ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5343/2022

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând suspendarea și anularea Hotărârii 924/29.09.2020 emisă de CSM – secția pentru procurori, prin care s-a dispus delegarea doamnei procuror A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la Direcția Națională Anticorupție – nivel central, începând cu data de 12.10.2020, pentru o perioadă de 6 luni, cu consecința revenirii acesteia pe postul deținut anterior.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 381 din 16 martie 2021, a admis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă instanța de recurs a recalificat acest motiv în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că se invocă o pretinsă greșeală a instanței de fond, privind o regulă de procedură.

Recurentul apreciază că în mod greșit Curții de Apel București a dispus admiterea excepției inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu în condițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, ca urmare a aprecierii necesității participării terțului, respectiv a procurorului vizat de actul administrativ atacat.

În opinia recurentului, raportul juridic dedus judecății nu impune introducerea în cauză a doamnei procuror, hotărârea atacată emisă de secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nedeterminând nașterea unui drept sau a unui interes legitim pentru persoana fizică menționată în cuprinsul său, aceasta nefiind parte în raportul juridic de drept administrativ supus cenzurii instanței de judecată.

Recurentul critică și modalitatea în care instanța de fond a procedat la invocarea excepției, respectiv din oficiu, în condițiile în care inadmisibilitatea acțiunii pe cale de excepție este la dispoziția exclusivă a pârâtului chemat în judecată, putând fi invocată doar prin întâmpinare, sub sancțiunea expresă a decăderii.

De asemenea recurentul apreciază că, în acest stadiu al procedurii, instanța era obligată să se pronunțe asupra cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 924/29.09.2020, ca rămasă fără obiect.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, față de poziția procesuală a recurentului-reclamant care a arătat în mod expres că nu solicită introducerea în cauză a doamnei procuror A..

Conform art. 161 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța pe fond".

Potrivit acestui text de lege, instanța trebuie să pună în discuția părților și să dispună citarea, în proces, a beneficiarului actului administrativ care nu a figurat în cererea de chemare în judecată formulată de un terț, citarea persoanei din inițiativa căreia a fost declanșată procedura administrativă finalizată cu emiterea actului atacat, citarea emitentului actului administrativ atacat sau a emitentului unui act preparatoriu, dedus judecății odată cu actul administrativ propriu-zis.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant instanța de fond putea invoca din oficiu excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, cu consecința admiterii excepției și respingerii acțiunii, ca inadmisibilă.

Dacă judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, dar niciuna dintre părți nu solicită introducerea acestuia în cauză, instanța nu poate proceda la soluționarea cauzei, singura soluție prevăzută de lege fiind respingerea cererii.

Față de natura actului administrativ contestat, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că raportul juridic dedus judecății vizând analiza legalității Hotărârii nr. 924/2020 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și a suspendării efectelor acesteia, presupune cu necesitate participarea terțului A., procurorul vizat de actul administrativ atacat.

Instanța de fond a constatat temeinic și legal că hotărârea care vizează delegarea procurorului la o altă unitate de parchet, produce efecte asupra carierei profesionale a acesteia, motiv pentru care trebuia să ia parte la judecată.

Așa cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte reține că actul administrativ atacat a dat naștere unui drept sau interes legitim în ceea ce o privește pe doamna procuror A., având în vedere faptul că raporturile juridice privitoare la cariera profesională a magistraților îi vizează în primul rând pe aceștia, producând efecte asupra intereselor lor legitime.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței civile nr. 381 din 16 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2022.