ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1707/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestație împotriva încheierii nr. 38/03.07.2019 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, solicitând admiterea contestației, așa cum a fost formulată, respingerea încheierii nr. 38/03.07.2019 prin care a fost respinsă în totalitate contestația împotriva unor măsuri din Decizia nr. 3/25.04.2019, anularea în parte a Deciziei nr. 3/25.04.2019, respectiv anularea măsurilor de la punctele 1.1, 1.7, 1.8, 1.9 și 1.10.

Prin sentința civilă nr. 901 din 6 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 901 din 6 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta reclamantă a susținut, referitor la punctul 1.1 (respectiv pct. l din Decizia nr. 3/2019 emisă de către Departamentul IV-Direcția 2 al Curții de Conturi a României) unde s-a constatat "(...) Nerespectarea prevederilor legale privind organizarea contabilității de gestiune, respectiv, în cazul apei de balneație și a dioxidului de carbon, entitatea nu are organizată evidența cheltuielilor pe fiecare licență în parte, care să permită calculul costului de extragere a acestora. (...)", că deși au fost puse la dispoziția departamentului de control toate actele doveditoare, modalitățile și temeiul legal în baza căruia se efectuează calculul apei de balneație și a dioxidului de carbon, organul de control al Curții de Conturi și instanța de fond nu au luat în seamă prevederile legale invocate din Legea minelor nr. 85/2003.

Astfel, recurenta reclamantă a subliniat că licențele de concesiune a exploatării se acordă în condițiile Legii Minelor nr. 85/2003, pe perimetre de exploatare, întrucât în cadrul unui perimetru de exploatare pot fi mai multe substanțe minerale utile.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, printre resursele minerale care fac obiectul acestei legi se înscriu și gazele necombustibile, apele geotermale, gazele care le însoțesc și apele minerale terapeutice. Or, pentru apa minerală terapeutică și gazele necombustibile (C02 mofetic și pentru îmbuteliere), care sunt definite ca resurse/rezerve naturale și se livrează în mod natural, la sursă, fară a se interveni prin procedee de prelucrare pentru a putea fi livrate ca produs finit, nu sunt prevăzute costuri de producție/prețuri de cost, stricto senso.

În stabilirea prețului la sursă sunt luate în considerare elemente precum costurile cu activitatea de extracție, respectiv dotările aferente, salarii, chirii, taxe, redevențe, etc.

Raportat la această încadrare specială, recurenta reclamantă a susținut că substanțele minerale utile la care a făcut anterior referire nu pot fi comparate cu orice produs finit rezultat în urma unei activități de producție. De aceea, prețul apei minerale terapeutice și a gazelor necombustibile se calculează în conformitate cu prevederile art. IV.3 din contractele de livrare apă balneație și dioxid de carbon, respectiv: "(...) pretul produsului minier se actualizează trimestrial în funcție de variațiile indicelui de inflație" comunicat de INS. Prețul actualizat este supus trimestrial aprobarii Consiliului de Administrație al S.N.A.M. S.A..

Recurenta reclamantă a subliniat că Ministerul Economiei, sub a cărui subordonare este Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. nu a mai transmis către Consiliul de Administrație nicio modificare a prețului din anul 2001.

Referitor la Măsura 1.6 menținută prin încheierea nr. 38/2019, pentru înlăturarea abaterii prezentate la punctul 7 din Decizia nr. 3/2019, recurenta reclamantă a susținut că aceasta nu se mai justifică, întrucât SNAM S.A. a făcut demersuri de obținere a autorizațiilor de construcție și, mai mult, a achitat toate amenzile, chiar dacă a apreciat că au fost abuzive.

În opinia recurentei reclamante, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că S.N.A.M. S.A. a acceptat execuția lucrărilor pe amplasamente pentru care nu deține procese-verbale de predare-primire, precum și în alte perimetre decât cele stabilite prin contract, fără a pune la dispoziția executantului autorizațiile și avizele necesare execuției lucrărilor.

De asemenea, potrivit susținerilor recurentei reclamante, instanta de fond a reținut faptul că aceasta nu ar fi respectat clauzele contractuale din Contractul de lucrări nr. x/04.07.2017 cu S.C. A. S.R.L., fără a avea în vedere prevederile art. 1270 alin. (1) din C. civ., potrivit căruia "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante".

Totodată, instanța de fond a reținut în mod eronat că S.N.A.M. S.A. nu a respectat art. 10 alin. (1) din contractul nr. x/2017, conform căruia "(...) La începerea lucrărilor achizitorul are obligația de a obține toate autorizațiile și avizele necesare execuției lucrărilor. (...) ". În acest sens, recurenta reclamantă a învederat că lucrările care au fost executate la cabinele de protecție ale forajelor se încadrează la lucrări ce pot fi executate fară autorizații de construire în baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 50/1991.

De altfel, în opinia recurentei reclamante, Curtea de Conturi a României nu deține atribuții de aplicare și respectare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții, motiv pentru care nu poate stabili dacă pentru lucrările care au fost executate, erau sau nu necesare obținerea unor autorizații. Acest aspect a fost recunoscut și de către intimata pârâtă prin faptul că aceasta a solicitat mai multor primării să dispună măsuri care să conducă la constatarea contravenției și aplicare sancțiunilor pentru nerespectarea în execuție a unor lucări de împrejmuire/construcții. Măsura 1.6 a fost dispusă însă, anterior transmiterii adreselor către primării, acestea din urmă având atribuții de constatare și aplicare a contravențiilor în domeniul construcțiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991.

În aceste condiții, recurenta reclamantă a considerat că intimata pârâtă Curtea de Conturi a României a indus ideea că Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. ar fi în ilegalitate, punând totodată presiune pe reprezentanții unităților teritorial administrative, de a o sancționa. Așadar, aceste constatări nu au fost realizate în mod obiectiv.

În plus, prin Măsura 1.6. s-a pus în vedere intimatei pârâte să informeze autorităților locale pentru intrarea în legalitate privind obținerea amplasementelor pentru toate lucrările executate. Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., anterior începerii lucărilor, a trimis adrese către toate primăriile, prin care îi informa pe reprezentanții acestora despre efectuarea lucrărilor.

Or, în opinia recurentei reclamante, prin modul în care a procedat Curtea de Conturi a României, de a afirma că S.N.A.M. S.A. ar fi încălcat prevederile Legii nr. 50/1991 și de a dispune măsuri în sarcina S.N.A.M. S.A., a încălcat dreptul acesteia la prezumția de nevinovăție.

Potrivit art. 23 alin. (11) din Constituție rezultă că prezumarea nevinovăției este un principiu incident în orice relație sau raport juridic cu alte persoane ori cu autorități publice, fiind independentă de existența unei acuzații în materie penală, ceea ce înseamnă că are o sferă de cuprindere mai extinsă decât cadrul unui proces penal.

În ceea ce privește punctele II.9-II.10 din întâmpinare (respectiv pct. 8 și pct. 9 din Decizia nr. 3/2019 emisă de către Departamentul IV-Direcția 2 al Curții de Conturi a României, recurenta reclamantă a învederat că nota justificativă privind determinarea valorii estimative a achiziției se regăsește în dosarul achiziției sub denumirea de "Notă justificativă privind alegerea procedurii" - nota nr. x/02.10.2018, în care se estimează valoarea, ca urmare a ofertei postată în catalogul electronic publicat în SEAP de către B. S.R.L.

Nota privind determinarea valorii estimative a achiziției în vederea alegerii procedurii de achiziție este în cadrul S.N.A.M. S.A redenumită "Nota justificativă privind alegerea procedurii". Conținutul notei este în conformitate cu legislația achizițiilor publice, numai titlul este prescurtat.

Recurenta reclamantă a precizat că achiziția directă a fost realizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și a H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție public/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

Draftul caietului de sarcini a fost elaborat de către firma de consultanță. Ulterior, în momentul în care conducerea a decis atribuirea contractului de livrare, caietul de sarcini a fost preluat și completat cu datele limită de depunere și cuantumul garanției de returnare a avansului și a fost însușit de către angajații S.N.A.M. S.A, fiind un livrabil care a fost realizat, într-un prim draft, de către firma de consultanță, acceptat și plătit de către S.N.A.M. S.A., livrabilul devenind, așadar, proprietatea societății în temeiul art. 10 din contractul de prestari servici nr. x/3.10.2018.

În anul 2014, la demararea acestui proiect, a fost înregistrată în contabilitate subvenția pe care S.N.A.M. S.A. o avea de încasat de la Organismul Intermediar Regional POSDRU. În urma cererilor de plată, S.N.A.M. S.A. a încasat sume ce reprezentau subvenția de încasat în urma derulării acestuia.

Pentru buna desfășurare a proiectului și în baza Procesul Verbal de Constatare nr. 350/27.01.2017 și a Notei de constatare nr. x/04.04.2017, S.N.A.M. S.A. a restituit Organismului Intermediar Regional POSDRU suma de 46.217.93 RON.

Astfel, aceste cheltuieli sunt nedeductibile și au fost suspuse impozitării la calculul impozitului pe profit.

Recurenta reclamantă a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere niciunul dintre aspectele anterior învederate.

În ceea ce privește măsura dispusă la punctul II.11 din Decizia nr. 3/2019, privind constatarea de la punctul 10 din decizie, menținută prin încheierea nr. 38/2019, recurenta reclamantă a precizat următoarele:

Referitor la S.C. C. S.R.L., Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., prin Serviciul Juridic, a întreprins acțiunile necesare pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 677/2016.

SNAM S.A. a formulat două cereri de legalizare a sentinței civile nr. 2672 din 12.12.2016, respectiv a sentinței civile nr. 677/2016, aceste hotărâri legalizate fiind comunicate de instanță.

Ulterior s-a luat legătura cu un executor judecătoresc și a fost formulată Cererea de punere în executare a titlului executoriu, constând în sentința civilă nr. 677/2016.

Cererea de punere în executare a fost admisă de către Biroul Executorului Judecatoresc D. prin încheierea din data de 29.03.2019, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. x/2019.

Prin încheierea civilă nr. 1348/2019 pronunțată de către Judecătoria Gherla în dosarul nr. x/2019, instanța a admis cererea formulată de petentul D. și a încuvințat executarea silită pornită în dosarul executional nr. x/2019 ca urmare a cererii formulate de către Societatea Națională a Apelor Minerale S.A.

Recurenta reclamantă a menționat că aceste aspecte au fost comunicate către Curtea de Conturi a României, Departamentul IV Direcția 2 și prin obiecțiunile depuse la Raportul de control nr. x/29.03.2019.

În aceste condiții, recurenta reclamantă a apreciat că în Decizia nr. 3/25.04.2019 s-a reținut în mod eronat faptul că aceasta nu a îndeplinit măsurile necesare pentru punerea în executare a titlului executoriu, iar instanta de fond în mod nejustificat nu a cenzurat aceste constatări.

Referitor la S.C. E. S.A., recurenta reclamantă a fost informată de F. S.R.L., că împotriva debitoarei S.C. E. S.A. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma generală, ca urmare a încheierii din data de 19.04.2012 a Tribunalului București în dosarul nr. x/2012.

La data de 15.05.2012, cu nr. de înregistrare 3573/15.05.2012, Societatea Națională a Apelor Minerale a formulat cerere de admitere a creanței, prin care a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei S.C. E. S.A., cu suma de 1.177.585.95 RON.

La data de 08.05.2012, între Societatea Națională a Apelor Minerale și S.C. G. S.R.L. s-a perfectat Contractul de Cesiune de Creanță nr. x Obiectul acestui contract l-a constituit cesionarea de către creditorul cedent (SNAM S.A.) în favoarea cesionarului, a creanței în valoare de 951.886,83 RON, pe care creditorul cedent a înregistrat-o la data de 17.04.2012 față de debitorul cedat S.C. E. S.A., societate ce se afla în insolvență începând cu data de 17.04.2012. De la data semnării acestui contract, cesionarul a preluat în mod irevocabil creanța transmisă și a devenit creditorul debitorului cedat. Cesionarea creanței care a făcut obiectul prezentului contract s-a realizat cu titlu oneros, în schimbul unui preț stabilit de creditorul cedent și cesionar la valoarea nominală a creanței transmise, adică la suma de 951.886,83 RON, menționându-se la acea dată că plata se va realiza cu bilete la ordin cu o scadență de maxim 6 luni.

Recurenta reclamantă a mai arătat că, la data de 23.10.2012, i-a fost transmis un Acord de Cesiune Contract de Vânzare-Cumpărare încheiat între S.C. E. S.A. și S.C. H. S.A. (înregistrat la SNAM S.A. sub nr. x/23.10.2012).

În acordul anterior mentionat se prevedea că S.C. E. S.A. era de acord să cesioneze contractul de vânzare nr. x/29.09.2010 încheiat cu SNAM S.A. a produsului minier - apă minerală naturală carbogazoasă către S.C. H. S.A., iar aceasta din urma era de acord să preia în totalitate atât drepturile, cât și obligațiile ce revin S.C. E. S.A. în baza contractului nr. x/29.09.2010, inclusiv datoriile acumulate până la data de 22.10.2012.

Prin Adresa înregistrată la SNAM S.A. cu nr. 8331/21.11.2012, transmisă către Tribunalul Buzău la dosarul nr. x/2012, Societatea Natională a Apelor Minerale a comunicat faptul că: "debitul în valoare de 1.101.886,83 RON a fost achitat de S.C. E. S.A., respectiv S.C. G. S.R.L. prin bilete la ordin în perioada 01.06.2012 - 19.10.2012."

În data de 29.04.2013, având nr. de înregistrare la SNAM S.A. 3261/29.04.2013, a fost formulată o Cerere completatoare la cererea de admitere a creanței, prin intermediul căreia s-a solicitat admiterea cererii completatoare și obligarea debitoarei S.C. E. S.A. la plata sumei de 94.729,43 RON, datoria debitoarei suplimentându-se față de valoarea menționată în cererea initială cu suma menționată. Valoarea creanței initiale (1.177.585,95 RON) a fost achitată de debitoare cu bilete la ordin. Valoarea suplimentară de 94.729,43 RON este reprezentată de: facturi neachitate, pentru perioada 01.10.2012 - 31.10.2012 (x/01.10.2012 și x/31.10.2012) în valoare de 52.235,65 RON; penalități pentru facturile achitate cu întârziere, calculate la data de 22.04.2013, în valoare de 37.385,86 RON; penalități pentru facturile achitate parțial sau neachitate, calculate la data de 22.04.2013, în valoare de 5.107,89 RON.

Recurenta reclamantă Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. a învederat că a depus toate diligențele necesare pentru recuperarea creanței, reușindu-se astfel recuperarea sumei de 1.220.079,73 RON.

Restul creanței în cuantum de 52.235,65 RON nu s-a putut recupera în niciuna dintre cele două proceduri de insolvență deschise împotriva debitoarelor S.C. E. S.A., respectiv S.C. H..

În concluzie, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea măsurilor dispuse la punctele 1.1; 1.7; 1.8;1.9; 1.10 din Decizia nr. 3/25.04.2019 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi a României, precum și a încheierii nr. 38/03.07.2019 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.

Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 901 din 6 decembrie 2019, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Recurenta reclamantă Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. a formulat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește măsura de la pct. I.1 din Decizia nr. 3/25.04.2019, referitoare la obligația Societății Naționale a Apelor Minerale S.A. de a dispune măsuri și a urmări intrarea în legalitate privind organizarea contabilității de gestiune la specificul activității, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, recurenta reclamantă a susținut, în esență, că pentru apa minerală terapeutică și gazele necombustibile (CO2 mofetic și pentru îmbuteliere), care sunt definite ca resurse/rezerve naturale și se livrează în mod natural, la sursă, fără a se interveni prin procedee de prelucrare pentru a putea fi livrate ca produs finit, nu sunt prevăzute costuri de producție sau prețuri de cost, stricto sensu, în stabilirea prețului la sursă fiind luate în considerare elemente precum costurile cu activitatea de extracție, respectiv dotările aferente, salarii, chirii, taxe, redevențe, etc.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991 și prevederilor OMF nr. 1826/2003, Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. are obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, inclusiv contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității, care să asigure colectarea și repartizarea cheltuielilor pe activități, secții, faze de fabricație, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum și calculul costului de producție.

Or, în perioada 2016 - 2018, recurenta reclamantă nu a avut organizată contabilitatea de gestiune, în sensul că nu a avut organizată evidența cheltuielilor pe fiecare licență încheiată cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale, respectiv nu a calculat costul de extragere al apei de balneație și dioxidului de carbon și nici prețul de vânzare. Cu alte cuvinte, așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, din evidența contabilă ținută de recurenta reclamantă nu rezultă suficiente elemente pentru calculul costului de extragere/livrare pentru apa de balneație și dioxidul de carbon. În aceste condiții, respectiv în lipsa unui cost de extragere, deciziile de aprobare a prețului actualizat nu dispuneau de suficiente coordonate care să permită stabilirea prețurilor într-o modalitate care să acopere costurile.

Aspectele invocate de recurenta reclamantă referitoare la specificul activității, respectiv la faptul că prețul de vânzare a apei minerale naturale de balneație și a dioxidului de carbon pentru balneație este indexat cu rata inflației și aprobat prin deciziile Consiliului de Administrație, nu înlătură obligația acesteia de a respecta prevederile legale anterior menționate, în scopul determinării costurilor unitare, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din raportul de control, aceste resurse sunt livrate terților.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect intanța de fond a reținut că măsura dispusă la pct. I.1 din Decizia nr. 3/25.04.2019 este legală și temeinică.

În ceea ce privește măsura I.6, pentru înlăturarea abaterii prezentate la punctul 7 din Decizia nr. 3/2019, referitoare la neurmărirea respectării clauzelor contractuale, ceea ce a condus la acceptarea execuției unor lucrări, în alte condiții decât cele stabilite prin contract, recurenta reclamantă a susținut că aceasta nu se mai justifică, întrucât SNAM S.A. a făcut demersuri de obținere a autorizațiilor de construcție și, mai mult, a achitat toate amenzile, chiar dacă au fost abuzive.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond și contrar celor susținute de recurenta reclamantă, că aceasta a acceptat execuția lucrărilor pe amplasamente pentru care nu deține procese-verbale de predare-primire, precum și în alte perimetre decât cele stabilite prin contract, fără a pune la dispoziția executantului autorizațiile și avizele necesare execuției lucrărilor.

În acest sens, se observă că în cazul lucrărilor de împrejmuire la zăcământul Valea Secu, forajul F1 bis SNAM, respectiv la zăcământul Moara Dracului, forajul F2, recurenta reclamantă S.N.A.M. S.A. a acceptat execuția de lucrări de împrejmuire pe amplasamente pentru care nu deținea procese-verbale de predare-primire a amplasamentului.

De asemenea, deși lucrarea de împrejmuire efectuată în perimetrul Moara Dracului nu a făcut obiectul contractului nr. x/2017, recurenta reclamantă a procedat la recepția acesteia (conform procesului-verbal de recepție nr. x din 04.12.2017).

Totodată, recurenta pârâtă a emis ordine de începere a lucrărilor în alte perimetre decât cele stabilite prin contractul nr. x/04.07.2017, respectiv în perimetrele Moara Dracului și Poiana Vinului, și a procedat la recepția lucărilor (conform proceselor-verbale nr. x/04.12.2017 și nr. y/04.12.2017) deși, așa cum s-a menționat, execuția acestora nu a făcut obiectul contractului.

Înalta Curte constată, deopotrivă, că aspectele invocate în cererea de recurs, respectiv că lucrările care au fost executate la cabinele de protecție ale forajelor se încadrează la lucrări ce pot fi executate fară autorizații de construire în baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, sunt nefondate, în condițiile în care unitățile administrativ teritoriale din zonele unde au avut loc lucrările au aplicat amenzi contravenționale pentru executarea de către S.N.A.M. S.A. de lucrări fără a deține autorizație de construire pentru cabinele de protecție a forajelor.

În acest context, în mod corect a reținut Curtea de Conturi că recurenta reclamantă S.N.A.M. S.A. nu și-a respectat obligația de a pune la dispoziția executantului toate autorizațiile și avizele necesare execuției lucrărilor, conform clauzelor prevăzute de art. 10 alin. (1) din contractul nr. x/2017.

Așadar, contrar celor susținute de recurenta reclamantă, Curtea de Conturi nu a stabilit dacă pentru lucrările care au fost executate era sau nu necesară obținerea unor autorizații, aceste aspecte fiind constatate de primăriile din zonele unde au fost efectuate lucrările, întrucât acestea au atribuții de constatare și aplicare a contravențiilor în domeniul construcțiilor, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 50/1991.

În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea prezumției de nevinovăție, Înalta Curte reține că această prezumție acționează sub forma menționată numai în raportul juridic de stabilire a răspunderii penale, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

În concluzie, aspectele invocate de recurenta reclamantă nu sunt de natură să atragă nelegalitatea sau netemeinicia constatărilor Curții de Conturi cu privire la măsura dispusă la pct. I.6 din Decizia nr. 3/25.04.2019.

În continuare, Înalta Curte reține că susținerile recurentei reclamante referitoare la nelegalitatea și netemeinicia măsurilor de la pct. II.9 - II.10 din Decizia nr. 3/2019, dispuse pentru înlăturarea abaterilor consemnate la pct. 8 și 9 din decizie, sunt nefondate.

Astfel, se obervă că la pct. 8 din Decizia nr. 3/2019, s-a reținut, în esență, că recurenta reclamantă a efectuat cheltuieli nejustificate în sumă de 55.000 RON prin achiziția de servicii de consultanță în managementul contractelor de livrare, în condițiile în care activitatea Departamentului Comercial Administrativ din cadrul societății nu a fost externalizată, iar în cadrul acestui departament era încadrat personal de specialitate, respectiv 2 persoane aveau stabilite, prin Regulamentul de organizare și funcționare și prin fișele de post, atribuții privind gestionarea contractelor de livrare.

În cererea de recurs, reclamanta a susținut, în esență, că a achiziționat serviciile de consultanță în urma unei proceduri de achiziție publică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 și a H.G. nr. 395/2016, respectiv că un prim draft al caietului de sarcini a fost întocmit de către S.C. B. S.R.L., fiind acceptat și plătit de către S.N.A.M. S.A. și devenind, așadar, proprietatea societății în temeiul art. 10 din contractul de prestari servici nr. x/3.10.2018.

Înalta Curte reține că încheierea contractului în urma derulării unei proceduri de achiziție publică, respectiv realizarea primului draft al caietului de sarcini de către S.C. B. S.R.L., nu determină nelegalitatea sau netemeinicia tuturor aspectelor reținute de Curtea de Conturi.

În acest sens, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, inexistența unei necesități reale pentru achiziționarea serviciilor de consultanță în managementul contractelor de livrare, având în vedere, pe de-o parte, situația contractelor de îmbuteliere și de balneație, potrivit căreia în anii 2016, 2017 și 2018 numărul de contracte de livrare a fost constant, respectiv 20 de contracte de îmbuteliere și 16 contracte de balneație, iar pe de altă parte, existența a doi angajați în cadrul Departamentului Comercial Administrativ al S.N.A.M. S.A care au avut, în perioada derulării contractului, atribuții privind gestionarea contractelor de livrare. În plus, societatea B. S.R.L. nu are înscrise în obiectul de activitate serviciile contractate, din informațiile înscrise pe site-ul O.R.C. rezultând că această societate desfășoară activități de contabilitate și audit financiar, respectiv consultanță în domeniul fiscal.

Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut echipa de audit, recurenta reclamantă nu a justificat angajarea cheltuieilor în sumă de 55.000 RON și nici plata acestora, în condițiile în care serviciile Departamentului Comercial Administrativ nu au fost externalizate și nu au fost prezentate documente din care să rezulte serviciile prestate de societatea B. S.R.L..

În ceea ce privește măsura dispusă la pct. II.10 din Decizia nr. 3/2019, privind constatarea de la pct. 9 din decizie, referitoare la majorarea nejustificată a cheltuielilor în sumă de 46.217 RON reprezentând corecții financiare aplicate în cadru verificării proiectului P.O.S.D.R.U. 135/5.2/S/132077 din cauze imputabile S.N.A.M. S.A., recurenta reclamantă a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată, respectiv că pentru buna desfășurare a proiectului a restituit Organismului Intermediar Regional POSDRU suma de 46.217.93 RON, aceste cheltuieli fiind nedeductibile, dar suspuse impozitării la calculul impozitului pe profit.

Înalta Curte constată, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Conturi în actele contestate, că recurenta reclamantă a majorat, în mod nejustificat, cheltuielile cu suma de 46.217 RON. Cu alte cuvinte, aceste cheltuieli reprezintă corecții financiare aplicate în cadrul verificării proiectului P.O.S.D.R.U./135/5.2/S/132077, din cauze imputabile recurentei reclamante S.N.A.M. S.A., conform Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 350/27.01.2017 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 1442/04.04.2017.

În aceste condiții, restituirea sumei de 46.217,93 RON către Organismului Intermediar Regional POSDRU nu exclude recuperarea acesteia.

Mai mult, având în vedere că suma a fost evidențiată ca debit în contabilitate, se impune luarea măsurilor în vederea recuperării acesteia.

În ceea ce privește măsura dispusă la punctul II.11 din Decizia nr. 3/2019, privind constatarea de la punctul 10 din decizie, referitoare la neurmărirea recuperării creanțelor în sumă de 441.792 RON datorate de S.C. C. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., societăți aflate în faliment, recurenta reclamantă a susținut, în esență, că a depus toate diligențele necesare pentru recuperarea creanțelor, prezentând, în mod detaliat, acțiunile întreprinse.

Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurenta reclamantă, că demersurile pentru recuperarea creanței în sumă de 389.557,27 RON de la S.C. C. S.R.L. au fost efectuate cu mare întârziere, fiind începute în perioada controlului efectuat de către Curtea de Conturi.

Astfel, se observă că recurenta reclamantă a solicitat eliberarea copiilor legalizate ale sentințelor civile nr. 2672 din 12.12.2016 și nr. 677 din 21.03.2016 în timpul controlului efectuat de Curtea de Conturi, respectiv în data de 07.03.2019, la mai mult de 2 ani de la data pronunțării titlurilor executorii.

De asemenea, Cererea de punere în executare a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 677/2016 a fost formulată tot în cursul lunii martie 2019.

Or, având în vedere că demersurile pentru recuperarea creanței au fost începute, așa cum s-a menționat anterior, la mai mult de 2 ani de la data pronunțării titlurilor executării, în timpul controlului efectuat de Curtea de Conturi, precum și faptul că nu există dovezi că executarea silită a fost urmată de satisfacerea creanței, efectuarea acestora nu constituie un element care să invalideze aspectele constatate de Curtea de Conturi.

Referitor la creanța în sumă de 52.235,65 RON pe care recurenta reclamantă o avea față de S.C. E. S.R.L., Înalta Curte constată că, în baza acordului de cesiune nr. x/23.10.2012, S.C. H. S.A. a fost de acord să preia în totalitate, drepturile și obligațiile care îi reveneau S.C. E. S.A. din contractul de vânzare-cumpărare produs minier apă minerală naturală nr. 5631/29.09.2010. Astfel, creanța în sumă de 52.235,65 RON pe care SNAM S.A. o avea față de S.C. E. S.R.L. a fost cesionată către S.C. H. S.A., această din urmă societate având obligația de a achita respectiva sumă de bani recurentei reclamante.

La momentul deschiderii procedurii insolvenței societății H. S.A., recurenta reclamantă a formulat cerere de înscriere la masa credală pentru suma de 960.156,54 RON, în care nu a fost cuprinsă și suma de 52.235,65 RON. Așadar, acest debit a rămas nerecuperat.

În aceste condiții, nu sunt întemeiate susținerile recurentei reclamante potrivit cărora a depus toate diligențele pentru recuperarea creanței în cuantum de 52.235,65 RON, măsurile dispuse de Curtea de Conturi fiind legale și temeinice.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. împotriva sentinței civile nr. 901 din 6 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.