ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1338/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.08.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B., Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, C., D., E., F., G., H., Tribunalul Vâlcea și I., a solicitat anularea rezoluției nr. 1450, nr. lucrare 19-1682 din 13.05.2019, cu consecința exercitării acținii disciplinare și obligării pârâților să-i plătească despăgubirile din dosarul nr. x/2015, respectiv contravaloarea salariului pe 6 luni la S.C. J., inclusiv dobânda legala și actualizarea și 50.000 RON daune morale.

Prin sentința civilă nr. 738 din 10 mai 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției.

S-a respins contestația formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepția inadmisibilității.

S-a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B., Curtea de Apel Pitești, C., D., E., F., G., H., Tribunalul Vâlcea și I., împotriva rezoluției de clasare nr. 1450/13.05.2019, ca inadmisibilă.

S-au respins capetele de cerere având ca obiect obligarea la plata de daune materiale și morale ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile nr. 738 din 10 mai 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a invocat nulitatea hotărârii, în condițiile nemotivării acesteia, raportat la cerințele art. 425 din C. proc. civ.

Rezoluția de clasare reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel că în speță nu se aplică procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, potrivit alin. (5) al aceluiași articol.

Totodată a invocat și dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, care prevăd atacarea rezoluției de respingere a sesizării la Curtea de Apel București, fără plângere prealabilă.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, s-a arătat că aceasta este neîntemeiată în raport de atribuțiile acestora constituționale.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul – pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere delimitarea atribuțiilor Inspecției Judiciare de cele ale Ministerului Justiției, conform și dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Intimatul – pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive fiind temeinică și legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamant cu o acțiune în anularea unei rezoluții de clasare a sesizării privind eventuale abateri disciplinare ale magistraților, rezoluție emisă de Inspecția Judiciară în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În speță, sentința de fond recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Faptul că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

Considerentele instanței de fond susțin dispozitivul, iar împrejurarea că instanța nu a valorificat argumentele reclamantului este consecința logică a soluției pronunțate, fiind de subliniat în acest context că, întotdeauna, considerentele instanței vor fi în opoziție cu argumentele unei părți, atunci când, urmare hotărârii pronunțate, partea va fi căzută în pretenții.

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prevedeau că împotriva rezoluției de clasare (prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară.

Potrivit dispozițiilor alin. (3) al aceluiași articol Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.

Așa cum rezultă cu claritate din dispozițiile legale menționate - art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004 - voința legiuitorului a fost aceea de a condiționa admisibilitatea acțiunii în justiție în anularea rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară, de urmarea unei proceduri administrative prealabile, prin plângerea adresată inspectorului șef al Inspecției Judiciare.

Instanța de control judiciar constată că dezlegarea dată de prima instanță excepției inadmisibilității este corectă și legală, criticile recurentului - reclamant nefiind întemeiate. Dispozițiile speciale ale Legii nr. 317/2004, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 234/2018, reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a soluției de clasare pronunțată de Inspecția Judiciară, procedură care se finalizează prin rezoluția emisă de inspectorul-șef, și doar acestea două, împreună, pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ, potrivit art. 45

1

alin. (3).

Neparcurgerea procedurii administrative prealabile atrage respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, soluție care împiedică analiza pe fond a susținerilor reclamantului.

Procedura administrativă obligatorie în fata Inspecției Judiciare urmează, ca scop al reglementarii, o regulă de bază în raporturile juridice administrative – aceea a remedierii în fata administratiei publice a eventualelor vicii de legalitate ale actului, interpretarea proprie făcută de recurentul-reclamant cu privire la această reglementare, în scopul evitării soluției privind inadmisibilitatea acțiunii sale, neputând fi primită.

Observă instanța de control judiciar că prin motivele de recurs nu s-a probat de către reclamant faptul că a fost urmată procedura administrativă menționată anterior.

Susținerea că actul atacat s-ar subsuma noțiunii de "refuz nejustificat", fiind exceptat de la procedura prealabilă potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu are fundament legal, în condițiile în care dispozițiile speciale stabilesc, în mod neechivoc, procedura de urmat. Pentru aceleași motive, nu pot fi aplicate, prin analogie, nici dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, care reglementează rezoluția de respingere a sesizării ulterior efectuării cercetării disciplinare. Potrivit principiului reglementat de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., analogia poate fi aplicată doar atunci când norma nu prevede, este neclară sau incompletă, ceea ce nu este cazul în situația din speță.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente raportului juridic dedus judecății, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 738 din 10 mai 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.