Decizia nr. 1104/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 297/2020 a Tribunalului Botoșani

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița - Năsăud - Serviciul Rutier Bistrița, B. Agent de Poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, a solicitat anularea Hotărârii nr. 478/21.08.2019 pronunțată de C.N.C.D. în dos. nr. 709/2018 ca fiind netemeinică; obligarea C.N.C.D. să reanalizeze petiția înregistrată sub nr. x/18.10.2018. Prin sentința nr. 297 din 09.09.2020, Tribunalul Botoșani, secția de contencios

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 74/2020 din 29 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița - Năsăud - Serviciul Rutier Bistrița, B. Agent de Poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva sentinței nr. 74/2020 din 29 iunie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-reclamant a susținut, sub un prim aspect, că sentința recurata încalcă principiile fundamentale ale procesului civil, fiind afectată legalitatea acesteia. În esență, prin această critică, recurentul consideră că procesul s-a desfășurat cu încălcarea principiului nemijlocirii (art. 16 noul C. proc. civ.), al rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 noul C. proc. civ.), respectiv al contradictorialității (art. 14 noul C. proc. civ.). În opinia recurentului, instanța de judecată și-a întemeiat hotărârea, în principal, pe următoarele probe: declarația martorului C. și Raportul agentului de poliție D.. In acest sens, recurentul a susținut că, deși ambele persoane au fost martori la evenimentul care face obiectul litigiului, doar martorul C. a fost audiată nemijlocit în fața instanței. Starea de fapt prezentată de celălalt martor la eveniment, agentul D., a fost preluata din Raportul întocmit de acesta (coleg cu persoana care a săvârșit fapta discriminatorie) ulterior producerii evenimentului, cu încălcarea principiului nemijlocirii prevăzut de art. 16 C. proc. civ., respectiv fără a pune în discuție și fără a proceda la audierea, în condiții de contradictorialitate, a agentului D., fiind încălcat astfel principiul nemijlocirii S-a arătat că acest principiu exprimă cerința ca, pe cât posibil, instanța să constate/cerceteze prin propriile mijloace conținutul faptic ce urmează a fi stabilit, iar doar în cazuri în care o asemenea cercetare a probelor este imposibilă, instanța va putea să se întemeieze pe înscrisuri sau alte mijloace de probă. Raportul agentului D. a fost calificat ca o declarație de martor, însă fără a fi audiat nemijlocit, încălcându-se astfel dispoziția legală mai sus menționată. Recurentul a considerat că se impunea audierea acestuia în fața instanței, și nu preluarea unor susțineri conținute într-un raport întocmit de un agent pentru superiorii săi, în special în contextul in care această probă a fost determinantă în soluționarea cauzei. A mai apreciat recurentul că judecătorul avea îndatorirea de a ordona din oficiu audierea agentului D. în măsura în care ar fi apreciat necesară lămurirea de către acesta a stării de fapt. Preluarea declarației acestuia dintr-un înscris extrajudiciar o consideră a fi făcuta cu nesocotirea principiului aflării adevărului. Pe de altă parte, prin omisiunea instanței de a ordona audierea în condiții de contradictorialitate a agentului D., s-a încălcat și dreptul său la apărare și al egalității de arme, întrucât recurentul nu a avut avut posibilitatea adresării de întrebări agentului. În corelare cu rolul judecătorului în stabilirea adevărului, chiar și în contextul în care instanța de judecată nu ar fi ordonat audierea agentului D., recurentul a apreciat că instanța avea obligația de a pune in discuție contradictorie necesitatea audierii acestuia. Or, audierea agentului D. nu a fost nici ordonată și nici pusă în discuție de către instanța de judecată, astfel încălcându-se principiile de bază ce guvernează procesul civil, iar hotărârea pronunțată este nelegală, impunându-se casarea acesteia. Principiile de drept procesual civil se manifestă prin ideile juridice de bază, care determină formele și metodele de reglementare juridică a raporturilor procesual civile în legătură cu examinarea și soluționarea litigiilor deduse judecății. Aceste principii fundamentale sunt pilonii care stau la baza procesului civil, dirijând desfășurarea întregului proces. Astfel, aceste norme reglementează întregul proces civil în toate etapele sale, interesul ocrotit de aceste norme fiind public. Pe cale de consecință, recurentul a apreciat că nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil atrag nulitatea absolută a hotărârii.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița Năsăud - Serviciul Rutier Bistrița a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția nulității recursului. Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac exercitate de reclamant și menținerea sentinței de fond, pe care a apreciat-o temeinică și legală.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Analizând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și de apărările formulate de intimatul-pârât B., prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru următoarele considerente Reclamantul A. a investit instanța cu o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 478/21.08.2019 pronunțate de C.N.C.D. în dos. nr. 709/2018, prin care a fost respinsă solicitarea sa de a se proceda la identificarea și sancționarea contravențională a numitului B. pentru fapta prevăzută de art. 2 alin. (5) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Curtea de apel a respins acțiunea, reținând în esență că din probele administrate în cauză, rezultă că în cauză nu a fost dovedită existența unei fapte de discriminare. Recurentul-reclamant a criticat soluția de respingere a acțiunii, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ. potrivit căruia, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat. De asemenea, se constată că în cauză, nu au fost încălcate de instanța de fond normele de procedură prevăzute de art. 14, art. 16 Cod procedură și nici principiile nemijlocirii și contradictorialității, sau ale art. 22 alin. (2) ("Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale). În acest scop, cu privire la situația de fapt pe care recurentul o invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. ") din C. proc. civ. Înalta Curte reține că încuviințarea probelor se realizează de instanța de fond cu ocazia cercetării procesului, în raport de dispozițiile art. 250 C. proc. civ., conform cărora dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, expertiză, mijloace materiale de probă, cercetare la fața locului sau orice alte mijloace prevăzute de lege, de dispozițiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255, care se referă la admisibilitatea probelor, în sensul că probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. Având ca reper aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că pentru stabilirea stării de fapt este suficientă administrarea probei cu înscrisuri, respectiv Raportul agentului de poliție D. și audierea martorei C.. De asemenea, potrivit art. 254 alin. (5) C. proc. civ., dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele și poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. Motivele invocate de recurent vizează, în fapt, aspecte care țin de necesitatea și utilitatea probelor administrate în cauză, reprezentând în fapt motive de netemeinicie, care nu pot constitui obiect al controlului de legalitate al instanței de recurs. Art. 254 alin. (6) precizează că "părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii", iar art. 264 C. proc. civ. prevede că "(1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor.", puterea doveditoare a probelor fiind lăsată, așadar, la libera apreciere a instanței, motive pentru care în cauză instanța nu a încălcat dispozițiile legale invocate de recurent. În ceea ce privește susținerea recurentului potrivit căreia instanța era obligată să pună în discuția părților necesitatea audierii agentului D., Înalta Curte constată, de asemenea, că nu poate fi reținută încălcarea principiilor invocate de recurent, în condițiile în care acesta nu a înțeles să propună el însuși audierea acestui martor, caz în care ar fi fost justificată punerea în discuția părților a necesității administrării acestei probe. În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu există motive de casare a hotărârii pronunțate din prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sentința recurată fiind motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege și a regulilor de drept aplicabile.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Față de toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant și, în consecință, va menține sentința de fond atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,