ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1367/2022

Ședința publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, a formulat contestație împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare DJ 5160/09.05.2019 pentru suma de 4.120.488 RON si a Deciziei nr. x/08.07.2019 privind soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare, în sensul anulării acestora.

Prin sentința nr. 425 din 22 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj și intervenienții forțați B. S.R.L. prin lichidator judiciar C., și D.;

(ii) a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. x/08.7.2019 și Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.05.2019 emisă de A.J.F.P. Dolj.

Împotriva sentinței nr. 425 din 22 noiembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal au formulat recurs comun pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentele au susținut că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 alin. 1it. c) și art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015, art. 18 alin. (1), art. 103 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 și art. 194-196 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, contrar alegațiilor instantei de fond, din cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare, emisă în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) și din Legea nr. 207/2015, rezultă că obligațiile fiscale restante provin din declarațiile 300 aferente perioadei septembrie 2012 - iulie 2017, declarațiile 112 aferente perioadei octombrie 2015- aprilie 2017, declarația 100 din 20.10.2007, Decizia de impunere nr. x/10.02.2010 și Decizia de impunere nr. x/21.10.2016, respectiv obligații anterioare și ulterioare deschiderii procedurii insolvenței.

Conform listei administratorilor și asociaților editată la 14.06.2019 din baza de date a ANAF, asociații S.C. B. S.R.L. sunt D. și A..

Organele de executare au constatat că la data de 13.06.2012 - data deschiderii procedurii insolvenței, cuantumul obligațiior fiscale era de 660.374 RON.

După data deschiderii procedurii de insolvență, S.C. B. S.R.L. a declarat obligații fiscale la bugetul general consolidat în cuantum de 3.460.114 RON, sume care nu au fost achitate, deși erau prioritare conform prevederilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Organul fiscal are îndreptățirea de a recupera atât prejudiciu inițial cât și prejudiciu suplimentar față de cel cunoscut la data deschiderii procedurii insolvenței prin folosirea altor căi legale, cum este cazul în speță, răspunderea solidara.

Așadar, au fost obligații fiscale cunoscute și declarate de societate, născute în perioada anterioară deschiderii procedurii, în perioada de observație și în perioada reorganizării, perioadă în care reclamantul deținea calitatea de asociat.

Prin urmare, pe perioada în care reclamantul a fost asociat al societății s-a înregistrat neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, aspecte necontestate de către reclamant.

Art. 103 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, reținut de instanta de fond, prevede că "Pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Acționarii, asociații și membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activității ori în administrarea averii debitorului, cu excepția și în limita cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege și în planul de reorganizare."

Din interpretarea logico-sistematică a acestor dispoziții legale, contrar alegațiilor instanței de fond, rezultă că până la data reorganizării, acționarii, asocații și membrii cu răspundere limitată au dreptul de a interveni în conducerea activității ori administrarea averii debitorului.

Conform art. 18 alin. (1) din legea nr. 85/2006, după deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului.

Pe durata executării planului de reorganizare, debitorul își va conduce activitatea conform art. 103 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

La data de 13.06.2012, urmare a cererii formulate de debitorul S.C. B. S.R.L., Tribunalul Dolj a dispus deschiderea procedurii generate de insolventa împotriva societatii debitoare, iar la data de 20.02.2013, a fost confirmat de către instanță planul de reorganizare .

Raportat la dispozițiile legale precitate, ținând cont și de dispozițiile art. 194, art. 195 și art. 199 din Legea 31/1990 cu privire la atribuțiile organelor de conducere ale societăților comerciale, rezultă că până la data intrării în insolvență, precum și după data intrării în insolvență până la data reorganizării, funcția de decizie a reclamantului deținută în cadrul societății a dat posibilitate acestuia să dețină un rol major în funcționarea societății, la determinarea efectuării plății obligațiilor fiscale, iar din acest punct de vedere, susținerile instanței de fond, în sensul că acesta nu avut funcția de administrator special și că, implicit, nu a avut rol activ în societate neputând să determine neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, sunt greșite și vădit nelegale.

Dreptul de control al asociaților privește în esență modul de lucru al administratorilor, situațiile financiare ale societății, actele încheiate de reprezentanții societății, modul de utilizare a resurselor financiare și a celorlalte bunuri din patrimoniul societătii etc.

Având în vedere funcțiile și calitățile reclamantului deținute în cadrul societății, precum și faptul că societatea a existat ca o afacere de familie, ținînd cont de legătura de rudenie dintre cele două persoane fizice care au deținut calitatea de asociat, rezultă că susținerile reclamantului, preluate de instanța de fond nu se confirmă, neexistând dubii asupra rolului activ al reclamantului în cadrul societății.

Or, potrivit art. 23 alin. 1it. c) din Legea nr. 207/2015, în cazul în care obligația fiscală nu a fost îndeplinită de dectori, debitori devin, alte persoane, în condițiile legii.

Prin urmare, față de atribuțiile de control pe care reclamantul le-a deținut în perioada anterioară deschiderii procedurii de insolvență și, ulterior, până la data reorganizării, reclamantul nu a acționat în vederea determinării achitării obligațiilor fiscale ale societății, fapt care a produs declanșarea procedurii insolvenței, propunerea unui plan de reorganizare neviabil, acumularea de noi debite, generând prejudicii la nivelul societății și crearea unui prejudiciu la bugetul de stat, pentru că aceste sume reprezentând obligații fiscale nu mai pot fi recuperate din patrimoniul persoanei juridice, ajungând ca la data deciziei de angajare a răspunderii solidare ca societatea să figureze cu obligații fiscale neachitate în sumă de 4.120.488 RON

Din interpretarea art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală rezultă că răspund solidar administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale, aceste condiții fiind dovedite de către organul fiscal așa cum rezulta în mod clar din probele administrate la fond.

În ceea ce privește buna credință a asociatului, recurentele admit că acesta se prezumă până la proba contrarie, însă în condițiile în care legea stabilește obligații de a face în sarcina acestuia și implicit ieșirea din pasivitate prin determinarea efectuării plăților în desfășurarea unei activități de profesionist, prezumția de bună credință este răsturnată.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, sintagma "rea credință" nu trebuie asociată numai intenției directe, ceea ce conduce la o interpretare restrictivă a dispozițiilor legate analizate,contrară voinței legiuitorului, ci și intenției indirecte sau neglijentei.

Prin urmare, așa cum au reținut organele fiscale, în cuprinsul deciziei contestate, elementele relei-credinte se dedus din modul în care reclamantul a reacționat sau dimpotrivă a omis să reacționeze atunci când legea îi impunea o obligație de a face.

Avînd în vedere pasivitatea reclamantului prin raportare la îndatoririle și obligațiile stabilite prin lege, se constată că acesta nu a manifestat diligența unei persoane de bună credință, inacțiunea sa în sfera și acceptiunea Codului de procedura fiscală fiind calificată rea credință, vinovăția reclamantului putând fi reținută și sub forma de culpă. Totodată, subzistă și legătura de cauzalitate între conduita reclaamntului și prejudiciul produs.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului pârâtelor și menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală, considerând că raționamentul expus de recurente este profund eronat, ignorând atribuțiile administratorului special, astfel cum ele sunt reglementate de art. 18 alin. (2) Legea 85/2006, și neagă împrejurarea că, în realitate, activitatea debitoarei este condusă de administratorul judiciar și verificată de judecătorul sindic, acesta fiind și motivul pentru care, în continuare consideră ca fiind aplicabile prevederile Legii nr. 31/1990, în ceea ce privește conducerea societății.

Recurentele-pârâte au depus răspuns la întâmpinare.

Excepția nulității recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., și respinsă în ședința publică din 09.03.2022.

În faza procesuală a recursului, intimatul-reclamant a depus un certificat de grefă cu soluția pronunțată prin Decizia nr. 1162/01.03.2022 în dosarul nr. x/2019.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de casare invocat și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. a supus controlului de legalitate decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 5160/09.05.2019 emisă de AJFP Dolj, prin care s-a dispus, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, angajarea răspunderii solidare, în calitate de asociat, cu societatea debitoare S.C. B. S.R.L., în limita sumei de 4.120.488 RON.

Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. x/08.07.2019.

Soluționând cauza, prima instanță a constatat nelegalitatea actelor administrative atacate, reținând că decizia de atragere a răspunderii solidare asupra intimatului-reclamant a fost emisă în mod nelegal, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile vizând interpretarea și aplicarea greșită art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce privește răspunderea solidară a intimatului-reclamant A. pentru suma de 4.120.488 RON, raportat la situația factuală reținută în cauză.

Intimatul-reclamant a deținut calitatea de asociat al debitoarei S.C. B. S.R.L., în cote egale cu asociatul D., care a deținut și calitatea de administrator statutar și, ulterior, administrator special al societății, de la înființare și până la începerea procedurii falimentului.

La data de 13.06.2012, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei S.C. B. S.R.L., iar la data de 20.02.2013 a fost confirmat de către instanță planul de reorganizare pe o perioadă de 3 ani, graficul de plăți fiind stabilit pentru perioada 20.02.2013-20.02.2016, ulterior fiind aprobată prelungirea cu un an. La data de 03.04.2017 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, iar la data de 28.01.2019 debitoarea a fost declarată insolvabilă prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. DJ 758/2019.

Din cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 5160/09.05.2019 emisă de de AJFP Dolj, rezultă că obligațiile fiscale restante sunt aferente perioadei septembrie 2012- iulie 2017 și octombrie 2015- aprilie 2017, fiind ulterioare datei intrării în insolvență a debitoarei S.C. B. S.R.L..

Temeiul de drept care a stat la baza emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 5160/09.05.2019 îl constituie dispozițiile art. 25 alin(2) lit. d) Codul de procedură fiscală:

"Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: (...) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

Instanța reține că, după deschiderea procedurii insolvenței debitoarei B. S.R.L., perioadă în care aceasta a acumulat datoriile pentru care a fost antrenată răspunderea intimatului -reclamant, în calitate de asociat, a fost numită administrator special, D., atribuțiile acesteia fiind arătate la art. 18 alin. (2) din Legea 85/2006:

"(2) Administratorul special are următoarele atribuții: a) exprimă intenția debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2); b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și 80; c) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege; d) propune un plan de reorganizare; e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului; f) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului;g) primește notificarea închiderii procedurii."

Or, conform art. 103 alin. (2) teza a II a din Legea nr 85/2006, sub imperiul căreia a început procedura insolvenței debitoarei S.C. B. S.R.L. "acționarii, asociații și membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activității ori în administrarea averii debitorului, cu excepția și în limita cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege și în planul de reorganizare.", o prevedere similară existând și în Legea nr. 85/2014, în vigoare în prezent, care dispune la art. 55 că "După deschiderea procedurii și numirea administratorului special, adunarea generală a acționarilor/asociaților/membrilor își suspendă activitatea și se va putea întruni, la convocarea administratorului judiciar, în cazurile expres și limitativ prevăzute de prezenta lege.".

Prin urmare, contrar susținerilor recurentelor, după deschiderea procedurii insolvenței asociații nu mai au toate drepturile și pârghiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 pentru a influența conducerea societății, cu atât mai mult cu cât activitatea administratorului special s-a defășurat în perioada insolvenței în condițiile art. 20 alin. (1) lit. f) din Legea 85/2006 care dispun că administratorul special are ca atribuții "conducerea integrală, respectiv în parte, a activității debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuțiile sale și la condițiile de efectuare a plăților din contul averii debitorului".

Simpla împrejurare că intimatul-reclamant era asociat în perioada când s-au acumulat debitele societății nu este suficientă, raportat la faptul că societatea aflată în insolvabilitate avea desemnat administrator care pe perioada insolvenței și-a exercitat funcția sub supravegherea administratorului judiciar și a judecătorului sindic, fără a se dovedi împrejurări din care să rezulte că intimatul-reclamant a exercitat în fapt funcția de administrator al societății debitoare, în locul sau alături de administratorul societății, pentru a se putea astfel transfera acestuia răspunderea administratorului pentru neplata obligațiilor fiscale.

Pe de altă parte, indiferent de pârghiile pe care un asociat le-ar avea la dispoziție pentru influențarea activității unei societăți, răspunderea acestuia nu poate fi disociată de îndeplinirea condiției săvârșirii faptelor cu rea-credință, elementul subiectiv al răspunderii prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Condiția relei-credințe, prevăzută de textul de lege, reprezintă o stare de fapt care trebuie dovedită de organul fiscal, având în vedere că legiuitorul nu a instituit prezumția de vinovăție în cazul administratorilor/asociaților. Prin urmare, condiția relei-credințe a intimatului-reclamant nu se prezumă prin neachitarea debitelor, fiind necesară probarea acesteia.

Or, în cauză, organul fiscal nu a dovedit modalitatea în care intimatul-reclamant a urmărit obținerea rezultatului prezentat, respectiv neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale și insolvabilitatea debitoarei, context în care, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a dovedit reaua credință a intimatului-reclamant în neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, ca element subiectiv al antrenării răspunderii solidare a acestuia.

Nici argumentul suplimentar adus de organul de control, prin decizia administrativă emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, respectiv "conduita pasivă" a intimatului-reclamant manifestată în sensul nedeclarării și neachitării la scadență a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat și permiterea acumulării de majorări/dobânzi/penalități de întârziere, nu poate fi reținut, în condițiile în care nu s-a dovedit reaua credință a acestuia, această "conduită pasivă" nefiind suficientă pentru atragerea răspunderii solidare în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultăa din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 425 din 22 noiembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2022.