rezultat că doamna A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, avea gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel și o vechime în funcția de procuror de 17 ani și 4 luni, fiind delegată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina prin Hotărârea nr. 823/2020, începând cu data de 01.09.2020.

Prin adresa nr. x/2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a avizat nefavorabil propunerea de prelungire a delegării la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina a doamnei procuror A..

Secția pentru procurori a reținut că, potrivit evidențelor direcției de resort, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, parchetul de la care s-a solicitat prelungirea delegării, erau prevăzute în schemă 7 posturi de conducere, 43 posturi de execuție și 3 posturi aprobate în conformitate cu dispozițiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din care 2 posturi de conducere și unul de execuție erau vacante. De asemenea, s-a reținut că 5 procurori erau delegați la alte unități de parchet, un procuror era delegat pe o funcție de conducere la aceeași unitate, iar un procuror este ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Referitor la volumul de activitate înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, secția pentru procurori a reținut că în cursul anului 2020, acesta a fost de 30 dosare/procuror, respectiv 27 dosare/schemă, comparativ cu media națională de 48 dosare/procuror și 39 dosare/schemă.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, parchetul la care s-a solicitat prelungirea delegării, erau prevăzute în schemă 1 post de conducere și 7 posturi de execuție, din care funcția de conducere și un post de execuție erau vacante. La această unitate de parchet 1 procuror era delegat în funcția de prim-procuror la același parchet, 1 procuror era delegat la alt parchet, iar 1 procuror era suspendat.

Volumul de activitate înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în cursul anului 2020, a fost de 1315 dosare/procuror, respectiv 822 dosare/schemă, comparativ cu media națională de 1548 dosare/procuror și 1181 dosare/schemă.

Raportat la aceste date și contrar celor reținute de instanța de fond, recurentul pârât a apreciat că secția pentru procurori a dispus în mod temeinic prelungirea delegării în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina a doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București începând cu data de 01.03.2021, pentru o perioadă de 6 luni, față de situația operativă la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina care impunea asigurarea în continuare în bune condiții a activității, ceea ce presupunea ocuparea chiar și temporară a unui post.

Recurentul pârât a susținut că din interpretarea art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 11 alin. (1) lit. b) și art. 12 alin. (1) și (2) din Regulamentul privind transferul, detașarea și delegarea procurorilor aprobat prin Hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 817/01.10.2019 rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționatități în activitatea parchetelor.

Contrar celor reținute de instanța de fond, secția pentru procurori a analizat în mod echitabil propunerea de delegare cu asigurarea interesului general privind buna funcționare a parchetelor implicate în procedura de delegare.

Prezumția de legalitate a unor acte administrative, prin care s-a apreciat asupra oportunității unor cereri de delegare/prelungire delegare, nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii respective, nicidecum prin analiza oportunității delegării sau prelungirii delegării cu ocazia sesiunilor organizate de către Consiliu în acest scop.

În acest sens, recurentul a invocat considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că autoritățile beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.

Recurentul pârât a mai susținut că secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu a emis Hotărârea nr. 167 din data de 23.02.2021 cu exces de putere și nu a dus la perturbarea activității Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Aceste prevederi nu sunt aplicabile întrucât prelungirea delegării doamnei procuror A. în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina a fost adoptată în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor regulamentare incidente.

Totodată, hotărârea contestată este motivată sub aspectul necesității delegării doamnei procuror A., într-o manieră ce garantează legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii, iar argumentele prezentate în hotărârea contestată sunt coerente, clare și lipsite de ambiguități sau de contradicții, fiind în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus la adoptarea acestora.

Astfel, secția pentru procurori a analizat comparativ situația posturilor vacante și volumul de activitate de la cele două unități de parchet implicate în procedura delegării și în mod corect a reținut că situația operativă la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina impunea asigurarea în continuare în bune condiții a activității.

De asemenea, din datele statistice emise de direcția de resort din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a rezultat că volumul de activitate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost sub media națională, astfel că sunt neîntemeiate susținerile intimatului-reclamant din cererea de chemare în judecată referitoare la încărcătura mare a acestei unități de parchet.

În concluzie, recurentul pârât Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 10.05.2021 și a sentinței civile nr. 1064 din 01.07.2021 și, în rejudecare, în principal respingera ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect anularea Hotărârii nr. 167 din 23.02.2021 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Prin recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1064 din 01.07.2021, recurenta A. a arătat că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei de interes a acțiunii invocate prin întâmpinare, reținând că actul administrativ contestat privește un procuror repartizat la parchetul reclamant, iar delegarea în cadrul altei unități este nelegală și de natură a perturba activitatea reclamantului. Recurenta a susținut că prima instanță a preluat în totalitate și fără cenzură susținerile reclamantului, iar în justificarea hotărârii de a respinge excepția lipsei de interes, judecătorul fondului nu a făcut absolut nicio referire la argumentele juridice invocate prin întâmpinare.

Raportat la situația concretă a cauzei de față, la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 32 din C. proc. civ., reclamantul trebuia să facă dovada vătămării într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim public.

Recurenta a considerat că atât timp cât exercită atribuțiile specifice funcției de procuror în cadrul unui parchet din structura Ministerului Public, care se confruntă cu un deficit semnificativ de personal, fiind întrunite toate condițiile prevăzute de art. 57 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor referitor la delegarea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, interesul public legitim al reclamantului nu există, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes public legitim.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta a apreciat că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și nu a făcut o analiză obiectivă a materialului probator. Cadrul legislativ în speță este reprezentat de dispozițiile art. 57 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Regulamentul privind transferul, detașarea, delegarea procurorilor din 01.10.2019 și dispozițiile art. 40 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În contextul expunerii datelor precizate anterior și de recurentul pârât CSM, recurenta a arătat că instanța de fond a reținut nelegalitatea hotărârii contestate întrucât a fost emisă cu exces de putere, fără a proceda la un control de legalitate efectiv, ci doar preluând din aspectele invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată. Astfel, judecătorul fondului a preferat să dea relevanță unei erori de redactare din cuprinsul hotărârii nr. 167/23.02.2021 în loc să analizeze datele statistice (precum volumul de activitate la ambele unități de parchet, încărcătura efectivă pe procuror și pe schemă, comparativ cu media națională) prezentate în considerentele aceleiași hotărâri. În baza acestor date statistice, și nu printr-un exces de putere, Consiliul Superior al Magistraturii a conchis că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina există un număr mare de posturi temporar vacante raportat la volumul de activitate înregistrat (din cele 8 posturi prevăzute în schema de personal, 4 posturi de execuție fiind temporar vacante), fiind îndeplinite cerințele art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/20004 pentru a dispune prelungirea delegării pe o perioadă de 6 luni.

Recurenta a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a făcut o comparație între competența materială, teritorială și personală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și cea a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, deoarece fiind vorba despre unități de parchet situate la grade diferite de jurisdicție, este indiscutabil că parchetului superior în grad îi revine o cu totul altă competență funcțională și personală. În opinia recurentei, prezintă relevanță volumul de activitate raportat la numărul de posturi ocupate pentru fiecare unitate de parchet, astfel că, în cazul de față, deficitul de personal cu care se confruntă Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina raportat la volumul de activitate înregistrat pe procuror și pe schemă, a justificat delegarea recurentei în cadrul acestei unități de parchet.

O altă critică a privit faptul că în mod neîntemeiat instanța de fond a considerat că, în analiza volumului de activitate făcută de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, trebuia luat în calcul nu numai volumul de activitate al secției de urmărire penala, ci și cel al secției judiciare și de proceduri speciale. Contrar reținerilor primei instanțe, recurenta a arătat că în mod corect a fost avut în vedere doar volumul de activitate al secției de urmărire penală, deoarece, anterior delegării, își desfășurase activitatea în cadrul secției de urmărire penală, iar un procuror nu poate fi repartizat simultan în toate secțiile componente ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În final, recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a considerat incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) raportat la art. 2 alin. (8)-(9) din Regulamentul privind transferul, detașarea și delegarea procurorilor acolo unde nu era cazul, întrucât datele statistice există și hotărârea a fost motivată. Considerentele hotărârii pronunțate de instanța de fond nu fac nicio trimitere la argumentele juridice invocate de recurentă (dar și de către celălalt pârât) prin întâmpinare, iar decizia de anulare a hotărârii atacate se întemeiază pe o aplicare greșită a legii raportat la cazul concret și la probele administrate.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii în pricipal ca lipsită de interes, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Intimatul reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, iar cu privire la recursul formulat de pârâta A. a invocat excepția nulității recursului.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Referitor la recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii de ședință din 10 mai 2021, Înalta Curte constată că prin hotărârea respectivă s-a dispus introducerea în cauză și citarea beneficiarului actului contestat - procuror A..

Potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța în fond."

Raportat la prevederile anterior citate, la termenul din 10 mai 2021, în condițiile în care reclamantul a precizat că nu este de acord cu introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ contestat, iar pârâtul a lăsat la aprecierea instanței măsura ce urmează a fi dispusă, în mod corect judecătorul fondului a dispus introducerea în cauză a doamnei procuror A., având în vedere că judecătorul trebuie să depună toate diligențele în vederea stabilirii corecte și cuprinzătoare a cadrului procesual.

Susținerile recurentului pârât în sensul că s-ar fi opus introducerii în cauză a procurorului vizat de actul contestat vizează consemnările din practicaua încheierii de ședință din data de 10.05.2021. Având în vedere că potrivit art. 232 din C. proc. civ. redactarea încheierilor de ședință se face pe baza notelor de ședință, iar conform art. 231 alin. (3) din același cod notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor, instanța de control judiciar constată că aceste critici au fost tardiv formulate și, prin urmare, nu vor fi analizate în acest stadiu procesual.

Nefondate sunt și criticile recurentei A. cu privire la soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei de interes a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în formularea acțiunii, raportat la susținerile contestatorului referitoare la consecințele acestei hotărâri asupra activității parchetului reclamant.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

În aplicarea și interpretarea normei art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curtea reține că reclamantul justifică în formularea cererii de chemare în judecată un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, întrucât urmărește ca actul prin care s-a dispus delegarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina să fie anulat.

Pe fondul cauzei, recursurile formulate de cei doi recurenți conțin argumente comune, motiv pentru care vor fi analizate împreună.

Prin sentința recurată, prima instanță a admis acțiunea modificată anulând Hotărârea nr. 167 din 23.02.2021 emisă de secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut că Hotărârea nr. 167 din 23.02.2021 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost emisă cu exces de putere în condițiile în care în mod nereal s-a argumentat că situația operativă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina impunea delegarea doamnei procuror A., volumul de activitate la acest parchet nedepășind media națională, iar un alt procuror din cadrul aceleiași unități de parchet era delegat la alt parchet.

Recurenții au criticat această soluție, susținând - în esență - că secția pentru procurori a analizat comparativ situația posturilor vacante și volumul de activitate de la cele două unități de parchet implicate în procedura delegării și în mod corect a reținut că situația operativă la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina impunea asigurarea în continuare în bune condiții a activității, justificându-se prelungirea delegării în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina a doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Înalta Curte reține că pârâtul și-a fundamentat decizia pe faptul că la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina volumul de activitate a depășit considerabil media națională în anul 2020, împrejurare ce impunea ocuparea chiar și temporară a unui post, pentru asigurarea în continuare în bune condiții a activității.

Această motivare este contrazisă însă de datele prezentate de pârât în aceeași hotărâre, potrivit cărora "Volumul de activitate înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în cursul anului 2020, a fost de 1315 dosare/procuror, respectiv 822 dosare/schemă, comparativ cu media națională de 1548 dosare/procuror și 1181 dosare/schemă."

Prin urmare, motivele reținute în considerente nu sunt reale.

Deși recurenții au invocat numărul de posturi vacante raportat la volumul de activitate înregistrat pentru a justifica măsura dispusă, în condițiile în care din situația statistică prezentată în hotărârea contestată rezultă că numărul de dosare/procuror a fost la ambele parchete a fost sub media națională, în evaluarea volumului de activitate recurentul pârât trebuia să aibă în vedere activitatea parchetelor în ansamblu, competența materială, teritorială și personală, precum și complexitatea dosarelor și lucrărilor pe care le instrumentează.

Înalta Curte reține că, deși recurentul pârât beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte, cum este cel atacat în cauză, nu se poate concluziona că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criterii obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

Instanța de contencios administrativ are posibilitatea de a controla oportunitatea actului administrativ, însă acest control este limitat la verificarea compatibilității actului cu scopul legii pe care se întemeiază și interesul public, respectiv dacă acesta a fost efectuat în limitele scopului legii și în acord cu interesul public al bunei funcționări al parchetelor.

În cauză, marja de apreciere de care se bucură recurentul pârât a fost depășită. Contrar susținerilor acestuia, hotărârea contestată a fost emisă cu exces de putere, instituție juridică reglementată de către dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât s-a dispus delegarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București fără a se face o analiză obiectivă a volumului de activitate din parchetele implicate și în condițiile în care motivarea măsurii în sensul existenței unui volum de activitate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina peste media națională în anul 2020 nu este susținută de datele statistice prezentate.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 1064 din 1 iulie 2021 și încheierii din 10 mai 2021 ale Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și de pârâta A. împotriva sentinței civile nr. 1064 din 1 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.