ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1070/2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestație împotriva încheierii nr. S/48/04.02.2015 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor cadrul Curții de Conturi a României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea încheierii nr. S/48/04.02.2015, anularea în parte a Deciziei nr. S/504/10.12.2014, respectiv anularea măsurilor de la punctele I.1; II.5; II.6;II.7, II.8 și II.11, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2913 din data de 11.07.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anulând în parte Decizia nr. S/504/10.12.2014 și încheierea nr. S/48/04.02.2015, în ce privește măsura de la pct. I.1 din Decizie; a obligat pârâta la plata sumei de 200 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de S.C. A. S.A.

Împotriva sentinței civile nr. 2913 din 11.07.2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs toate părțile litigante.

3.1. Recurenta-reclamantă Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea constestației formulate împotriva unor măsuri din Decizia nr. S/504/10.12.2014, anularea în parte a Deciziei nr. S/504/10.12.2014, respectiv anularea măsurilor de la pct. I.1, II.5, II.6, II.7, II.8, II.11.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești în ceea ce privește măsura II.11 din decizia contestată prin care autoritatea de control a stabilit că s-au efectuat plăți fără bază legală în valoare de 13.200 RON către Sindicatul Liber Perla al salariaților recurentei-reclamante, întrucât a ignorat împrejurarea că plățile respective erau prevăzute în contractul colectiv de muncă, iar decizia Curții de Conturi nu poate lipsi de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care au fost stabilite respectivele drepturi, a căror nulitate nu a fost constatată de instanța judecătorească, în condițiile legii;

- instanța de fond nu s-a pronunțat asupra decăderii intimatei Curtea de Conturi din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în condițiile în care aceasta nu a depus întâmpinare și, totodată, nu s-a pronunțat asupra motivului de nulitate invocat la termenul de judecată din data de 27.06.2017, cât și prin concluziile scrise prin care recurenta-reclamantă a solicitat, în raport de dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea minelor, să se constate că legiuitorul a atribuit competența de control cu privire la verificarea exactității datelor și a infirmațiilor pe baza cărora se calculează redevența minieră în sarcina Agenției Naționale pentru Resurse Minerale;

- judecătorul fondului nu a motivat respingerea probatoriului solicitat de recurenta-reclamantă, iar considerentele sentinței recurate cuprind generalități, fără a evidenția punctual normele legale încălcate și fără a ține seama de cadrul convențional stabilit prin contractul comercial de vânzare-cumpărare încheiat de părți, în privința abaterii constând în nerealizarea de venituri în sumă estimată de 32.593.137 RON. Cu referire la această abatere, în opinia recurentei-reclamante lipsa autorizării de mediu pentru deversare reținută de instanța de fond nu poate constitui bază legală de stabilire și plată a redevenței, de vreme ce lipsa acestei autorizații este sancționată de alte autorități de control, conform O.U.G. nr. 195/2005;

- hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește abaterea constând în calcularea și evidențierea redevenței datorate bugetului de stat pentru apa minerală extrasă de la sursă cu nerespectarea prevederilor legale, cea privind neluarea măsurilor legale pentru recuperarea sumei de 41.917 RON reprezentând despăgubiri stabilite de instanța de judecată, respectiv achiziția de servicii juridice cu nerespectarea prevederilor legale.

În privința redevenței datorate bugetului de stat pentru apa minerală naturală extrasă de la sursă, recurenta-reclamantă arată că modul de calcul s-a realizat în conformitate cu prevederile legale, prin raportare la cantitatea extrasă de la sursă, contorizată și livrată către beneficiari în vederea comercializării. Astfel, conform instrucțiunilor tehnice din 28.09.2009 privind modul de evidență, raportare, calcul și plată a taxei pe activitatea minieră și a redevenței miniere, aprobate prin Ordinul 198/2009, lit. C), punctul 7, lit. b):

"pentru titularii licențelor/permiselor încadrate în grupa substanțelor cuprinse la art. 45 alin. (1) lit. b)-i) din Legea nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, valoarea redevenței se calculează ca produsul dintre producția minieră extrasă din rezervă în vederea prelucrării și/sau comercializării, în cazul licențelor de explorare și permiselor de exploatare, și cota valorică pe unitate de producție minieră stabilită pentru fiecare substanță minerală; unitatea de măsura a producției miniere este stabilita în licență/permis."

Modul de calcul al redevențelor SNAM-SA s-a raportat la producția minieră extrasă doar în vederea comercializării, așa cum prevede și Ordinul nr. 198/2009, astfel că prin Raportul Curții de Conturi se intervine în mod nejustificat în contractele comerciale și de concesiune ale Societății Naționale a Apelor Minerale S.A., instanța reținând acest lucru în mod eronat ca pe o interpretare corectă.

De asemenea, cu privire la modul de raportare și baza de calcul al valorii producției și redevenlei miniere datorate de titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune, instanța a reținut doar parțial că acestea se stabilesc prin instrucțiuni tehnice aprobate prin ordin al conducătorului ANRM, cu avizul Ministerului de Finanțe, fără să facă aplicabilitatea dispozițiilor literei C, Punctul 7, lit. f), din) Instrucțiunile Tehnice/2009 privind modul de evidență, raportare, calcul și plată a taxei pe activitatea minieră și a redevenței miniere, care dispun:

"pentru apa minerală naturală, în cazul prevăzut la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, redevența se raportează în baza anexei 2.2 la instrucțiunile tehnice, la cursul de la data întocmirii raportului privind activitatea de exploatare, si se recalculează la cursul de la data plății", iar la rubrica a 2-a prevăzută în anexa 2.2 se reține:

"Producția minieră extrasă în vederea prelucrării/comercializării/unitate de măsură." În concluzie, autoritatea emitentă, a avut în vedere la raportarea producției miniere, pentru plata redevenței, doar cantitatea de apă minerala naturală extrasă în vederea comercializării, nu și cea deversată.

Referitor la abaterea constând în neluarea măsurilor legale pentru recuperarea sumei de 41.917 RON, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a aplicat în mod greșit temeiurile legale invocate de autoritatea de control, fără să țină seama că recurenta-reclamantă este o societate comercială, iar nu o entitate publică.

În privința achiziției de servicii juridice în dosar nr. x/2012, arată că au fost respectate dispozițiile O.U.G. nr. 26/2012, fiind solicitat acordul ordonatorului principal de credite, prin adresa nr. x/6.08.2012.

3.2. Recurenta intervenientă accesorie în interesul reclamantei, S.C. A. S.A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și în rejudecare, admiterea acțiunii formulate de reclamantă precum și a cererii de intervenție accesorie formulată în interesul acesteia, anularea Deciziei nr. S/504/10.12.2014 și a încheierii nr. S/48/2015 în ceea ce privește măsura dispusă la pct. II.6, referitoare la nerespectarea de către reclamantă a prevederilor legale și contractuale privind calcularea și evidențierea redevenței datorate la bugetul de stat pentru apa minerală de la sursă din perimetrele Borsec și Stânceni, cu menținerea restului dispozițiilor hotărârii instanței de fond.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-intervenientă arată că, în mod greșit instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 44 alin. (1) și art. 45 alin. (2) din Legea 85/2003, privind calcularea și evidențierea redevenței datorată bugetului de stat pentru apa minerală extrasă de la sursă, considerând că măsurile dispuse de Curtea de Conturi la pct. II.6 din Decizie sunt legale, în ce privește nerespectarea de către SNAM a prevederilor legale sus-arătate, privind calcularea și evidențierea redevenței minime datorate bugetului de stat pentru apă minerală extrasă de Ia sursă pentru perimetrele Borsec, Stânceni, Fața Bâtcii și Boholt.

În ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, instanța de fond nu a avut în vedere că, prin H.G. nr. 489/1999 și H.G. nr. 695/1999, s-a aprobat acordarea de către ANRM către SNAM, în mod direct, a licențelor de exploatare pentru toate resursele de ape minerale (30 de acvifere) aflate în exploatare la acea dată în România, printre care și licențele de exploatare Borsec și Stânceni, pe care SNAM le-a concesionat S.C. A. S.A..

Prin contractul nr. x/25.11.1999, SNAM a vândut S.C. A. S.A., pe perioada 2000-2018, produsul minier - apă minerală naturală, în regim de exclusivitate, rezultată din sursele Borsec și Stânceni, prin art. 2.2 din contract, menționându-se că "vânzătorul este posesorul licențelor nr. 331/1999 Borsec și nr. 585/1999 Stânceni pentru aceste perimetre".

Conform art. 5.1. din contract, cantitățile de produs minier livrate de SNAM, la sursă, au fost facturate pe baza cantităților contorizate, înregistrate de contoarele proprietatea SNAM, care au fost amplasate la intrarea în fabrică, conform Anexei 6 la contract, cantitatea facturată de către recurenta-reclamantă realizându-se pe baza citirii zilnice a contoarelor și conform Rapoartelor lunare întocmite privind cantitatea contorizată.

Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea 85/2003, în ce privește stabilirea redevenței minime la sursă, considerând nelegal că redevența minimă trebuie calculată și datorată și pentru surplusul de apă deversat la sursă, în condițiile în care, în justificarea acestei constatări, instanța reține prevederile art. 119 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1208/2003 potrivit cu care: "Bază de calcul a redevenței minime o constituie valoarea producției miniere realizate, stabilită în conformitate cu prețurile practicate și cu cantitatea de produse miniere rezultate pentru perioada pentru care se calculează, fără valoarea rezultată din activitatea de prelucrare a produselor extrase, conform prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea Minelor".

Instanța de fond, deși a menționat aceste prevederi legale, cu trimitere la prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 198/2009 modificat prin Ordinul nr. 81/2013, nu a motivat prin hotărârea dată, în ce a constat nerespectarea acestor prevederi legale de către SNAM, atunci când a procedat la calcularea și evidențierea redevenței datorate bugetului de stat.

În ce privește deversarea surplusului de apă nevalorificată la sursă, instanța de fond a menținut constatările echipei de control, încălcând normele de drept material prevăzute de H.G. nr. 1020/2005 privind Normele tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale extrase de pe teritoriul României, în sensul că nu a avut în vedere că sursele de apă minerală sunt reprezentate de foraje de apă minerală carbogazoasă cu regim de debitare artezian, al căror sistem de exploatare se face cu respectarea principiului curgerii continue.

Astfel, închiderea forajelor ar duce la degradarea tehnică iremediabilă a captării și respectiv la degradarea pe termen limitat sau iremediabil a calității apei minerale, pentru că în ce privește forajele Borsec și Stânceni, această operațiune a închiderii forajelor ar avea ca rezultat opacizarea apei minerale și antrenarea unei cantități importante de sediment fin sau chiar particule mai mari de rocă depusă pe fisuri.

În opinia recurentei-interveniente, prevederile autorizației de mediu nr. x/23.08.2011 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Harghita, pentru exploatarea zăcământului hidromineral Borsec, de către S.C. A. S.A., în ceea ce privește debitul apei livrate, nu au nicio relevanță în privința calculării redevenței de către SNAM având în vedere că, potrivit raporturilor contractuale existente între părți, cantitățile livrate și contorizate sunt identice cu cantitățile facturate de către SNAM pentru produsul minier livrat.

În privința perimetrului de exploatare Fața Bâtcii, în mod greșit instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea 85/2003, considerând nelegal că redevența minieră se datorează și de către titularii licențelor de explorare, întrucât textul de lege instituie această obligație doar pentru titularii licențelor de exploatare.

Or, dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, potrivit cu care: "Titularii licențelor/permiselor sunt obligați la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale, precum și a unei redevențe miniere" trebuie corelate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 potrivit cu care: "Titularii licenței de exploatare va plăti anual o taxă pentru activitatea de exploatare și o redevență minieră conform prezentei legi", redevență minieră, care potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 se stabilește la o cotă procentuală din valoarea producției miniere.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că numai titularii licențelor de exploatare datorează bugetului de stat redevență minieră.

Pentru perimetrul Fața Bâtcii nu există licență de exploatare aprobată prin Hotărâre de Guvern, pentru acest perimetru ANRM a avizat anual doar exploatarea experimentală cu valorificarea apei minerale naturale necarbogazoase.

Învederează că, potrivit art. 17.2 din Legea minelor nr. 85/2003, titularul licenței de explorare are dreptul să continue până la obținerea licenței de exploatare, prin Hotărâre de Guvern de validare, în condițiile art. 18 alin. (2) lit. a) și art. 20, activitățile miniere de exploatare experimentală, de conservare și întreținere a lucrărilor miniere executate în perimetrul de exploatare instituit. Astfel, exploatarea experimentală se face fără valorificare, respectiv, fără îmbuteliere, ANRM avizând doar exploatarea experimentală cu valorificare a apei minerale naturale necarbogazoasă (plată), activitate ce reprezintă faza finală a etapei de explorare.

Exploatarea experimentală, ce constă în monitorizarea cantitativă și calitativă a surselor pe toată perioada până la aprobarea prin hotărâre de guvern a licenței de exploatare, este impusă de prevederile art. 30 alin. (1) lit. a) si alin. (2) din Ordinul nr. 87/2008 al ANRM, referitor la omologarea de rezerve.

În funcție de rezultatele obținute pe perioada explorării, ANRM poate prelungi perioada de urmărire, respectiv perioada de valabilitate a licenței de exploatare, până în prezent sursa F5 Fața Bâtcii, fiind în testare de lungă durată, în vederea actualizării rezervelor acestui perimetru.

În aceste condiții, în opinia recurentei-interveniente, plata redevenței către bugetul de stat se poate face numai pentru perimetrele pentru care există licențele de exploatare, aprobate prin Hotărâre de Guvern, situație în care SNAM a plătit redevența pentru sursa F5 Fața Bâtcii, numai pentru apa minerală îmbuteliată.

3.3. Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, prin recursul depus inițial ca document clasificat, iar ulterior, la solicitarea instanței, într-o formă care nu conține date/informații clasificate, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și în rejudecare respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca netemeinică.

În dezvoltarea criticilor formulate, arată că soluția recurată, de admitere în parte a cererii de chemare în judecată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor H.G. nr. 786/1997 raportat la prevederile art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (2), art. 10 alin. (4), art. 11, art. 12 alin. (1) și art. 13 din Legea contabilității nr. 82/1991, pct. 1 alin. (2), pct. 18 și pct. 27 din OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii și pct. 8.1.2, subpct. 54 alin. (1) - (2) din Secțiunea VIII a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene aprobate prin OMFP nr. 3055/2009.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că recurenta-reclamantă avea obligația legală de a proceda la inventarierea anuală a elementelor de natura activelor, de a le evalua și de a le prezenta în situațiile finale anuale, la valoarea justă la data bilanțului.

Arată, de asemenea, că instanța de fond a făcut o confuzie între bunurile aparținând domeniului public aflate în administrare și bunurile aflate în patrimoniul Regiei Autonome a Apelor Minerale din România (RAMIN), argumentele prezentate cu privire la RAMIN neexcluzând obligația recurentei-reclamante de a proceda anual la inventarierea forajelor hidrogeologice, situație în care ar fi constatat numărul de foraje existente față de cele nominalizate în licențele miniere precum și față de cele evidențiate în contabilitate, forajele fiind active prevăzute în categoria mijloacelor fixe (grupa construcții).

Instanța de fond nu a ținut cont la pronunțarea hotărârii în cauză de faptul că măsura de la pct. I.1 din Decizia nr. S/504/2014 a fost stabilită în sarcina conducerii SNAM S.A., în temeiul prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, potrivit cărora: "În baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabilește: (...) c) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată."

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23.01.2020 recurenta-reclamantă Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate.

În esență, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a dispus anularea măsurii adoptate de Curtea de Conturi în cadrul pct. I.1 al Deciziei nr. S/504/2014 în acord cu dispozițiile legale relevante din legislația contabilă, dat fiind faptul că cele 280 de foraje neînregistrate nu constituie, în fapt, bunuri care trebuie înregistrate în contabilitate, respectiv active/mijloace fixe/imobilizări în curs, în sensul Legii contabilității nr. 82/19911, menționarea lor în anexele licențelor de exploatare neavând decât un rol pur tehnic, de informare privind istoricul evoluției perimetrelor de exploatare. Totodată, preluările de mijloacele fixe existente în contabilitate/surse de exploatare efectuate de Regia Autonomă a Apelor Minerale RA de la fabricile de îmbuteliere și, ulterior, de SNAM S.A. de la RAMIN, au avut loc în baza situațiilor contabile ale fabricilor de îmbuteliere și, respectiv, ale RAMIN, care cuprindeau numai forajele active care permiteau exploatarea apei minerale naturale, iar nu și pe cele inactive, fără rezultate optime pentru exploatare.

În opinia recurentei-reclamante, în mod corect a statuat instanța de fond că forajele fără rezultate privind debitul exploatabil/inactive/care nu permit exploatarea resursei minerale naturale dintr-un anumit perimetru de exploatare nu se încadrează în categoria activelor, a capitalurilor proprii sau a operațiunilor financiare unei societăți, în sensul Legii contabilității nr. 82/1991, dat fiind faptul că nu au nicio valoarea economică. Tocmai din acest motiv, a arătat recurenta-reclamantă, aceste foraje au fost cimentate în vederea protejării zăcământului.

4.2. Prin întâmpinarea depusă la data de 24.07.2019, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de recurenta-reclamantă și recurenta-intervenientă, răspunzând punctual criticilor formulate.

În esență, recurenta-pârâtă a arătat că măsurile contestate au fost dispuse cu respectarea dispozițiilor legale incidente, activitatea recurentei-reclamante, în calitate de entitate verificată, fiind supusă cerințelor de legalitate.

Astfel, cu privire la măsura II.5 dispusă pentru înlăturarea abaterii constând în nerealizarea de venituri prin nefacturarea întregii cantități de apă minerală livrată S.C. Perla Harghitei, în mod corect instanța de fond a reținut obligația recurentei-reclamante de a factura întreaga cantitate de apă livrată franco-sursă, dat fiind că transmiterea dreptului de proprietate de la recurenta-reclamantă la S.C. Perla Harghitei a avut loc după măsurarea pe contoarele franco-sursă, această societate având drept de dispoziție asupra întregii cantități de apă minerală, inclusiv asupra celei deversate, pentru care nu a deținut autorizație de mediu.

Referitor la măsura II.6 dispusă pentru înlăturarea abaterii constând în nerespectarea dispozițiilor legale pentru calcularea și evidențierea redevenței datorate bugetului de stat pentru apa minerală extrasă la sursă, autoritatea recurentă-pârâtă a arătat că abaterea de la legalitate reținută se circumscrie dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, baza de calcul a redevenței miniere fiind reprezentată de cantitatea totală de apă minerală naturală stabilită la sursă.

În opinia recurentei-pârâte, nefondate sunt și criticile vizând măsurile II.7, II.8 și II.11 din decizia contestată, instanța de fond făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În cauză au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

De menționat faptul că actele administrative contestate în cauză sunt clasificate "secret de serviciu", fiind înaintate de instanța de fond la Compartimentul Documente Clasificate din cadrul Înaltei Curțide Casație și Justiție, conform adresei nr. x/1031/C din 25.01.2021 a Curții de Apel București.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinări și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază, în unanimitate, că recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României este nefondat și, cu majoritate că recursurile declarate de recurenta-reclamantă și recurenta-intervenientă sunt fondate, în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 228 din Regulamentul de organizare și desfășurare a activității specifice Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014 cu o acțiune în anularea încheierii nr. S/48/4.02.2015 prin care comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a respins ca nefondată contestația formulată de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. S/504/10.12.2014 emisă de Curtea de Conturi, măsurile contestate fiind cele consemnate la pct. I.1, II.5, II.6, II.7, II.8 și II.11 din decizia atacată.

În esență, Curtea de Conturi a României a încheiat raportul de control înregistrat sub nr. x/07.11.2014, înregistrat in registru special al SNAM S.A. ca document clasificat secret de serviciu sub nr. x/14.11.2014.

SNAM - S.A. a formulat obiecțiuni la raportul de control împotriva constatărilor de la punctele 3.1- 3.3, 3.5 și 3.6., argumentând respectarea legislației aplicabile, solicitând anularea abaterilor cuprinse in raportul de control.

Prin Decizia nr. S/504/10.12.2014, Curtea de Conturi a României a aplicat 11 masuri cu termen de îndeplinire 28.05.2015.

SNAM S.A. a formulat contestație împotriva următoarelor măsuri din Decizia nr. S/504/10.12.2014:

• Măsură I.1. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 1 din Decizie - «Nerespectarea prevederilor legale privind inventarierea, înregistrarea în contabilitate și nereevaluarea forajelor hidrogeologice deținute de SNAM S.A. în cadrul perimetrelor concesionate de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale» - abatere consemnată la punct 3.1 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014;

• Măsură II.5. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 2 din Decizie - «Nerealizarea de venituri, prin nefacturarea întregii cantități de apă minerală naturală, livrată S.C. Perla Harghitei, măsurată pe contoarele proprietatea societății și pentru care, a avut loc transmiterea dreptului de proprietate și a riscurilor» - abatere consemnată la punct 3.2 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014;

• Măsură II.6. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 3 din Decizie - «nerespectarea prevederilor legale privind calcularea și evidențierea redevenței miniere datorate bugetului de stat, pentru apa minerală extrasă de la sursă» - abatere consemnată la punct 3.3 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014;

• Măsură II.7. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 5 din Decizie- «neluarea măsurilor legale pentru recuperarea sumei de 41.917 RON, reprezentând despăgubiri (drepturi salariale și cheltuieli de judecată) stabilite de instanța de judecată » - abatere consemnată la punct 3.5 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014;

• Măsură II.8. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 6 din Decizie - «nerespectarea prevederilor legale privind achiziția de servicii juridice » - abatere consemnată la punct 3.6 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014;

• Măsură II.11. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 10 din Decizie - «efectuarea de plăți în sumă de 13200 RON, pentru cheltuieli efectuate fără bază legală» - abatere consemnată la punct 3.10 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014.

Soluționând cauza, curtea de apel a anulat în parte actele administrative contestate în ceea ce privește măsura consemnată la pct. I.1 din decizia contestată, fiind menținute în rest măsurile dispuse de autoritatea de control.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

6.1. Recursurile declarate de recurenta-reclamantă și recurenta-intervenientă în interesul reclamantei

Cu titlu preliminar, având în vedere finalitatea concretă a criticilor formulate în cele două memorii de recurs, Înalta Curte va proceda la gruparea argumentelor și li se va răspunde prin considerente comune, cu precizarea că soluția dată asupra măsurilor consemnate la pct. II.5 și II.6 din decizia contestată exprimă părerea majorității membrilor completului de judecată, conform art. 398 alin. (2) C. proc. civ., în rest soluția fiind pronunțată în unanimitate.

Înalta Curte reține că, potrivit celor două memorii de recurs, criticile de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar cele formulate de recurenta-intervenientă au fost circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., finalitatea urmărită fiind aceeași.

Critica de nelegalitate încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. vizează soluția instanței de fond dată asupra legalității măsurii dispusă la pct. II.11 vizând plata efectuată către Sindicatul "Perla", în opinia recurentei-reclamante instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești.

Critica este nefondată, întrucât instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, posibilitatea formulării contestației împotriva actelor administrative emise de Curtea de Conturi, cât și competența instanței de contencios administrativ fiind prevăzute expres în dispozițiile art. 228 din Regulamentul de organizare și desfășurare a activității specifice Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014.

De altfel, recurenta-reclamantă în dezvoltarea criticii de nelegalitate încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 62/2011, critică ce urmează a fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra decăderii pârâtei din dreptul de a propune probe și a invoca excepții, decădere generată de faptul nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege, precum și asupra competenței Curții de Conturi de a verifica exactitatea datelor și informațiilor pe baza cărora se calculează redevența minieră.

Criticile sunt nefondate, întrucât prin încheierea de ședință din 16.06.2015, instanța de fond a luat act de faptul că nu s-a formulat întâmpinare, sancțiunea nedepunerii întâmpinării constând, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ., în pierderea dreptului pârâtului de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Or, în cauză, autoritatea pârâtă nu a invocat excepții relative și nu a propus alte probe în afara documentației care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, dispozițiile art. 254 alin. (3) C. proc. civ. reglementând posibilitatea pentru pârâtul care nu a depus întâmpinare să discute probele și temeinicia susținerilor reclamantului.

În ceea ce privește competența Curții de Conturi de a verifica exactitatea datelor și informațiilor pe baza cărora se calculează redevența minieră, Înalta Curte reține că măsurile dispuse prin actele contestate se circumscriu competenței prevăzute de dispozițiile art. 21 lit. f) din Legea nr. 94/1992 conform cărora Curtea de Conturi are atribuții specifice în ceea ce privește verificările asupra situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului, la societățile comerciale cu capital majoritar de stat.

Întrucât recurenta-reclamantă se încadrează în categoria societăților cu capital majoritar de stat, Înalta Curte apreciază că autoritatea recurentă-pârâtă este competentă să efectueze activități specifice cu privire la activitatea recurentei-reclamante.

Este adevărat că dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 statuează că "Verificarea exactității datelor și a informațiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră și redevența minieră se face de către autoritatea competentă, precum și de către organele fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală", însă măsurile contestate în cauză vizează modul de administrare al patrimoniului statului de către recurenta-reclamantă, în calitate de societate comercială cu capital de stat.

În ceea ce privește critica vizând nerespectarea standardului minim de calitate a motivării în ceea ce privește soluția de menținere a măsurii de la pct. II.5, subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât instanța de fond a indicat situația premisă reținută, precum și motivele pe care și-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expus cu claritate.

Împrejurarea că hotărârea recurată nu cuprinde un răspuns exhaustiv la fiecare susținere din cererea de chemare în judecată nu este de natură să fundamenteze concluzia că hotărârea nu este motivată cu respectarea cerințelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., câtă vreme instanța a răspuns argumentelor părților în funcție de finalitatea urmărită.

Înalta Curte reține că, respectarea exigențelor impuse de prevederile legale în privința considerentelor hotărârii judecătorești nu este determinată de volumul acestora, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului juridic care a stat la baza pronunțării soluției. Procedând la gruparea argumentelor folosite de recurenta-reclamantă în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv al cererii sale printr-un raționament juridic de sinteză, Înalta Curte constată că nu se poate reproșa instanței de fond omisiunea de a motiva hotărârea, întrucât nemotivarea nu există în situația în care instanța a analizat grupat argumentele reținute.

Așa fiind, în condițiile în care instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a analizat probatoriul administrat, a indicat normele de drept pe care și-a întemeiat soluția, Înalta Curte apreciază că soluția nu este susceptibilă a fi reformată prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte, în majoritate, reține caracterul fondat al criticilor cu referire la măsurile de la pct. II.5 și II.6, în rest fiind apreciate, în unanimitate, ca nefondate.

Astfel, în ceea ce privește măsura II.5 din decizie constând în nerealizarea de venituri în sumă estimată de 32.593.137 RON, ca urmare a nefacturării cantității de 1.093.134 mii litri de apă minerală naturală S.C. Perla Harghitei, Înalta Curte reține următoarele:

Între recurenta-reclamantă și S.C. Perla Harghitei a fost încheiat contractul nr. x/15.02.2020 având ca obiect livrarea franco-sursă și vânzarea apei minerale rezultată din perimetrul Sâncrăieni, conform unui grafic orientativ de livrare, părțile stabilind anual, prin acte adiționale, cantitățile de apă care urmau a fi livrate.

Exploatarea produselor miniere în perimetrul Sâncrăieni s-a efectuat în baza Licenței de exploatare nr. 602/1999 valabilă pe o perioadă de 20 de ani, potrivit căreia "8.1.3. Titularul are dreptul să dispună, în condițiile legii, asupra cantităților de produse miniere realizate. Măsurarea producției (debitul) se face la sursă prin contorizare", debitele fiind omologate prin încheiere de către recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește facturarea produsului minier realizat, potrivit art. 5.1 din contract, "Cantitățile de produs minier livrate de vânzător la sursă ce vor fi facturate se stabilesc pe baza contoarelor, proprietatea SNAM", iar conform art. 5.5 din același contract "Livrarea produsului minier se face franco-sursă, în funcție de acest loc stabilindu-se momentul transmiterii proprietății și a riscurilor".

Având în vedere referatul nr. x/18.03.2009 întocmit de directorul tehnic al recurentei-reclamante, în vederea optimizării sistemului de exploatare a forajelor din perimetrul Sâncrăieni, prin reducerea la maxim a debitelor exploatate și neîmbuteliate, atunci când unitatea nu funcționează la capacitate maximă, părțile contractante, prin actul adițional nr. x/23.03.2009, au modificat clauzele art. 5.1. din contract, în sensul că producția minieră facturată nu se mai stabilește pe baza contoarelor proprietatea SNAM, ci ca diferență între cantitățile lunare înregistrate de contoarele de la sursă și cele montate pe conductele de evacuare, montate în incinta îmbuteliatorului.

În acest context factual, autoritatea de control a reținut că, în perioada mai 2009- septembrie 2014, recurenta-reclamantă a livrat franco-sursă o cantitate de 1.804.578 mii litri apă minerală carbogazoasă, din care s-a facturat cantitatea de 711.444 mii litri, diferența de 1.093.134 mii litri reprezentând cantitate nefacturată, deversată, pentru care recurenta-reclamantă nu deținea autorizație de mediu pentru deversări de apă minerală, fapt ce a condus la nerealizarea de venituri în cuantum de 32.593.137 RON.

Contrar susținerilor autorității de control în sensul că actul adițional nr. x/23.03.2009 încalcă prevederile Licenței de exploatare nr. 602/1999, Înalta Curte reține, în majoritate, că modificarea contractuală în discuție nu este de natură să producă efecte asupra contorizării și a rezultatului măsurătorilor, întrucât reprezintă doar o schimbare formală, generată de relația contractuală dintre recurenta-reclamantă și agentul economic care prelucrează și îmbuteliază apa minerală extrasă.

Sub acest aspect, se impune precizarea că forajele din perimetrul Sâncrăieni sunt arteziene, fiind exploatate prin pompare, cu debite stabilite în funcție de capacitatea lor de debitare liberă, aspect ce rezultă din raportul de expertiză întocmit de un expert specialist în hidrologie . Până în anul 2009, forajele au fost pompate continuu cu debite de exploatare omologate de recurenta-reclamantă, iar începând cu anul 2009 s-a trecut la implementarea unui program de optimizare a explorării surselor de apă minerală carbogazoasă. Astfel, având în vedere caracteristicile tehnice și calitative ale resurselor, în sensul că, în condițiile de pornire și oprire repetată a pompării, apa forajului poate prezenta opalescență și antrenează nisip din spatele coloanei, prin nota internă din februarie 2009, recurenta-reclamantă a propus exploatarea forajului în regim de pompare continuă cu un debit de 4,5 l/s, contorizarea debitelor extrase urmând a se realiza prin trei contoare: unul montat la sursă (înregistrarea debitului total extras), cel de-al doilea montat la intrarea apei în stația de condiționare (pentru înregistrarea debitului furnizat pentru îmbuteliere) care va sta la baza facturării și cel de-al treilea pe conducta de deversare la canalizare (pentru înregistrarea debitului deversat-neutilizat în procesul de îmbuteliere).

Totodată, prin referatul intern din martie 2009, recurenta-reclamantă a stabilit formula de calcul a înregistrării debitelor de apă valorificate (îmbuteliate) în vederea facturării și a dispus reactualizarea contractului de furnizare încheiat cu S.C. Perla Harghitei S.A. în funcție de situația noii omologări de rezerve a ANRM și a sistemului de contorizare stabilit.

Prin urmare, modificarea a modului de calcul a producției miniere nu reprezintă decât o schimbare formală, generată de relația contractuală dintre recurenta-reclamantă și agentul economic care prelucrează și îmbuteliază apă minerală naturală extrasă prin care se asigură același rezultat ca și cel oferit prin metoda de contorizare inițială, respectiv furnizarea unor date conforme realității, prin contorizarea cantităților de resursă minieră relevante din perspectiva îndeplinirii obligațiilor legale.

De altfel, obligația de contorizare prevăzută la pct. 8.1.3 din licență se impune a fi explicitată prin prisma dispozițiilor legale aplicabile la momentul emiterii acesteia și prin raportare la noțiunea de producție minieră, astfel cum este definită legal.

Potrivit dispozițiilor legale aplicabile la momentul emiterii Licenței nr. x/1999, respectiv Legea minelor nr. 61/1998 și Norma pentru aplicarea Legii minelor nr. 61/1998 din 25.09.1998:

- licența - reprezintă "actul juridic încheiat intre concedent și concesionar, în vederea realizării de activități miniere, potrivit prevederilor prezentei legi" (art. 3 pct. 15 -Legea nr. 61/1998);

- activitatea minieră - reprezintă "ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prelucrarea, concentrarea, extracția metalurgică și comercializarea produselor miniere" (art. 3 pct. 1 - Legea nr. 61/1998);

- exploatarea - reprezintă "ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice" (art. 3 pct. 10 - Legea nr. 61/1998);

- producția minieră - reprezintă "cantitatea de produse miniere extrasă în vederea prelucrării și/sau comercializării de către titular" (art. 3 pct. 25 - Legea nr. 61/1998);

Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 61/1998 "Titularul licenței are următoarele drepturi: [...] c) să dispună asupra cantităților de produse miniere realizate" (art. 28 - Legea nr. 61/1998), iar conform art. 23 "Prin licența de exploatare se stabilesc: perioada de valabilitate a licenței, perimetrul de exploatare, cantitatea de rezerve propusă a fi exploatată, tipurile de produse miniere finite și/sau semifinite, obligațiile titularului în baza planului de dezvoltare a exploatării și a planului de refacere a mediului, precum și alte obligații și drepturi ale titularului, prevăzute de lege" (art. 23 - Norma pentru aplicarea legii).

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale redate anterior reiese faptul că licența se acordă în vederea efectuării de activități miniere, iar, mai specific, licența de exploatare se acordă în vederea extragerii, prelucrării și comercializării produselor miniere extrase. Producția minieră reprezintă, din punct de vedere cantitativ, doar o parte din produsele miniere extrase/din întreaga cantitate de apă minerală naturală extrasă și constituie cantitatea de produse miniere extrase/de apă minerală extrasă destinată prelucrării și/sau comercializării.

În speță, doar o parte din cantitatea totală de apă minerală extrasă este comercializată și numai din această activitate - comercializare (vânzare/livrare în vederea prelucrării) - se pot obține venituri de către titularii licențelor, iar nu și din extragerea apei minerale în sine, astfel încât schimbarea modalității de contorizare și evidențiere a apei minerale naturale extrase nu este de natură a produce consecințe asupra nivelului de produs minier extras destinat comercializării, acesta rămânând identic, constant pe toată perioada contractuală, aspect ce rezultă din graficul de livrare și programul anual de exploatare anexă la contract.

Așa fiind, Înalta Curte, în majoritate, reține că modificarea contractuală nu contravine licenței de exploatare și nici dispozițiilor legale incidente, de vreme ce produsul minier este reprezentat de cantitatea de apă comercializată, conform dispozițiilor legale sus arătate.

În același sens este și punctul de vedere al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale exprimat în cuprinsul adresei nr. x/27.09.2021 arătându-se că baza de calcul a redevenței miniere este constituită de volumul de apă minerală naturală contorizat, volum extras de la sursă pentru valorificare și nu debitul maxim omologat al sursei, regulă aplicabilă în cazul tuturor deținătorilor de licență de exploatare ape minerale.

În ceea ce privește autorizația de mediu pentru cantitatea de apă deversată, contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reține că lipsa acestei autorizații nu afectează modalitatea de contorizare/evidențiere a producției miniere.

Este adevărat că activitatea desfășurată de recurenta-reclamantă este supusă cerințelor de legalitate, însă eventualele consecințe și sancțiuni ale desfășurării unei activități în lipsa unei autorizații emisă în mod valabil privesc alte raporturi de drept administrativ, între alte subiecte de drept, diferite de cele în litigiu.

Important de menționat faptul că, la solicitarea recurentei-reclamante, Agenția Națională pentru Protecția Mediului-autoritate cu competențe în emiterea autorizației de mediu- a comunicat faptul că "prevederile Normativului NTPA001/2002 privind stabilirea limitelor de încadrare cu poluanți a apelor uzate industriale sau orășenești la evacuarea în receptorii naturali, le considerăm ca nefiind aplicabile în cazul apelor minerale naturale, deoarece acestea nu sunt asimilate cu apele uzate industriale sau orășenești".

Referitor la măsura II.6 din decizie constând în nerespectarea prevederilor legale privind calcularea și evidențierea redevenței miniere datorate bugetului de stat pentru apa minerală extrasă de la sursă în perimetrele Sâncrăieni, Stânceni, Borsec, Boholt și Fața Bâtcii, Înalta Curte reține următoarele:

În urma verificării efectuate, echipa de control a reținut că recurenta-reclamantă, similar abaterii constatate în perimetrul Sâncrăieni (măsura II.5 din decizie), în perioada 2009-2014, pentru apa minerală naturală extrasă din perimetrele Borsec, Stânceni, Fața Bâtcii și Boholt nu a calculat, înregistrat și virat la bugetul statului redevența minieră pe cantitatea de apă minerală naturală extrasă și înregistrată pe contoarele montate la sursă, ci numai pe cantitatea de apă minerală facturată de societatea de îmbuteliere, diferența de cantitate pentru care nu a fost achitată redevența fiind de 1.430.873 mii litri (52,9% din cantitatea totală de apă minerală extrasă la sursă de 2.700.631 mii litri).

Potrivit situației de fapt, în perioada 2000-2018, produsul minier -apă minerală în regim de exclusivitate rezultată din sursele Borsec și Stânceni a fost exploatat de recurenta-intervenientă S.C. A. S.A., în baza contractului nr. x/25.11.1999, posesor la licențelor nr. 331/1999 Borsec și nr. 585/1999 Stânceni.

Potrivit art. 5.1 din contract, cantitățile de produs minier livrate de recurenta-reclamantă au fost facturate pe baza cantităților contorizate înregistrate pe contoarele proprii recurentei-reclamante amplasate la intrarea în fabrica de îmbuteliere, pe conducta de intrare la liniile de îmbuteliere, fiind monitorizate online de către recurenta-reclamantă.

În acest context factual, autoritatea de control a reținut că redevența minieră trebuia calculată în funcție de cantitatea de apă minerală stabilită la sursă, în echivalentul în RON a 4 euro/1000 litri, la cursul BNR din ziua plății, fără a fi condiționată de valorificarea apei minerale, cum eronat a procedat recurenta-reclamantă.

Contrar susținerilor autorității de verificare, Înalta Curte, în majoritate, reține că baza de calcul a redevenței miniere o reprezintă producția minieră care în speță este reprezentată de cantitatea de apă minerală comercializată/facturată, astfel cum rezultă și din punctul de vedere al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale mai sus indicat, în contextul analizării legalității măsurii II.5.

Astfel, conform art. 3, pct. 31 din Legea minelor nr. 85/2003, redevența minieră -reprezintă "suma datorată bugetului de stat de către titular pentru concesionarea/administrarea activităților de exploatare a resurselor minerale, bunuri ale domeniului public al statului", iar conform art. 3 pct. 11, exploatarea - reprezintă "ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora informe specifice".

De asemenea, producția minieră este definită în cuprinsul art. 3 pct. 27 din aceeași lege ca fiind "cantitatea de produse miniere extrasă în vederea prelucrării sau comercializării de către titular".

Potrivit art. 119 alin. (1) din Norma pentru aplicarea Legii minelor - "Baza de calcul a redevenței miniere o constituie valoarea producției miniere realizate, stabilită în conformitate cu prețurile practicate și cu cantitatea de produse miniere rezultate, pentru perioada pentru care se calculează, fără valoarea rezultată din activitatea de prelucrare a produselor extrase, conform prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea minelor".

O reglementare similară se regăsește și în cuprinsul Instrucțiunilor tehnice privind modul de evidență, raportare, calcul și plată a taxei pe activitatea minieră și a redevenței miniere, aprobate prin Ordinul președintelui ANRM nr. 198/2009, respectiv:

"Titularii licențelor/permiselor sunt obligați la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale, precum și a unei redevențe miniere pentru activitatea de exploatare (incluzând și exploatarea experimentală desfășurată în timpul activității de explorare)" - lit. A). Obligațiile titularilor - pct. 1.

De asemenea, potrivit lit. C) -Redevența minieră - pct. 1 din același Ordin "Pentru evidența și verificarea calculului redevenței miniere, titularii concesiunilor care realizează producție minieră au obligația de a transmite compartimentelor de inspecție teritorială ale Agenției Naționale pentru Resurse. Minerale arondate rapoarte trimestriale, pentru fiecare perimetru, care includ planuri de situație cu măsurători topografice trimestriale (pe suport analogic și digital) și date privind cantitățile excavate sau producția minieră realizată și valoarea acesteia, după caz, după cum urmează [...]".

Totodată, î