ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1381/2024

Deliberând asupra contestației în anulare de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Gorj – Secția a II-a Civilă, sub numărul x/95/2018, reclamantul A a chemat în judecată pârâta B S.A., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 325.000 euro, reprezentând daune morale, ca urmare a întreruperii abuzive a energiei electrice trifazice (380 volți) la atelierul electric, în perioada 14 iunie 2015 - 1 ianuarie 2016.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

Prin încheierea din 24 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/95/2019 s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/95/2018.

Prin sentința nr. 8 din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă au fost respinse excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocate de pârâtă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta B S.A.

Prin decizia nr. 308/2020 din 15 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă a fost admis apelul pârâtei; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă acțiunea. A fost obligat intimatul la plata sumei de 553 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A.

Prin decizia nr. 2730 din 15 decembrie 20210 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul, fiind casată decizia atacată și trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr. x/95/2018*.

Prin decizia nr. 616/2022 din 15 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă, a fost admis apelul pârâtei; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat, sub forma prezumției de lucru judecat, fiind respinsă acțiunea.

Împotriva acestei decizii și a încheierii de amânare a pronunțării din 8 decembrie 2022 reclamantul A a formulat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. A solicitat casarea deciziei recurate și, în principal, disjungerea dosarului nr. x/95/2019 conexat din eroare și judecarea fiecărui dosar în parte, conform deciziei nr. 79/05.12.2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/1/2022. Totodată, a mai solicitat menținerea sentinței nr. 8 din 15 ianuarie 2020 pronunțate de prima instanță și majorarea cuantumului daunelor morale prin acordarea unui spor conform prevederilor art. 1386 alin. (4) C. civ., acordarea de despăgubiri morale în dosarul nr. x/95/2019 pentru perioada 02.01.2016-10.06.2016.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzelor disjunse spre rejudecare instanței de apel.

Prin decizia nr. 2340 din 14 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/95/2018*, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A împotriva încheierii din 8 decembrie 2022 și a deciziei nr. 616/2022 din 15 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă.

Invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 și pct. 4 C. proc. civ., A a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2340 din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/95/2018*.

În ceea ce privește incidența motivului de anulare reglementat art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul susține, în esență, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Sub un prim aspect, în argumentare motivului de anulare invocat, susține nulitatea deciziei atacate prin raportare la prevederile art. 246 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere pronunțarea acesteia în baza unui temei de lege inexistent în legislația română.

În acest context, după un scurt istoric al cauzei, subliniază că, în rejudecare, prin decizia nr. 616/2022 din 15 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă a fost admisă excepției autorității de lucru judecat, sub forma prezumției de lucru judecat, prezumție care, ca excepție procesuală, în opinia contestatorului, intră în contrarietate cu dispozițiile art. 431 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., cu decizia nr. 265 din 9 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/95/2017 și cu decizia nr. 240 din 3 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/1/2021

Redând considerente ale deciziei nr. 265 din 9 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/95/2017 și ale deciziei nr. 240 din 3 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/1/2021, susține, în esență, că dispozițiile art. 431 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. sunt strict imperative, neexistând forma prezumției, invocată formal de apărătorul pârâtei și admisă în mod greșit de instanța de apel.

În ceea ce privește incidența motivului de anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., arată că recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., iar instanța nu a cercetat niciunul dintre aceste motive.

Se arată că în urma expertizei întocmite la fața locului, tribunalul a acordat daune morale pentru perioada dedusă judecății, în expertiză fiind statuat faptul că, pentru contractul de furnizare a energiei electrice trifazice nr.(...)0317/14.02.2000, locul de consum atelier electric, pârâta a sistat furnizarea energiei electrice din stația de transformare, fără a respecta dispozițiile art. 1277 C. civ., fără preaviz, fără nicio justificare.

Decizia nr. 2340 din 14 noiembrie 2023 ce formează obiectul prezentei contestații în anulare, arată contestatorul A, repetă de șapte ori numărul 50175568 ca fiind loc de consum pentru care acesta nu a făcut dovada unui contract.

Numărul 50175568 este o noțiune abstractă, nu este un loc de consum, iar contractul nu se regăsește deloc în decizia atacată.

Instanța de recurs, mai susține recurentul, nu s-a pronunțat pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În acest sens, redă din considerentele deciziei (pg. 7 și 10) ce formează obiectul prezentei contestații în anulare.

Subliniază că situația existentă la data pronunțării deciziei nr. 265 din 9 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul „identic” x/95/2017, nu s-a schimbat, mai mult, probatoriul a fost completat cu un raport de expertiză.

Constatările instanței de recurs sunt contradictorii, în sensul că la pagina 7 se constată că recurentul A are contract de furnizare a energiei electrice cu B, iar la pagina 10 că nu a făcut dovada existenței unui contract de furnizare a energie electrice.

Menționează că prezenta contestație în anulare nu este un recurs deghizat, nu este un recurs la recurs.

Sub un ultim aspect, arată că la pagina trei a deciziei atacate, instanța de recurs a reținut că a solicitat în al doilea ciclu procesual în baza deciziei nr. 79/2022 din 5 decembrie 20222 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/1/2022, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, judecarea în fond a cauzei, pentru a da eficiență deciziei nr. 79/2022 din 5 decembrie 20222, însă nu s-a făcut nicio precizare cu privire la această solicitare.

Solicită admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată, în principal rejudecarea în fond a cauzei în baza deciziei nr. 79/2022, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata B S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestație în anulare, ca inadmisibilă.

Prealabil, Înalta Curte constată că motivele invocate de intimata B S.A. (actuala C) prin întâmpinare în susținerea inadmisibilității contestației în anulare reprezintă apărări de fond, ce vor fi avute în vedere în examinarea cererii.

Analizând contestația în anulare, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de către contestator, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

„Eroarea materială” reprezintă acea greșeală cu caracter procedural, ce vizează aspecte formale ale judecății, de natură a determina o altă soluție decât cea care ar fi rezultat, în mod firesc, din observarea de către instanță a elementelor reale ale speței.

Prin eroare materială, în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara etc.

Din perspectivele cerinței prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în cauză, instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac constată că modalitatea de soluționare a recursului formulat de recurentul-reclamant nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul anterior arătat.

Prezenta contestație în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, nu poate fi primită pentru eventuala aplicare greșită a legii de către instanța de judecată, susținerile părții în acest sens reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în calea de atac a recursului, nu și în cadrul contestației în anulare, în care instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, fără a putea să reexamineze legalitatea raționamentului prezentat în soluția pronunțată.

Chestiunile aduse în dezbatere pe calea contestației în anulare nu privesc vreun aspect formal al judecării recursului, ci au în vedere chiar aspecte de judecată, respectiv modul în care au fost apreciate motivele de recurs.

Prevalându-se de incidența art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în realitate, contestatorul își manifestă nemulțumirea față de argumentele care au format convingerea instanței de recurs, ceea ce nu poate conduce la admiterea contestației în anulare de față, în sensul textului de lege menționat.

Așa fiind, „erorile materiale” invocate de contestator ca fiind săvârșite de instanța de recurs nu pot fi încadrate în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind incident acest motiv de anulare.

În argumentarea contestației în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul A urmărește o rejudecare a fondului, în vederea obținerii unei soluții favorabile, aspect care excedează acestei căi extraordinare de atac.

Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent – dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Neexaminarea distinctă a fiecărei critici, subsumate unui motiv de recurs invocat, nu reprezintă omisiune în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nu constituie un motiv de anulare a deciziei atacate, din moment ce instanța a răspuns criticilor în cuprinsul hotărârii atacate printr-un raționament juridic de sinteză și cercetarea lor în bloc.

Cererea recurentului A a fost examinată din perspectiva tuturor criticilor de nelegalitate formulate și care au putut fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., știut fiind că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Se cuvine subliniat că, fiind o cale de atac de retractare, contestația în anulare formulată pentru remedierea unor pretinse erori de judecată, respectiv pentru modul în care au fost evaluate criticile în recurs, nu poate fi primită, legea neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

Instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța de recurs și-a motivat soluția.

Rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiată pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a cauzei ori a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea asupra soluției din dispozitiv ori a considerentelor.

Pe de altă parte, pe calea contestației în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs a analizat motivele de casare, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, căci această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greșeli săvârșite în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, iar nu un mijloc de control judiciar asupra legalității deciziei din recurs.

Redând și considerente ale deciziei atacate, contestatorul a susținut că instanța de recurs nu a soluționat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., or, această critică nu poate fi primită, întrucât, nu se relevă în mod real omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivul de casare, ci se critică însăși soluția și motivarea acesteia, ipoteză ce excedează situațiilor limitative reglementate ca motive de contestație în anulare.

În concret, contestatorul critică rețineri ale instanței de recurs nu prin raportare la faptul că motivele sale de recurs nu au fost analizate, ci prin faptul că aceste argumente ale instanței de recurs sunt greșite și nu au condus la admiterea recursului.

Înalta Curte reține că simpla nemulțumire a părții reclamante care a pierdut recursul, atât cu privire la soluția pronunțată, cât și cu privire la modalitatea de argumentare a acestei soluții de către instanța de recurs, nu poate determina o rejudecare a pricinii.

În contextul celor anterior expuse, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un „recurs la recurs”.

Rezumând, de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, se reține că recursul a fost cercetat din perspectiva tuturor motivelor de casare invocate în termen de către recurent, nefiind incident nici motivul de anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Se constată că prevederile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când „instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză”, au fost indicate în mod formal, întrucât contestatorul nu a oferit o minimă argumentație, care să se circumscrie acestui motiv de anulare.

În consecință, constatând că argumentele prezentate în cuprinsul cererii nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 și 4 C. proc. civ. și invocate de contestator, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 508 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul A împotriva deciziei nr. 2340 din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/95/2018*.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul A împotriva deciziei nr. 2340 din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/95/2018*.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2024.