ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1713/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Teleorman, solicitând:

- anularea parțială a Ordinului nr. 5283/C din 20.12.2019 și a Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 emise de Ministrul Justiție și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine prin care să se dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016;

- obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Teleorman la plata diferențelor dintre drepturile salariate pe care le-ar fi încasat începând cu data de 01.08.2016 și până la recunoașterea drepturilor de către Ministerul Justiției sau apariția unei modificări legislative, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la VRS 605,225 RON și drepturile salariale efectiv plătite în această perioadă, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1218 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de inadmisibilitate, ca neîntemeiată.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției pe capătul de cerere referitor la plata diferențelor salariale.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.08.2016-28.05.2017.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Teleorman.

A anulat, în parte, Ordinul nr. 5283/C/20.12.2019 și Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 emise de pârât în privința reclamanților în ceea ce privește data recalculării indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON (valoarea de referință sectorială de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016).

A obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamanților ordin individual de stabilire a drepturilor salariale individuale producător de efecte juridice începând cu data de 29.05.2017, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON (valoarea de referință sectorială de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) .

A obligat pârâtul Tribunalul Teleorman să plătească fiecărui reclamant diferențele salariale rezultate începând cu data de 29.05.2017 și până la emiterea noilor ordine, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

A respins capătul de cerere referitor la plata diferențelor salariale formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea pentru perioada 01.08.2016-28.05.2017, ca prescrisă.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul pârât Ministerul Justiției a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 1, art. 44 pct. 11, pct. 20 din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării reclamanților.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a reținut eronat sentința civilă nr. 935/2020 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2020, prin care s-a acordat valoarea de referință sectorială 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016. Această sentință produce efecte juridice inter partes, iar Ministerul Justiției nu a fost obligat prin această hotărâre, tribunalul angajator, în speță Tribunalul Constanța, fiind singura instituție obligată la plata unor diferențe salariate, iar nu la reîncadrarea indemnizațiilor în baza unei alte valori de refec rință sectorială.

Prin urmare, în legătură cu hotărârea menționată mai sus, nu se poate reține că ar fi fost majorată valoarea de referință sectorială pentru familia ocupațională "Justiție".

Recurentul pârât a mai susținut că prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, cu modificări și completări a fost abrogat art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate prevederile O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările din O.U.G. nr. 20/2016, așa încât la acest moment nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituționala prin decizia 794/2016 sunt abrogate, implicit, de unde rezultă că nici acestea, nici decizia Curții care a analizat constituționalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru admiterea acțiunii.

Astfel, modalitatea de aplicare a creșterii de 25% prin care se obține o valoare de referință sectorială de 605,225 RON este eronată și pierde din vedere faptul că această creștere a vizat, în mod expres și exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probațiune, iar nu o valoare de referință sectorială aplicabilă în familia ocupațională "Justiție". Pe de o parte, aceste dispoziții legale nu se aplică altei categorii profesionale, iar pe de altă parte, nici nu există la acest moment în cadrul familiei ocupaționale din justiție, personal care să beneficieze de indemnizația de încadrare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON.

În opinia recurentului Ministerul Justiției, din analiza dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 precum și ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016, reiese că aplicarea creșterii de 25% se face la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu prin aplicarea acestor procente la valoarea de referință sectorială.

Recurentul a mai apreciat că Decizia nr. 36/2018 din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este incidentă în cauza de față, întrucât nu poate fi vorba de un nivel maxim de salarizare stabilit în funcție de valoarea de referință sectorială 605,225 RON și, totodată, solicitarea reclamanților nu vizează aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală.

În ceea ce privește sentința civilă nr. 1668/2019 pronunțată de Tribunalul Caras-Severin în Dosarul nr. x/2019, anterior sentinței civile nr. 935/2020 a Tribunalului București, reținută de instanța de fond, prin care s-a acordat valoarea de referință sectorială 605,225 RON, recurentul a arătat că prin decizia civilă nr. 286/2020 pronunțată în soluționarea apelului declarat împotriva sentinței nr. 1668/2019, Curtea de Apel Timișoara a reținut că "nu este reală susținerea potrivit căreia, prin sentința apelantă, ar fi recunoscut în favoarea reclamanților-intimați o valoare de referință sectorială de, 605.225 RON", dispozitivul sentinței în discuție conținând obligația clară și neechivocă în sarcina angajatorului de a plăti fiecăruia dintre autorii acțiunii introductive diferențele dintre drepturilor recalculate prin raportare la un VRS de 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 și cele efectiv achitate, începând din data de 08.08.2016 și până la zi.

Cu privire la acordarea pretențiilor solicitate în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, recurenta a susținut că, pe de o parte, întrucât este afirmat un drept viitor, care nu s-a născut încă, intimații-reclamanți nu justifică un interes actual, iar pe de altă parte, salarizarea acestuia nu ar putea depăși limitele maxime impuse de Legea nr. 153/2017.

Referitor la plata pe viitor a diferențelor salariale, una dintre condițiile de fond ale exercițiului acțiunii civile o constituie acordarea unui drept, iar una dintre condițiile pe care dreptul afirmat trebuie să le îndeplinească este ca el să fie actual sau viitor, dar cert.

Având în vedere faptul că salariul presupune prestații periodice succesive, că dreptul la fiecare prestație succesivă se naște distinct și numai în măsura prestării activității, pentru fiecare prestație lunară în parte trebuie verificat în ce măsură dreptul este născut, actual.

Prin urmare, recurentul a considerat că solicitarea privind plata și pentru viitor a drepturilor solicitate nu poate fi primită, fiind prematură, dreptul putând fi invocat pentru fiecare prestație în parte numai după prestarea activității și ajungerea la scadență, instanța neputându-se pronunța asupra unor drepturi eventuale.

În final, invocând prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, recurentul a susținut că în nicio situație nu ar putea fi depășite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale.

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parțială a OMJ nr. 5283/C/20.12.202019 și a OMJ nr. 4988/C/2019 și emiterea unor noi ordine prin care să se dispună recalcularea și plata indemnizației și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând cu 1.08.2016 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare.

Instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță a reținut că refuzul pârâtului de emitere a unui nou ordin de salarizare a intimaților-reclamanți, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, este nejustificat, fiind emis cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare și a caracterului obligatoriu al deciziilor emise de Curtea Constituțională a României și de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul mijloacelor procedurale prevăzute de legiuitor pentru unificarea practicii judecătorești.

Astfel, legislația în privința salarizării personalului din sistemul justiției a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată inițial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) și prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la 09.04.2015 și prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014. Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași autorități sau instituții. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizațiilor, inclusiv pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție".

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferențele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care își desfășurau activitatea în aceleași condiții, a fost stabilită obligația egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizațiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ține seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale statuându-se în sensul constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile legale în discuție contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, astfel că, pentru respectarea acestuia, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie aceleași pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Concluzia instanței de fond nu contrazice aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, care evidențiază principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Totodată, soluția instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 36/2018, și anume:

"(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

În esență, prin decizia amintită s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

În acest context normativ și ținând cont de faptul că, atât în cazul magistraților, prin numeroasele hotărâri pronunțate la nivelul mai multor instanțe judecătorești la nivel național, cât și în cazul personalului de probațiune printr-o hotărâre pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, rămasă definitivă la Curtea de Apel Timișoara, s-a stabilit deja o salarizare prin raportare la valoarea de referință sectorială solicitată de reclamanții din cauza pendinte, în mod just a apreciat instanța de fond că se impune recalcularea indemnizației de încadrare a acestora pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 RON.

Potrivit art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, așa cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, începând cu data de 01.07.2016 și până la 31.07.2016, intimaților-reclamanți li se cuvine acordarea unei valori de referință sectorială de 484,18 RON. Conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016.

Prin urmare, începând cu data de 01.08.2016, la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON se adaugă majorarea de 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015, calculată prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază, rezultând o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, cererea de chemare în judecată urmând a fi admisă cu respectarea dispozițiilor legale privind prescrierea dreptului material la acțiune.

La data de 01.07.2016 erau în vigoare prevederile menționate care stabileau că drepturile salariale trebuie acordate cu luarea în considerare a nivelului maxim al acestora prin raportare la ordonatorul principal de credite, în a cărui subordine se află instituția în care își desfășoară activitatea reclamanții.

Cum la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" trebuie luate în considerare hotărârile judecătorești care au fost pronunțate în legătură cu întreg personalul salarizat în cadrul ordonatorilor secundari și terțiari de credite, rezultă că valoarea de referință sectorială trebuie să fie unică începând cu 09.04.2015 pentru tot personalul din sistemul justiției. Or, faptul că reclamanții beneficiază de o majorare salarială acordată doar celor din sistemul de probațiune nu schimbă rațiunile pentru care la 09.04.2015 valoarea de referință sectorială trebuia să fie unică, inclusiv prin luarea în considerare a eventualelor hotărâri judecătorești.

În toate legile-cadru de salarizare, drepturile salariale ale personalului de probațiune sunt reglementate în cadrul anexelor privind familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", personalul de probațiune făcând parte din această familie ocupațională.

Prin urmare, în condițiile în care au fost deja pronunțate hotărâri judecătorești definitive care au recunoscut atât dreptul personalului de probațiune, cât și dreptul magistraților la o indemnizație calculată pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 RON, incidentă în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" și care îi vizează pe toți ordonatorii principali de credite din acest sistem, în aplicarea prevederilor Anexei V la Legea nr. 153/2017, pârâtul avea obligația de a proceda la emiterea ordinului de salarizare în sensul solicitat de intimații-reclamanți, refuzul fiind nejustificat.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1218 din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.