AFFAIRE R.V. ET AUTRES CONTRE LES PAYS-BAS

Rezoluția CM/ResDH(2007)86 Drepturile Omului Cerere nr. 14084/88 R.V. și altele împotriva Țărilor de Jos (adoptată de Comitetul miniștrilor la 20 iunie 2007, în cadrul celei de-a 997-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul fostului articol 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Convenția") având în vedere raportul Comisiei Europene pentru Drepturile Omului întocmit la 3 decembrie 1991 în conformitate cu art. 31 din Convenție cu privire la cererile depuse între 25 iulie 1988 și 26 august 1988 de zece resortisanți olandezi, dl R.V., dl J.L., dl C. van S., dl van M., dl J.O., dl C.K., dl K.K., dl S.E., dl R.P. și dl B. van V., împotriva Țărilor de Jos, Întrucât Comisia a transmis raportul respectiv Comitetului de Miniștri la 31 ianuarie 1992 și că termenul de trei luni prevăzut la fostul articol 32 alineatul (1) din convenție a expirat fără ca cauza să fi fost înaintată Curții Europene a Drepturilor Omului în temeiul fostului articol 48 din convenție Prevăzând că, în cererile lor, declarate admisibile de Comisie la 4 martie 1991, reclamanții s-au plâns că supravegherea activităților lor de către serviciile de informații și de securitate, compilarea și păstrarea informațiilor referitoare la acestea, precum și refuzul de a avea acces la aceste informații constituie o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții private Așteptând ca în raportul său, Comisia și-a exprimat în unanimitate opinia că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție, care a prevăzut că, în cadrul celei de-a 475-a reuniuni a delegaților miniștrilor, la 15 mai 1992, Comitetul miniștrilor a votat în conformitate cu dispozițiile articolului 32 alineatul anterior. 1 din Convenție și a făcut acest lucru în avizul exprimat de Comisie în acest caz, a afirmat că a existat o încălcare a art. 8 din Convenție având în vedere decizia luată de Comitetul de Miniștri în cadrul celei de-a 498-a ședințe și adoptată la 21 septembrie 1993, care autorizează, la cererea guvernului Țărilor de Jos, publicarea raportului adoptat de Comisie în această cauză; Întrucât Comitetul miniștrilor a examinat propunerile Comisiei, în momentul transmiterii raportului său, privind o satisfacție echitabilă care trebuie acordată reclamanților, completate prin scrisoarea președintelui Comisiei din 16 februarie 1993 Așteptând ca, în cadrul celei de-a 489-a reuniuni a delegaților, Comitetul miniștrilor, în conformitate cu propunerile Comisiei, a declarat, prin decizia adoptată la 9 martie 1993, în conformitate cu fostul articol 32 alineatul (2) din convenție, că guvernul statului pârât trebuie să plătească fiecăruia dintre cei zece solicitanți ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 1 000 de florini olandezi pentru prejudicii morale, 2 175 de florini olandezi, plus T.V.A. pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, adică suma totală de 31 750 de florini olandezi, dintre care 21 750 de florini olandezi supuși T.V.A., având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea fostului articol 32 din Convenție Așteptând ca Comitetul de Miniștri să invite guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 15 mai 1992 și 9 martie 1993, având în vedere obligația Țărilor de Jos de a se conforma acestora în temeiul fostului articol 32 alineatul (4) din convenție Observând că, în circumstanțele cauzei, nu s-a ridicat nicio chestiune de măsuri individuale în plus față de plata satisfacției echitabile, observând cu satisfacție că, în ceea ce privește măsurile generale, decizia Diviziei Tribunalului Administrativ al Consiliului de Stat a dat rapid efecte constatărilor privind încălcarea articolului 8 din Comitetul miniștrilor în această cauză. Având în vedere Rezoluția interimară DH(2000)25 adoptată de Comitetul de Miniștri la 14 februarie 2000, cu ocazia celei de-a 695-a reuniuni în cursul căreia a luat act de dezvoltarea jurisprudenței și de alte măsuri generale adoptate de Țările de Jos pentru a preveni noi încălcări similare (a se vedea anexa) și în care a decis să reia examinarea cazului la prima reuniune din 2001 Prevăzând că, în conformitate cu adoptarea acestei rezoluții interimare, guvernul statului pârât a furnizat Comitetului informații suplimentare cu privire la alte măsuri generale pentru a preveni noi încălcări similare celor constatate în acest caz (aceste informații figurează în anexa la această rezoluție) Așteptând ca Comitetul de Miniștri să se asigure că guvernul statului pârât a plătit, în termenul stabilit, suma totală prevăzută în decizia din 9 martie 1993, după examinarea măsurilor luate de guvernul Țărilor de Jos, că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul fostului articol 32 din convenție în prezenta cauză Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2007)86 Informații furnizate de Guvernul Țărilor de Jos la examinarea cazului R.V. și altele de Comitetul de Miniștri Încălcarea articolului 8 în cauza R.V. și altele s-a datorat faptului că decretul regal din 5 august 1972 privind serviciile de informații și securitate nu indica în mod suficient de clar circumstanțele și condițiile în care autoritățile erau autorizate să desfășoare măsuri de supraveghere secrete. Legea privind serviciile de informații și securitate ( Wet op de inlictingen- en eiligheidsdiensten; Wiv ) a intrat în vigoare la 1 februarie 1988. Această lege conține modificări substanțiale ale condițiilor în care informațiile obținute pot fi înregistrate și transmise altor organe sau persoane. Aceste modificări figurează în părțile 8 și 16 ale noii legi. Partea 8 descrie obligațiile Serviciului de Securitate Națională (Binnenlandse Veiligheidsdienst) ) și partea 16 se referă la comunicarea informațiilor personale către alte entități decât organele guvernamentale. Cu toate acestea, legea nu a introdus nicio modificare în ceea ce privește circumstanțele în care pot fi utilizate mijloacele de supraveghere ascunse. Cu toate acestea, la 16 iunie 1994, Divizia de drept administrativ a Consiliului de Stat ( Afdeling bestuursrechtspraak van de Raad van State a decis că partea 8 și partea 16 din Legea privind serviciile de informații și securitate nu ar trebui să se aplice deoarece acestea nu erau în conformitate cu art. 8 din convenție. Potrivit Diviziei de drept administrativ, partea 8 nu era clară cu privire la circumstanțele în care informațiile puteau fi colectate și cu privire la mijloacele care pot fi utilizate pentru această colectare. Partea 16 face o trimitere implicită la partea 8 și, prin urmare, a fost considerată, de asemenea, inaplicabilă. În decizia sa, Divizia de drept administrativ se referă la jurisprudența Curții, în special la cauza Leander, cauza Klass, cauza Malone și cauza Sunday Times. După această decizie, cererile de acces la dosarele serviciilor de securitate trebuiau examinate în conformitate cu Legea privind accesul public la informațiile deținute de guvern ( Wet openbaarheid van bestuur; Wob În urma acestei decizii, la 29 mai 2002 a intrat în vigoare o nouă lege, Legea privind serviciile de informații și securitate din 2002 (Wet op de inlictingen- en veiligheidsdiensten 2002; Wiv 2002 Timpul scurs între decizia Diviziei de drept administrativ și adoptarea acestei noi legi se explică parțial prin numeroasele modificări aduse legii de către guvern, numeroasele modificări aduse legii introduse de Parlament și întârzierea procedurii de notificare către Uniunea Europeană, toate aceste evenimente având loc în cursul examinării proiectului de lege. Scopul acestei legi este de a formula mai bine circumstanțele și condițiile în care autoritățile sunt autorizate să desfășoare măsuri de supraveghere secrete și de a prevedea o nouă procedură privind cererile de acces la dosarele serviciilor de securitate. Legea prevede, în special, o definiție a persoanelor susceptibile de a face obiectul unor măsuri de supraveghere secrete și conține o descriere a mijloacelor care trebuie utilizate pentru această supraveghere. Procedura de tratare a cererilor de acces la dosarele serviciilor de securitate este descrisă în lege și în organismele competente pentru căile de atac. Legea prevede că un raport anual este emis obligatoriu de către serviciile de securitate și prezentat Parlamentului. În acest raport, domeniile de atenție deosebită ale serviciilor de securitate pentru anii anteriori și viitori sunt subliniate. La 16 aprilie 1993, Comisia a publicat un articol privind raportul prezentat în acest caz într-un ziar național (NRC Handelsblad). Guvernul Țărilor de Jos consideră că măsurile adoptate vor preveni noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză și că Țările de Jos și-au îndeplinit astfel obligațiile în temeiul fostului articol 32 din convenție.

Résolution CM/ResDH(2007)86

Droits de l'Homme

Requête n

o

14084/88

R.V. et autres contre les Pays-Bas

(adoptée par le Comité des Ministres le 20 juin 2007,

lors de la 997e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l'ancien article

32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «

la Convention

»),

Vu le rapport de la Commission européenne des Droits de l'Homme établi le 3 décembre 1991 conformément à l'article

31 de la Convention au sujet des requêtes introduites entre le 25 juillet 1988 et le 26

août 1988 par dix ressortissants néerlandais, M.

R.V., M.

J.L., M.

C. van S., M.

F.

van M., M.

J.O., M.

C.K., M.

K.K., M.

S.E., M.

R.P. et M. B. van V., contre les Pays-Bas

;

Attendu que la Commission a transmis ledit rapport au Comité des Ministres le 31 janvier 1992 et que le délai de trois mois prévu à l'ancien article

32, paragraphe

1, de la Convention s'est écoulé sans que l'affaire n'ait été déférée à la Cour européenne des Droits de l'Homme en application de l'ancien article

48 de la Convention

;

Attendu que dans leurs requêtes, déclarées recevables par la Commission le 4 mars 1991, les requérants se sont plaints du fait que la surveillance de leurs activités par les services de renseignements et de sécurité, la compilation et la conservation d'informations à leur sujet, ainsi que le refus d'accéder à ces informations constituaient une violation de leur droit au respect de leur vie privée

;

Attendu que dans son rapport, la Commission a exprimé l'avis, à l'unanimité, qu'il y avait eu violation de l'article

8 de la Convention

;

Attendu que lors de la 475e réunion des Délégués des Ministres, le 15 mai 1992, le Comité des Ministres, ayant procédé au vote conformément aux dispositions de l'ancien article

32, paragraphe

1, de la Convention et fait sien l'avis exprimé par la Commission dans cette affaire, a dit qu'il y avait eu violation de l'article 8 de la Convention

;

Vu la décision prise par le Comité des Ministres lors de sa 498e réunion, et adopté le 21 septembre 1993, qui autorise, à la demande du Gouvernement des Pays-Bas, la publication du rapport adopté par la Commission dans cette affaire ;

Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d'une satisfaction équitable à accorder aux requérants, propositions complétées par lettre du Président de la Commission en date du 16 février 1993

;

Attendu que lors de la 489e réunion des Délégués, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 9 mars 1993, conformément à l'ancien article 32, paragraphe

2, de la Convention, que le gouvernement de l'Etat défendeur devait verser à chacun des dix requérants comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 1

000 florins néerlandais au titre du préjudice moral, 2

175 florins néerlandais, plus la T.V.A. au titre des frais et dépens, soit la somme totale de 31

750

florins néerlandais dont 21

750 florins néerlandais soumis à la T.V.A.

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres concernant l'application de l'ancien article 32 de la Convention

;

Attendu que le Comité des Ministres a invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 15 mai 1992 et 9 mars 1993, eu égard à l'obligation qu'ont les Pays

‑

Bas de s'y conformer selon l'ancien article 32, paragraphe 4, de la Convention

;

Notant que, dans les circonstances de l'affaire, aucune question de mesures individuelles en plus du paiement de la satisfaction équitable n'a été soulevée

;

Notant avec satisfaction que, concernant les mesures générales, la décision de la Division du Tribunal Administratif du Conseil d'Etat a donné rapidement effet aux constats de violation du Comité des Ministres de l'article 8 dans cette affaire

;

Considérant la Résolution Intérimaire DH(2000)25 adoptée par le Comité des Ministres le 14 février 2000, lors de sa 695e réunion durant laquelle il a pris note du développement de jurisprudence et des autres mesures générales adoptées dès lors par les Pays-Bas afin de prévenir de nouvelle violations semblables (voir annexe) et dans laquelle il a décidé de reprendre l'examen de l'affaire lors de la première réunion de 2001

;

Attendu que, conformément à l'adoption de cette Résolution intérimaire, le gouvernement de l'Etat défendeur a donné au Comité des informations supplémentaires sur d'autres mesures générales afin de prévenir de nouvelles violations similaires à celles constatées dans cette affaire (ces informations apparaissent dans l'annexe à cette résolution)

;

Attendu que le Comité des Ministres s'est assuré que le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé aux requérants, dans le délai imparti, la somme totale prévue dans la décision du 9 mars 1993,

Déclare, après avoir examiné les mesures prises par le Gouvernement des Pays-Bas, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'ancien article 32 de la Convention dans la présente affaire

;

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2007)86

Informations fournies par le Gouvernement des Pays-Bas

lors de l'examen de l'affaire R.V. et autres

par le Comité des Ministres

La violation de l'article 8 dans l'affaire R.V. et autres était due au fait que le décret royal du 5 août 1972 sur les Services de renseignements et de sécurité n'indiquait pas en des termes suffisamment clairs les circonstances et les conditions dans lesquelles les autorités étaient autorisées à mener des mesures de surveillance secrète.

La loi sur les Services de renseignements et de sécurité (

Wet op de inlichtingen- en veiligheidsdiensten; Wiv

) est entrée en vigueur le 1er février 1988. Cette loi comporte des modifications substantielles des conditions dans lesquelles l'information procurée peut être enregistrée et transmises à d'autres organes ou personnes. Ces modifications figurent aux parties 8 et 16 de la nouvelle loi. La partie 8 décrit les devoirs du Service de sécurité nationale (

Binnenlandse Veiligheidsdienst

) et la partie 16 concerne la communication des informations personnelles aux entités autres que les organes gouvernementaux. Toutefois, la loi n'a pas introduit de changement en ce qui concerne les circonstances dans lesquelles les moyens de surveillance dissimulés peuvent être déployés.

Toutefois, le 16 juin 1994, la Division du droit administratif du Conseil d'Etat (

Afdeling bestuursrechtspraak van de Raad van State

) a décidé que la partie 8 et la partie 16 de la loi sur les services de renseignements et de sécurité

ne devait pas s'appliquer car elles n'étaient pas en conformité avec l'article 8 de la Convention. D'après la Division du droit administratif, la partie 8 n'était pas claire quant aux circonstances dans lesquelles l'information pouvait être collectée et quant aux moyens pouvant être utilisés pour cette collecte. La partie 16 fait une référence implicite à la partie 8 et a été, par conséquent, également considérée inapplicable. Dans sa décision, la Division du droit administratif se réfère à la jurisprudence de la Cour, en particulier à l'affaire Leander, l'affaire Klass, l'affaire Malone et l'affaire Sunday Times. Après cette décision, les demandes d'accès aux dossiers des services de sécurité devaient être examinées conformément à la loi sur l'accès du public à l'information détenue par le Gouvernement (

Wet openbaarheid van bestuur; Wob

).

A la suite de cette décision, le 29 mai 2002 une nouvelle loi est entrée en vigueur, la loi sur les Services de renseignements et de sécurité de 2002 (

Wet op de inlichtingen- en veiligheidsdiensten 2002; Wiv 2002

). Le temps écoulé entre la décision de la Division du droit administratif et l'adoption de cette nouvelle loi s'explique en partie par les nombreuses modifications apportées à la loi par le gouvernement, les nombreux amendements à la loi introduits par le Parlement et par le retard pris dans la procédure de notification à l'Union européenne, tous ces évènements étant survenus durant l'examen du projet de loi. Cette loi a pour but de mieux formuler les circonstances et conditions dans lesquelles les autorités sont autorisées à mener des mesures de surveillance secrète et de prévoir une nouvelle procédure concernant les demandes d'accès aux dossiers des services de sécurité.

La loi fournit notamment une définition des personnes susceptibles de faire l'objet de mesures de surveillance secrète et contient une description des moyens à employer pour cette surveillance.

La procédure de traitement des demandes d'accès aux dossiers des services de sécurité est décrite dans la loi ainsi que les instances compétentes pour les recours.

La loi prévoit qu'un rapport annuel est obligatoirement rendu par les services de sécurité et soumis au Parlement. Dans ce rapport, les domaines d'attention particulière des services de sécurité pour les années passées et à venir sont soulignés.

Un article sur le rapport rendu par la Commission dans cette affaire a été publié dans un journal national (

NRC Handelsblad

) le 16 avril 1993.

Le Gouvernement des Pays-Bas considère que les mesures adoptées préviendront de nouvelles violations similaires à celles constatées dans la présente affaire et que les Pays-Bas ont ainsi rempli leurs obligations en vertu de l'ancien article 32 de la Convention.