ÎCCJ, Decizia nr. 145/2024

Ședința publică din data de 10 iunie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Decizia contestată

Prin decizia civilă nr. 80 din 1 aprilie 2024, în dosarul nr. x/2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1680 din 20 septembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

În motivare, s-a reținut că decizia pronunțată în soluționarea unui recurs este o hotărâre definitivă, iar decizia prin care instanța se pronunță asupra contestației în anulare formulată împotriva unei decizii definitive este tot o hotărâre judecătorească definitivă. Ca urmare, potrivit principiului legalității căii de atac, împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești nu poate fi exercitată o altă cale de atac a recursului.

Contestația în anulare

Împotriva deciziei arătate mai sus, A. a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.

Prin contestație se susține că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța de recurs ar fi omis să cerceteze unul din motivele de casare invocate și nu s-ar fi pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Pentru aceste motive, contestatorul solicită admiterea contestației în anulare și anularea deciziei atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte reține următoarele:

Contestatorul a invocat ca temei de drept al prezentului demers judiciar dispozițiile ale art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Ipoteza prevăzută de textul legal citat vizează doar erorile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare ori o reapreciere a probelor administrate în cauză (așa cum se pretinde în prezenta contestație), sau o verificare a modului de interpretare și de aplicare a legii de drept substanțial sau procedural.

Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv; pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale, așa cum solicită contestatorul.

Textul de lege vizează greșeli materiale cu caracter procedural, esențiale, determinante pentru soluția pronunțată, greșeli care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.

Din conținutul deciziei contestate nu rezultă însă existența unor greșeli materiale, în sensul textului de lege mai sus citat, care să ducă la anularea acesteia. Atunci când instanța de judecată, cunoscând actele și lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare proprie a normelor legale incidente în speță, nu poate fi vorba de o greșeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greșeală de judecată.

În speță, contestatorul a formulat critici vizând eventuale greșeli de judecată, considerând că instanța de recurs, în mod eronat, a apreciat că invocarea excepții inadmisibilității cererii de recurs trebuia să îi fie comunicată pentru a putea să pună concluzii asupra acesteia. Totodată, consideră că admiterea excepției inadmisibilității recursului trebuia să apară și în dispozitivul deciziei contestate.

Înalta Curte constată că este adevărată susținerea potrivit căreia în cuprinsul dispozitivului hotărârii contestate nu apare expressis verbis indicată admiterea excepției inadmisibilității cererii de recurs, însă aceasta nu are valențele pe care încearcă partea să i le confere.

În cauză, nu este vorba de o eroare materială care poate fi circumscrisă prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., motivat de faptul că soluția din dispozitiv este sprijinită de considerentele deciziei contestate, a cărei motivare îndeplinește condițiile prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.

Inadmisibilitatea reprezintă o modalitate de respingere a unei cereri de recurs ca urmare a invocării unei excepții referitoare la neîndeplinirea condițiilor de exercitare a unui drept procesual. Aceasta constituie o excepție procesuală care presupune că soluția pe care o va pronunța instanța în cazul admiterii este respingerea cererii ca inadmisibilă. Așadar, inadmisibilitatea nu vizează excepția, ci mai degrabă efectul spre care aceasta tinde, respectiv o modalitate specifică de respingere a cererii.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu a fost încălcat principiul contradictorialității, instanța de recurs neavând obligația de a amâna cauza pentru ca părțile să pună concluzii asupra excepției inadmisibilității recursului, invocate de instanță din oficiu.

Față de aceste susțineri, instanța supremă constată că în raport cu cele anterior prezentate, argumentele contestatorului reflectă nemulțumirea acestuia față de modul în care instanța de recurs a motivat soluția pronunțată în recurs.

Or, eroarea materială pretins reținută în raționamentul judiciar al instanței de recurs nu trebuie să fie rezultatul modului în care aceasta a înțeles să interpreteze un text de lege sau situația de fapt, eroarea materială impunându-se a fi deosebită de eroarea de judecată, analizarea elementelor evocate de contestator în cuprinsul deciziei de recurs nu pot fi valorificate într-o contestație în anulare, care nu deschide calea de recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite cu ocazia judecății, iar nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, adică pentru că dezlegarea dată procesului este rezultatul unei erori materiale de ordin procedural. În egală măsură, contestația în anulare nu deschide calea unei noi evaluări a probatoriului, care să conducă la o nouă stabilire a situație de fapt sau la incidența altor prevederi legale.

Astfel, motivul potrivit căruia hotărârea contestată trebuie să fie rezultatul unei erori materiale se referă la săvârșirea unei greșeli de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale

Se constată că instanța de recurs a analizat excepția invocată în cauză, iar soluția pronunțată nu este rezultatul unei erori materiale, astfel că, sub acest aspect contestația nu poate fi admisă.

Așadar, aspectele evocate de către contestator nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., raționamentul instanței de recurs neavând ca situație premisă o împrejurare ce poate fi calificată drept o eroare materială, ci a reprezentat rezultatul unui proces de evaluare a datelor speței, concluzia instanței de recurs cu privire la respingerea recursului motivat de faptul că respectiva cale de atac nu este prevăzută de lege neputând fi cenzurată pe calea formulării unei contestații în anulare.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Nici acest motiv de contestație în anulare nu este fondat.

Astfel, din modul concis și clar în care a fost redactat acest motiv de contestație în anulare specială, printre alte condiții legale, rezultă că pentru a fi admisibilă contestația în anulare specială, recursul trebuie să fie respins ca urmare a analizei pe fond, iar nu pentru motive precum nulitatea pentru nemotivare sau netimbrarea ori pentru declararea tardivă, adică respingerea recursului în baza unei excepții procesuale, pentru că doar în situația respingerii în fond se poate invoca posibila omisiune de analizare a tuturor motivelor de casare. De altfel, rezultă fără putință de tăgadă faptul că admisibilitatea contestației în anulare trebuie să fie rezultatul unei omisiuni de analiză a unui motiv de casare, prevăzut expres și limitativ în art. 488 C. proc. civ., astfel că intenția legiuitorului a fost de a deschide calea contestației în anulare speciale exclusiv pentru situațiile de neanalizare a criticilor formulate prin cererea de recurs.

Or, în cauza de față, prin decizia contestată instanța de recurs a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1680 din 20 septembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Se reține, astfel, cu privire la acest caz de contestație, că instanța de judecată nu a omis să cerceteze un motiv de recurs, ci, față de soluționarea cauzei pe cale de excepție, motivele privind fondul recursului nu au mai fost analizate. Pe cale de consecință, respingerea recursului ca inadmisibil nu presupune analizarea motivelor de casare invocate de parte, astfel încât o asemenea omisiune nu deschide calea contestației în anulare după cum mai sus s-a detaliat.

Având în vedere cele expuse mai sus, reținând că motivele contestației în anulare nu sunt fondate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători va respinge contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 80 din 1 aprilie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.