ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată de A., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României s-a solicitat obligarea pârâtului să modifice Anexa 1. a H.G. nr. 839/2016, astfel încât inscripțiile în limba engleză și franceză de pe cărțile de identitate să fie plasate sub inscripțiile în limba oficială de stat, limba română și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 38 din 30 iunie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare;

- a respins cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României;

- a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea pârâtului Guvernul României.

Împotriva sentinței civile nr. 38 din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A..

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material,.

In esență, recurenta-reclamantă a învederat că în România limba oficială de stat este limba română, aceasta presupunând în primul rând faptul, că toate inscripțiile oficiale sunt redactate în limba română. Este drept, că se pot amplasa în unele condiții și în unele locuri inscripții și în alte limbi, dar pentru a respecta caracterul de limbă oficială a limbii române, acele inscripții se pot amplasa numai sub cea în limba română.

În opinia recurentei, la fel de adevărat este că art. 13 din Constituție este singura normă de drept aplicabilă în prezenta speță, fiind vorba despre inscripții oficiale de pe documente emise de către Guvernul României. Or acel articol prevede, că numai limba română este limbă oficială în România, astfel orice inscripție oficială se redactează în acea limbă, iar o eventuală traducere se poate amplasa numai sub cea în limba română, pentru a se respecta caracterul de singură limbă oficială a limbii române.

Recurenta susține că astfel sunt îndeplinite condițiile casării sentinței instanței de fond și ale rejudecării prezentului caz, pentru că prima instanță a adoptat sentința civilă nr. 48/2020 cu încălcarea art. 13 din Constituție.

De asemenea, recurenta reiterează faptul, că în conformitate cu prevederile art. 13 din Constituție, în România singura limbă oficială este limba română. Astfel orice text scris pe documente oficiale emise de către Guvernul României trebuie redactată în această limba.

Arată, că nu se poate accepta motivarea instanței, conform căreia inscripțiile în limbile franceză și engleză sunt amplasate pe același nivel cu cele în limba română din cauza acoperirii eficiente a tuturor spațiilor cărții de identitate. În opinia sa aste este o afirmație ilară și lipsită de logică, pentru că textele respective acoperă aceeași suprafață, indiferent dacă sunt amplasate unul după celălalt sau unul sub celălalt.

Prin întâmpinările depuse, intimatul-pârât Guvernul României solicitat respingerea recursului ca nefundat, iar intimatul pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimatul pârât Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză de reclamanta A., prin raportare la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, deși formal au fost invocate prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta nu formulează critici raportate la conținutul concret al sentinței atacate și nici nu indică și nu combate eventualele măsuri nelegale dispuse de instanța de fond, modalitatea de motivare a cererii de recurs adoptată de reclamanta-recurentă constând practic în redarea susținerilor formulate prin acțiunea depusă în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, în cauza de față recurenta apreciind ca fiind ilară motivarea instanței potrivit căreia inscripțiile în limbile franceză și engleză sunt amplasate pe același nivel cu cele în limba română din cauza acoperirii eficiente a tuturor spațiilor cărții de identitate, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Motivarea recursului, cale de atac prin care se urmărește casarea hotărârii, nu poate fi făcută prin trimitere la susținerile de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși, așa cum s-a relevat mai sus, recurenta-reclamantă a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. fiind vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a acestora.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487, și art. 489 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nulitatea recursului formulat de reclamanta A. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 38 din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.