ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1379/2022

Ședința publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat anularea rezoluției inspectorului șef al Inspecției Judiciare cu numărul C19-1350/7 mai 2019 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. x/2018 din data de 25 februarie 2019.

Prin sentința nr. 748 din 6 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a învederat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicare greșită a legii, deoarece în mod eronat a reținut instanța de fond că data sesizării Inspecției Judiciare este 21.11.2018, dată la care s-a prescris răspunderea disciplinară. Pornind de la această eroare, a considerat că nu mai sunt necesare verificări suplimentare, astfel că sentința pronunțată este în totalitate nemotivată.

Precizează că sesizarea Inspecției Judiciare s-a efectuat prin poștă, la data de 01.11.2018, cu confirmare de primire, dată la care nu era prescrisă răspunderea disciplinară.

Consideră că refuzul judecătorului de la Curtea de Apel Constanța de a confirma eroarea judiciară comisă în dosarul nr. x/2016, cu probe incontestabile la dosar (buletinul hispopatologic și raportul poliției), este evident, eroare în urma căreia a rezultat un prejudiciu material care poate fi recuperat doar dacă se constată că judecătorul a comis o abatere disciplinară.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, legal citată, nu a depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin sesizarea adresată Inspecția Judiciară, înregistrată sub nr. x/2018, în data de 21.11.2018, reclamanta A. a solicitat cercetarea disciplinară a doamnei judecător B. din cadrul Curții de Apel Constanța pentru modul în care a soluționat dosarul nr. x/2016 având ca obiect revizuire-apel.

Prin rezoluția din 25.02.2019 emisă în dosarul nr. x/2018, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, întrucât în urma verificărilor prealabile efectuate nu s-au constatat indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, iar la data formulării de către petiționară a sesizării înregistrate la Inspecția Judiciară, prescripția răspunderii era împlinită pentru fapta reclamată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, reclamanta a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, înregistrată sub nr. C19-1350, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului șef al Inspecției Judiciare din data de 07.05.2019.

Recurenta-reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ cu cererea de anulare a rezoluției de clasare din 25.02.2018 și a rezoluției inspectorului șef al Inspecției Judiciare emisă la data 07.05.2019, solicitând să se constate "săvârșirea abaterilor disciplinare de către doamna judecător B., chiar dacă fapta s-a prescris, întrucât, în caz contrar, prejudiciul material nu poate fi recuperat."

Soluționând cauza, prima instanță a respins acțiunea, reținând, pe de o parte, că reclamanta nu a formulat critici de nelegalitate ale actului administrativ ce poate fi contestat pe această cale în fața instanței de contencios administrativ, ci doar a reluat susținerile formulate în cadrul sesizării inițiale, iar pe de altă parte, soluția de clasare a sesizării este legală, întrucât inspectorul judiciar a efectuat verificări prealabile și a constatat că nu se poate reține existența indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare, întrucât, la data înregistrării sesizării Inspecței Judiciare (21.11.2018), intervenise prescripția răspunderii disciplinare, prin împlinirea termenului legal prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată.

Reevaluând ansamblul probator din cauză pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingerea a cererii de chemare în judecată, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord, cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, nu echivalează cu lipsa de raționament juridic sau cu nemotivarea hotărârii, astfel încât această critică nu poate fi primită.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speță, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menționat reprezintă o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actele administrative contestate, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a impedimentului procedural prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind prescripția răspunderii disciplinare, recurenta susține că instanța de fond a constat împlinit termenul de prescripție, raportându-se în mod eronat la data 21.11.2018, ca dată a sesizării Inspecției Judiciare, fără să observe că sesizarea a fost depusă la poștă la data de 01.11.2018, în termenul de prescripție. Pornind de la această eroare, a considerat că nu mai sunt necesare verificări suplimentare.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare "acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită."

Sesizarea recurentei a fost depusă la poștă la data de 01.11.2018 și înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 21.11.2018.

În raport de momentul pronunțării deciziei civile nr. 492/CM la data de 02.11.2016, în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Constanța, instanța de fond a constatat că la data sesizării Inspecției Judiciare (21.11.2018), intervenise prescripția răspunderii disciplinare, fiind împlinit termenul legal de 2 ani de la data săvârșirii faptei .

În mod corect s-a raportat instanța de fond la data sesizării Inspecției Judiciare (21.11.2018), acesta fiind momentul obiectiv care semnifică împlinirea termenului de prescripție a răspunderii disciplinare, nefiind relevantă din perspectiva textului de lege data comunicării sesizării prin poștă

Pe cale de consecință, efectuarea oricăror verificări suplimentare și analiza îndeplinirii elementelor constitutive ale vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sub aspectul atât al laturii obiective, cât și al celei subiective, nu se mai impuneau, întrucât din perspectiva termenelor stabilite imperativ de lege, aspectele reclamate se plasează în afara termenului de prescripție, iar împlinirea acestui termen reprezintă o excepție dirimantă care împiedică analizarea fondului celor sesizate.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 748 din 6 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2022.