ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 770/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 05.02.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea pârâtului să amplaseze inscripțiile în limba engleză de pe toate fotografiile afișate pe site-ul www.x.ro sub inscripțiile în limba oficială de stat, limba română, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 35 din 19 iunie 2020, Curtea a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, invocate de pârât.

A respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în totalitate a sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată.

A arătat recurenta-reclamantă că în România limba oficială de stat este limba română. Cu privire la legea aplicabilă, instanța de fond a afirmat că aceasta ar fi Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relații și instituții publice.

A apreciat recurenta că instanța de fond ar avea dreptate dacă pe fotografia disputată textul în limba română ar fi traducerea textului scris inițial în limba engleză, însă, este evident, că pe o poză de pe site-ul oficial al Guvernului României trebuie să fie inscripționată în limba română, limba oficială, iar textul în limba engleză este numai traducerea acestuia. Rezultă că Legea nr. 500/2004 nu este o normă de drept material, și nu poate fi baza unei sentințe în speță.

Art. 13 din Constituția României este o normă de drept aplicabilă în speță, fiind vorba despre inscripții oficiale de pe site-ul oficial al Guvernului României, acest articol prevăzând că numai limba română este limba oficială în România.

Astfel, sunt îndeplinite condițiile casării hotărârii și rejudecării cauzei.

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât.

4.1. Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-pârâte, rezultă că aceasta a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivul de casare menționat.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deși, la nivel formal, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta-reclamantă, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a-și expune nemulțumirea față de soluția instanței de fond și la a reitera argumentele prezentate în acțiune, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod critica de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 35 din 19 iunie 2020 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.