AFFAIRE VAN VONDEL CONTRE LES PAYS-BAS

Rezoluția CM/ResDH(2010)105 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Van Vondel împotriva Țărilor de Jos (Cercetarea nr. 38258/03, Hotărârea din 25 octombrie 2007, definitivă la 25 ianuarie 2008) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea Văzută la hotărâre transmisă Comitetului de către Curte o dată definitivă Reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în această cauză se referă la: (a se vedea detaliile în limba engleză) (a se vedea detaliile în limba engleză) ; După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție. Reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata oricărei satisfacții echitabile care a putut fi acordată de Curte, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după examinarea măsurilor luate de către statul pârât (a se vedea Anexa) că a îndeplinit funcțiile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză și DECIDE d . . Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2010)105 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Van Vondel împotriva Țărilor de Jos Recapitulare preliminară a cauzei la care se face referire se referă la o încălcare a vieții private și a corespondenței reclamantului, un funcționar de poliție, din cauza faptului că o parte din convorbirile sale telefonice de către un terț cu asistența poliției (încălcarea articolului 8). În ianuarie 1996, s-au dat în judecată pe reclamant pentru sperjur din cauza declarațiilor pe care le-a făcut sub jurământ în fața unei comisii parlamentare de anchetă. Pe lângă aceasta, o echipă specială a Serviciului Național de Investigații Penale (Rijks Research) ) a efectuat în 1995 o anchetă internă privind metodele operaționale ale Serviciului regional de informații infracționale pentru care reclamantul lucrase între 1989 și 1994; în cursul acestei anchete, convorbirile telefonice dintre un anume M. R. și reclamantul au fost înregistrate ilegal, iar o parte din aceste înregistrări au servit, în special, ca elemente de probă în cadrul procedurii penale. La 5/03/2002, Curtea de apel a recunoscut reclamantul vinovat de sperjur în fața comisiei parlamentare și de încercări repetate de intimidare a domnului. R., martorul (potențial). Ea a fost condamnată la trei luni de închisoare cu suspendare cu suspendare timp de doi ani. Curtea Europeană a considerat că, deși înregistrările au fost efectuate în mod voluntar de către un terț și la inițiativa acestuia, acestea au fost furnizate de către autoritățile care i-au dat, cel puțin cu o ocazie, instrucțiuni precise cu privire la tipul de informații care trebuie obținute de la solicitant. Comisia a constatat că poliția a efectuat o anchetă internă pentru a stabili fapte cu privire la anumite metode de deformare și că, în acest context, nu era autorizată prin lege să recurgă la anumite competențe de investigare, cum ar fi, de exemplu, discuțiile (telefonice) prin intermediul mijloacelor de supraveghere ascunse. Măsuri individuale Curtea Europeană nu a acordat o satisfacție echitabilă, deoarece reclamantul nu a prezentat nicio cerere în această privință. La 10/02/2009, Curtea Supremă a redus durata condamnării cu suspendare la două luni în cadrul unei proceduri în curs de revizuire ca urmare a hotărârii Curții Europene. În plus, înregistrările și transcrierile convorbirilor telefonice nu se mai găsesc în dosarul reclamantului. În consecință, Comitetul de Miniștri a considerat că sunt necesare alte măsuri de ordin individual n Această cauză trebuie să se apropie mai mult de cazul M.M. (a se vedea Rezoluția CM/Res/DH(2007)130, adoptată la 31/10/2007), care se referă, de asemenea, la o conversație telefonică de către un terț cu asistența polițienească, dar în cadrul unei anchete penale. Având în vedere că incidentul în speță constituie un caz izolat, autoritățile olandeze nu consideră că este necesar să se modifice legea existentă sau să se creeze un nou temei juridic specific pentru comunicarea telefonică sau înregistrarea convorbirilor telefonice în cadrul unei anchete menite să stabilească fapte. Acestea consideră că, având în vedere efectul direct al hotărârilor Curții Europene din Țările de Jos, toate instanțele și autoritățile în cauză ar trebui să își alinieze practica la cerințele Convenției în ceea ce privește art. 8, astfel cum reiese din prezenta hotărâre, și să respecte strict condițiile stabilite în dreptul olandez pentru a aborda conversațiile telefonice. În acest scop, hotărârea Curții Europene a fost publicată în diverse reviste juridice (European Human Rights Cases, 2007/145, p.1413-17; Rechtspraak van de Week, 2008/93, p. 56; Nederlands Juristenblad, 2007, p. 2171), a fost difuzată în instanță și a fost menționată în cartea Actualiteen Zakboek Strafvordering voor de opsporingsambtenaar (2008) și în noua ediție a manualului privind metodele speciale de aplicare a legii (Handboek bijzondere opsporingsbevoegdheden) care este utilizat în cadrul formării funcționarilor de poliție. III. Concluziile statului pârât Guvernul consideră că măsurile luate au remediat pe deplin consecințele încălcării de către reclamant a convenției constatate de Curtea Europeană în acest caz, că aceste măsuri vor preveni alte încălcări similare și, prin urmare, Țările de Jos și-au îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 15 septembrie în cadrul celei de-a 1092-a ședințe a delegaților miniștrilor.

Résolution CM/ResDH(2010)105

[1]

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

Van Vondel contre les Pays-Bas

(Requête n

o

38258/03

, arrêt du 25 octobre 2007, définitif le 25 janvier 2008)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’Homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»)

;

Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif

;

Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne l’interception, sans base juridique, de conversations téléphoniques du requérant par un tiers avec l’assistance de la police (violation de l’article 8) (voir détails dans l’Annexe) ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article

46 paragraphe

1 de la Convention

;

Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention

;

Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de toute satisfaction équitable ayant pu être octroyée par la Cour, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire

:

- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par

restitutio in integrum

; et

- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;

DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur

(voir Annexe) qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et

DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2010)105

Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire

Van Vondel

contre les Pays-Bas

Résumé introductif de l’affaire

L’affaire concerne une atteinte au respect de la vie privée et de la correspondance du requérant, un fonctionnaire de police, en raison de l’illégalité de l’interception de certaines de ses conversations téléphoniques par un tiers avec l’assistance de la police (violation de l’article 8).

En janvier 1996, des poursuites ont été entamées contre le requérant pour parjure en raison de dépositions qu’il avait faites sous serment devant une commission d’enquête parlementaire. Outre celle-ci, une équipe spéciale du Service national d’enquête pénale (

Rijksrecherche

) a mené en 1995 une enquête interne sur les méthodes opérationnelles du Service régional de renseignement criminel pour lequel le requérant avait travaillé entre 1989 et 1994. Au cours de cette enquête, des conversations téléphoniques entre un certain M.

R. et le requérant ont été enregistrées clandestinement et une partie de ces enregistrements ont servi, notamment, comme éléments de preuve dans la procédure pénale. Le 5/03/2002, la Cour d’appel a reconnu le requérant coupable de parjure devant la commission parlementaire et de tentatives réitérées d’intimider M.

R., le témoin (potentiel). Elle l’a condamné à trois mois d’emprisonnement assortis d’un sursis avec mise à l’épreuve pendant deux ans.

La Cour européenne a estimé que bien que les enregistrements aient été effectués volontairement par un tiers et à l’initiative de celui-ci, l’équipement avait été fourni par les autorités qui lui avaient de surcroît, au moins à une occasion, donné des instructions précises sur le type d’informations à obtenir du requérant. Elle a relevé que la police avait mené une enquête interne visant à établir des faits sur certaines méthodes d’investigation et que dans ce cadre elle n’était pas autorisée par la loi à avoir recours à certains pouvoirs d’enquête, tels que par exemple l’interception des conversations (téléphoniques) au moyen d’appareils de surveillance dissimulés.

I.

Mesures de caractère individuel

La Cour européenne n’a pas octroyé de satisfaction équitable car le requérant n’a soumis aucune demande à cet égard. Le 10/02/2009, la Cour Suprême a réduit la durée de la condamnation avec sursis à deux mois dans le cadre d’une procédure en révision suite à l’arrêt de la Cour européenne. En outre, les enregistrements et transcriptions des conversations téléphoniques ne se trouvent plus dans le dossier du requérant. En conséquence, le Comité des Ministres a considéré qu’aucune autre mesure d’ordre individuel n’était nécessaire.

II.

Mesures de caractère général

Cette affaire est à rapprocher de l’affaire M.M (voir Résolution CM/Res/DH(2007)130, adoptée le 31/10/2007) qui concernait également l’illégalité de l’interception de conversations téléphoniques par un tiers avec l’assistance de la police mais dans le cadre d’une enquête pénale. Etant donné que l’incident en l’espèce constitue un cas isolé, les autorités néerlandaises ne considèrent pas qu’il soit nécessaire de modifier la loi existante ni de créer une nouvelle base juridique spécifique pour l’interception ou l’enregistrement de conversations téléphoniques dans le cadre d’une enquête visant à établir des faits.

Elles estiment que vu l’effet direct des arrêts de la Cour européenne aux Pays-Bas, toutes les juridictions et autorités concernées devraient aligner leur pratique sur les exigences de la Convention au regard de l’article 8, telles qu’elles ressortent du présent arrêt, et respecter strictement les conditions fixées en droit néerlandais pour l’interception des conversations téléphoniques. A cette fin, l’arrêt de la Cour européenne a été publié dans diverses revues juridiques (

European Human Rights Cases

, 2007/145, pp.1413-17;

Rechtspraak van de Week,

2008/93, p.56;

Nederlands Juristenblad,

2007, p.2171), il a été diffusé aux tribunaux et a été mentionné dans le livre

Actualiteiten Zakboek Strafvordering voor de opsporingsambtenaar

(2008) et dans la nouvelle édition du manuel sur les méthodes spéciales d’investigation pénale (

Handboek bijzondere opsporingsbevoegdheden

) qui est utilisé dans le cadre de la formation des fonctionnaires de police.

III.

Conclusions de l’Etat défendeur

Le gouvernement estime que les mesures prises ont entièrement remédié aux conséquences pour la partie requérante de la violation de la Convention constatée par la Cour européenne dans cette affaire, que ces mesures vont prévenir d’autres violations semblables et que les Pays-Bas ont par conséquent rempli leurs obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1]

Adoptée par le Comité des

Ministres le 15 septembre lors de la 1092e réunion des Délégués des Ministres.