ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4369/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05 iulie 2018, reclamanta Inspecția Muncii, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea măsurii dispusă la punctul nr. I.5 prin Decizia nr. 5/V/30.03.2018, emisă de către directorul Direcției 1 din cadrul Departamentului V și menținută prin încheierea nr. 20/07.06.2018, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, iar în subsidiar, să se constate că prin încheierea nr. 20/07.06.2018 Curtea de Conturi a României însăși a modificat măsura dispusă la punctul nr. I.5 prin Decizia nr. 5/V/30.03.2018, chiar dacă prin încheierea respectiva a precizat că respinge contestația cu consecința menținerii măsurii contestate în integralitate.

Reclamanta a solicitat și să se dispună în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea până la soluționarea definitivă a cauzei a executării măsurii dispuse la punctul nr. I.5 prin Decizia nr. 5/V/30.03.2018, emisă de Directorul Direcției I din cadrul Departamentului V al Curții de Conturi, astfel cum a fost aceasta menținută în integralitate prin încheierea nr. 20/07.06.2018, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi prin respingerea contestației formulate de Inspecția Muncii asupra acesteia.

Prin sentința civilă nr. 83 din 14 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Inspecția Muncii, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, a anulat măsura dispusă la punctul I.5. prin Decizia nr. 5/V/30.03.2018, menținută prin încheierea nr. 20/07.06.2018 și a suspendat executarea acestei măsuri până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Împotriva sentinței civile nr. 83 din 14 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a învederat că prin măsura contestată în cauză s-a avut în vedere, practic, controlarea angajatorilor care datorau vărsăminte pentru persoane cu handicap neîncadrate, potrivit art. 78 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dat fiind atribuțiile Inspecției Muncii până la data modificării acestui act normativ potrivit O.U.G. nr. 51/2017 și, ulterior, colectarea, de către autoritățile fiscale, la bugetul general consolidat a creanțelor fiscale de la angajatori.

În opinia sa, cauzele și împrejurările care au condus la apariția abaterii de la legalitate și regularitate constau în: exercitarea formală a controlului intern asupra inspectoratelor teritoriale de muncă de către Inspecția Control relații de muncă și evidența muncii, coordonarea formală a inspectoratelor teritoriale de muncă privind controlul aplicării corecte și unitare a legislației naționale care reglementează domeniul relațiilor de munca și al evidenței muncii, precum și lipsa încheierii unor protocoale cu autoritățile fiscale, în sensul furnizării de către acestea a datelor necesare sprijinirii activității de control a Inspecției Muncii.

A subliniat faptul că, în forma în vigoare până la 30 iunie 2017, alin. (5) al art. 78 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, avea următorul conținut:

"Monitorizarea și controlul respectării prevederilor alin. (2) si (3) se fac de către Inspecția Muncii", iar în situația în care, oricum, obligația verificărilor aparținea organelor fiscale având în vedere natura fiscală a obligațiilor statuate potrivit art. 78 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, așa cum s-a menționat de către instanța de fond, atunci nu se justifica adoptarea O.U.G. nr. 51/2017.

De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că deși s-a reținut de către instanța fond faptul că "încheierea unui protocol cu ANAF ar fi lipsit de eficiență", prin măsura dispusă s-a menționat că era necesară actualizarea protocolului existent cu A.N.A.F., în baza căruia reclamanta primește date din Declarația 112. Cadrul legal aplicabil prevede faptul că vărsămintele pentru persoane cu handicap neîncadrate datorate de către anumiți angajatori, ca obligație fiscală este prinsă în Declarația 100. Or, reclamanta, nici în perioada anterioară dispunerii măsurii care face obiectul litigiului, nu a solicitat ANAF date și informații referitoare la această obligație care intra în aria ei de competență până în luna iunie 2017, în vederea eficientizării activității controalelor efectuate.

Recurenta-pârâtă a mai precizat și faptul că, prin încheierea nr. 20/07.062018, Comisia de soluționare a contestațiilor a respins contestația entității verificate și a adus unele lămuriri cu privire la modul de ducere la îndeplinire a acesteia, în sensul că se pot face astfel de verificări cu ocazia desfășurării și altor controale ce vizează și alte aspecte din domeniul relațiilor de muncă. Astfel, pentru anul 2017, perioada de competență a Inspecției Muncii este până la 30 iunie 2017, Agenția Națională de Administrare Fiscală are perioada de competență după data de 1 iulie 2017. Având în vedere acest fapt, rezultă că cele două autorități pot efectua controale simultane cu același obiect, respectiv controlul angajatorilor care aveau obligația virării la bugetul de stat a unor sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate, fiecare dintre acestea având perioada de competență stabilită în legislație.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 mai 2019, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În fapt, în perioada 10.01 - 07.03.2018, Departamentul V a efectuat acțiunea "Auditul financiar al contului anual de execuție al bugetului de stat", la instituția reclamantei și a încheiat Raportul de audit financiar și Procesul-verbal de constatare anexă la acesta, înregistrate la entitatea auditată sub nr. x/07.03.2018 și la Curtea de Conturi sub nr. x/15.03.2018. Pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate, Departamentul V a emis Decizia nr. 5/V/30.03.2018, prin care s-a dispus, în sarcina entității controlate mai multe măsuri, pentru remedierea neregulilor financiar contabile, cât și pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora, în temeiul art. 43 lit. c) și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Entitatea verificată a contestat măsura dispusă în temeiul art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, respectiv măsura înscrisă la pct. I.5, emisă de către directorul Direcției 1 din cadrul Departamentului V al Curții de Conturi a României, solicitând înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Raportul de audit financiar și Procesul-verbal de constatare, contestația fiind respinsă prin încheierea nr. x/07.06.2018 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi.

Măsura asupra căreia a formulat prezenta acțiune este:

"Coordonarea, îndrumarea metodologică și controlul activităților efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă în scopul identificării angajatorilor care nu au respectat legislația în domeniul relațiilor de muncă.

Încheierea de protocoale cu autoritățile fiscale în scopul eficientizării activității de control efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă și identificării angajatorilor care nu au respectat legislația în domeniul relațiilor de muncă.

Verificarea, în termenul legal de prescripție pentru creanțele fiscale, a tuturor angajatorilor care aveau obligații legale privind încadrarea sau, după caz, virarea la bugetul de stat a unor sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate și transmiterea rezultatelor verificărilor către autoritățile fiscale în scopul colectării la bugetul de stat a sumelor datorate de către acești angajatori".

Prin încheierea nr. 20/07.06.2018 s-a respins contestația reclamantei, astfel că măsura a rămas neschimbată în sensul că trebuie implementată așa cum a fost ea dispusă prin decizie.

Criticile recurentei-pârâte privind greșita aplicare și interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 448/2006 sunt nefondate.

Potrivit art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în forma în vigoare până la modificarea produsă prin Ordonanța de Urgență nr. 60 din 4 august 2017:

"(2) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

(3) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligații:

a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b) să achiziționeze produse sau servicii de la unități protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în condițiile prevăzute la lit. a)

(5) Monitorizarea și controlul respectării prevederilor alin. (2) și (3) se fac de către Inspecția Muncii. ".

Prin O.U.G. nr. 60/2017 alin. (3) articolului 78, începând cu data de 1 septembrie 2017, se modifică astfel:

"(3) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap".

Din 30 iunie 2017, alin. (5) al articolului 78 din Legea nr. 448/2006 a fost modificat prin O.U.G. nr. 51/2017, stipulându-se că "Monitorizarea și controlul respectării prevederilor art. 78 alin. (2) și (3) se fac de către organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală".

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de fond nu a reținut că, anterior acestor modificări, reclamanta nu ar fi avut atribuții de efectuare a activității de control, în sensul pretins de pârâtă. Ceea ce în mod corect a reținut prima instanță a fost dificultatea efectuării controlului în sensul dispus de Curtea de Conturi, motivat de cauze obiective, atât de natură practică, cât și din cauza limitărilor de competențe în calcularea unor contribuții, inspectorii de muncă nefiind inspectori fiscali.

Astfel, instanța de control judiciar are în vedere, pe de o parte, că reclamanta a efectuat acest tip de control, întrucât, în tematica de control privind analiza la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă a activității desfășurate în domeniul relațiilor de muncă, la obiectivul de control "Organizarea acțiunilor de control" se regăsește și "Modul de organizare și desfășurare a acțiunilor de control care au ca și obiectiv verificarea respectării de către entitățile controlate a unor legi speciale" (peste 30 de acte normative, printre care se numără și Legea 448/2006), iar pe de altă parte, așa cum rezultă din prevederile Legii nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, inspectorii de muncă nu au competențe legate de calculul contribuțiilor la bugetul de stat, respectiv a contribuției datorate la fondul persoanelor cu handicap, și respectiv, a majorărilor de întârziere aferente. De asemenea, inspectorii de muncă nu au competențe în verificarea înregistrărilor făcute de angajator în cadrul declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat.

Neavând competențe în calculul contribuției pentru persoanele cu handicap, inspectorii de muncă nu puteau efectua controlul nici în cazurile în care achiziționarea produselor de la unitățile protejate era parțial îndeplinită, existând pentru angajatori posibilitatea plății doar a sumei neacoperite până la cea stabilită de lege. De asemenea, posibilitatea deducerii din contribuția datorată la fondul persoanelor cu handicap, a valorii produselor achiziționate de la unitățile protejate autorizate, putea fi stabilită numai de direcțiile de specialitate din cadrul A.N.A.F., deducerile fiind facilități de natură fiscală.

În acest sens se justifică de altfel și adoptarea O.U.G. nr. 51/2017 prin care s-au modificat dispozițiile articolului 78 din Legea nr. 448/2006, legiuitorul procedând la clarificarea și corelarea cadrului legislativ incident în astfel de situații, respectiv stabilind că monitorizarea și controlul respectării prevederilor art. 78 alin. (2) și (3) se fac de către organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

De altfel, chiar reclamanta, întâmpinând dificultăți în a efectua în practică acest tip de control, a susținut necesitatea modificării cadrului legislativ, așa cum rezultă din Adresa nr. x/23.09.2016 .

În acest context, nu pot fi primite nici criticile recurentei-pârâte cu privire la exercitarea formală de către intimata-reclamantă a controlului intern asupra inspectoratelor și coordonarea formală a activității acestora, cu atât mai mult cu cât chiar recurenta-pârâtă a nuanțat măsurile dispuse pentru înlăturarea deficiențelor constatate în urma controlului efectuat la instituția reclamantei.

Astfel, deși prin măsura nr. 5 auditorii au stabilit în sarcina entității auditate să efectueze obligatoriu controale tuturor angajatorilor care aveau obligații legale privind încadrarea sau, după caz, virarea la bugetul de stat a unor sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate, prin considerentele încheierii prin care s-a respins contestația intimatei-reclamante se menționează posibilitatea ca acest control să se facă cu ocazia desfășurării și a altor controale ce vizează și alte aspecte din domeniul relațiilor de muncă.

Criticile recurentei-pârâte privind neactualizarea de către intimata-reclamantă a protocolului deja existent cu A.N.A.F. sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte reține că auditul desfășurat la nivelul Inspecției Muncii s-a derulat în perioada 10.01-07.03.2018, iar O.U.G. nr. 51/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 448/2006 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 530 din 30 iunie 2017. Prin acest act normativ s-a statuat că art. 78 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 se modifică începând cu data de 30 iunie în sensul că "(5) Monitorizarea și controlul respectării prevederilor art. 78 alin. (2) si (3) se fac de către organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală".

Prin urmare, o eventuală completare a protocolului de cooperare cu A.N.A.F., cu prevederea privind accesul inspectorilor de muncă la Declarația 100 "privind obligațiile de plată la bugetul de stat" nu s-ar fi justificat, având în vedere că în urma modificărilor legislative menționate, în prezent au atribuții de verificare a acestor obligații exclusiv organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar nu poate primi raționamentul recurentei-pârâte potrivit căruia Inspecția Muncii și Agenția Națională de Administrare Fiscală pot efectua controale simultane cu același obiect, respectiv controlul angajatorilor care aveau obligația virării la bugetul de stat a unor sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate, fiecare dintre acestea având perioada de competență stabilită în legislație.

Astfel, în condițiile în care finalitatea măsurii dispuse de pârâtă ar fi de sesizare a organelor fiscale, măsură care nu ar fi putut privi decât perioada anterioară datei de 30 iunie 2017, cu atât mai mult o astfel de verificare, chiar pentru perioada anterioară acestei date se poate face de organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în virtutea obligațiilor de control stabilite pentru toate obligațiile fiscale conform Codului de procedură fiscală și a H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, criticile invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi împotriva sentinței civile nr. 83 din 14 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.