ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1377/2022

Ședința publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin sentința de arbitraj nr. 93/13.12.2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României - Tribunalul de arbitraj a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Comuna Becicherecu Mic, prin Primar, și Consiliul Local Becicherecu Mic,în contradictoriu cu pârâtul A., a dispus rezilierea contractului de concesiune nr. x/13.10.2020 și a obligat pârâtul la plata sumei de 43.864,94 RON către reclamante cu titlu de debit principal, constând în rate de redevențe neachitate, a sumei de 300.621,29 RON, cu titlu de penalități de întâziere, a sumei de 827,65 RON, reprezentând taxă de înregistrare și a sumei de 21.4077 RON taxă arbitrală, către reclamante, precum și a sumei de 1.040 RON cheltuieli de transport ale avocatului și arbitrului desemnat de reclamante.

1.2. Împotriva sentinței arbitrale nr. 93/13.12.2018, pronunțate în dosarul nr. x/2018 al Curții de Arbitraj International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a formulat acțiune în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură civilă, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administartiv și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comuna Becicherecu Mic, prin Primar, și Consiliul Local Becicherecu Mic, solicitând anularea sentinței și, în rejudecare, pe fond:

(i) admiterea în parte a primului capăt de cerere al acțiunii reclamanților Comuna Becicherecu Mic, prin primar, și Consiliul Local Becicherecu Mic, în sensul de a se dispune rezilierea Contractului de concesiune nr. x/13.10.2010, în principal, raportat la dispozițiile art. 5.1.3. paragraful al doilea din contract și, în subsidiar, raportat la dispozițiile art. 5.1.1. coroborate cu cele ale art. 11.3 din contract;

(ii) respingerea ca nefondate a celorlalte capete de cerere ale acțiunii reclamanților;

(iii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 704 din 1 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis excepția inadmisibilității acțiunii;

(ii) a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comuna Becicherecu Mic, prin primar, și Consiliul Local Becicherecu Mic, ca inadmisibilă;

(iii) a obligat reclamantul la plata sumei de 3.570 RON cheltuieli de judecată către pârâta comuna Becicherecu Mic.

Pentru a pronunța soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, Curtea de apel a reținut că reclamantul a invocat aplicarea motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în sensul că tribunalul arbitral a încălcat dispozițiile imperative ale art. 969 din C. civ. din 1864 (aplicabil în cauză), potrivit cărora, "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" (pacta sunt servanda). Curtea a apreciat că textul de lege evocat nu constituie o normă imperativă din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci reglementează un principiu referitor la forța obligatorie a contractului între părțile contractante, care nu se confundă cu legea, respectiv cu norma ce impune o anumită conduită obligatorie tuturor subiectelor de drept. Pe de altă parte, a reținut că reclamantul invocă încălcarea unui interes privat rezultând din interpretarea unei clauze contractuale, în timp ce art. 608 lit. h) C. proc. civ. are în vedere încălcare unui interes public.

Împotriva sentinței nr. 704 din 1 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că prima instanță în mod nelegal a respins ca inadmisibilă acțiunea, apreciind că art. 969 din C. civ. din 1864 nu constituie o normă imperativă, din perspectiva dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Dispozițiile art. 969 din C. civ. din 1864, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante(pacta sunt servanda), condiționează direct și în mod neechivoc puterea convenției părților de respectarea prealabilă chiar a legii înseși, respectiv a normelor imperative de fond și de formă incidente în respectivul raport contractual. În concret, principiul pacta sunt servanda este regula legală potrivit căreia trebuie respectată regula contractuală, angajată a fi respectată prin contract.

Totodată, a învederat că cele două fundamente morale, respectiv a respectării cuvântului dat și a siguranței circuitului civil, justifică norma juridică imperativă cuprinsă în art. 969 din C. civ. din 1864, iar aceasta, la rândul ei, conferă forță obligatorie contractului.

Consideră că, atât timp cât regula (legală) a forței obligatorii a contractelor este distinctă de regula contractuală pretins încălcată, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de anulare a unei hotărâri arbitrale poate analiza conformitatea hotărârii atacate cu principiul pacta sunt servanda.

Mai arată recurentul că legea nu condiționează judecarea acțiunii în anulare de nerejudecarea fondului disputei.

Intimații-pârâți Comuna Becicherecu Mic, prin primar, și Consiliul Local Becicherecu Mic au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, a depus concluzii și recurentul-reclamant prin care a reiterat motivele recursului.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate înscrisuri noi.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu cererea de anulare a sentinței de arbitraj nr. 93/13.12.2018, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României - Tribunalul de arbitraj, în temeiul dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că motivele invocate de reclamant nu se încadrează în dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Soluția instanței de fond este însușită și de instanța de control judiciar, nefiind susceptibilă de casare prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este un mijloc procedural specific de desființare a hotărârii arbitrale, având o natură mixtă, jurisdicțională și contractuală. Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare și numai pentru motivele prevăzute de lege, prin dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a)-i) din C. proc. civ. fiind prevăzute expres și în mod limitativ motivele pentru care poate fi anulată o hotărâre arbitrală.

Astfel, potrivit art. 608 din C. proc. civ., "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului; b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante; c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală; d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită; e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2); f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut; g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri; h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii; i) dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare".

Aceste motive vizează condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale și cauze de nelegalitate expres stabilite, care permit exclusiv un control judecătoresc al legalității hotărârii arbitrale și nu permit instanței cenzurarea temeiniciei hotărârii arbitrale.

Pornind de la conținutul dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., invocate drept temei de drept al acțiunii în anulare, instanța de fond a verificat hotărârea arbitrală și a constatat în mod corect că motivele invocate de reclamant, care privesc încălcarea de către instanța arbitrală a dispozițiilor art. 969 din C. civ. din 1864, potrivit cărora "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" cu referire la clauza de reziliere a contractului de concesiune, nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate.

Sfera motivului de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., este circumscrisă încălcării unor norme privind ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, în exclusivitate, prin hotărârea arbitrală.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că art. 969 din C. civ. din 1864 nu constituie o normă imperativă din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci reglementează principiul referitor la forța obligatorie a contractului între părțile contractante, care nu se confundă cu legea, aceasta din urmă conținând reguli de conduită generale, abstracte și impersonale, obligatorii pentru toți subiecții de drept, în sfera acestui motiv de anulare nefiind incluse nerespectarea și interpretarea greșită a prevederilor contractuale.

Sintagma " au putere de lege" nu are altă semnificație decât aceea de a sublinia că părțile legate prin contract trebuie să-și execute obligațiile asumate ca și cum acestea ar rezulta din lege. Prin urmare, clauzele unui contract nu pot fi considerate ca fiind de ordine publică sau norme imperative ale legii, întrucât relațiile contractuale dintre părți sunt supuse libertății de voință a acestora.

Astfel, se observă că recurentul-reclamant urmărește, în esență, extinderea noțiunii de normă imperativă în arbitraj, prin includerea principiului pacta sunt servanda în conținutului acestei noțiuni, ignorând caracterul special al procedurii arbitrale.

Soluția de respingere a acțiunii se impune a fi menținută și din perspectiva caracterului de netemeinicie al susținerilor vizând nerespectarea dispozițiilor art. 969 din C. civ. din 1864. În fața instanței de fond, recurentul-reclamant a criticat modalitatea în care tribunalul arbitral a interpretat clauzele contractului de concesiune, cu referire la clauza de reziliere, aducând în discuție aspecte referitoare la data nașterii obligației de reziliere unilaterală și cuantumul redevenței.

Or, aceste aspecte exced controlului de legalitate ce poate fi făcut de instanță în acțiunea în anulare și, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinței pronunțate într-o asemenea acțiune, deoarece sunt chestiuni care țin de fondul litigiului și asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunțat în mod definitiv.

Instanța supremă a statuat, în jurisprudența sa, că, în conformitate cu dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești. Acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamantul A. ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurentul- reclamant A., căzut în pretenții, la plata către intimații-pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de de 2.380 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 704 din 1 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 2.380 RON către intimații-pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2022.