ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1412/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.04.2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU. au solicitat în contradictoriu cu Pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Tribunalul Caraș Severin anularea în parte a Ordinului nr. 99/C/08.01.2019, respectiv pozițiile care se referă la reclamanți; obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui alt Ordin prin care să se dispună reîncadrarea reclamanților și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015; obligarea pârâților la plata către reclamanți a diferențelor salariale dintre venitul calculat potrivit referințelor sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit aferent perioadelor 09.04.2015 - 30.11.2015 (VRS 440,16) și începând cu 01.12.2015 (VRS 484,18 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 895 din 3 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive invocate de către Tribunalul Caraș-Severin și Curtea de apel Timișoara având ca obiect obligarea la plata diferențelor salariale. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției având ca obiect obligarea la plata diferențelor salariale și s-a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea la plata diferențelor salariale formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Timișoara și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Curtea de Apel Timișoara, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la al treilea capăt de cerere formulat în cauză (cu excepția cererii formulate de reclamanta TT.) și s-a respins acest capăt de cerere ca având autoritate de lucru judecat. S-a admis excepția prescripției dreptului reclamantei TT. de a solicita plata pentru fiecare lună a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită și venitul efectiv plătit pentru perioada 09.04.2015-10.04.2016 și s-a respins ca prescrisă această cerere. S-a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., Vintieler NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Tribunalul Caraș Severin. S-a anulat adresa nr. x/2019 prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Ordinului MJ nr. 99/C/08.01.2019 emisă de Ministrul Justiției. S-a anulat în parte Ordinul MJ nr. 99/C/08.01.2019 emis de Ministrul Justiției în ceea ce privește valoarea de referință sectorială, iar, pe cale de consecință a fost obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită un nou ordin în care drepturile salariale ale reclamanților să fie stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,16 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017. Au fost obligați pârâții Tribunalul Arad și Curtea de Apel Timișoara (corespunzător perioadei în care reclamanta și-a exercitat funcția la Judecătoria Arad, respectiv la Curtea de Apel Timișoara) la plata pentru fiecare lună începând cu 11.04.2016 și până la recunoașterea efectivă a dreptului a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită reclamanta TT. și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs recurenții-pârâți Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției. Recurentul - pârât Ministerul Justiției a arătat în susținerea recursului că, ținând cont de împrejurarea că a emis ordinul nr. 4988/C/2019 precum și de împrejurarea că prevederile acestuia se aduc la îndeplinire de către curțile de apel și tribunale, urmează să se constate pretențiile intimaților-reclamanți satisfăcute, ceea ce impune respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. Pe de altă parte, în mod netemeinic și nelegal, prima instanță a obligat Ministerul Justiției la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți a unor ordine de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, pentru perioada 9.04.2016 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON, în condițiile în care a admis excepția prescripției pentru aceeași perioadă. Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului formulat de către Ministerul Justiției și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii ca rămasă fără obiect. Prin recursul formulat, recurenta - pârâtă Curtea de Apel Timișoara, a criticat sentința recurată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arătând că motivele instanței cu privire la soluționarea excepției în privința Curții de Apel Timișoara au fost contradictorii, chiar opuse, în motivare instanța argumentând de ce înțelege să respingă excepția menționată, în ceea ce privește Curtea de Apel Timișoara, iar în dispozitiv, paragraful 3, a admis excepția și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Curtea de Apel Timișoara. Totodată, motivele contradictorii se evidențiază și prin aceea că acțiunea a fost respinsă față de Curtea de Apel Timișoara ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar cu toate acestea, prin paragraful penultim din dispozitiv este obligată Curtea de Apel Timișoara să-i plătească reclamantei TT., pentru perioada în care și-a exercitat funcția la Curtea de Apel Timișoara, diferențele de drepturi salariale solicitate. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește fondul cauzei, pentru perioada 01.12.2016-prezent. Contrar celor reținute de către prima instanță, la data de 29.11.2019 Ministerul Justiției a emis ordinul nr. 4988/C/2019 prin care a stabilit indemnizația brută lunară a reclamantei prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2016. Din acest punct de vedere la data pronunțării sentinței recurate, drepturile salariale ale reclamantei, pentru perioada cât a exercitat funcția de judecător la Curtea de Apel Timișoara au fost recunoscute și stabilite prin Ordinul nr. 4988/C/2019 al Ministerului Justiției.

Apărările formulate în cauză Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanții au arătat că sunt judecători la Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și, respectiv la Judecătoria Arad, iar prin anexa din Ordinul nr. 99/C din data de 08.01.2019, emis de către Ministerul Justiției, au fost salarizați prin raportare la o valoare de referință sectorială inferioară unor judecători de la alte instanțe din țară, solicitând pârâților emiterea unor ordine prin care să se dispună reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015, precum și plata diferențelor salariale astfel rezultate. Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Timișoara, verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri. In ceea ce privește pretinsa contrarietate dintre considerente și dispozitiv, Înalta Curte observă că eventualele confuzii între obligația instituită cu privire la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale pentru un magistrat, corespunzător perioadei în care acesta și-a exercitat funcția la Curtea de apel Timișoara și soluția pronunțată asupra capătului de cerere privind obligarea la emiterea ordinului, nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din C. proc. civ., acestea vizând incidentele reglementate de dispozițiile art. 442 - 444 din C. proc. civ., excedând astfel analizei instanței de recurs. Au susținut recurentele, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că acțiunea este rămasă fără obiect în raport de emiterea Ordinului nr. 4988/C/2019 al Ministerului Justiției. Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din același cod reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenții. Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acțiune, prin anularea ordinului colectiv și emiterea unui nou ordin de salarizare. Înalta Curte constată că Ordinul nr. 4988/C/2019 al Ministerului Justiției poate fi calificat ca act de achiesare la unul dintre capetele cererii de chemare în judecată, iar nu ca motiv de respingere a acțiunii reclamanților ca lipsită de obiect. De asemenea, instanța reține că recurenții - pârâți nu au depus la dosar dovada emiterii ordinelor individuale de încadrare individuale pe numele intimaților - reclamanți și nici dovada achitării diferențelor salariale către intimata - reclamantă TT.. În aceste condiții, Înalta Curte constată că este neîntemeiată cererea de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, motiv pentru care va respinge recursurile. Totodată, va fi respinsă și critica formulată de recurentul - pârât Ministerul Justiției, cu privire la obligarea la emiterea ordinelor de salarizare față de admiterea excepției prescripției, întrucât aceasta vizează doar dreptul material la acțiune al reclamanților pentru diferențele salariale cuprinse în perioada dinaintea celor 3 ani anterior introducerii acțiunii, iar nu stabilirea în mod corect a indemnizației de încadrare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.