ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1059/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta Sindicatul Național Al Polițiștilor Și Personalului Contractual Din MAI - Biroul Teritorial Cluj, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, a solicitat obligarea acestuia din urmă la decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă cu autoturismul proprietate personală sau după caz, cu mijlocul de transport deținut legal, cu orice titlu și decontarea cheltuielilor aferente, conform prevederilor H.G. nr. 1292/2003 și OMAI nr. 51/2014, începând cu data de 21.05.2018, să se constate nelegalitatea art. 4 alin. (4) din Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport in unele situații in care cadrele militare, polițiștii si personalul civil se deplasează la si de la locul de muncă, aprobate prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 51/2014, cu cheltuieli de judecată. La data de 11 aprilie 2019, reclamanta a formulat o cerere adițională, solicitând sa se constate nelegalitatea art. 4 alin (4) din Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport in unele situații in care cadrele militare, polițiștii si personalul civil se deplasează la si de la locul de muncă, aprobate prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 51/2014 . S-a solicitat, de asemenea, introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului Afacerilor Interne, instanța luând act la termenul de judecată din data de 11.04.2019 că această cerere a fost formulată în termenul procedural și îndeplinește toate elementele prevăzute de art. 194 C. proc. civ. La termenul din data de 23 mai 2019, în dosarul civil nr. x/2019 al Tribunalului Cluj s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect anularea art. 4 alin. (4) din Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport in unele situații în care cadrele militare, polițiștii si personalul civil se deplasează la si de la locul de muncă, aprobate prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 51/2014 cu consecința formării unui dosar nou, pe rolul aceluiasi complet, in conformitate cu prevederile art. 111 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătoresti aprobat prin Hotarârea Consilului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015. De asemenea, in temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății actiunii formulate de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor si Personalului Contractual din MAI-Biroul Teritorial Cluj pentru membrul de sindicat A. in contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj până la soluționarea definitivă a cererii in cauza având ca obiect având ca obiect anularea art. 4 alin. (4) din Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport in unele situații in care cadrele militare, polițiștii si personalul civil se deplasează la si de la locul de muncă, aprobate prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 51/2014 . În dosarul nou format ca urmare a disjungerii instanta a invocat din oficiu si a luat in discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului, in raport de precizarea actiunii introductive. Prin sentința nr. 200 din 3 octombrie 2019, a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului Cluj in privința judecării cererii de chemare in judecată formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor si Personalului Contractual din MAI-Biroul Teritorial Cluj pentru membrul de sindicat A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, având ca obiect anularea art. 4 alin. (4) din Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport in unele situații in care cadrele militare, polițiștii si personalul civil se deplasează la si de la locul de muncă, aprobate prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 51/2014 și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Cluj. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 200 din 3 octombrie 2019, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor si Personalului Contractual din MAI-Biroul Teritorial Cluj pentru membrul de sindicat A., ca urmare a neîndeplinirii condiției procedurii prealabile. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva senținței pronunțate de Curtea de Apel Cluj a promovat recurs reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI - Biroul Teritorial Cluj - pentru A., în condițiile art. 483 C. proc. civ. Motivele de recurs În prealabil, Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Circumscriindu-se motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, înțelege să critice soluția instanței de fond din prisma următoarelor motive: Recurentul-reclamant a punctat aspectele susținute și în fața instanței de fond arătând faptul că instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile legale care reglementează art. 7 din Legea nr. 554/2004. Susține că, prin H.G nr. 1292/2003 este recunoscut dreptul la decontarea cheltuielilor de deplasare la și de la locul de muncă cu autoturismul personal în cazurile enumerate în art. 6 și în condițiile art. 13, iar prin OMAI nr. 51/2014 se condiționează acordarea cheltuielilor de transport cu autoturismul personal de graficul orar al mijloacelor de transport în comun pe ruta de deplasare. Arată în continuare că a formulat această cerere, în contextul în care, membrului de sindicat A. a fost respinsă cererea de decontare a cheltuielilor de deplasare la și de la locul de muncă cu autoturismul proprietate personală, deoarece graficul mijloacelor de transport în comun îi asigură prezența atât la începerea programului de lucru cât și pentru înapoierea la domiciliu după terminarea programului. Astfel, arată că a formulat plângere prealabilă în data de 14 mai 2019 prin care a solicitat Ministerului Afacerilor și Internelor revocarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Normele metodologice din 7 aprilie 2014 privind decontarea chletuielilor de transport în unele situații în care cadrele militare, polițiștii și personalul civil se deplasează la și de la locul de muncă, aprobate prin art. 1 din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 51/2014, ca fiind nelegală, având în vedere că aceasta contravine dispozițiilor Hotărârii de Guvern nr. 1292/2003. La această plângere prealabilă, recurentul a primit un răspuns din partea pârâtului în data de 14.06.2019. În opinia recurentului, instanța de fond a reținut în mod greșit că în prezenta cauză este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile înaintea formulării acțiunii în instanța de judecată. Considerăm, că în prezenta cauză, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea 554/2004 nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, deoarece actul administrativ atacat, respectiv Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport în unele situații în care cadrele militare, polițiștii și personalul civil se deplasează la și de la locul de muncă, aprobate prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 51/2014 au intrat în circuitul civil. Arată că, în cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 din Legea 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă. In fine, recurentul a susținut că instanța fondului a interpretat în mod greșit prevederile art. 7 din Legea 554/2004, reținând că în prezenta cauză este necesară plângerea prealabilă, prin urmare apreciem că este greșită soluția prin care Curtea de Apel Cluj a dispus că acțiunea subscrisului este inadmisibilă datorită faptului că nu am parcurs sau am parcurs cu întârziere această procedură prealabilă. Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. 1.

Apărările formulate în cauză Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare in cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență a menționat că în mod corect a reținut, prin raportare la prevederile art. 7 din legea 554/2004, ca acțiunea este inadmisibilă. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 31 ianuarie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părților. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed: Cu titlu prealabil este de menționat că atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În recursul formulat, criticile vizează soluția primei instanțe asupra excepției inadmisibilității acțiunii. Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate. Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile incidente în cauză. Situația de fapt reținută, așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, este conturată de faptul că, reclamantul are calitatea de ofițer specialist II, astfel că, potrivit art. 78 dispozițiile legii speciale privind statutul polițistului se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifica polițistului. Ca atare, verificând modalitatea de îndeplinire a procedurii administrative prealabile, se reține, așa cum corect a constatat instanța de fond, că reclamantului i s-a comunicat Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție nr. 213217 din data de 18.06.2018 iar, potrivit prevederilor legale, reclamantul putea formula plângerea prealabilă până la data de 19.07.2018 inclusiv și nu ulterior acestei date. Din actele și lucrările dosarului, reiese că reclamantul a înregistrat plângerea la data de 06.09.2019, în timp ce prezenta acțiune a fost introdusă, fără a urma anterior procedura prealabilă, la data de 25.01.2019. Legea nr. 554/2004, modificată și completată, impune parcurgerea unei proceduri prealabile, anterioare formulării acțiunii în justiție, conform art. 7 alin. (1), care prevede " Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar nerespectarea acestei proceduri prealabile este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă. În cauză, se constată că nu există dovada parcurgerii procedurii prealabile de către recurentul-reclamant, în sensul prevederilor sus-menționate, respectiv o cerere adresată autorității publice pârâte care să conțină solicitările ce constituie obiectul demersului judiciar inițiat de parte. Faptul că, în cauză însă, reclamantul s-a adresat autorității emitente după sesizarea instanței de judecată, așa cum a punctatat și instanța fondului cererea sa și-a pierdut natura juridică a unei plângeri prealabile, a unui recurs grațios, neputând avea decât natura juridică a unei încercări de soluționare amiabilă a litigiului. În aceste condiții, Curtea constată că este incidentă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepție de fond, peremptorie, dirimantă, care atrage sancțiunea respingerii ca inadmisibil a acțiunii, devenind inutilă analizarea criticilor de nelegalitate. Mai mult decât atât, chiar prin Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție nr. 213217 emisă în data de 18.06.2018, se menționează că polițistul se poate adresa cu plângere la instanța competentă, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Prin urmare, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fiind pusă la adăpost de orice critică. III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentul-reclamant Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI - Biroul Teritorial Cluj - pentru A., va respinge recursul formulat de acesta, ca nefondat.