R.V. și alții împotriva Țărilor de Jos

REZOLUȚIA INTERIMARĂ (2000) 25 DREPTURI ALE OMULUI RECUPERAT NR. 14084/88 R. V. ȘI ALTE CONTRA ȚĂRILE DE JOS (adoptată de Comitetul miniștrilor la 14 februarie 2000, cu ocazia celei de a 695-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul art. 32 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Convenția") având în vedere Raportul Comisiei Europene pentru Drepturile Omului întocmit la 3 decembrie 1991 în conformitate cu art. 31 din Convenție privind cererile depuse între 25 iulie 1988 și 26 august 1988 de zece resortisanți olandezi, R.V., M. J.L., M. C. van S., M. V., M. J.O., M. C.K., M. K.K., S.E., M. R.P.

și B. van V. împotriva Țărilor de Jos; Întrucât Comisia a transmis raportul menționat la 31 ianuarie 1992 și termenul de trei luni prevăzut la art. 32 alin. (1) din Convenția privind drepturile omului s-a încheiat fără ca cauza să fi fost înaintată Curții Europene a Drepturilor Omului în temeiul art. 48 din Convenție; Întrucât, în cererile lor, declarate admisibile de Comisie la 4 martie 1991, reclamanții s-au plâns că supravegherea activităților lor de către serviciile de informații și de securitate, compilarea și păstrarea informațiilor personale care le privesc, precum și refuzul accesului la aceste informații constituie o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții private; Așteptând ca, în raportul său, Comisia să își exprime avizul, în unanimitate, că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție; Așteptând ca, la 475 de reuniuni ale reprezentanților miniștrilor, care au avut loc la 15 mai 1992, Comitetul miniștrilor, care a votat în conformitate cu dispozițiile articolului 32 alineatul (2); 1 din Convenție și a făcut al său aviz exprimat de Comisie, a spus, că a existat în această cauză încălcarea art. 8 din Convenție; având în vedere decizia Comitetului de Miniștri adoptată în cadrul celei de-a 498-a ședințe și adoptată la 21 septembrie 1993, de a autoriza, la cererea guvernului Țărilor de Jos, publicarea raportului Comisiei adoptat în această cauză;

având în vedere că Comitetul miniștrilor a examinat propunerile Comisiei în momentul transmiterii raportului său privind o satisfacție echitabilă care trebuie acordată reclamanților, completate prin scrisoarea președintelui Comisiei din 16 februarie 1993; Întrucât, în cadrul celei de-a 489-a ședințe a delegaților miniștrilor, Comitetul miniștrilor, în conformitate cu propunerile Comisiei, a declarat, prin decizia adoptată la 9 martie 1993, în conformitate cu art. 32 alin. 2 din Convenție, pe care guvernul statului pârât trebuia să o plătească fiecăruia dintre cei zece reclamanți ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 1 000 de florini olandezi pentru prejudicii morale, și 2 175 de florini olandezi plus T.V.A.

pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, adică suma totală de 31 750 de florini olandezi, dintre care 21 750 de florini olandezi supuși T.V.A.; Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor cu privire la aplicarea art. 32 din Convenție, care au invitat Guvernul de Stat al Uniunii Europene în legătură cu măsurile luate în urma deciziilor sale din 15 mai 1992 și 9 martie 1993, având în vedere obligația pe care Țările de Jos o vor respecta în conformitate cu art. 32 alin. (4) din Convenție.

Considerând că Înaltele P ă r i contractante sunt obligate să ia măsurile necesare în acest scop, în special prin prevenirea unor noi încălcări ale Conveniei similare celor constatate în hotărârile Curii sau în deciziile Comitetului de Miniștri Având în vedere că guvernul statului pârât a furnizat Comitetului miniștrilor informații cu privire la măsurile luate până în prezent în acest scop (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție) cu certitudinea că guvernul statului pârât a plătit reclamanților, în termenul stabilit, sumele prevăzute în decizia sa din 9 martie 1993. Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Țărilor de Jos, acesta și-a îndeplinit în mod provizoriu funcțiile în temeiul articolului 32 din convenție în prezenta cauză Decide să reia examinarea acestei cauze din perspectiva măsurilor cu caracter general, după ce a fost stabilit un nou proiect de lege, sau cel mai târziu la prima sa reuniune din 2001. Anexă la Rezoluția Interimar DH (2000) 25 Informații furnizate de Guvernul Țărilor de Jos la examinarea cauzei R.V.

și altele de către Comitetul de Miniștri În urma faptelor prezentei cauze, serviciile de informații și securitate au fost supuse unei noi reglementări, printr-o lege din 1987, care a intrat în vigoare la 1 februarie 1988. Cu toate acestea, în două hotărâri din 16 iunie 1994, Consiliul de Stat (Raad van State) care a fost chemat să se pronunțe cu privire la refuzul serviciilor de securitate de a comunica către două persoane informațiile deținute asupra lor, se bazează pe raportul Comisiei în cauza R.V. și altele; în concluzie că o serie din noile dispoziții legislative în vigoare, în special articolele 8 și 16 din Legea din 1987 privind serviciile de informații și securitate, nu erau în conformitate cu articolele 8 și 13 din convenție.

Pe de o parte, Consiliul de Stat a subliniat că legea nu era suficient de previzibilă și că aceaceasta ar trebui să indice în special : categoriile de persoane despre care pot fi colectate informații, circumstanțele în care pot fi colectate informații și mijloacele care pot fi utilizate pentru a obține aceste informații. Pe de altă parte, Consiliul de Stat a considerat că o persoană căreia i se refuză accesul la informațiile conținute în dosarul său ar trebui să aibă posibilitatea de a cunoaște motivele refuzului, în loc să i se opună considerente generale privind siguranța publică. Acest lucru are ca rezultat faptul că Ministerul de Interne nu mai poate aplica reglementările privind serviciile de securitate pentru a răspunde unei cereri de acces la informații, ci trebuie să aplice legea privind accesul publicului la informațiile deținute de guvern, conform căreia fiecare cerere trebuie apreciată individual și trebuie să se motiveze refuzul.

Prin urmare, guvernul a decis să procedeze la o nouă reformă legislativă, care este încă în curs de examinare și are ca obiectiv includerea în Legea privind serviciile de informații și securitate a unei descrieri mai detaliate a metodelor utilizate de serviciile de securitate (BVD) o dispoziție prin care se solicită consultarea Comitetului permanent al serviciilor de informații și securitate înainte de utilizare a tuturor noilor metode și modul în care se utilizează anumite metode existente o reglementare a sistemului intern de control privind subsidiaritatea și proporționalitatea metodelor utilizate în fiecare caz în parte; o descriere mai clară a circumstanțelor în care pot fi utilizate aceste metode: în acest context, se intenționează să se prevadă o dispoziție statutară care să oblige BVD să includă aceste detalii în raportul său anual.

Guvernul caută, de asemenea, alte mijloace de control al operațiunilor serviciilor de securitate (BVD). În cele din urmă, guvernul intenționează să includă o dispoziție specifică nouă privind accesul public la anumite informații deținute de BVD. Dispozițiile menționate anterior se aplică mutatis mutandis serviciilor de informații militare (MID) și operațiunilor acestora.

RÉSOLUTION INTÉRIMAIRE

DH (2000) 25

DROITS DE L'HOMME

REQUÊTE N° 14084/88

R. V. ET AUTRES CONTRE LES PAYS-BAS

(adoptée par le Comité des Ministres le 14 février 2000, lors de la 695 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu le rapport de la Commission européenne des Droits de l’Homme établi le 3 décembre 1991 conformément à l’article 31 de la Convention au sujet des requêtes introduites entre le 25 juillet 1988 et le 26 août 1988 par dix ressortissants néerlandais, M. R.V., M. J.L., M. C. van S., M. F. van M., M. J.O., M. C.K., M. K.K., M. S.E , M. R.P.

et M. B. van V. contre les Pays-Bas ; Attendu que la Commission a transmis ledit rapport au Comité des Ministres le 31 janvier 1992 et que le délai de trois mois prévu à l’article 32, paragraphe 1, de la Convention s’est écoulé sans que l’affaire ait été déférée à la Cour européenne des Droits de l’Homme en application de l’article 48 de la Convention ; Attendu que dans leurs requêtes, déclarées recevables par la Commission le 4 mars 1991, les requérants se sont plaints de ce que la surveillance de leurs activités par les services de renseignements et de la sûreté, la compilation et la conservation de renseignements personnels les concernant ainsi que le refus d’accès à ces informations constituaient une violation de leur droit au respect de la vie privée ; Attendu que dans son rapport, la Commission a exprimé l’avis, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 8 de la Convention ; Attendu que lors de la 475 e réunion des Délégués des Ministres, tenue le 15 mai 1992, le Comité des Ministres, ayant procédé au vote conformément aux dispositions de l’article 32, paragraphe 1, de la Convention et fait sien l’avis exprimé par la Commission, a dit, qu’il y avait eu dans cette affaire violation de l’article 8 de la Convention ; Vu la décision du Comité des Ministres prise lors de la 498e réunion, et adoptée le 21 septembre 1993, d’autoriser,

à la demande du Gouvernement des Pays-Bas, la publication du rapport de la Commission adopté dans cette affaire ; Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission lors de la transmission de son rapport au sujet d'une satisfaction équitable à accorder aux requérants, propositions complétées par lettre du Président de la Commission en date du 16 février 1993 ; Considérant que lors de la 489e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 9 mars 1993, conformément à l’article 32, paragraphe 2, de la Convention, que le Gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à chacun des dix requérants comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 1 000 florins néerlandais au titre du préjudice moral, et 2 175 florins néerlandais plus la T.V.A.

au titre des frais et dépens, soit la somme totale de 31 750 florins néerlandais dont 21 750 florins néerlandais soumis à la T.V.A., Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 32 de la Convention ; Ayant invité le Gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 15 mai 1992 et 9 mars 1993, eu égard à l’obligation qu’ont les Pays-Bas de s’y conformer selon l’article 32, paragraphe 4, de la Convention ; Considérant que les Hautes Parties contractantes sont tenues de prendre les mesures nécessaires à cette fin, notamment en prévenant de nouvelles violations de la Convention semblables à celles constatées dans les arrêts de la Cour ou les décisions du Comité des Ministres ; Considérant que le Gouvernement de l’Etat défendeur a donné au Comité des Ministres des informations sur les mesures prises jusqu’à maintenant à cet effet (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution) ; S’étant assuré que le Gouvernement de l’Etat défendeur a versé aux requérants, dans le délai imparti, les sommes prévues dans sa décision du 9 mars 1993, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement des Pays-Bas, qu’il a provisoirement rempli ses fonctions en vertu de l’article 32 de la Convention dans la présente affaire ;

Décide de reprendre l'examen de cette affaire sous l'angle des mesures de caractère général, lorsqu’un nouveau projet de loi aura été établi, ou au plus tard lors de sa première réunion en 2001. Annexe à la Résolution Intérimaire DH (2000) 25 Informations fournies par le Gouvernement des Pays-Bas lors de l’examen de l’affaire R.V. et autres par le Comité des Ministres Postérieurement aux faits de la présente affaire, les services de renseignements et de sûreté ont été soumis à une nouvelle réglementation, par une loi de 1987, entrée en vigueur le 1 er février 1988. Toutefois, dans deux arrêts du 16 juin 1994, le Conseil d’Etat ( Raad van State) qui était appelé à se prononcer sur le refus des services de sécurité de communiquer à deux individus les informations détenues sur eux, s’est appuyé sur le rapport de la Commission dans l’affaire R.V.

et autres, pour conclure qu'un certain nombre des nouvelles dispositions législatives en vigueur, et en particulier les articles 8 et 16 de la loi de 1987 sur les services de renseignements et de sûreté, n’étaient pas conformes aux articles 8 et 13 de la Convention. D’une part, le Conseil d’Etat a relevé que la loi n’était pas suffisamment prévisible et qu’en particulier elle devrait indiquer : les catégories de personnes sur qui des informations peuvent être collectées, les circonstances dans lesquelles des informations peuvent être collectées et les moyens qui peuvent être utilisés pour obtenir ces informations. D’autre part, le Conseil d’Etat a considéré qu’une personne qui se voit refuser l’accès aux informations contenues dans son dossier devrait pouvoir connaître les raisons de ce refus plutôt que de se voir opposer des considérations d’ordre général sur la sécurité publique.

Cela a pour conséquence que le Ministère de l’Intérieur ne peut plus appliquer la réglementation sur les services de sécurité pour répondre à une demande d’accès à des informations mais doit appliquer la loi sur l’accès du public aux informations détenues par le gouvernement, selon laquelle chaque demande doit être appréciée individuellement et un refus doit être motivé. Le gouvernement a donc décidé de procéder à une nouvelle réforme législative.

Cette réforme qui est toujours en cours d’examen, a pour objectif d'inclure à la loi sur les services de renseignements et de sécurité : - une description plus détaillée des méthodes utilisées par les Services de sécurité (BVD) ; - une disposition exigeant la consultation du comité permanent des services de renseignements et de sécurité avant l’emploi de toutes nouvelles méthodes et sur la manière dont sont utilisées certaines méthodes existantes ; - une réglementation de l’actuel système interne de contrôle relatif à la subsidiarité et la proportionnalité des méthodes utilisées dans chaque cas donné ; - une description plus claire des circonstances dans lesquelles ces méthodes peuvent être utilisées : dans ce contexte, il est envisagé de prévoir une disposition statutaire obligeant le BVD à inclure ces détails dans son rapport annuel.

Le gouvernement cherche également d’autres moyens de contrôler les opérations des services de sécurité (BVD). Enfin, le gouvernement envisage d’inclure une disposition spécifique nouvelle sur l’accès du public à certaines informations détenues par le BVD. Les dispositions mentionnées ci-dessus s’appliquent mutatis mutandis aux Services de renseignements militaires (MID) et à leurs opérations.