ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1743/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.11.2017 și formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au contestat deciziile nr. 32/A/03.02.2017 și nr. 102/A/16.06.2017 emise de Curtea de Apel Timișoara, solicitând:

1) anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Timișoara nr. 20/11.10.2017, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamanți;

2) anularea în parte a Deciziei nr. 32/A/03.02.2017 și a Deciziei nr. 102/A/16.06.2017 emise de Curtea de Apel Timișoara, în ceea ce privește valoarea de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%, precum și data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată în ceea ce privește cuantumul acesteia;

3) obligarea pârâtei Curtea de Apel Timișoara la emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Timișoara, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015, plus 10%, respectiv 445,5 RON, începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 și obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referințelor sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit aferent perioadelor cuprinse între 09.04.2015 - 30.11.2015 (VRS de 405 RON) și respectiv 01.12.2015 - 01.06.2017 (VRS de 405 RON +10%=445,5 RON);

4) obligarea pârâtului Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, la emiterea unor grile unice de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate juridică și conex, la nivelul cel mai mare aflat în plată pentru fiecare funcție din familia ocupațională Justiție, cu luarea în considerare a grilelor de salarizare stabilite în baza acelorași acte normative, pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Parchetelor și din cadrul Curților de Apel care au admis contestațiile și au dispus recalcularea salariilor conform grilelor de la Parchete, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 și Deciziei nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;

5) obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 Iei, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 09.04.2015, și prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu 01.12.2015, și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care solicităm a se aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 2008 din 26 aprilie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad.

Anulează Decizia nr. 32/A/03.02.2017 și Decizia nr. 102/A/16.06.2017 emise de Curtea de Apel Timișoara și Hotărârea nr. 20/11.10.2017 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Timișoara, în ceea ce îi privește pe reclamanți.

Obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare reclamanților, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.06.2017.

Obligă pârâtul Tribunalul Arad la plata către fiecare reclamant a diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.06.2017, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective."

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată, iar în subsidiar casarea în parte și respingerea capătului de cerere privind obligarea acesteia la plata diferențelor salariale.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că instanța de fond a admis, în mod nelegal, cererea reclamanților întemeiată pe efectele pretins retroactive ale Deciziei CCR nr. 794/2016, fără a arăta prevederile legale care stabileau dreptul reclamanților la o salarizare stabilită în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON de la 9.04.2015 și de 445 RON de la 1.12.2015.

Recurenta a precizat, totodată, că prin decizia nr. 79/29.05.2018 a acordat personalului auxiliar de specialitate și personalului conex de la instanțele din circumscripția sa, drepturi salariale stabilite în funcție de o valoare de referință sectorială de 421,36 RON începând cu 9.04.2015 și de 463,5 RON de la 1.12.2015, aceste valori de referință fiind, în mod evident, mai mari decât cele solicitate prin acțiune.

Intimații-reclamanți și intimații-pârâți, deși au fost legal citați, nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Prin notele scrise depuse la data de 10.02.2021, recurenta Curtea de Apel Timișoara a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect/interes, motivat de faptul că prin decizia nr. 79/29.05.2018 a acordat reclamanților drepturi salariale calculate în funcție de o valoare de referință sectorială superioară celei solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentei-pârâte la emiterea unor noi decizii de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Timișoara a emis decizia nr. 79/C/29.05.2018, prin care a stabilit majorarea V.R.S.-ului și calcularea drepturilor cuvenite reclamanților prin raportare la noi valori, conform prevederilor legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere faptul că, ulterior promovării căii de atac, recurenta și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința instanței de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților.

Cum interesul de a acționa al pârâtei nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței nr. 2008 din 26 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2021.