ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1527/2022

Ședința publică din data de 15 martie 2022

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 22.11.2018, Societatea A. S.A. Pitești a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Inspecția Muncii și Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiții Speciale solicitând:

- Anularea Hotărârii nr. 20/28.09.2018, emisă de către Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale din cadrul Inspecției Muncii, ca fiind netemeinică și nelegală;

- Obligarea pârâtelor la reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale din cadrul Societății A. S.A. în baza documentației depuse de către reclamantă;

- Obligarea pârâtelor la constatarea existenței acelorași factori de risc la locurile de muncă reevaluate (locurile de muncă de la secția T8-Turnătorie și de la Secțiile T5 și T6), comparativ cu condițiile existente la data încadrării acestora în anul 2005, conform prevederilor legale;

- Obligarea pârâtelor la emiterea unei hotărâri de menținere a Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale nr. 85/19.07.2005, pentru activitățile desfășurate la locurile de muncă secția T8-turnătorie și Secțiile T5 și T6-sablare.

Prin sentința nr. 136/F-CONT din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de Inspecția Muncii și Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SOCIETATEA "A." S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Inspecția Muncii, Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiții Speciale și intervenient în interes propriu Sindicatul A. S.A..

A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în interes propriu, formulată de Sindicatul A. S

Împotriva a sentinței nr. 136/F-CONT din 10 octombrie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale) și Inspecția Muncii, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și în rejudecarea cauzei a solicitat să admită excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamanta S.C. A. S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei a solicitat să admită în cererea sa de chemare în judecată.

În motivarea recursului său, reclamanta susține că dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea 263/2010 enumeră locurile de muncă încadrate în condiții speciale, iar ipoteza prevăzută la lit. e) se referă la acele locuri de muncă în care încadrarea în condițiile speciale a avut în vedere nu doar natura activității, ci și condițiile concrete în care se desfășoară aceasta în diversele unități și consecințele asupra securității și sănătății salariaților și a capacității de muncă a acestora.

Aceste condiții nu puteau fi constatate decât printr-o evaluare corectă, concretă, care s-a realizat anterior, potrivit procedurii stabilite prin H.G 1025/2003.

In H.G nr. 924/2017, H. G nr. 1.284/2011 nu se precizează care este procedura de evaluare a locurilor de munca în condiții speciale, ci se face referire doar la reevaluarea acestor locuri de muncă. In acest fel, nici un investitor care la un moment dat, decide să înființeze o turnatorie, sau o secție de sablare nu poate funcționa cu locuri de muncă în regim normal, deoarece, prin specificul activității, condițiile de muncă și factorii de risc nu pot conduce la locuri de muncă decât cu condiții speciale, însă nicăieri nu se prevede o procedura de evaluare și ulterior de reevaluare a locurilor de muncă.

Este si situația in care un investitor vrea sa deschidă o mina de cărbune sau uraniu. Nu se poate obține o evaluare a acestor locuri de muncă, deși condițiile și specificul activității reclamă acest fapt, neavând nici măcar o procedură legală de reevaluare.

Societatea "A."S.A, a fost nominalizată în Anexa 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, la pozitia72, cu pozițiile din Anexa 2 la respectiva lege, și anume pozițiile, 7, 23, 24 si 33.

Numerotarea expresă a locurilor de muncă încadrate în condițiile speciale, se realizează în cuprinsul art. 30 alin. (1) din Legea 263/2010, art. 3 alin. (1) lit. h) din același act normativ unde sunt stabilite criteriile generale care justifică aceasta încadrare, arătând că este vorba de " locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților".

De altfel, lămuritoare sunt și dispozițiile art. 3 alin. (1) si (2) din H.G nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea 203/2010 în care se arată în mod expres, că " reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în baza următoarelor criterii:

a) existenta activităților și a unităților pentru care se solicită reevaluarea, în anexele 2 și 3 la Legea 263/2010, cu modificările și completările ulterioare;

b) existenta locurilor de muncă pentru care au fost acordate avizele de încadrare în condiții speciale, la unitățile solicitante;

c) existența, la locurile de muncă pentru care se solicită reevaluarea, a acelorași factori de risc identificați inițial pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiții speciale;

d) identificarea prezentei efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, pentru care a fost acordat avizul de încadrare in condiții speciale la locurile de muncă și pentru care se solicită reevaluarea, iar, mențiunea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în condițiile cumulative a criteriilor prevăzute la alin. (1)."

Din probele depuse la dosarul cauzei rezultă că societatea reclamantă îndeplinește toate aceste criterii de fond, cu excepția unui singur criteriu de formă, care constă tocmai în depunerea cu întârziere a cererii de reevaluare privind menținerea avizului de încadrare in condiții speciale prevăzut de art. 3 lit. b) din H.G nr. 924/2017.

Hotărârea nr. 20/28.09.2018, emisă de Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale, confirmă existența acestor criterii de fond, preluate de H.G nr. 924/2017, însă în urma reevaluării doar a dispozițiilor legale referitoare la locurile de muncă în condiții speciale nu se acorda avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale.

Comisia de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, în realitate se pronunța fără a și verifica în mod concret care sunt condițiile, factorii de risc la care sunt supuși cei care lucrează în aceste locuri de muncă, nu are desemnați specialiști, medici, ingineri, pirotehniști etc, fiind compusă în mod exclusiv din juriști.

Metodologia de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale a fost parcursă în totalitate, fiind efectuată expertiza tehnică, expertiza medicală, însă datorită unui singur document, copia unei hotărârii de menținere a avizului de încadrare a locurilor de muncă vizate, în condiții speciale, Comisa nu a dispus reevaluarea locurilor de muncă. Probabil că expertizele nici nu au fost parcurse, concluziile acestora fiind clare.

Dispozițiile în materie aduc atingere și prevederilor art. 44 din Constituție întrucât determină o pierdere patrimonială, constând în plata contribuțiilor de asigurări sociale majorate deși salariații, potrivit acestui aviz negativ, nu mai lucrează in condiții speciale.

Totodată se creează un tratament inechitabil între salariații care lucrează în condiții speciale și cei care nu mai lucrează în aceste condiții, de vreme ce li se aplică același tratament juridic sub aspectul protecției sociale, menționându-se că art. 3 lit. b) din H.G nr. 924/2017 este o reglementare neclară, insuficientă, neprecizând ce se întâmplă cu salariații ale căror locuri de muncă nu mai sunt încadrate în condiții speciale și de când angajatorul nu mai datorează contribuția de asigurări sociale majorate pentru aceștia.

Se creează, așadar o inegalitate certă și ireversibilă între actorii de pe piața locurilor de muncă și o diferențiere între operatorii care au acest aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale și cei care nu au avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale.

Soluția aleasă de către autoritatea publică de preexistență a unui simplu document de formă este și lipsită de logică, câtă vreme criteriile inițiale nu au fost modificate.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 263/2010 nu a fost abrogată expres, astfel încât încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă din cadrul societăților cuprinse in Anexa 3 din același act normativ nu poate fi înlăturata decât printr-un act cu aceeași forța juridica si nu printr-o reglementare de rang inferior.

Prin reglementarea pe calea unor hotărâri a criteriilor si metodologiilor de încadrare a unor locuri de munca in condiții speciale, se obțin doua categorii de salariați: una stabilită prin lege și alta determinată arbitrar prin hotărârea Guvernului.

Dispozițiile criticate sunt contrare și prevederilor cuprinse în paragraful 5 al preambulului la Directiva 391/1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, din care reiese ca intenția legiuitorului suprastatal a fost ca interesele salariaților sa primeze in raport cu cele economice.

Regimul juridic actual instituit prin Legea nr. 263/2010 nu mai prevede o procedură de emitere de noi avize, respectiv de completare a listei cu noi înscrieri, nu este deschisă calea dreptului comun, abilitând practic instanța de judecată să preia atribuțiile organului administrativ din perspectiva procedurii in ceea ce privește constatarea tehnico-științifică și medicală și avizarea locului de muncă ca fiind încadrat în condiții deosebite.

H.G nr. 1284/2011 nu prevede că în cazul în care un angajator nu inițiază procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, acestea vor fi considerate ca fiind locuri de muncă în condiții normale, astfel încât respectivul angajator datorează contribuția de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru condiții normale.

Perioada pentru care societatea a achitat contribuțiile legale privind încadrarea acestor locuri de munca în condiții speciale a fost ianuarie 2011- septembrie 2018.

Nici Casa Județeană de Pensii Argeș și nici Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș nu au notificat reclamanta că nu datorează contribuția de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru locurile de muncă în condiții speciale, astfel că până în septembrie 2018 am plătit contribuții de asigurări sociale precum și celelalte contribuții legale aferente locurilor de muncă în condiții speciale și nu pentru condiții normale.

Încadrarea in condiții speciale a unor locuri de muncă din cadrul societăților cuprinse în Anexa 3 la Legea 263/2010, cum este și situația reclamantei, nu putea fi înlăturată decât printr-un act cu aceeași forță juridică, în condițiile în care legea nu a delegat puterea de reglementare Guvernului, pentru modificarea acestei liste, ci numai pentru stabilirea procedurii de reevaluare.

Dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea 263/2010 enumeră locurile de muncă încadrate în condiții speciale, iar ipoteza prevăzută la lit. e) se referă la acele locuri de muncă în care încadrarea în condițiile speciale a avut în vedere nu doar natura activității, ci și condițiile concrete în care se desfășoară aceasta în diversele unități și consecințele asupra securității si sănătății salariaților și a capacității de muncă a acestora.

Societatea reclamantă a urmat procedura de reevaluare, prevăzută de dispozițiile H.G nr. 924/2017, iar Expertiza tehnica de reevaluare a locurilor de munca încadrate in condiții speciale din cadrul Societății " A. S.A., realizata in anul 2018 de către Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protecție Antiexploziva -B., confirmă existenta acelorași factori de risc la locurile de muncă reevaluate (Locul de munca de la secția T8- Turnatorie si Locurile de munca de la Secțiile T5 si T6 -Sablare uscata cu nisip), comparativ cu condițiile existente la data încadrării acestora(2005), conform prevederilor legale, în condiții speciale.

Inclusiv, Expertiza Medicală, efectuată de Direcția de Sănătate Publica Argeș-Compartimentul de Evaluare Factori de Risc din Mediul de Viață și Muncă, confirmă existența, în mediul de muncă, a efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor.

O astfel de încadrare produce efecte juridice in planul drepturilor salariaților la pensie, cu condiția ce trebuie realizată pe parcursul stagiului de cotizare, de a se reține și plăti contribuții de asigurări sociale diferențiate procentual după criteriul condițiilor de muncă. Societatea reclamantă, de la data obținerii Avizului și până în prezent, a virat CAS aferent locurilor de muncă în condiții speciale și a înaintat lunar spre știință, către Casa Județeană de Pensii Argeș, adrese cu evidența nominală a salariaților încadrați în locurile de muncă în condiții speciale.

Pe de alta parte, s-ar crea o inegalitate, o discriminare între salariații care au îndeplinit stagiul de cotizare și vechimea în muncă, având alte drepturi la pensie și cei ce urmează să se pensioneze după anul 2018, deși au fost îndeplinite condiții similare de muncă.

In acest sens, dacă regulile generale de stabilire a pensiei sunt fixate de legiuitor după etalonul salariatului cu condiții normale de muncă, situația juridică în care locul de muncă fost încadrat în condiții speciale permite obținerea unor condiții mai favorabile pentru înscrierea la pensie cum ar fi reducerea vârstei de pensionare, punctaj majorat, însă aceste drepturi nu mai pot fi acordate ca urmare a Hotărârii nr. 20/28.09.2018 a Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă. Cu toate acestea, având în vedere specificul activității, condițiile speciale de muncă continuă să persiste, au fost constatate de către organismele abilitate, însă nu sunt validate de către Comisie, chiar dacă în domeniul turnătoriei și al sablării nu se pot elimina factorii de risc.

Față de aceste considerente reclamanta solicită admiterea recursului său, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Motivând calea de atac, recurenții pârâți Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Inspecția Muncii critică sentința atacată exclusiv din perspectiva modalității de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor două instituții, solicitând, prin urmare, casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Inspecția Muncii pentru lipsa calității procesuale a acestora.

II. Soluția instanței de recurs

Soluționând excepția lipsei calității procesuale pasive a celor două pârâte, instanța fondului arată că deși prin dispozițiile art. 5-9 din H.G. nr. 924/2017, pentru reevaluării locurilor de muncă în condiții speciale, s-a înființat, prin Ordin comun al Ministrului Muncii și Justiției Sociale și al Ministrului Sănătății, Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiții Speciale, această entitate s-a constituit în cadrul Inspecției Muncii, instituție care asigură și secretariatul acesteia și funcționează pe baza regulamentului aprobat prin ordinul comun al ministrului muncii și justiției sociale și al ministrului sănătății.

Arată prima instanță că această Comisie nu are doar sediul în cadrul Inspecției Muncii, așa cum susține această pârâtă, rolul Inspecției Muncii în organizarea și funcționarea acestei comisii fiind evident mult mai însemnat, aceasta asigurând secretariatul comisiei, care a fost constituită prin ordin comun al Ministrului muncii și justiției sociale și al Ministrului sănătății.

Totodată, judecătorul fondului reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, aceasta este un organ de specialitate al administrației publice centrale aflat în subordinea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Faptul că cele două pârâte au personalitate juridică distinctă, raportat și la prevederile disp. art. 56 alin. (2) C. proc. civ., invocate de ambele pârâte, ca temei al lipsei calității procesuale pasive a lor, sau ca temei al calității exclusive a comisiei, în accepțiunea instanței justifică calitatea și prezența în cauză a fiecăreia dintre pârâte, nu doar a comisiei, pârâtele aflându-se într-o interdependență organizatorică și decizională în ce privește specificul cauzei pendinte, iar ceea ce contează nu este personalitatea juridică a Comisiei, ci rolul și atribuțiile și celorlalte pârâte în organizarea și funcționarea comisiei și implicit în procedura de reevaluare a locurilor de muncă, privită în ansamblul ei.

Contrar celor hotărâte de prima instanță, Înalta Curte constată că recurentele pârâte Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Inspecția Muncii nu au calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că se impune casarea parțială a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei în aceste limite și pronunțarea unei soluții de respingere a acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte subliniază faptul că în litigiul de contencios administrativ calitatea de pârât revine autorității publice emitente a actului administrativ contestat, principiu ce se degajă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 1, art. 12, art. 13 din Legea nr. 554/2004, rezultând, dintr-o atare analiză că legiuitorul a prefigurat calitatea procesuală pasivă în primul rând în persoana autorității emitente a actului administrativ tipic ori a celei față de care se reține refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, fiind indiferent dacă o atare autoritate este înzestrată sau nu cu personalitate juridică ori faptul că aceasta se află constituită în structura altei autorități publice, față de care ar exista raporturi de subordonare.

Prin excepție, în litigiul de contencios administrativ poate sta în judecată, în calitate de pârât și persoana care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere, se arată în cuprinsul art. 16 din Legea nr. 554/2004, ori persoanele introduse în cauză potrivit dispozițiilor art. 16 indice 1 din aceeași lege, însă niciuna din prevederile legii contenciosului administrativ nu îndrituiește chemarea în judecată, în calitate de pârât, a altei autorități decât cea care este responsabilă de emiterea actului administrativ contestat, pentru motivul existenței unor raporturi de genul celor existente între recurentele pârâte Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Inspecția Muncii precum și între recurenta pârâtă Inspecția Muncii și Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiții Speciale.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 20/28.09.2018, emisă de Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiții Speciale și, în consecință, obligarea pârâtelor la reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale, existente în cadrul societății reclamante conform documentației întocmite în acest sens precum și obligarea pârâtelor la emiterea unei hotărâri de menținere a Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale nr. 85/19.07.2005.

Motivând contestația sa, reclamanta arată, în esență, că a înaintat documentația pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale, existente în cadrul societății reclamante, întemeindu-se pe existența Avizului de încadrare în condiții speciale de muncă nr. 85/19.07.2005, pe nominalizarea societății A. în Anexa 3 la Legea nr. 263/2010, la poziția 72, cu pozițiile din anexa 2 la respectiva lege, și anume pozițiile 7,23,24 și 33, iar în drept invocând dispozițiile H.G. nr. 924/2017, ale cărei prevederi și condiții reclamanta apreciază că le respectă și întrunește pentru a-i fi reînnoit avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale.

Reclamanta a precizat că "din omisiune, societatea nu a realizat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, însă condițiile care au stat la baza emiterii Avizului nr. x/19.07.2005 sunt menționate în studiul realizat de către Institutul Național de Cercetare pentru protecția muncii și nu au intervenit modificări ale respectivelor condiții", depunând astfel în dovedire Rezultatul expertizei tehnice de reevaluare a locurilor de muncă încadrate în condiții speciale conform H.G. nr. 924/2017 efectuată în anul 2018.

Prin Hotărârea nr. 20/28.09.2018, Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiții Speciale a respins solicitarea reclamantei constatând că reclamanta nu a solicitat în anul 2012 întocmirea documentației de reevaluare a locurilor de muncă încadrate în condiții speciale conform H.G. nr. 1248/2011.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă de prima instanță, apreciind aceasta că este legală hotărârea contestată nu numai în raport de motivul invocat de pârâta Comisia pentru Reevaluarea Locurilor de Muncă în Condiții Speciale dar și prin raportare la considerentele deciziei nr. 14/2016, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că dacă unitatea nu a obținut avizul tehnic necesar în etapa inițială de încadrare și nu s-a exercitat, de către persoanele abilitate, calea de atac administrativă prevăzută de lege împotriva refuzului sau omisiunii organului administrativ de a emite avizul sau dacă, din orice alt motiv, unitatea nu a fost înscrisă în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, un salariat al acestei unități nu are deschisă o acțiune la instanța de drept comun pentru a obține, prin eludarea căii speciale, aceleași beneficii ce urmau a fi acordate în procedura administrativă.

Aceasta este interpretarea dată prin Decizia nr. 12, pronunțată la data de 23 mai 2016 în Dosarul nr. x/2016, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că, în ceea ce privește condițiile speciale, acest tip de acțiuni (s.n. acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și acțiuni în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții) nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, dacă în etapa de emitere a avizului calea dreptului comun nu este deschisă, pentru identitate de rațiune, nici în etapa de reînnoire a acestui aviz nu poate fi utilizată. Instanța de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăși la analizarea condițiilor de muncă ale reclamanților și, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiții speciale, în situația în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, sau nu a obținut un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale și, cu atât mai mult, în situația în care unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel cum rezultă din economia reglementării procedurii de reevaluare, similară celei de încadrare a locului de muncă în condiții speciale, aceasta se limitează strict la verificarea subzistenței condițiilor speciale ce au atras încadrarea inițială și înscrierea unităților și locurilor de muncă în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, și nu prevede o procedură de completare a listei cu noi unități. Legiuitorul a optat pentru limitarea, în timp, a procedurii administrative, inserând în cuprinsul legii, într-o enumerare ce nu ar putea fi extinsă decât prin modificarea legii, unitățile beneficiare.

În concluzie, întrucât reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de H.G. nr. 1.284/2011, iar prevederile H.G. nr. 924/2017, pe care își întemeiază reclamanta noua solicitare, impun ca și condiții de fond cât și de formă, parcurgerea obligatorie a procedurii de evaluare prev. de H.G. nr. 1.284/2011 și depunerea în acest sens la secretariatul Comisie, atașat cererii, a copiei hotărârii de menținere a avizului de încadrare a locurilor de muncă vizate în condiții speciale, referindu-se la procedura prev. de H.G. nr. 1.284/2011, instanța fondului a constatat legalitatea emiterii Hotărârii nr. 20/2018, în raport de criticile formulate de reclamantă, care se dovedesc astfel a fi neîntemeiate.

Achiesând la soluția pronunțată de prima instanță asupra fondului cauzei, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei reclamante la adresa legalității sentinței atacate, nefiind demonstrată încălcarea sau aplicare greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, recurenta reclamantă s-a prevalat de dispozițiile H.G. nr. 924 din 20 decembrie 2017, pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ale căror prevederi stabilesc că menținerea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în condițiile îndeplinirii cumulative a criteriilor prevăzute la art. 3 alin. (1) din hotărâre, articol ce prevede, între altele, că solicitantul va demonstra existența hotărârii privind menținerea avizului de încadrare în condiții speciale de muncă, referitoare la activitățile prevăzute la lit. a) și la locurile de muncă prevăzute la lit. c), pentru care se solicită reevaluarea.

Or, tocmai această condiție, a prezentării hotărârii de menținere a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, prevăzută expres prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 924/2017, nu este îndeplinită în cauză, aspect care nu este contestat de recurenta reclamantă ci recunoscut, argumentele cererii de chemare în judecată prezentând doar posibile justificări pentru omisiunea conducerii societății de a întreprinde demersurile necesare în vederea obținerii hotărârii de menținere a avizului de încadrare, în condițiile prevăzute de H.G. nr. 1284/2011.

În prezenta cale de atac recurenta reclamantă susține că hotărârea de respingere a menținerii Avizului nr. x/19.07.2005 este nelegală, întrucât se mențin, în continuare, factorii de risc ce au fost avuți în vedere pentru încadrarea inițială în condiții de muncă speciale din cadrul A. S.A., însă, așa cum s-a arătat anterior, respingerea solicitării recurentei reclamante nu a fost justificată de o modificare a condițiilor ce au impus încadrarea în condiții speciale de muncă ci pe faptul neparcurgerii procedurii obligatorii pentru menținerea avizului inițial acordat.

De aceea, pentru aprecierea legalității hotărârii nr. 20/28.09.2018 a Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale nu sunt relevante concluziile expertizei tehnice de reevaluare, realizată în anul 2018 de către B. ori concluziile expertizei medicale realizate de Direcția de Sănătate Publică Argeș, cât timp nu realitatea factorilor de risc la adresa sănătății lucrătorilor este negată de Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale, ci încălcarea procedurii prevăzute pentru menținerea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale.

În mod greșit susține recurenta reclamantă că încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă din cadrul societăților cuprinse în Anexa 3 la Legea 263/2010, cum este si situația reclamantei, nu putea fi înlăturată decât printr-un act cu aceeași forță juridică, în condițiile în care legea nu a delegat puterea de reglementare Guvernului, pentru modificarea acestei liste, ci numai pentru stabilirea procedurii de reevaluare.

În acest sens, trebuie subliniat faptul că obiectul cererii reclamantei nu este acela de obținere a unui act inițial de încadrare în condiții speciale de muncă ci obținerea unei hotărâri de reevaluare pentru menținerea încadrării inițiale, procedură ce trebuie parcursă din cinci în cinci ani și, prin caracterul său continuu și periodic, presupune prezentarea dovezilor conform cărora a fost urmată procedura de reevaluare la expirarea fiecărui interval de timp.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă la adresa sentinței civile nr. 136/F-CONT din 10 octombrie 2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 136/F-CONT din 10 octombrie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâții Inspecția Muncii și Ministerul Muncii și Protecției Sociale (fost Ministerul Muncii și Justiției Sociale) împotriva sentinței nr. 136/F-CONT din 10 octombrie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând cauza admite excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îi privește pe pârâții Inspecția Muncii și Ministerul Muncii și Protecției Sociale și respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2022.