ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2340/2023

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile C. civ. și ale C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2018.

Prin sentința nr. 8 din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă au fost respinse excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocate de pârâtă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 308/2020 din 15 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost admis apelul pârâtei.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă acțiunea.

De asemenea, a fost obligat intimatul la plata sumei de 553 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 2730 din 15 decembrie 20210 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul, fiind casată decizia atacată și trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018*.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat, sub forma prezumției de lucru judecat, fiind respinsă acțiunea.

Totodată, a mai solicitat menținerea sentinței nr. 8/15.01.2020 pronunțate de prima instanță și majorarea cuantumului daunelor morale prin acordarea unui spor conform prevederilor art. 1386 alin. (4) C. civ., acordarea de despăgubiri morale în dosarul nr. x/2019 pentru perioada 02.01.2016-10.06.2016.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzelor disjunse spre rejudecare instanței de apel.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulat împotriva încheierii de amânare a pronunțării din 8 decembrie 2022, s-a invocat omisiunea punerii în discuția părților a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și a cererii privind obligarea pârâtei de a depune la dosar o factură de plată emisă după data debranșării, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut nemotivarea hotărârii sub aspectul puterii de lucru judecat a deciziei nr. 265/09.02.2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017.

Or, prin această decizie s-a reținut că în ceea ce privește dosarele nr. x/2015, nr. y/2014 și nr. 5248/95/2021 nu există identitate de obiect.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea puterii de lucru judecat în privința deciziei nr. 265/09.02.2021 pronunțate de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017.

S-a arătat și că instanța de apel a admis în mod greșit excepția autorității de lucru judecat sub forma prezumției de lucru judecat, citând în considerentele sale decizia nr. 429/21.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, deși acest dosar nu a fost soluționat definitiv, aflându-se în calea de atac a recursului, în apel fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A.

A mai învederat recurentul că o soluție întemeiată pe excepție nu are autoritate de lucru judecat, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în dosarul identic nr. x/2017

De asemenea, s-a susținut că, prin admiterea excepției autorității de lucru judecat sub forma prezumției de lucru judecat, au fost încălcate dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a refuzat să îndrepte nelegalitățile din primul ciclu procesual, precum și dispozițiile art. 397 alin. (1) din același cod, având în vedere că nu s-a pronunțat și asupra dosarului nr. x/2019 conexat la dosarul cauzei, acesta având ca obiect și o altă perioadă de timp, fiind astfel incidente prevederile art. 1386 alin. (3) C. civ.

La data de 28 februarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. prin care s-a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

La data de 10 aprilie 2023 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurent, prin care s-a solicitat, în esență, respingerea excepției nulității recursului, susținându-se că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezolutia din 6 aprilie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 mai 2023, constatându-se întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 30 mai 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de recurent cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023 a fost respinsă excepția nulității recursului și a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen de judecată la data de 14 noiembrie 2023.

La data de 1 noiembrie 2023 au fost înregistrate concluziile scrise formulate de recurent.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulat cu privire la încheierea de amânare a pronunțării din 8 decembrie 2022, reclamantul invocă omisiunea instanței de apel de a pune în discuția părților efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în ceea ce privește hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2017 și, respectiv cererea de obligare a pârâtei să depună la dosar o factură de plată emisă după data debranșării, cu consecința încălcării dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile recurentului sunt neîntemeiate.

Pe de o parte, omisiunea de a pune în discuția părților anumite împrejurări de fapt sau de drept prezintă relevanță din perspectiva contradictorialității procesului și este sancționată atunci când instanța își fundamentează considerentele în justificarea soluției pe aspecte care nu au fost puse în prealabil în dezbatere, ipoteză care nu se verifică în cauză.

Astfel cum reiese din încheierea din 8 decembrie 2022, la acest termen, au existat dezbateri asupra celor două aspecte, pretins omise a fi puse în discuția părților, însuși intimatul-reclamant formulând concluzii în prezența apelantei-pârâte, cu consecința că ambele părți au avut posibilitatea să își expună punctul de vedere.

Prin urmare, nu se poate reține pretinsa omisiunea a instanței de apel de a pune în dezbaterea contradictorie a părților autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2017.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că instanța, soluționând cauza, trebuie să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății.

În cauză nu poate fi reținută încălcarea acestor prevederi legale la termenul de judecată din 8 decembrie 2022, câtă vreme aspectele în legătură cu care se susține omisiunea instanței de a se pronunța nu reprezintă cereri deduse judecății în sensul vizat de lege.

În egală măsură, pretinsa cerere privind obligarea pârâtei de a depune la dosar o factură de plată emisă după data debranșării nu a fost o cerere propriu-zisă de probatorii adresată instanței în mod procedural, ci o simplă apreciere a reclamantului făcută cu ocazia susținerii concluziilor asupra apelului pârâtei.

Astfel, unul din argumentele susținute de reclamant a fost acela al imposibilității pârâtei de a proba furnizarea de energie ulterior datei de 10.02.2013, reclamantul învederând practic că, dacă pârâta susține teza contrarie, respectiv neîntreruperea furnizării de energie la locul de consum indicat de reclamant, atunci aceasta ar trebui să depună o factură emisă după data debranșării.

Or, astfel cum rezultă din încheierea din 8 decembrie 2022, înainte de a se trece la discutarea apelului, părțile au fost interpelate în ceea ce privește eventualele cereri sau excepții prealabile, instanța de apel reținând că nu există cereri de formulat, drept pentru care părților li s-a acordat cuvântul în dezbateri, ulterior cauza fiind reținută în pronunțare.

Prin urmare, nu se poate imputa valabil instanței de apel faptul că nu s-ar fi pronunțat prin încheierea din 8 decembrie 2022 asupra unor chestiuni în legătură cu care partea însăși nu a acționat procedural.

În consecință, vor fi înlăturate criticile formulate cu privire la încheierea din 8 decembrie 2022, nefiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., recurentul invocă omisiunea instanței de apel de a analiza puterea de lucru judecat a deciziei nr. 265/09.02.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017 și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv a acestei decizii.

Aceste critici vor fi înlăturate prin considerente comune.

Puterea lucrului judecat, respectiv aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este o prezumție legală, care operează atunci când, într-un al doilea proces, trebuie dezlegată o problemă soluționată anterior, presupunând identitate de chestiuni juridice litigioase.

Astfel, fiecare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu acesta din urmă.

Prin urmare, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești are incidență sub aspect probator, ușurând practic stabilirea situației de fapt într-un al doilea litigiu, în care instanța nu mai poate face evaluări proprii asupra aceleiași chestiuni, ci aceasta constituie premisa demonstrată de la care trebuie pornit în judecarea procesului.

Astfel cum rezultă din practicaua încheierii din 8 decembrie 2022, la acest termen, intimatul-reclamant, interpelat de instanță asupra temeiului acțiunii și asupra locului de consum vizat, a arătat în mod expres că cererea sa are la bază fapta ilicită a pârâtei de debranșare cu privire la locul de consum x.

Ca o consecință, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale, ca urmare a faptei ilicite de întrerupere a furnizării de energie în ceea ce privește locul de consum x, data debranșării fiind 10.02.2013.

Astfel, fapta ilicită imputată pârâtei în legătură cu care reclamantul a invocat perpetuarea efectelor în timp și în raport cu care solicită daune morale aferente unor perioade diferite este una singură și constă în întreruperea furnizării de energie la 10.02.2013, sub acest aspect fiind reexaminată cauza în al doilea ciclu procesual.

Or, prin raportare la data de 10.02.2013, când reclamantul susține că i-a fost întreruptă furnizarea de energie electrică, instanța de apel, pe baza probelor administrate, printre care și hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015 și nr. 5248/95/2021, a constatat că intimatul-reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului căruia îi este alocat locul de consum cu nr. x, arătând că bunul a fost înstrăinat de intimatul-reclamant, iar pentru locul de consum aferent a fost încheiat un nou contract de furnizare a energiei electrice cu un alt titular.

Instanța de apel a reținut astfel că aceste aspecte nu mai pot fi readuse în fața instanței, într-un proces ulterior, având ca obiect daune morale aferente unei alte perioade de timp în care se pretinde perpetuarea efectelor uneia și aceleiași pretinse fapte ilicite de întrerupere a furnizării de energie electrică, de către pârâtă, la locul de consum x.

Prin urmare, a concluzionat instanța de apel că, în litigiul pendinte, prin care reclamantul a solicitat despăgubiri morale, invocând fapta ilicită a pârâtei, de debranșare și întrerupere a furnizării de curent electric trifazic la 10.02.2013 în ceea ce privește locul de consum x, însă pentru o perioadă de timp diferită, nu pot fi contrazise statuările anterioare ale instanțelor, cu privire la aceeași faptă ilicită, acestea impunându-se în cauză cu putere de lucru judecat.

Trebuie amintint că situația de fapt dedusă judecății, astfel cum a fost reținută în etapa devolutivă a procesului se impune întocmai în fața instanței de recurs.

Or, raportat la situația de fapt reținută în apel, Înalta Curte notează că, prin decizia nr. 265/09.02.2021, pronunțată de instanța supremă în dosarul nr. x/2017, a cărei putere de lucru judecat a fost invocată de intimatul-reclamant, s-a stabilit că cererea introductivă vizează fapta de întrerupere a energiei electrice cu privire porțiunea de imobil rămasă în proprietatea reclamantului și în legătură cu care acesta a dovedit încheierea unui contract de furnizare a energiei.

Mai mult, prin aceeași decizie nr. 265/09.02.2021, instanța supremă a constatat că dosarele nr. x/2014 și nr. y/2015 nu au același obiect cu litigiul supus analizei sale în recurs, întrucât hotărârile invocate de pârâtă privesc partea de imobil înstrăinată de către reclamant, iar nu cea rămasă în proprietatea pârâtului, în legătură cu care instanțele nu s-au pronunțat anterior.

Se constată astfel că hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2015, a căror putere de lucru judecat a fost reținută de instanța de apel, în rejudecare și pe baza cărora instanța de apel și-a întemeiat soluția, vizează locul de consum x, aferent imobilului asupra căruia reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, în timp ce decizia nr. 265/09.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017 vizează un alt loc de consum, aferente unei porțiuni de imobil, rămase în proprietatea reclamantului.

În realitate, aceste litigii se întemeiază pe situații de fapt distincte.

Așadar, în ceea ce privește prezentul dosar și dosarele nr. x/2014 și nr. y/2015, soluționate prin hotărârile a căror putere de lucru judecat a fost reținută de instanța de rejudecare, pe de o parte și respectiv dosarul nr. x/2017, soluționat definitiv prin decizia nr. 265/09.02.2021, a cărei putere de lucru judecat a fost invocată de reclamant, pe de altă parte, nu există identitate de obiect și nici de cauză.

Nefiind îndeplinite aceste condiții, rezultă că în mod eronat pretinde reclamantul că există statuări anterioare ale instanței supreme care s-ar impune cu putere de lucru judecat în cauză și că greșit curtea de apel nu ar fi dat valențe juridice hotărârii evocate de parte.

Ca o consecință, nu se poate imputa valabil instanței de apel faptul că nu s-ar fi pronunțat asupra puterii de lucru judecat invocate de intimatul-reclamant.

De asemenea, se impune concluzia că decizia recurată nu încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 265/09.02.2021, pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ.

Tot în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se mai susține că instanța de apel, în mod greșit, a admis excepția autorității de lucru judecat sub forma prezumției de lucru judecat, citând în considerentele sale decizia nr. 429/21.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, deși acest dosar nu a fost soluționat definitiv, aflându-se în calea de atac a recursului, în apel fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A.

Critica nu poate fi reținută.

Potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (4) C. proc. civ., când hotărârea este supusă recursului, există autoritate de lucru judecat provizorie.

Or, acest efect al hotărârii este aplicabil până la soluționarea căii de atac, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel cu referire la decizia nr. 429/21.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, impunându-se, totodată, și precizarea că instanța de apel nu și-a fundamentat soluția exclusiv pe baza acestei hotărâri.

Prin urmare, instanța de apel nu a încălcat autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Într-o altă critică, recurentul susține nelegalitatea deciziei recurate prin raportare la faptul că, rejudecând cauza, instanța de apel a pronunțat aceeași soluție cu cea pronunțată în primul ciclu procesual, respectiv de admitere a excepției autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv, în contextul în care această soluție a fost anulată prin decizia de casare.

Potrivit recurentului, instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Înalta Curte apreciază că aceste susțineri, prin care recurentul invocă, practic, nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva deciziei de casare nr. 2730 din 15 decembrie 2021 a instanței supreme, se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din perspectiva acestor dispoziții legale.

Criticile sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, după casare, instanța va judeca din nou, în limitele casării și ținând cont de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Prin decizia nr. 2730 din 15 decembrie 2021, pronunțată de instanța de recurs, reținându-se incidența motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a dispus casarea deciziei pronunțate în apel, în primul ciclu procesual, ca urmare a omisiunii instanței de a motiva soluția pronunțată, fiind nerespectate exigențele de motivare a hotărârii.

S-a constatat astfel că instanța de apel a reținut existența autorității de lucru judecat, invocate de pârâtă, fără însă a explica raționamentul juridic care a determinat o astfel de concluzie, dispunându-se ca, în rejudecare, aceeași instanță să procedeze la analiza condițiilor necesar a fi îndeplinite pentru a se putea reține autoritatea de lucru judecat.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte reține că instanța de rejudecare a procedat la analiza autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv invocate de pârâtă, potrivit îndrumărilor oferite în recurs.

Astfel, instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, examinând situația de fapt ulterioară faptei ilicite de debranșare, pe baza probelor de la dosar, inclusiv a hotărârilor evocate de pârâtă, a expus raționamentul propriu în justificarea soluției pronunțate, prin aceasta din urmă nefiind contrazisă decizia de casare.

Prin urmare, contrar celor susținute de reclamant, nu se poate reține nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării deciziei de casare din primul ciclu procesual, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul invocă încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a refuzat să îndrepte nelegalitățile din primul ciclu procesual, precum și a dispozițiilor art. 397 alin. (1) din același cod, având în vedere că nu s-a pronunțat și asupra pretențiilor ce fac obiectul dosarului nr. x/2019, conexat la prezenta cauză, acesta referindu-se la pretențiile aferente perioadei 02.01.2016 - 10.06.2016. Astfel, în opinia reclamantului, este atrasă incidența prevederilor art. 1.386 alin. (3) C. civ.

Teza încălcării art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. se circumscrie motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și nu poate fi reținută în cauză.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte reține că, în pofida susținerilor necircumstanțiate ale reclamantului, în rejudecare, instanța de apel a expus în considerentele sale raționamentul în temeiul căruia a admis autoritatea de lucru judecat, sub forma prezumției lucrului judecat, prin raportare la hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015 și nr. 5248/95/2021, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, fiind respectate astfel exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, nefiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., rezultă că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește pretinsul refuz al instanței de apel de a îndrepta nelegalitățile din primul ciclu procesual, Înalta Curte formulează observația că aceasta reprezintă o simplă apreciere a reclamantului, lipsită de acoperire argumentativă și, deopotrivă, de consistență în raport cu actele dosarului.

Critica circumscrisă motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., privind încălcarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia instanța de apel nu s-ar fi pronunțat și asupra pretențiilor formulate în dosarul conexat nr. x/2019, privind aceeași faptă ilicită însă o altă perioadă de timp, cu consecința încălcării, deopotrivă a art. 1.386 alin. (3) C. civ., urmează a fi înlăturată.

Pe de o parte, se reține că, în rejudecare, instanța de apel, respectând limitele casării, astfel cum au fost stabilite prin decizia nr. 2730 din 15 decembrie 2021 a Înaltei Curți, a reluat analiza excepției autorității de lucru judecat, sub forma prezumției lucrului judecat prin raportare la hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015 și nr. 5248/95/2021.

Pe de altă parte, măsura conexării, presupunând judecarea laolaltă a cauzelor conexate, rezultă că raționamentul expus de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate-de admitere a autorității de lucru judecat, sub forma prezumției lucrului judecat și, în consecință, de respingere a acțiunii reclamantului, vizează pretențiile formulate în ambele dosare conexate, cu atât mai mult cu cât fapta ilicită imputată pârâtei este aceeași, numai perioada de timp aferentă căreia se solicită daune morale fiind diferită.

Or, așa cum s-a arătat, în litigiile anterioare purtate între părți, s-a reținut cu putere de lucru judecat că, la data pretinsei fapte ilicite, reclamantul nu a făcut proba dreptului de proprietate asupra imobilului căruia îi corespunde locul de consum cu nr. x sau a încheierii unui contract de furnizare a energiei, la acest loc de consum fiind înregistrat un alt titular de contract.

Prin urmare, în mod greșit invocă recurentul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat și asupra pretențiilor din dosarul conexat nr. x/2019, așa încât, în raport cu aceste ultime susțineri ale reclamantului, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste motive, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 decembrie 2022 și a deciziei nr. 616/2022 din 15 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 decembrie 2022 și a deciziei nr. 616/2022 din 15 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2023.