ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5378/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Sighetu Marmației solicitând anularea Deciziei de imputare x din 10 iulie 2015, a Hotărârii nr. x din 09.09.2015 și Hotărârii 118 din 20.11.2015, cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 660,75 RON.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 188 din 18 mai 2017 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. și a dispus anularea Deciziei de imputare x/10.07.2015, a Hotărârii 2813719 din 09.09.2015 și a Hotărârii 118/20.11.2015 și obligarea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Sighetu Marmației, la restituirea sumei de 660,75 RON.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs pârâții Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și Ministerul Afacerilor Interne solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. casarea sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, casarea, în tot, a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În motivarea recursului, pârâții recurenți arată că în mod greșit instanța de fond a dispus admiterea cererii de chemare în judecată și anularea Deciziei de imputare nr. x din 10.07.2015, fară a avea în vedere la pronunțarea soluției Dispoziția Șefului I.T.P.F. Sighetu Marmației nr. x din 19.05.2014 cu privire la decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă pentru personalul din cadrul I. T.P.F. Sighetu Marmației, cu toate că a reținut faptul că nu a fost invocată excepția de nelegalitate a acestui act administrativ.

Contrar susținerilor instanței de fond, Dispoziția Șefului I.T.P.F. Sighetu Marmației nr. x din 19.05.2014 nu încalcă prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 51/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport în unele situații în care cadrele militare, polițiștii și personalul civil se deplasează la și de la locul de muncă, ci este emisă în aplicarea art. 5 alin. (6) lit. b) din anexa la ordin.

De asemenea, Dispoziția Șefului I.T.P.F. Sighetu Marmației nr. x din 19.05.2014 nu instituie o condiție suplimentară celei menționate la art. 5 din Anexa la Ordinul M.A.I. nr. 51/2014, ci stabilește o evidență mai clară și mai precisă a personalului care beneficiază de dreptul la decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă, în scopul utilizării cu eficiență a fondurilor bugetare alocate instituției - conform art. 7 din anexa la ordin.

Atât timp cât nici intimata și nici instanța de fond, din oficiu, nu au invocat, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, excepția de nelegalitate a Dispoziției Șefului I.T.P.F. Sighetu Marmației nr. x din 19.05.2014, susținerea instanței potrivit căreia prin această dispoziție se instituie o condiție suplimentară celei menționate în art. 5 din Ordinul 51 din 7 aprilie 2014, iar o dispoziție a șefului inspectoratului nu poate modifica sau completa un act normativ superior, în cazul de față Ordinul 51/2014" este lipsită de orice temei legal, încălcând atât principiul disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., cât și normele de drept material instituite de Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare.

In condițiile în care instanța de fond nu a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, deoarece în fața acesteia nu a fost invocată excepția de nelegalitate, soluționarea cauzei fără a ține seama de Dispoziția Șefului I.T.P.F. Sighetu Marmației nr. x din 19.05.2014 - care nu a fost constatată ca nelegală - ar lipsi de eficiență actul administrativ contestat în cauză. Mai mult, însăși instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că nu se poate pronunța asupra legalității dispoziției, dar, cu toate acestea, constată că dispoziția șefului inspectoratului instituie o condiție suplimentară celei menționate în art. 5 din anexa la Ordinul M.A.I. nr. 51/2014.

În consecință, recurenții pârâți susțin că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantei intimate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta intimată a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei de imputare x din 10 iulie 2015 precum și a hotărârilor pronunțate în calea administrativă de contestare a acestei decizii, respectiv a hotărârii nr. x din 09.09.2015 și a hotărârii 118 din 20.11.2015.

În esență, reclamanta arată că în perioada 15 iulie 2012 - 31 ianuarie 2015 a fost încadrată la Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Sighetu Marmației, iar prin decizia de imputare din 10 iulie 2015 s-a constatat producerea unei pagube de 660,75 RON constând în încasarea necuvenită a contravalorii bonurilor de combustibil acordate pentru decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă pentru lunile mai, iulie, august și septembrie 2014.

Motivul angajării răspunderii patrimoniale a reclamantei constă în faptul că nu a fost respectată procedura stabilită prin dispoziția șefului inspectoratului nr. x din 19.05.2014 pentru personalul care efectuează deplasarea la și de la locul de muncă cu autoturismul proprietate personală sau mijlocul de transport deținut legal.

Soluționând acțiunea reclamantei, Curtea de Apel Cluj a constatat că este întemeiată, întrucât decontarea cheltuielilor de transport pentru deplasarea la și de la locul de muncă s-a realizat în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1292/2003 și art. 6 din anexa la Ordinul MAI 51/2014, reclamanta depunând în acest sens copia cărții de identitate, copia certificatului de înmatriculare a autoturismului, bonurile fiscale de carburanți.

Cu privire la dispoziția șefului inspectoratului nr. x din 19 mai 2014, prima instanță apreciază, pe de o parte, că prin această dispoziție se instituie o condiție suplimentară celei menționate în art. 5 din OMAI 51 din 7 aprilie 2017, iar o dispoziție a șefului inspectoratului nu poate modifica sau completa un act normativ superior în cazul de față Ordinul 51/2015.

Pe de altă parte, judecătorul fondului consideră că deși reclamanta cunoștea conținutul acestei dispoziții, întrucât ea a fost adusă la cunoștința întregului personal pe de o parte, iar reclamanta în mod obișnuit s-a semnat în registrul de evidență, totuși conținutul dispoziției nu poate fi interpretat în sensul că reclamantei îi este imputabilă trecerea sa în registru deoarece obligativitatea completării registrului revine conform dispoziției, personalului de la pază acces instituție. Acest lucru reiese din însăși scopul pentru care această dispoziție a fost emisă, pentru că dacă reclamanta completează toate datele și se semnează în registru, acest fapt constituie doar o formalitate golită de conținut și anume, de a se verifica efectiv dacă prezența reclamantei la sediul instituției s-a realizat cu autoturismul proprietate personală, dacă aceasta a venit însoțită de alți polițiști sau cererea de decontare a fost efectuată doar pentru încasarea unor drepturi necuvenite.

Prin urmare, semnătura nu are relevanță în accepțiunea instanței ci, registrul trebuia completat de personalul împuternicit să verifice aspectele menționate în dispoziție prin constatare la fața locului sau pe camerele de supraveghere ale instituției.

Un argument în plus este faptul că reclamanta s-a prezentat la locul de muncă, fapt ce reiese din actele administrative și din toate actele precum și din pozițiile procesuale ale pârâtului în zilele în care s-a considerat că nu trebuie să beneficieze de decontare. De asemenea, din procesul-verbal de cercetare administrativă nu reiese o stare de fapt contrară și anume deplasarea reclamantei cu autoturismul altui coleg sau cu un alt mijloc de transport, iar cererea de decontare a fost depusă cu toate actele necesare, a fost aprobată și avizată favorabil, astfel încât decontarea s-a efectuat potrivit dispozițiilor legale.

În consecință, instanța fondului a admis acțiunea reclamantei și, în consecință, a anulat actele administrative atacate, dispunând totodată și restituirea sumei de 660,75 RON, întrucât condițiile pentru existența răspunderii materiale a reclamantei nu au fost îndeplinite, iar încasarea contravalorii bonurilor de combustibil acordate pentru decontarea cheltuielilor de transport a fost efectuată cuvenit.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că actele administrative atacate în prezenta cauză sunt legale, fiind emise în deplină concordanță cu prevederile O.G. nr. 121/1998, ale H.G. nr. 1292/2003 și art. 6 din anexa la Ordinul MAI 51/2014.

Astfel cum a arătat recurenții pârâți și, de altfel a constatat și judecătorul fondului, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a fost emisă dispoziția Șefului I.T.P.F. Sighetu Marmației nr. x din 19.05.2014, prin care se instituie o procedură de înregistrare a deplasărilor lucrătorilor I.T.P.F. Sighetu Marmației la locul de muncă, în vederea decontării cheltuielilor de transport avansate de aceștia.

S-a statuat în cuprinsul acestei dispoziții că în baza registrului menționat la anexa 1 se va întocmi lunar situația prezenței la serviciu în vederea decontării cheltuielilor de transport, or, în contextul în care reclamanta intimată nu figurează în acest registru pentru deplasările aferente decontului de 660,75 RON, s-a apreciat că nu au fost îndeplinite condițiile necesare pentru decontarea acestor cheltuieli, fiind emisă decizia de imputare x din 10 iulie 2015.

Constată Înalta Curte că legalitatea dispoziției Șefului I.T.P.F. Sighetu Marmației nr. x din 19.05.2014 nu a format obiectul controlului instanței de contencios administrativ, nici pe calea unei acțiuni directe și nici pe calea excepție de nelegalitate, context în care procedura instituită prin acest act administrativ rămâne obligatorie în cauză, astfel că în mod greșit a apreciat prima instanță că în speță erau îndeplinite toate condițiile pentru a se angaja legal decontarea cheltuielilor de carburant în discuție.

Cât privește pretinsa culpă a lucrătorilor I.T.P.F. Sighetu Marmației în gestionarea registrului prevăzut de dispoziția nr. x din 19.05.2014, recurenții pârâți au arătat faptul că înscrierea în acest registru se realizează personal, de către fiecare lucrător ce se deplasa la serviciu cu autoturismul personal, lucrătorii de la Pază Control Acces neavând cunoștință cu privire la toți lucrătorii care beneficiau de aprobare pentru decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă.

În plus, faptul că reclamanta intimată s-a aflat la serviciu în zilele pentru care nu i-a fost recunoscut dreptul la decontarea cheltuielilor de transport nu atestă nicidecum nelegalitatea deciziei de imputare, fiind probabilă deplasarea cu ajutorul altui autovehicul decât cel personal, or, tocmai aceasta a fost rațiunea instituirii procedurii prevăzute de dispoziția nr. x din 19.05.2014 și anume confirmarea sosirii la unitatea de poliție cu autoturismul personal pentru fiecare solicitant al decontării cheltuielilor de transport.

Înalta Curte nu exclude nici posibilitatea ca reclamanta intimată să se fi deplasat, într-adevăr, cu autoturismul personal la serviciu și în zilele menționate în procesul-verbal de cercetare administrativă, pentru care s-a emis decizia de imputare, însă în condițiile în care nu figurează în registrul instituit în baza dispoziției nr. x din 19.05.2014, cheltuielile de deplasare nu aveau temei pentru decontare.

Față de aceste considerente recursul de față va fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate, rejudecării cauzei și respingerii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Ministerul Afacerilor Interne și de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației împotriva sentinței nr. 188 din 18 mai 2017 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2019.