ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4504/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea abaterilor menționate la punctul 8 din Decizia nr. 16/11.05.2015 a Curții de Conturi, Departamentul nr. IV, anularea măsurilor dispuse la punctul II.10 din Decizia nr. 16/11.05.2015 a Curții de Conturi-Departamentul nr. IV, pentru înlăturarea abaterilor constatate la punctul 8 din decizia menționată și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

1.2. Hotărârile atacate

1.2.1. Prin încheierea din 7 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2015 în cadrul căruia fusese atacat în contencios administrativ același act administrativ emis de către Curtea de Conturi, respectiv Decizia nr. 16/11.05.2015.

1.2.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2355 din 3 octombrie 2019, a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii în anulare pct. 8 (abateri) și pct. II.10 (măsuri) din conținutul Deciziei nr. 16/11.05.2015 a Curții de Conturi a României, ca efect al anulării definitive a acestor măsuri, prin hotărârea judecătorească menționată în paragraful anterior.

În consecință, a respins cererea în anulare pct. 8 (abateri) și pct. II.10 (măsuri) din conținutul Deciziei nr. 16/11.05.2015 a Curții de Conturi a României, formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect, și a obligat pârâta la plata sumei de 4.050 RON, cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat, către reclamantă.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor două hotărâri (încheierea și sentința menționate în paragraful anterior), a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

O primă critică ce face obiectul recursului vizează încheierea de ședință din data de 07.04.2016, privind soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante Sindicatul A., în raport de dispozițiile pct. 204, pct. 223, pct. 227 din R.O.D.A.S. și ale art. 1 art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 7 din Legea nr. 554/2004, susținând recurenta că instanța de fond ar fi făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 7 din Legea nr. 554/2004, în raport de prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, în baza cărora s-au dispus măsurile de la pct. II.10 din Decizia nr. 36/2014, coroborate cu pct. 204, pct. 223 și pct. 227 din R.O.D.A.S., precum și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 și art. 454 C. proc. civ.

În argumentarea acestei critici, titulara căii de atac a susținut că, în materia contenciosului administrativ, este abilitată să formuleze o acțiune în contencios administrativ persoana care face dovada vătămării unui drept, dacă justifică încălcarea unui drept subiectiv civil recunoscut de lege, ca urmare a emiterii unui act administrativ (nu din alte raporturi juridice, cum ar fi cele contractuale).

În opinia recurentei, în speța dedusă judecății, intimatul-reclamant nu ar fi justificat niciun drept sau interes legitim lezat, atâta timp cât actul ce face obiectul prezentei cauze, nu îi conferă niciun drept material și nu prevede nicio obligație fiscală, financiară sau de altă natură în sarcina celor pe care îi reprezintă; dimpotrivă, actul de control întocmit de Curtea de Conturi în anul 2015, privește unele abateri constatate vizând drepturile de natură salarială acordate de entitatea verificată, stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia de către S.N. B. S.A.

Ca atare, instanța de fond nu ar fi ținut cont de faptul că, între Curtea de Conturi a României și Sindicatul A., nu există un raport juridic, pentru a justifica formularea unei plângeri prealabile și, ulterior, a unei acțiuni în contencios administrativ, actele de control fiind obligatorii doar în raport de conducerea S.N. B. S.A., aceasta fiind, în opinia recurentei, singura care are calitatea să conteste, prin organele de conducere, actele de control emise de Curtea de Conturi.

Așadar, susține titulara căii de atac, Sindicatul, în numele membrilor săi, nu are calitatea de subiect al raportului juridic, nefiind titularul drepturilor și obligațiilor ce alcătuiesc conținutul raportului juridic administrativ, deoarece nu este îndatorat juridic la un anumit comportament sau conduită, la o anumită acțiune sau inacțiune, aceste obligații revenind integral conducerii entității publice verificate.

În baza acestor argumente, recurenta a solicitat admiterea recursului și rejudecând cauza, Înalta Curte să respingă acțiunea ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În subsidiar, recurenta a solicitat casarea în parte a Sentinței civile nr. 2869/06.10.2017, în ceea ce privește soluția de obligare a Curții de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4050 RON, către reclamant, și rejudecând, pe fond, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, să se dispună respingerea acesteia ca neîntemeiată întrucât prima instanță ar fi motivat în mod greșit admiterea pretențiilor reclamantului cu privire la acest aspect, stabilind că temeiul juridic al acordării acestora îl constituie atitudinea procesuală culpabilă a pârâtei care "nu a procedat la revocarea actului litigios în cadrul procedurii prealabile, ci a respins solicitarea părții reclamante în acest sens, astfel că se găsea de drept în întârziere la momentul introducerii acțiunii în anulare, revenindu-i să suporte sarcina plății cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă".

Susține recurenta că instanța de fond nu ar fi ținut cont de faptul că măsura contestată nu era dispusă în sarcina reclamantului, ci în sarcina entității auditate, respectiv S.N. B. S.A., pe cale de consecință nici plângerea prealabilă făcută de Sindicatul A. nu putea fi soluționată prin revocarea actului administrativ contestat, în raport de condițiile strict reglementate de pct. 204 și pct. 223 din R.O.D.A.S; pe de altă parte, așa cum rezultă chiar din cererea de chemare în judecată din prezenta cauză, demersurile inițiate de reprezentantul convențional al reclamantului au constat în formularea apărărilor specifice oricărui litigiu de contencios administrativ prin care s-au adus critici privind legalitatea deciziei atacate, invocând accesul liber la justiție și unele aspecte aparținând materiei dreptului muncii iar litigiul a fost soluționat pe parcursul a două termene de judecată, la primul termen fiind suspendată judecata până la finalizarea Dosarului nr. x/2015 și, ulterior, după repunerea pe rol a cauzei, la termenul din 03.10.2019 instanța a constatat că acțiunea a rămas fără obiect și a respins acțiunea.

1.4. Apărările formulate în cauză

Deși legal citat, intimatul-reclamant Sindicatul A. nu a formulat întâmpinare față de prezentul recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința și încheierea atacate, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, astfel că îl va admite, pentru considerentele ce urmează:

Din actele și lucrările dosarului se reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, intimatul-reclamant Sindicatul A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: (i) anularea abaterilor menționate la punctul 8 din Decizia nr. 16/11.05.2015 a Curții de Conturi, Departamentul nr. IV; (ii) anularea măsurilor dispuse la punctul II.10 din Decizia nr. 16/11.05.2015 a Curții de Conturi, Departamentul nr. IV, pentru înlăturarea abaterilor constatate la punctul 8 din decizia menționată; (iii) obligarea recurentei-pârâte Curtea de Conturi la suportarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

În etapa procedurii scrise, fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată, Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pe cale de excepție, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond ca neîntemeiată, cu menținerea în consecință a măsurilor de la pct. II.10 din Decizia nr. 16/11.05.2015 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul IV.

Prin încheiere din data de 07.04.2016, Curtea a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către recurenta-pârâtă, și în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata în cauză, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015

În altă ordine de idei, în Dosarul nr. x/2015, până la soluționarea căruia a fost suspendată judecata, la data de 17.12.2015 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 3419, prin care acea instanță a admis cererea principală și cererea conexă formulate de reclamanta Societatea Națională B. S.A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anulând în parte încheierea nr. 59/17.07.2015 și Decizia nr. 16/11.05.2015, inclusiv în ceea ce privește pct. 8 din încheiere, respectiv măsurile de la pct. II.10 din decizie; sentința amintită a devenit definitivă prin respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, ca urmare a Deciziei nr. 3353/16.10.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Astfel, se observă că, atât în Dosarul nr. x/2015, cât și în prezenta cauză, a fost atacată în anulare măsura de la pct. II.10 din dispozitivul Deciziei nr. 16/11.05.2015 a Curții de Conturi a României, diferind persoana reclamantului, respectiv în primul dosar calitatea de reclamant revenind Societății Naționale B. S.A., în timp ce, în dosarul de față, reclamant este Sindicatul A.

În aceste condiții, dispunând repunerea pe rol după suspendare a prezentului dosar, instanța de fond, prin Sentința nr. 2355 din 3 octombrie 2019, a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii pe care a respins-o ca rămasă fără obiect, și a obligat pârâta la plata sumei de 4050 RON, cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat, către reclamantă.

Atât împotriva încheierii interlocutorie prin care instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, cât și împotriva sentinței prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, recurenta-pârâtă a promovat prezentul recurs, criticând, în esență, prin invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., atât greșita respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului Sindicatul A. în prezenta cauză, cât și greșita obligare a sa la suportarea cheltuielilor de judecată, prin sentința ce face obiectul prezentei căi de atac.

Se impune a se preciza cu prioritate, înainte de a trece la analiza criticilor ce privesc încheierea interlocutorie din data de 7.04.2016, că, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești definitive privind soluționarea unei probleme juridice, nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată definitiv și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Cu alte cuvinte, existența hotărârii judecătorești dată în soluționarea unui proces precedent poate fi invocată cu putere de lucru judecat sub aspectul obligativității sale, esențial pentru securitatea circuitului civil fiind faptul că nu se poate recunoaște, în favoarea unei părți, printr-o hotărâre subsecventă, un drept ce i s-a refuzat printr-o hotărâre anterioară, chiar dacă, în al doilea proces, nu se discută același obiect și nici aceeași cauză juridică.

Revenind la cauza de față, se constată că, prin Decizia nr. 2869, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, într-o cauză având ca obiect cererea de suspendare a actului administrativ a cărui anulare se solicită în cauza pendinte, a stabilit cu caracter definitiv și cu putere de lucru judecat faptul că reclamanta Sindicatul A. nu are calitate procesuală activă, astfel că a respins cererea de suspendare prin admiterea respectivei excepții.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că, în legătură cu cererea de suspendare a Deciziei nr. 16 din 11.05.2015 emisă de Curtea de Conturi, reclamantul Sindicat nu justifică niciun drept sau interes legitim lezat atâta timp cât actul ce face obiectul cauzei nu îi conferă nici un drept material și nu prevede nicio obligație fiscală, financiară sau de altă natură în sarcina celor pe care îi reprezintă; aceasta deoarece actele de control sunt obligatorii doar în raport cu conducerea SN B. S.A., aceasta fiind și singura entitate care are calitate să conteste, prin organele de conducere, actele de control emise de Curtea de Conturi. Potrivit Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014, ca urmare a actelor de control emise de Curtea de Conturi ia naștere un raport juridic de drept administrativ, subiecți ai acestui raport juridic fiind entitatea verificată și Curtea de Conturi.

În consecință, instanța supremă a constatat, în considerentele deciziei menționate, că "Sindicatul, în numele membrilor săi, nu are calitatea de subiect al raportului juridic, nefiind titularul drepturilor și obligațiilor ce alcătuiesc conținutul raportului juridic administrativ, deoarece nu este îndatorat juridic la un anumit comportament sau conduită, la o anumită acțiune sau inacțiune, aceste obligații revenind integral conducerii entității publice verificate".

Este fără putere de tăgadă că aceste argumente se bucură de puterea lucrului judecat în cauza de față, neputându-se stabili în contra acestor considerente în sensul că s-ar putea aprecia în direcția existenței calității procesuale active a reclamantului Sindicat în acțiunea în anularea unui act administrativ, în condițiile în care, în acțiunea în suspendarea aceluiași act administrativ, s-a stabilit cu caracter definitiv, lipsa calității sale procesuale, argumentele susținerii unei asemenea soluții fiind aceleași, în ambele demersuri judiciare.

Se mai impune a se preciza și faptul că, în prezenta cauză, nu prezintă importanță împrejurarea că cererea introductivă ar fi rămas fără obiect întrucât, într-o altă cauză, aceleași măsuri din actul contestat ar fi fost anulate definitiv; aceasta deoarece calitatea procesuală, ca una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, impune analiza existenței sau lipsei sale prioritar față de orice alt aspect legat de obiectul cererii cu care instanța a fost învestită.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la articolul 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa atât sentința, cât și încheierea recurate și, rejudecând, va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și, în consecință, va respinge acțiunea ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă; în mod evident, față de această soluție, va înlătura obligația pârâtei privind cheltuielile de judecată, obligație stabilită în sarcina sa prin sentința ce a făcut obiectul recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 7 aprilie 2016 și Sentinței nr. 2355 din 3 octombrie 2019 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și încheierea atacate și, rejudecând:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și, în consecință, respinge acțiunea ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge cererea de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 octombrie, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

GGC - CT