ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1705/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentui recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub numărul x/2018, reclamanta A., administrator al S.C. B. S.R.L. Brașov, a contestat Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/03.11.2017 și Adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terț în sumă de 5.965.776 de RON din dosarul de executare nr. 8/08.08.2018, comunicată în data de 14.08.2018, prin care s-a dispus înființarea popririi asupra sa și a solicitat anularea măsurilor de plată și de înscriere în cazierul fiscal personal a acestui debit, precum și suspendarea măsurilor de executare silită dispusă prin această adresă, întrucât Decizia de impunere fiscală nr. și seria x BV 622/30.12.2015 conține debite incerte, nelichide, neexigibile și nereale.

Prin sentința civilă nr. 10928/27.11.2018, Judecătoria Brașov a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/03.11.2017 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov; a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Brașov, invocată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și, în consecință, a declinat competența de soluționare a capătului de cerere disjuns în favoarea Tribunalului Brașov.

Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 138/CA/20.02.2019, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Brașov.

Prin sentința civilă nr. 46/F/2019 din 12 aprilie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii acțiunii în anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/03.11.2017, excepție invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

A respins ca inadmisibilă acțiunea în anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/03.11.2017 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, acțiune formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., susținând că în mod greșit instanța de fond a reținut că decizia de angajare a răspunderii solidare poate fi soluționată abia după soluționarea contestației administrative într-un termen de 6 luni potrivit art. 281 alin. (5) din Codul de procedura fiscală.

Prima instanță nu a făcut verificări cu privire la cercetările penale întreprinse împotriva societății și a administratorului, în condițiile în care nici societatea și nici recurenta reclamantă nu au fost puse sub acuzare, ceea ce ar avea drept consecință obligația ANAF de a pronunța o decizie cu privire la contestația fiscală formulată în speță.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra căilor de atac exercitate

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere vizând anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/03.11.2017 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/03.11.2017 în fața organului fiscal, care a dispus, prin Decizia nr. 3227/03.05.2018, suspendarea soluționării până la finalizarea cercetărilor penale. În aceste condiții, reclamanta are deschisă numai calea contestării în fața instanței de contencios administrativ a deciziei de suspendare a soluționării contestației judiciare, solicitând anularea acelei decizii și obligarea organului fiscal la soluționarea contestației, neputând să solicite direct anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Instanța de recurs, în acord cu judecătorul fondului, reține că potrivit art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii."

Din interpretarea textului legal enunțat rezultă că pot face obiectul sesizării instanței de contencios administrativ doar deciziile emise în soluționarea contestației, contestatorul putându-se adresa instanței în mod direct pentru anularea actului doar cu titlu de excepție, în situația nesoluționării contestației de către organul fiscal în termen de 6 luni de la data depunerii acesteia.

Potrivit art. 281 alin. (5) și (6) Legea nr. 207/2015, în situația nesoluționării contestației administrative în termen de 6 luni de la data depunerii contestației contestatorul se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă pentru anularea actului iar procedura de soluționare a contestației încetează la data la care organul fiscal a luat cunoștință de acțiunea în contencios administrativ formulată de contribuabil/plătitor.

Această cerință nu este îndeplinită în speță, în contextul în care, urmare a contestației administrative formulate de recurenta reclamantă împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/03.11.2017, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a dispus, prin Decizia nr. 3227/03.05.2018, suspendarea soluționării până la finalizarea cercetărilor penale.

Împrejurarea că autoritatea pârâtă a emis o decizie prin care a suspendat soluționarea contestației nu îndreptățește recurenta reclamantă să formuleze acțiune în anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare direct în fața instanței judecătorești, ci există posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios administrativ pentru obligarea autorității la anularea deciziei de suspendare și obligarea organului fiscal la soluționarea contestației, demers judiciar pe care partea l-a și inițiat, potrivit precizărilor formulate de apărătorul ales la acest termen de judecată. În acest cadru procesual pot fi valorificate și susținerile recurentei privind constatările organelor de cercetare penală.

În sfârșit, nu pot fi primite alegațiile recurentei potrivit cărora instanța nu a observat că, în prezenta cauză, reclamanta ar fi contestat și decizia de suspendare a soluționării contestației administrative, întrucât aceste susțineri sunt simple afirmații, fără a fi susținute de actele din dosar.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 46/F/2019 din 12 aprilie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.