ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1049/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B., Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, C., a solicitat anularea Rezoluției nr. x/2018 si exercitarea acțiunii disciplinare împotriva sus-numitei și obligarea la plată, în solidar, la suma de 50.000 RON daune morale.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă 400 din 04 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B., Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, C., ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva senținței pronunțate de Curtea de Apel București a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Motivele de recurs

În prealabil, Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Circumscriindu-se motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, înțelege să critice soluția instanței de fond din prisma următoarelor motive:

Recurentul-reclamant a punctat faptul că instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile legale care reglementează art. 45

1

(1) din Legea nr. 317/2004. Arată în acest sens, că, pe de o parte, textul menționează poate, deci nu este obligatoriu, nefiind menționat nicăieri ca nedepunerea constituie inadmisibilitate, asa cum se prevede obligativitatea plângerii prealabile în art. 7 din L. nr. 554/2004, unde se menționează ca inainte de a se adresa instanței ... trebuie sa solicite .

Pe de alta parte, alin. (3) al aceluiași art. menționează ca rezoluția de clasare poate fi contestata la secția de cont. ad-tiv a CA București în termen de 15 zile de la comunicare.

De asemenea, art. 47 alin. (5) prevede ca rezoluția de respingere a sesizării prev. la alin. (1) lit. b) si alin. (4) poate fi contestata la secția de cont. ad-tiv a CA București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Mai arată recurentul că, în plus, potrivit art. 2 (2) din L. nr. 544/2004: se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citați, intimații-pârâți B., Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Inspecția Judiciară au formulat întâmpinare în cauză, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență a menționat că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă. În cauza, așa cum a reținut și instanța fondului, reclamantul, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, nu a formulat plângere adresată inspectorului-șef conform prevederilor legale anterior citate și, implicit, nu a putut contesta rezoluția prin care a fost respinsă plângerea, astfel cum impune legea în vigoare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 31 ianuarie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile incidente în cauză.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin acțiunea introductivă, recurentul-reclamant A. și-a exprimat nemulțumirea față de rezoluția de clasare din data de 04 ianuarie 2019 emisă în dosarul nr. x/2018 al Inspecției Judiciare, solicitând anularea rezoluției și reexaminarea de către instanța de contencios administrativ și fiscal a sesizării inițiale, cu consecința constatării incidenței abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. h), lit. s), lit. r) și lît. t) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Cu referire la analogia recurentului - reclamant cu privire la incidența art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport de care acesta a susținut existența unui refuz nejustificat al autorității intimate, prin exces de putere, de a da curs cererii sale de sancționare disciplinară a magistraților reclamați.

Este de menționat că, art. 2 alin. (1) lit. î) din Legea nr. 554/2004, reglementează refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, asimilând acestui refuz și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

Astfel, se observă că actul administrativ contestat de către recurentul - reclamant reprezintă în fapt soluția adoptată de autoritatea intimată sesizării inițiale, în prima etapă administrativă, de verificare prealabilă, prevăzută de legea specială, iar faptul că acest răspuns îl nemulțumește pe recurentul -reclamant, nu poate echivala cu un refuz de soluționare a unei cereri.

Cu privire la critica recurentului - reclamant ce vizează presupusa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, republicată, motivat de faptul că rezoluția de clasare este vizată spre conformitate de către Inspectorul - șef care este abilitat a soluționa și plângerea prealabilă, precum și față de critica acestuia în referire la termenul de 15 zile stabilit de Legea nr. 317/2004, republicată, pentru îndeplinirea acestei proceduri, care ar fi contrar dispozițiilor legii contenciosului administrativ prin care s-a prevăzut un termen de contestare a actelor administrative de 6 luni, și ca urmare ar fi neconstituțional.

In primul rând, dispozițiile legale criticate, în raport de prevederile din Constituția României și a dispozițiilor legale în materie, se apreciază că formula legislativă consacrată satisface exigențele principiilor constituționale, motivele invocate de către recurentul - reclamant fiind neîntemeiate.

În al doilea rând, este cunoscut faptul că cercetarea disciplinară a magistraților se poate realiza doar în condițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, care reglementează atât competențele Inspecției Judiciare și atribuțiile inspectorilor judiciari, cât și procedura cercetării disciplinare.

De asemenea, dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată șî modificată, prevăd că orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea și conduita necorespunzătoare a magistraților, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege prevede în mod expres că exercitarea dreptului de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac.

De altfel, legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor nemulțumite de soluția dată, să conteste rezoluția de clasare și rezoluția Inspectorului - șef de soluționare a plângerii prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, care poate pronunța respingerea contestației sau admiterea contestației și desființarea rezoluției Inspectorului-șef și a rezoluției de clasare, urmând a se trimite dosarul pentru completarea verificărilor, astfel că nu se pot pronunța hotărâri care să vizeze aspectele de fond sesizate inițial de petenți sau care să conducă, în mod direct, la exercitarea acțiunii disciplinare față de magistrații vizați.

Or, dispozițiile art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2018, republicată și intrată în vigoare la data de 11 octombrie 2018, reglementează procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare, statuând în mod expres faptul că: împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciara. (3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență șî cu precădere."

Totodată, dispozițiile legale menționate anterior se completează cu prevederile din C. proc. civ., care la art. 193 alin. (1), stabilesc că:

"Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Ca urmare, s-ar încălcva prevederile art. 21 din Constituție existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, însă această ipoteză nu este incidență în prezenta speță.

În considerarea motivelor anterior redate, apreciem că dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, motiv pentru care vă rugăm să rețineți că legiuitorul are, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția României, legitimarea procesuală de a stabili procedura de judecată, iar partea nemulțumită de soluția dispusă inițial, are deschisă o cale de atac reglementată prin dispoziții legale speciale, astfel că nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții constituționale.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele ce preced în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 400 din 04 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.