ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2221/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva rezoluțiilor de respingere a plângerii în dosarul nr. x și clasare nr. 4167/A/04.12.2019.

Prin sentința civilă nr. 920 din 2 octombrie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii atacate.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că prin sentința recurată nu s-a reținut faptul că Inspecția Judiciară nu a răspuns în privința tuturor celor sesizați în petițiile expediate de reclamantă și primite de această instituție în 15 noiembrie 2019.

Recurenta reclamantă a considerat că interesele sale au fost vătămate prin modul în care judecătorul B. a soluționat cererea de strămutare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Galați.

Recurenta a susținut că, urmare a sesizării Inspecției Judiciare cu aceste aspecte, nici inspectorul judiciar și nici prima instanță nu au ținut cont de relațiile de influență ale expertului judiciar C. din întreaga zonă de jurisdicție a Curții de Apel Galați, fiind realizate falsuri în folosul numiților D. și E., respectiv martori mincinoși prinși în diferite declarații, uitând aceștia ce au declarat în declarațiile anterioare, 6 experți ce adaptează falsurile în schițe și trag concluzii contrar legilor firești și fizice în cazul degradării imobilului, iar prin rezoluțiile următoare ale Inspecției Judiciare se răspunde ca în acest dosar s-a răspuns la toate sesizările din noiembrie 2019, total fals.

Recurenta a expus diferite nemulțumiri ocazionate de soluționarea unor dosare în care a avut calitatea de parte, aspecte ignorate, în opinia sa, de judecătorul B., și care ar fi putut determina o altă soluție în examinarea cererii de strămutare.

Recurenta a făcut referire și la dosarele nr. x/2020 (privind cererea din 24.02.2020 către IJ) și nr. x/2020 (privind cererea din 03.03.2020 către IJ) în care nu s-a răspuns la sesizările primite în data de 15.11.2019 de către Inspecția Judiciară.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, A. a solicitat cercetarea judecătorului B., din cadrul Curții de Apel Galați, invocând exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, cu ocazia soluționării cererii de strămutare a dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Panciu.

Nemulțumirea reclamantei este generată de faptul că cererea de strămutare a fost respinsă, iar inspectorul judiciar nu a analizat documentele depuse în susținerea sesizării, înscrisuri care ar fi fost de natură să conducă la strămutarea dosarului nr. x/2016

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, cu o cerere prin care s-a solicitat desființarea rezoluției nr. x/10.02.2020 a inspectorului-șef din cadrul inspecției judiciare și desființarea rezoluției de clasare nr. 4167/A din data de 04.12.2019, emisă în dosarul Inspecției Judiciare nr. 19-5346.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, criticile reclamantei subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

Prin motivele de recurs, recurenta a susținut că, în speță, în mod greșit nu s-a reținut atitudinea culpabilă a judecătorului care a respins cererea de strămutare cu privire la care a sesizat Inspecția Judiciară, fară a se avea în vedere toate documentele depuse la dosar.

Recurenta reclamantă a mai criticat sențința recurată și pentru faptul că nu s-a răspuns în privința tuturor celor vizați de petițiile primite de instituția pârâtă la 15 noiembrie 2019.

Înalta Curte constată că argumentele dezvoltate de către recurenta reclamantă nu sunt de natură să determine reformarea sentinței atacate.

Astfel, în contextul în care recurenta nu este mulțumită de aprecierile inspectorului judiciar cu privire la activitatea judecătorului B., prezintă relevanță stabilirea principiilor care guvernează raporturile dintre activitatea judecătorilor și cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceștia din urmă le pot efectua, prin raportare și la criticile formulate prin acțiunea dedusă judecății.

Potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Pentru a se constata exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență, recurenta a solicitat inspectorului judiciar să infirme soluția judecătorului învestit cu soluționare cererii de strămutare.

Or, așa cum a reținut prima instanță, verificarea modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual în situații precum cele din speța invocată de recurentă poate pune în discuție imparțialitatea judecătorului, independența fiind o condiție obligatorie și prealabilă a imparțialității.

În aceste limite, împrejurarea că inspectorul judiciar nu s-a raportat la toate documentele prezentate de recurenta reclamantă nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluției de clasare, având în vedere că pârâta Inspecția Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze soluția instanței care a pronunțat hotărârea care a produs nemulțumirea titularului sesizării.

Instanța de recurs observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță, susținerea reclamantei din memoriul de recurs, în sensul că încălcările legii semnalate privind greșelile de judecată creează premisele cercetării disciplinare, fiind lipsită de suport.

Nefondate sunt și susținerile potrivit cărora prin sențința recurată nu s-a răspuns în privința tuturor celor vizați de petițiile formulate de recurenta reclamantă și primite de Inspecția Judiciară la 15 noiembrie 2019.

Obiectul prezentei cauze, așa cum l-a stabilit recurenta reclamantă prin cererea de chemare în judecată, îl reprezintă anularea rezoluției nr. x/10.02.2020 a inspectorului-șef din cadrul inspecției judiciare și desființarea rezoluției de clasare nr. 4167/A din data de 04.12.2019, emisă în dosarul Inspecției Judiciare nr. 19-5346. Rezoluțiile respective au fost emise ca urmare a sesizării reclamantei cu privire la judecătorul B.. Prin urmare, atât instituția pârâtă cât și instanța de fond au analizat aspectele invocate de recurentă referitoare la judecătorul respectiv.

Cu privire la ceilalți magistrați indicați în petițiile la care recurenta face referire, instanța de fond a constatat că fost emisă o altă rezoluție de clasare, respectiv Rezoluția nr. 1010 din 23 martie 2020, și rezoluția inspectorului șef de respingere a plângerii, rezoluții care au fost contestate în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020 înregistrate pe rolul Curții de Apel București.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 920 din 2 octombrie 2020 a Curții de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.