ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6100/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 25.08.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, anularea actului administrativ reprezentat de Raportul privind controlul efectuat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea în perioada 10 - 12.02.2020, înregistrat la Inspecția Muncii sub nr. x/24.03.2020, împotriva căruia a fost formulată plângere prealabilă, înregistrată la Inspecția Muncii sub nr. x/25.06.2020 și respinsă prin adresa nr. x/24.07.2020. Prin sentința civilă nr. 507 din 19 martie 2021, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, pe rolul acestei din urmă instanțe dosarul fiind înregistrat la data de 28.05.2021, sub nr. x/2020

Încheierea și sentința instanței de fond Prin încheierea din data de 10 septembrie 2021 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de necompetenței sale materiale de soluționare a cauzei în primă instanță. Prin sentința nr. 60 din 16 mai 2022 aceeași instanță a respins excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității invocate de pârâtă și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii.

Recursul exercitat în cauză Împotriva încheierii și sentinței anterior menționate a declarat recurs reclamantul A., criticându-le pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea acestora, iar în urma admiterii excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești, trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Vâlcea. În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2021, recurentul reclamant arată, în esență, că, în raport de conținutul concret al raportului de control dedus judecații, care nu cuprinde doar constatări de fapt, ci masuri si sancțiuni concrete, rezultă că acesta are o natura administrativă, și, în atare condiții, competenta de a cenzura acest act revine instanței competente potrivit art. 536 din Codul administrativ (cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe), precum si potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv secției de contencios administrativ si fiscal a tribunalului. De altfel, arată recurentul reclamant că raportul de control si concluziile acestuia au fost urmate de un plan de masuri care l-au vizat in mod direct, masuri supuse reglementarilor Codului administrativ, astfel cum însăși hotărârea recurată evocă. In plus, potrivit procesului-verbal nr. x/10.01.2020, care a stat la baza efectuării controlului, precum si conform conținutului actului de control, unul dintre aspectele discutate a privit evaluarea sa profesionala pe anul 2017 (pagina 4 din raportul de control), ca atare, incidența prevederilor legale vizând raporturile de serviciu in cauză atrage competența tribunalului de a soluționa cauza în fond. Mai susține recurentul că deși actul administrativ nu aduce prin el însuși modificări raporturilor sale de serviciu, acest act de control poate sta la baza emiterii de ordine de ministru care să modifice, suspende sau sa înceteze aceste raporturi. In cazul de fata aceasta a fost menirea actului de control, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia, din modul de efectuare a "controlului", din actele verificate în cadrul controlului si din "expunerea de motive" care rezultă din actul premergător si generator al controlului. În recursul declarat împotriva sentinței, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin (1), pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., recurentul reclamant arată că instanța nu a pus în vedere intimatei să depună la dosar actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, astfel că nu i s-a respectat dreptul la apărare, fiind încălcate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004 (art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.). Chiar si in absenta mențiunii exprese, prin cererea de chemare in judecată, cu privire la actele de urmează a fi depuse de către pârâtă, aceasta avea obligația de a se conforma dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, instanța având rolul de a verifica daca pârâta a depus la dosar întreaga documentație, ulterior exercitandu-și, motivat, prerogativa de a admite sau nu alte probe solicitate de părți. Arată că motivarea sentinței atacate are un caracter lacunar, în cuprinsul acesteia nefiind expuse argumentele care au condus la respingerea acțiunii si, de asemenea, nu au fost examinate toate susținerile reclamantului, decizia instanței de fond fiind nelegală (art. 488 alin 1, pct. 6 C. proc. civ.). Văzând considerentele decisive ale hotărârii recurate, se observă ca acestea nu reprezintă o motivare veritabila a soluției pronunțate (a dispozitivului sentinței), ci constituie o continuare a înșiruirii unora dintre documentele depuse la dosar de către parată, fară a consemna si raționamentul pe care, in deliberare, instanța de fond l-ar fi realizat. Susține recurentul că hotărârea recurată validează un act încheiat abuziv, vădit contrafăcut, in condițiile in care comisia de "control" nu a verificat niciun document specific activității instituției publice pretins supusă controlului. Din actul administrativ a cărui validitate este consfințită nelegal prin hotărârea atacată, rezultă ca obiectul controlului nu a fost, în fapt, activitatea unității, ci relațiile personale dintre recurentul reclamant, în calitate de inspector sef adjunct SSM si inspectorii de munca aflați in subordine, respectiv dintre recurentul reclamant si inspectorul șef. De asemenea, susține că nici instanța de fond nu a verificat documentele deduse judecații pentru ca, în urma analizei judicioase, să se pronunțe motivat asupra înlaturării lor de la deliberare în vederea admiterii/respingerii acțiunii. Ca si actul administrativ nelegal, nici hotărârea recurată nu evocă vreun înscris care sa conțină mențiuni de natura a-i atrage răspunderea în vreun fel, astfel încât sa justifice consemnările din raportul de control. Relevă recurentul că, instanța de fond, prin soluția pronunțată, validează, nemotivat, comportamentul abuziv al Inspecției Muncii, care nu probează cu niciun înscris mențiunile din raportul de control, singurele referiri fiind confecționate prin întrebări tendențios formulate si fără niciun suport probator constând în acte/fapte de natura profesională efectuate/exercitate de către recurentul reclamant în temeiul funcției publice deținute. Arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât, respingând "ca neutila si neconcludenta soluționării cauzei" solicitarea de atașare a mai multor dosare, prin încheierea de ședința de la 25.03.2022, instanța de fond s-a antepronuntat cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate in dosarele "nr. x/2018, nr. y/2018, nr. z/2018*, nr. 146/46/2018, nr. 146/46/2018*, nr. 147/46/2018, nr. 147/46/2018*, nr. 719/90/2020, nr. 1423/90/2020, nr. 555/46/2021, nr. 3761/90/2020 și 492/90/2020", autoritate de lucru judecat care rezultă din hotărârile pronunțate în aceste cauze, având ca obiect raporturile de serviciu ale recurentului reclamant - evaluarea profesionala, sancțiuni disciplinare, drepturi salariale cuvenite neplatite abuziv. Arată recurentul că a invocat patru motive de nulitate a actului administrativ contestat, respectiv: A. lipsa obiectivitătii la întocmirea acestuia; B. nerespectarea tematicii rezultate din chiar preambulul acestuia; C. nerespectarea principiilor ce guvernează conduita profesională de către membrii echipei de control in calitatea lor de funcționari publici; D. nerespectarea prevederilor legale imperative privitoare la drepturile, îndatoririle specifice si incompatibilitatile inspectorilor de munca de către membrii echipei de control in calitatea lor de inspectori de munca, iar instanța de fond s-a referit exclusiv la pct. A si B, fara însă a motiva soluția sub aceste aspecte, si a omis cu desăvârșire sa facă referire la pct. C si D. În continuarea recursului recurentul reclamant reiterează situația de fapt care, din punctul său de vedere, ar fi trebuit să conducă la anularea actului contestat, situație care nu va mai fi consemnată în condițiile în care în recurs nu are loc o verificare a situației de fapt, ci se analizează eventualele vicii de nelegalitate ale hotărârii recurate. În fapt, în privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa cum a arătat și reprezentanta recurentului la dezbaterea cauzei în fond, acesta constă în aplicarea greșită a legii, din moment ce instanța de fond nu a avut la dispoziție probatoriul necesar pentru a putea analiza cererile reclamantului în raport de actul administrativ dedus judecății. Se susține că hotărârea este, astfel, nelegală, întrucât, în realitate, cercetarea judecătorească nu s-a efectuat. În privința daunelor morale solicitate, a arătat recurentul reclamant că întocmirea raportului de control nr. x/2020 a generat acte si fapte grav prejudiciabile, de hărțuire, intimidare si umilire continui, efecte care nu numai ca nu s-au stins până în prezent, ci, dimpotrivă, s-au amplificat.

Apărările formulate de intimată Intimata-pârâtă Inspecția Muncii a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legale a hotărârilor pronunțate de curtea de apel.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea și sentința atacate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2021, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a stabilit competența materială de soluționare a a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Se constată că, în urma deciziei Inspectorului General de Stat, Inspecția Muncii a desfășurat o acțiune de control la I.T.M Vâlcea, în perioada 10.02.2020 - 12.02.2020, prin Direcția Corp Control al Calității Inspecției și Direcția Control Securitate și Sănătate în Muncă, pentru verificarea managementului activității inspectoratului teritorial de muncă și a modului de organizare și desfășurare a activității de control S.S.M, finalizată cu raportul de control atacat în prezenta cauză. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte are în vedere că, la demararea controlului, nu s-a avut în vedere, ca obiectiv al acestuia, verificarea activității recurentului reclamant în cadrul ITM Vâlcea, ci verificarea managementului activității acestei instituții în ansamblul său, raportul fiind întocmit în exercitarea competenței Inspecției Muncii de a controla activitatea inspectoratelor teritoriale de muncă. Este adevărat că rezultatul verificărilor poate produce consecințe asupra carierei funcționarilor publici, mai ales asupra carierei celor cu funcții de conducere care reprezintă, în sine, "managementul instituției" în sensul de "conducere" a acesteia, cu privire la care se constatată că nu își îndeplinesc corespunzător sarcinile de serviciu, însă aceste prezumtive efecte nu schimbă natura autonomă a actului administrativ contestat, din act de control asupra managementului activității instituției controlate, în act de control cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor de către recurentul reclamant. De altfel, dacă un act de control de natura celui contestat, prin care se constată deficiențe față de obiectivele avute în vedere la demararea controlului, nu ar putea produce și consecințe asupra persoanelor care activează în cadrul instituției verificate, aceste controale vizând "managementul activității" ar fi lipsite de orice finalitate, ceea ce ar deturna însuși scopul principal al acestora, acela de a preveni un mod de lucru defectuos și, dacă se constată deficiențe, acestea să fie remediate. Deosebit, față de caracterul autonom al actului administrativ contestat, atâta timp cât art. 1 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 prevede că Inspecția Muncii este o "autoritate centrală", în mod corect, față de rangul autorității pârâte, cauza a fost soluționată, în primă instanță de către curtea de apel și nu de către tribunal. Față de aceste considerente, recursul, care, în drept, se încadrează potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., declarat împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2021, urmează a fi respins ca nefondat. Cu privire la recursul declarat împotriva sentinței, un motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare al recurentului reclamant întrucât prima instanță nu ar fi respectat prevederile art. 13 alin (1) din Legea nr. 554/2004 și nu ar fi administrat toate înscrisurile solicitate de reclamant în dovedirea susținerilor sale. Înalta Curte constată că, odată cu întâmpinarea depusă la dosarul tribunalului Vâlcea, pârâta intimată a depus înscrisuri care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, și la care s-au făcut trimiteri în cuprinsul acestuia din urmă, de unde rezultă, în mod rezonabil, că pârâta și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constând în comunicarea, odată cu întâmpinarea, a actului atacat și a documentației care a stat la baza emiterii lui. Este adevărat că, ulterior, din dezbateri, a reieșit că este utilă și necesară administrarea probei și cu alte înscrisuri, acestea fiind depuse la dosar, atât de către recurentul reclamant cât și de către pârâta intimată. Se constată, astfel, că prima instanță a administrat proba cu înscrisuri într-o măsură necesară și suficientă aflării adevărului (de exemplu, filele x; filele x vol 2; filele x; filele x, vol 4; filele x; filele x, vol 6). Asupra probelor cu înscrisuri au avut loc dezbateri contradictorii la prima instanță pe tot parcursul cercetării judecătorești, situație generată inclusiv de depunerea la dosarul cauzei a unor înscrisuri în etape, ceea ce a determinat acordarea de termene de judecată în vederea studierii lor, constatâdu-se inclusiv situații în care înscrisurile solicitate de către recurentul rerclamant fuseseră deja depuse la dosarul cauzei (conform mențiunilor necontestate din încheierea din 25.03.2022). Mai mult, prima instanță, în considerentele hotărârii, a făcut trimitere la probele pe care și-a sprijinit silogismul juridic care a condus la validarea celor reținute în actul contestat, reținându-se, de exemplu, că, pentru probarea aspectelor semnalate în adresele mai sus menționate au fost verificate următoarele documente relevante: Registrul de evidență al documentelor al I.T.M Vâlcea, Registrul de evidență și descărcare a corespondenței al I.T.M Vâlcea, Procedurile de sistem și operaționale ale I.T.M Vâlcea (P.O. - 09.01, P.O. -09.05, P.O.-09.06; P.O.09.07; P.S.10; P.S. 02, P.S.05; P.S.14; P.S.15, R.O.I al I.T.M Vâlcea; Situația nominală a posturilor pe compartimente la 01.01.2020; fișe de post inspectori de muncă S.5. M.; Situație sesizări Comisă de Disciplină a I.T.M Vâlcea; Procese Verbale de ședință din 09.01.2020 și 13.01.2020 ale I.T.M Vâlcea; Situație raportare indicatori 2020 - efectuată și întocmită de inspectorul șef; Foaie colectivă prezență pentru lunile ianuarie 2020 și martie 2019; Rapoarte trimise către A.N.F.P. de consilierul de etică în anii 2017, 2018, 2019; Documente privind evaluarea profesională a domnului inspectorul șef adjunct S.S.M. A. (transmise către Ministerul Muncii); Documente privind imputarea amenzii primite de la S.R.I.; Documente în copie furnizate de inspectorul șef adjunct S.S.M. A.; Solicitări ale domnului inspectorul șef adjunct S.S.M. A. către domnul inspectorul șef al I.T.M. Vâlcea domnul B.; Note de relații - primite în urma chestionarelor distribuite angajaților privind colaborarea instituțională și atmosfera de lucru existentă la I.T.M. Vâlcea" Concluzionând asupra acestui aspect, Înalta Curte constată că prima instanță a respectat dreptul la apărare al recurentului reclamant sub aspectul administrării probatoriului. În ceea ce privește pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat față de hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2018, nr. y/2018, nr. z/2018*, nr. 146/46/2018, nr. 146/46/2018*, nr. 147/46/2018, nr. 147/46/2018*, nr. 719/90/2020, nr. 1423/90/2020, nr. 555/46/2021, nr. 3761/90/2020 și nr. 492/90/2020", Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., " hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată/autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". Astfel, pentru a fi dată autoritatea de lucru judecat este necesară și identitatea de obiect între litigiile supuse analizei, în timp ce, așa cum și recurentul reclamant susține, dosarele antereferite au avut ca obiect raporturile de serviciu ale recurentului reclamant - evaluarea profesionala, sancțiuni disciplinare, drepturi salariale, iar, în litigiul de față, se contestă un raport de control vizând managementului activității inspectoratului teritorial de muncă și a modului de organizare și desfășurare a activității de control S.S.M, litigiile purtând, evident, asupra unor pretenții diferite, astfel că nici aceste motive de recurs nu sunt întemeiate. Circumscris motivului de recurs prev de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut că motivarea sentinței atacate are un caracter lacunar, în cuprinsul acesteia nefiind expuse argumentele care au condus la respingerea acțiunii si, de asemenea, nu au fost examinate toate susținerile reclamantului, decizia instanței de fond fiind, astfel, nelegală. Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte reține că se poate dispune casarea hotărârii doar în cazul în care judecătorul fondului nu a făcut cunoscute părților temeiurile, fundamentele soluției adoptate, astfel încât instanța de control judiciar să poată aprecia asupra legalității și temeiniciei soluției. În cauza de față, acest motiv nu poate fi reținut, hotărârea putând fi considerată nemotivată doar atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ori atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speța. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă: există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea ar fi întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel încât nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește total motivarea dezlegării date de instanță unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă; judecătorul a motivat confuz sau sumar situația de fapt astfel încât instanța de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată. Or, rezultă cu evidență că niciunul dintre aceste motive de casare nu se verifică în speță, instanța de fond motivând amplu soluția pronunțată. În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestora pentru a se considera că hotărârea este motivată. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României). Tot în jurisprudența sa privind art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței). Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt, în parte, similare cu susținerile părții adverse sau îl nemulțumesc pe recurent. Cu privire la motivele de recurs încadrate de către recurentul reclamant pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte constată că, în fapt, recurentul reclamant este nemulțumit de maniera în care prima instanță a interpretat probatoriul, manieră de interpretare care a condus la o soluție defavorabilă acestuia. Deși în recurs, se invocă formal, încălcări ale dispozițiilor legale care circumscriu întreaga procedură a controlului efectuat de către intimata pârâtă, finalizat cu actul administrativ contestat în prezenta cauză, în fapt, toate aceste critici vizează situația de fapt dedusă judecății, așa cum a fost stabilită de instanța de fond, aspect care nu poate constitui obiect al recursului întrucât, potrivit art. 483 alin. (3), recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., " casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate...". Această concluzie a neinvocării unor veritabile motive de nelegalitate care pot fi circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiată și pe susținerile apărătorului recurentului reclamant la dezbaterea recursului în sensul că aplicarea greșită a legii este evidentă, din moment ce instanța de fond nu a avut la dispoziție probatoriul necesar pentru a putea analiza cererile reclamantului în raport de actul administrativ dedus judecății/hotărârea este, astfel, nelegală, întrucât în realitate cercetarea judecătorească nu s-a efectuat. Or, critica vizând pretinsa încălcare a regulilor de procedură care reglementează administrarea probatoriului, a fost analizată și constatată neîntemeiată de instanța de recurs în cadrul motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind aptă a declanșa cercetarea și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, această din urmă reglementare vizând eventuala, încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material". Față de cele de mai sus, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt date nici motive de recurs circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care să conducă la casarea hotărârii recurate. Întrucât instanța de recurs nu a reținut motive de nelegalitate a hotărârii în ceea ce privește soluția menținerii actului administrativ contestat, și, cum daunele solicitate de către reclamant, nu pot fi, conform art. 19 din Legea nr. 554/2004, decât subsecvente anulării actului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat, se constată că nu se mai impune analiza criticilor din recurs vizând soluția dată de prima instanță capătului de cerere privind acordarea de despăgibiri.

Soluția instanței de recurs În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..