ÎCCJ, Decizia nr. 11/2024

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2024

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a sesizat secția disciplinară ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din același act normativ.

Prin hotărârea nr. 5P din 22 iunie 2023 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2023, s-a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, secția disciplinară a constatat că un prim aspect reținut de Inspecția Judiciară se referă la încălcarea normelor procedurale prevăzute de dispozițiile art. 56 alin. (1) din C. proc. pen. ce reglementează atribuțiile procurorului, de conducere și control al activității de urmărire penală, precum și de supraveghere, în sensul ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv ale art. 286 alin. (1) din C. proc. pen., ce prevăd obligația procurorului de a dispune asupra actelor prin ordonanță, sens în care s-a reținut că procurorul A. nu s-a pronunțat prin ordonanță asupra cererii formulate de S.C. B. S.R.L. prin care se solicita introducerea sa în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, la data de 01.02.2022, fiind înaintată la Postul de Poliție Stolnici.

Cu privire la acest aspect, secția a constatat că din perspectiva competenței funcționale, organele de cercetare penală efectuează acte de urmărire penală sub supravegherea procurorului sau din dispoziția acestuia. Cauza înregistrată sub nr. x/2021 se afla în supravegherea procurorului și nu în urmărirea penală proprie, astfel că urmărirea penală s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 299 din C. proc. pen. și următoarele, iar aspectele reținute de către Inspecția Judiciară trebuiau analizate prin prisma dispozițiilor art. 286 alin. (4) C. proc. pen.

Pe de altă parte, secția disciplinară a constatat că nu există o încălcare a normelor de procedură penală prevăzute de art. 286 alin. (1) din C. proc. pen. întrucât o legală constituire ca parte responsabilă civilmente se realizează și prin cererea persoanei interesate, fiind suficientă pentru stabilirea cadrului procesual.

Cu privire la încălcarea de către procurorul A. a normelor procedurale prevăzute de dispozițiile art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., ce reglementează caracterul nepublic al urmăririi penale, constând în aceea că a acceptat ca la efectuarea expertizei tehnice judiciare să participe un expert parte propus de S.C. B. S.R.L., societate care nu avea calitatea de parte în înțelesul art. 32 din C. proc. pen., și totodată, a pus la dispoziția martorului C. copii după raportul de expertiză tehnico-științifică, instanța disciplinară a considerat că nu au existat motive pentru a reține că introducerea în cauză a S.C. B. S.R.L., în calitate de parte responsabilă civilmente și exercitarea drepturilor prevăzute de art. 86 din C. proc. pen., precum și punerea la dispoziția persoanelor interesate a unor acte dispuse în cadrul urmăririi penale ar fi adus o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor vătămate.

Totodată, s-a constatat că nu se poate reține o încălcare a normelor privind caracterul nepublic al urmăririi penale de către procuror.

De asemenea, secția a apreciat că susținerile Inspecției Judiciare în fundamentarea soluției de exercitare a acțiunii disciplinare față de procurorul pârât A., referitoare la faptul că "procurorul ar fi putut recurge la serviciile altor specialiști din cadrul acestor instituții" și că "se impunea efectuarea unei constatări tehnico-științifice, fiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 172 alin. (9) C. proc. pen..", excedează competențelor funcționale ale Inspecției Judiciare și pot aduce atingere principiului independenței procurorului în efectuarea și supravegherea urmăririi penale, reglementat de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Referitor la încălcarea de către procurorul pârât a dispozițiilor art. 180 alin. (1) și art. 181 alin. (1) C. proc. pen.., constând în aceea că nu a dispus audierea expertului care a efectuat prima expertiză, secția a reținut că dispozițiile procedurale invocate nu atribuie organului de urmărire penală obligația ca, înainte de a dispune asupra unei noi expertize sau asupra unui supliment de expertiză, să procedeze la audierea expertului.

Astfel, s-a arătat că dispozițiile art. 179 alin. (1) C. proc. pen.. prevăd că:

"în cursul urmăririi penale sau al judecății, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală dacă apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului."

Or, prin Ordonanța din 28 martie 2023, procurorul A. a dispus respingerea plângerii formulate de persoanele vătămate, prin avocat, împotriva ordonanței organelor de cercetare penală din data de 22 martie 2023 prin care s-a dispus efectuarea unei noi expertize în cauză, reținând că "având în vedere că în cuprinsul său există o afirmație eronată referitoare la poziționarea agregatului compresor și că nu au fost integrate punctele de vedere ale experților parte, iar ulterior domnul expert nu a putut fi contactat pentru a-și preciza poziția în legătură cu opinia separată a expertului parte D., în virtutea respectării dreptului la apărare de care beneficiază toate părțile din procesul penal și având în vedere dispozițiile art. 180 alin. (1) ultima teză C. proc. pen., s-a impus desemnarea unui alt expert care să integreze și punctele de vedere ale experților parte."

Pe cale de consecință, instanța disciplinară a apreciat că nu se poate reține în sarcina procurorului încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 172 alin. (9), art. 179 alin. (1) și art. 180 alin. (1) din C. proc. pen.

În ceea ce privește respingerea cererii de recuzare a lucrătorului de poliție care a efectuat urmărirea penală, deși procurorul A. ar fi luat act de aspectele de nelegalitate a actelor dispuse de organele de cercetare penală în ceea ce privește participarea la urmărirea penală a S.C. B. S.R.L., care nu avea calitatea cerută de lege, precum și de vicierea procedurii la dispunerea efectuării expertizei, secția a reținut că aspectele sesizate în acțiunea disciplinară nu se subsumau cazurilor de recuzare prevăzute de art. 65 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) C. proc. pen., actele de urmărire penală putând face, eventual, obiectul unui control de legalitate în cadrul procedurii de soluționare a plângerii împotriva actelor organelor de cercetare penală.

În acest context, s-a reținut și că, prin ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 27.12.202, s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii reținându-se că "modul de aplicare a legii și de interpretare a probelor de către procuror, raționamentul logico-juridic al acestuia nu pot conduce automat la concluzia că acesta efectuează în mod greșit urmărirea penală."

Prin urmare, secția a constatat că aplicarea de către procurorul pârât, în vederea realizării obiectului urmăririi penale în cauza ce îi era repartizată pentru efectuarea supravegherii urmăririi penale, a normelor de drept procesual la situația de fapt, cât și interpretarea probelor, nu pot constitui element material al abaterii disciplinare, fiind circumscrise raționamentului logico-juridic al magistratului care instrumentează o cauză, actele dispuse fiind cenzurate de procurorul ierarhic superior.

Totodată, s-a reținut că în ceea ce privește conduita pârâtei procuror, așa cum a reieșit din situația de fapt, nu poate reprezenta o încălcare a principiului legalității instituit de art. 2 din C. proc. pen., probele administrate nedovedind existența unei vătămări a intereselor unei părți, nefiind identificate aspecte de natură a conduce la concluzia că pârâta procuror ar fi adoptat o măsură în afara oricăror dispoziții procedurale, că ar fi săvârșit o eroare pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare, ori că ar fi realizat o distorsionare voită a dreptului în scopul producerii unei vătămări.

Secția a apreciat că respectarea principiului independenței procurorului, reglementat de art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, republicată, care prevede că "în soluțiile dispuse, procurorul este independent (...)", exclude realizarea unei astfel de verificări de către Inspecția Judiciară.

Secția a mai reținut că analiza legalității și temeiniciei actului de urmărire penală în discuție, fază a procesului penal, presupune exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ în mod necesar capacitatea de a decide pe baza unor norme legale și în cadrul unei proceduri organizate, asupra unei situații de fapt și de drept care intră în competența sa, cu respectarea principiului statutului de drept inerent sistemului Convenției Europene a Drepturilor Omului și protocoalelor sale adiționale.

Astfel, nu se pot conferi competențe altor autorități în această materie, respectiv Inspecției Judiciare (...), aceste aspecte fiind susceptibile de analiză numai în cadrul controlului ierarhic și jurisdicțional, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

Mai mult, având în vedere faptul că dosarul penal antamează, într-o oarecare măsură, conduita procurorului în general, la momentul incidentului la care se referă plângerile penale, o analiză mai aprofundată, pe calea verificărilor administrative efectuate de Inspecția Judiciară, a aspectelor sesizate ar fi de natură să creeze o îndoială legitimă cu privire la respectarea principiilor enunțate, prin care este interzisă orice imixtiune în înfăptuirea actului de justiție.

Pentru toate considerentele expuse, secția disciplinară a constatat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a, raportat la art. 272 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, motiv pentru care a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspecția Judiciară, invocând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la Decizia nr. 381/2018 a Curții Constituționale a României.

Prin memoriul de recurs, Inspecția Judiciară a solicitat admiterea căii de atac, în considerarea împrejurării că hotărârea secției pentru procurori în materie disciplinară a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la respingerea de către pârâta procuror, prin Ordonanța nr. 521/P/2021 din data de 22.10.2021, a cererii avocatului părților civile privind fotocopierea unor înscrisuri aflate în dosarul penal menționat, deși nu dispusese anterior restricționarea consultării dosarului penal sau a fotocopierii înscrisurilor, a arătat că aceasta a eludat prevederile art. 94 alin. (1)-(4) din C. proc. pen., potrivit cărora avocatul părților are dreptul la consultarea dosarului, inclusiv fotocopierea tuturor actelor acestuia, precum și pe cele ale art. 10 alin. (2) din C. proc. pen., privind dreptul la apărare (prin neacordarea înlesnirilor necesare pregătirii apărării, în speță, a dreptului la fotocopierea unor înscrisuri, aflate în dosarul penal).

Or, nerespectarea celor două norme procesuale sus arătate conduce la o încălcare a principiului legalității procesului penal, instituit de art. 2 din C. proc. pen., chiar și în lipsa unei vătămări a intereselor unei părți.

Astfel, concluziile secției pentru procurori în materie disciplinară sunt contrazise de lezarea evidentă a dreptului la apărare al părților civile din dosarul penal, prin restricționarea nemotivată a posibilității acestora de consultare și copiere a actelor procedurale.

Referitor la fapta pârâtei procuror de a dispune, prin Ordonanța nr. 521/P/2021 din 13.09.2021, admiterea cererii de fotocopiere a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, formulată de martorul C., în opinia recurentei, secția pentru procurori în materie disciplinară a aplicat în mod greșit prevederile art. 94 alin. (1) și alin. (8) din C. proc. pen., care reglementează dreptul de consultare și fotocopiere a dosarului doar pentru părți, subiecți procesuali principali și avocații acestora, nu și pentru martori, coroborate cu cele ale art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., care stabilesc caracterul nepublic al urmăririi penale.

S-a mai arătat că, prin hotărârea recurată s-a stabilit existența unei categorii de persoane interesate fără un temei legal și, mai mult, s-au acordat niște drepturi în procedura efectuării expertizei în procesul penal fără ca acestea să fie reglementate prin normele procedurale și în vădită contradicție cu art. 94 alin. (1) și alin. (8) din C. proc. pen., care prevăd limitativ, nu exemplificativ, dreptul de consultare și fotocopiere a dosarului doar pentru părți, subiecți procesuali principali și avocații acestora, nu și pentru martori.

O atare extindere a sferei persoanelor cărora normele procesual-penale le garantează anumite drepturi în procedura efectuării unei expertize judiciare (nerecunoscute însă expres), atrage nelegalitatea hotărârii secției pentru procurori în materie disciplinară, fapta pârâtei procuror fiind de natură să încalce principiul legalității procesului penal, prin nerespectarea art. 2 din C. proc. pen. care este de strictă interpretare și aplicare.

Totodată, a subliniat că deși în hotărârea recurată se susține că organele de cercetare penală și pârâta procuror l-ar fi considerat pe martorul C. ca fiind persoană interesată, asupra căreia concluziile raportului de expertiză ar fi produs anumite consecințe, nu a fost identificată în dosarul penal respectiv niciun act de urmărire penală în care să existe o atare apreciere realizată de către organele de urmărire penală.

Mai mult, o atare neconcordanță a fost preluată în hotărârea recurată în cuprinsul căreia s-a menționat că, din actele dosarului penal reiese că, încă de la debutul urmăririi penale ar fi existat indicii că incendiul s-ar fi produs ca urmare a instalării greșite a unei vitrine frigorifice de către angajatul S.C. B. S.R.L., anume martorul C.; or, secția pentru procurori în materie disciplinară nu reține concret care ar fi acele indicii și în care anume act procedural din dosarul penal ar fi fost ele constatate de către organele de urmărire penală.

Referitor la fapta pârâtei procuror, care, în perioada 01- 02.02.2022, a omis să soluționeze prin ordonanță cererea formulată de S.C. B. S.R.L. la data de 01.02.2022, având ca obiect intervenția acesteia în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, consideră că interpretarea dată de secția pentru procurori în materie disciplinară este în mod evident fără temei legal, din moment ce art. 56 alin. (1) din C. proc. pen. stabilește imperativ atribuțiile procurorului, de conducere și control a activității de urmărire penală, precum și de supraveghere a acesteia, iar art. 286 alin. (1) al aceluiași act normativ, consacră obligația procurorului de a dispune asupra actelor doar prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel, reglementând inclusiv conținutul acesteia.

În susținerea nelegalității hotărârii recurate, învederează că pârâta procuror a omis să soluționeze prin ordonanță, în sensul admiterii sau respingerii acesteia, cererea formulată de S.C. B. S.R.L. la data de 01.02.2022, având ca obiect intervenția acesteia în calitate de parte responsabilă civilmente, deși chiar magistratul a recunoscut că i-a fost repartizată spre soluționare de către prim- procurorul unității de parchet, doamna E., chiar la data înregistrării.

Or, cu încălcarea flagrantă a art. 286 alin. (1) din C. proc. pen., pârâta procuror s-a rezumat doar la a trimite respectiva cerere organelor de poliție, fără a se pronunța prin ordonanță motivată asupra acesteia, deși lucrarea îi fusese repartizată de prim-procuror, motiv pentru care avea obligația profesională să o soluționeze cu respectarea dispozițiilor legale.

A apreciat că argumentul reținut de secția pentru procurori în materie disciplinară pe acest aspect, nu prezintă nicio relevanță și nici nu are un temei legal, nefiind posibilă înlăturarea incidenței obligației pentru pârâta procuror de a dispune asupra actelor dosarului doar prin ordonanță, daca legea nu prevede altfel, deoarece, art. 286 alin. (1) din C. proc. pen. reprezintă o normă imperativă și nu face nicio distincție între situațiile în care dosarul penal se află în supravegherea unui procuror, sau în urmărire penală proprie a acestuia, aplicându-se în acest caz principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Referitor la fapta pârâtei procuror, care, ulterior datei de 10.09.2021, a omis să procedeze la supravegherea și controlul legalității actelor de urmărire penală din dosarul nr. x/2021, deși la data de 10.09.2021 a luat cunoștință în scris de faptul că, la desfășurarea expertizei tehnice realizate în dosar au participat, fără a avea vreo calitate procesuală, două persoane juridice - F. S.A. și B. S.R.L., aceasta din urma desemnându-și și un expert parte -, în opinia Inspecției Judiciare, și în acest caz au fost aplicate greșit dispozițiile art. 299 alin. (1) din C. proc. pen. și ale art. 55 alin. (6) din același act normativ, care stabilesc atribuția procurorului de a supraveghea activitatea organelor de cercetare penală.

Mai mult, arată că obligația pârâtei procuror de supraveghere și control rezultă și din art. 55 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen., referitor la atribuția procurorului de a supraveghea urmărirea penală, raportat la art. 56 alin. (1) și art. 300 alin. (1) ale aceluiași act normativ, unde s-a statuat atribuția procurorului de a conduce și controla activitatea de urmărire penală a poliției judiciare, respectiv, de a supraveghea ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.

În plus, și la art. 300 alin. (3) teza I din C. proc. pen. legiuitorul a reglementat obligația procurorului de a lua măsurile necesare în exercitarea atribuției de a conduce activitatea de urmărire penală.

Date fiind normele anterior indicate, consideră că nu există un dubiu asupra obligației pârâtei procuror de a ieși din pasivitate procesuală și de a-și îndeplini atribuțiile de conducere și control al activității de urmărire penală în dosarul penal respectiv, magistratul fiind în mod evident cel ce conduce și răspunde pentru această fază a procesului penal.

Dat fiind faptul că pârâta procuror nu și-a îndeplinit această obligație, aspect care rezultă din întreg probatoriul aflat la dosarul disciplinar și ținând cont că este vorba de o faptă disciplinară omisivă, care nu vizează în niciun mod raționamentul logico-juridic al pârâtei, ci omisiunea sa de a-și îndeplini obligațiile de serviciu, aferente calității sale de conducător al activității de urmărire penală din dosarul penal respectiv, consideră că se impunea admiterea acțiunii disciplinare.

Pe de altă parte, învederează că practica administrativ-jurisdicțională în materie a stabilit că, reprezintă o exercitare a funcției de judecător cu gravă neglijență: ignorarea unor dispoziții din C. proc. civ., precum și a dispozițiilor din legea specială care reglementează organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, nestudierea corespunzătoare a dosarelor, nerespectarea dispozițiilor legale privind încuviințarea probelor, neverificarea și nepunerea în discuția părților a obiecțiunilor cu privire la concluziile rapoartelor de expertiză, fapte ce au contribuit la prelungirea duratei de soluționare a dosarelor (Hotărârea nr. 22J din 30.09.2015 a secției pentru judecători a CSM).

Față de cele expuse, apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor și procurorilor și, pe cale de consecință, hotărârea secției pentru procurori în materie disciplinară este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului declarat de către Inspecția Judiciară împotriva hotărârii atacate, casarea Hotărârii nr. 5P din 22 iunie 2023, pronunțată de către secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2023 și reținerea spre rejudecare a acțiunii disciplinare, în limitele stabilite de art. 501 din C. proc. civ. în rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare exercitate împotriva doamnei A., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu consecința individualizării și aplicării unei sancțiuni disciplinare prevăzute de lege.

Intimata A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii nr. 5P din 22 iunie 2023 pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/2023.

În motivare, a susținut că așa cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei, coroborate cu practica în materie disciplinară a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, hotărârea recurată este legală, se fundamentează pe o apreciere corectă a probelor administrate și pe o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză; că, în realitate, a fost vorba doar de cererea părții responsabile civilmente prin care a solicitat eliberarea în fotocopie a raportului de constatare tehnico-științifică, precum și de cererea de introducere în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a S.C. B. S.R.L., iar ordonanța de respingere a cererii domnului avocat G., de eliberare în fotocopie a unor înscrisuri, a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei, urmare a plângerii formulate de acesta conform art. 339 din C. proc. pen., atât de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, doamna E., cât și de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurori ierarhici care au menținut ordonanța emisă.

Mai mult, pentru aceleași fapte, Inspecția Judiciară a dispus clasarea cauzei față de doamna prim-procuror E., soluție ce a fost argumentată diametral opus față de rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, respectiv de prezentul recurs.

Așa cum rezultă din Ordonanța nr. 2317/C/2021 din 27.12.2021 a PÎCCJ-Cabinet procuror general, volumul I pag. 128, prin care s-a respins cererea de preluare a cauzei, procurorul general a motivat, printre altele, că cererile formulate de persoana vătămată prin avocat ales G. au fost admise/respinse cu respectarea prevederilor legale. De asemenea, s-a menționat că la data de 11.10.2021 domnul avocat G. s-a adresat cu solicitare expresă de infirmare a tuturor actelor vizând dispunerea expertizei tehnice judiciare, cerere ce a fost de altfel analizată și de prim-procurorul de la acea dată al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, doamna E., și respinsă prin Ordonanța nr. 61/11-2/2021 din 26 octombrie 2021, ca inadmisibilă, cu motivarea că actele au fost întocmite de organul de cercetare penală.

Mai mult, învederează că martora E., în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, a subliniat cu prilejul audierii la termenul din 7 iunie 2023 că dacă ar fi constatat nelegalități ale actelor de urmărire penală efectuate de către doamna procuror A., în dosarul nr. x, ar fi procedat la infirmarea acestora conform atribuțiilor conferite de C. proc. pen.

Conform adresei nr. x/2023 din 06.06.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, dosarul nr. x/2021 a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești după începerea cercetării disciplinare față de doamna procuror A. și față de doamna prim-procuror E. și înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș sub numărul x/2022, iar până în prezent nu a fost infirmat, din oficiu sau la cererea părților, niciun act/ordonanță emis/ă de doamna procuror A..

Un argument decisiv în susținerea solicitării de respingere a recursului ca nefondat este faptul că, deși sesizarea ce a stat la baza prezentei rezoluții a vizat-o atât pe doamna procuror A., cât și pe doamna prim-procuror E., fiindu-le imputate aceleași fapte, conform mențiunilor de la pag. 6 paragraful 2 din sesizare, deși s-a dispus începerea cercetării disciplinare cu privire la aceeași abatere disciplinară, constând în aceleași fapte, pentru ambii procurori, ulterior, cu privire la doamna prim-procuror E., s-a dispus respingerea sesizării.

Astfel, prin Rezoluția nr. 22-2963/al din 22.02.2023, emisă de același inspector de caz, și comunicată doamnei procuror E. la data de 17.03.2023, a fost argumentată soluția de respingere a sesizării avocatului G., contrar argumentelor avute în vedere la exercitarea acțiunii disciplinare ce constituie obiectul prezentului recurs.

Arată că, în speță, nu se poate reține grava sa neglijență având în vedere că, respingerea cererii de fotocopiere a unor acte din dosar, formulată de avocatul persoanelor vătămate, nu a afectat grav dreptul la apărare al acestora întrucât se încuviințase de către procuror cererea apărătorului ales, de consultare a dosarului, acesta având și posibilitatea de a-și nota date din cuprinsul actelor din dosar.

De asemenea, deși Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 131 din 23 februarie 2012, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a statuat că "Verificarea existenței unei abateri disciplinare presupune examinarea temeinică a circumstanțelor de fapt în care a trebuit să lucreze magistratul, a noutății și dificultății problematicilor juridice cu care acesta s-a confruntat, a situației jurisprudenței și doctrinei, a motivării, pentru a se ajunge la concluzia existenței faptei prevăzute de textul legal de referință", așa cum se poate observa, în speță nu au fost efectuate verificări în acest sens, ci doar a fost atașată fotocopia dosarului de urmărire penală. Mai mult, motivele de recurs, ca de altfel și acțiunea disciplinară, nu cuprind o analiză a tuturor elementelor componente ale pretinsei abateri disciplinare, respectiv a legăturii de cauzalitate și a producerii unui rezultat vătămător.

Inspecția judiciară a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată ca nefondate arătând, contrar susținerilor acesteia, că intimata a săvârșit faptele disciplinare imputate.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, cu apărările invocate, cu dispozițiile legale incidente în cauză, precum și cu Decizia Curții Constituționale nr. 381 din 31 mai 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluționare a fost învestită, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În cauză, Inspecția Judiciară a sesizat secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM cu o acțiune vizând angajarea răspunderii disciplinare a pârâtei procuror pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, potrivit căruia constituie abatere disciplinară:, s) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență".

În ceea ce privește grava neglijență, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 272 alin. (2) din aceeași lege împrejurarea că "Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual".

În cadrul cenzurii de legalitate și temeinicie exercitate ca instanță de control judiciar, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de disciplină a statuat faptul că în sarcina pârâtei procuror nu se poate reține săvârșirea acestei abateri disciplinare.

Astfel, este de necontestat faptul că, potrivit art. 270 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora răspund disciplinar pentru săvârșirea, cu vinovăție, a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale citate, în jurisprudența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, pentru angajarea răspunderii disciplinare sub aspectul abaterii menționate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (i) în exercitarea funcției, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de către legiuitor atât în materie civilă - art. 16 alin. (3) C. civ.-, cât și în materie penală - art. 16 alin. (4) C. pen.-, ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai puțin avizat, cu un minim de diligență, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală. Astfel, pentru a se reține existența unei grave neglijențe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă, ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil și imparțial - persoană informată și de bună-credință -, nu poate găsi o justificare.

În acord cu instanța disciplinară, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt întrunite elementele abaterii disciplinare analizate, întrucât, pe de o parte, nu se poate reține în sarcina pârâtei o culpă gravă, definită de art. 16 alin. (3) din C. civ., ca situația în care "autorul a acționat cu o neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese" iar, pe de altă parte, faptele imputate nu relevă existența unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil și imparțial - persoană informată și de bună-credință -, nu poate găsi o justificare.

Astfel, se constată că, sub un prim aspect, recurenta Inspecția Judiciară critică hotărârea instanței disciplinare considerând că se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, respingerea de către pârâta procuror, prin Ordonanța nr. 521/P/2021 din 22.10.2021, a cererii avocatului părților civile privind fotocopierea unor înscrisuri din dosarul penal, deși nu dispusese anterior restricționarea consultării sau a fotocopierii înscrisurilor conținute de acesta.

Înalta Curte reține că, din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Ordonanța procurorului din data de 22.10.2021 a fost admisă cererea formulată de părțile vătămate, prin avocat, privind studierea actelor dosarului nr. x/2021 și de fotocopiere a declarației martorului C., respectiv a fost respinsă solicitarea de fotocopiere a mai multor înscrisuri, de a căror existență avocatul a luat cunoștință cu ocazia studierii dosarului, întrucât au fost apreciate ca nefiind mijloace de probă (împuternicirea emisă de B. S.R.L. numitului H., procesul-verbal de aducere la cunoștință a concluziilor raportului de expertiză numitului H., Ordonanța nr. 521/P/2021 din 13.09.2021 prin care s-a dispus admiterea cererii formulate de C. de fotocopiere a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză și cererea martorului C. prin care acesta a solicitat și obținut o copie a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză).

Ordonanța procurorului a fost supusă controlului de legalitate și temeinicie exercitat de procurorul ierarhic superior în cadrul soluționării plângerii împotriva actelor procurorului, prin Ordonanța nr. 63/II/2/2021 fiind respinsă plângerea formulată cu motivarea că nu se poate reține nelegalitatea sau netemeinicia ordonanței atacate, aprecierea procurorului de caz fiind justificată, întrucât persoanele interesate au avut posibilitatea studierii dosarului, nu le-a fost restricționat accesul la acesta, nefiind în niciun mod împiedicate să își formuleze apărările în raport de actele dosarului.

Ca urmare, criticile din recursul Inspecției Judiciare nu demonstrează întrunirea elementelor constitutive ale abaterii constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență și nu conduc la o altă concluzie decât cea împărtășită de instanța disciplinară, întrucât nu reflectă o nesocotire, din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil a normelor procesuale cuprinse în art. 94 alin. (1) - (5) și art. 10 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, pârâta procuror a justificat în cuprinsul Ordonanței nr. 521/P/2021 din 13.09.202, confirmată de procurorul ierarhic, respingerea cererii de fotocopiere a unor înscrisuri, așa încât, în aplicarea și respectara principiului independenței procurorului, reglementat de art. 68 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, care prevede că "În efectuarea și supravegherea urmăririi penale, precum și în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege", este exclusă realizarea verificării legalității soluțiilor procurorului de către Inspecția Judiciară.

A doua critică formulată de către Inspecția Judiciară se referă la faptul că în mod greșit și cu ignorarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) și (8), precum și ale art. 285 alin. (2) C. proc. pen., instanța disciplinară a apreciat că prin admiterea cererii de fotocopiere a raportului de expertiză tehnică, formulată de martorul C., pârâta procuror nu ar fi încălcat normele privind caracterul nepublic al urmăririi penale.

În acord cu instanța disciplinară, Înalta Curte constată că, încă de la începutul cercetărilor penale, persoanele vătămate au indicat ca posibilă cauză a declanșării incendiului reclamat, modul defectuos de instalare a unei vitrine frigorifice de către angajatul S.C. B. S.R.L., așa încât nu se poate reține faptul că punerea la dispoziția acestuia a unei copii a raportului de expertiză, ale cărui concluzii se puteau răsfrângere direct asupra acestuia, în sensul reținerii, sau nu, a unei culpe în sarcina sa pentru producerea incidentului în discuție, ar fi adus o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor vătămate, care să poată fi asimilată unei consecințe grave a încălcării normelor procesuale invocate de către Inspecția Judiciară. În acest context, se reține și faptul că respectivei persoane i s-a respins solicitarea de acces la alte acte ale dosarului de urmărire penală, singurul înscris de care aceasta a avut cunoștință fiind raportul de expertiză disputat.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanța disciplinară împrejurarea că pârâta procuror nu ar fi săvârșit abaterea disciplinară pentru care a fost trimisă în judecată prin omisiunea de a soluționa prin ordonanță cererea de intervenție formulată de S.C. B. S.R.L., Înalta Curte reține că, în speță, cauza înregistrată sub nr. x/2021 se afla în supravegherea procurorului și nu în urmărirea penală proprie a acestuia, situație în care, potrivit dispozițiilor art. 286 alin. (4) C. proc. pen., "Organele de cercetare penală dispun, prin ordonanță, asupra actelor și măsurilor procesuale (...)".

Ca urmare, în acord cu instanța disciplinară, se reține că nu a existat o încălcare a normelor de procedură penală prevăzute de art. 286 alin. (1) C. proc. pen. de către pârâta procuror, așa cum a reținut Inspecția Judiciară în cuprinsul rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, întrucât, în acest caz, competența aparținea organului de cercetare penală, căruia i-a și fost, de altfel, înaintată cererea de intervenție formulată de S.C. B. S.R.L..

Ultima critică formulată de către recurentă se referă la faptul că, ulterior datei de 10.09.2021, pârâta procuror a omis să procedeze la supravegherea și controlul legalității actelor de urmărire penală din dosarul nr. x/2021, deși, la data de 10.09.2021, a luat cunoștință de faptul că la efectuarea expertizei tehnice au participat, fără a avea vreo calitate procesuală, două persoane juridice (F. S.A. și S.C. B. SRL).

Recurenta susține că, prin reținerea faptului că aplicarea de către pârâta procuror a normelor de drept procesual la situația de fapt, cât și interpretarea probelor, nu puteau constitui elemente materiale ale unei abateri disciplinare, fiind circumscrise raționamentului logico-juridic al magistratului care instrumentează o cauză, instanța disciplinară a aplicat greșit dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 55 alin. (6) din același act normativ, care stabilesc atribuția procurorului de a supraveghea activitatea organului de cercetare penală.

Înalta Curte constată că, prin rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, inspectorul judiciar a reținut că pârâta procuror nu a intervenit și nu a constatat nelegalitatea actelor organului de cercetare penală privind dispunerea și efectuarea expertizelor și nu a acționat pentru informarea lor. Dimpotrivă, pârâta a apreciat că acestea au fost dispuse cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Or, este evident, astfel, că ceea ce i se reproșează pârâtei este tocmai modul în care aceasta a aplicat normele de drept procesual la situația de fapt și nu o omisiune de a-și îndeplini obligațiile de serviciu, așa cum susține recurenta.

Altfel spus, în realitate, pârâtei procuror nu i se reproșează faptul că ar fi omis să exercite conducerea și supraveghea activității organelor de cercetare penală, ci faptul că, tocmai în desfășurarea acestei activități, a apreciat în mod a greșit în sensul că actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, aspect care se circumscrie, într-adevăr, unei verificări a raționamentului logico-juridic al procurorului și care excedează atribuțiilor Inspecției Judiciare, așa cum a reținut și instanța disciplinară.

De altfel, aspectele privind nelegalitatea actelor organului de cercetare penală privind dispunerea și efectuarea expertizelor cu participarea F. S.A. și S.C. B. S.R.L. au fost supuse analizei pârâtei procuror în cadrul cererii de recuzare a lucrătorului de poliție I., dar și procurorului ierarhic superior, în cadrul cererii de infirmare a tuturor actelor vizând dispunerea expertizei judiciare, această din urmă cerere fiind respinsă prin Ordonanța nr. 61/II/2/2021 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată criticile formulate prin memoriul de recurs ca fiind neîntemeiate, acestea constituindu-se, de altfel, într-o reiterare fidelă a apărărilor și argumentelor invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, cărora instanța disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv prin considerentele hotărârii pronunțate, sintetizate anterior.

Pentru toate aceste considerente, instanța supremă constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă, astfel încât, în temeiul art. 51 din Legea nr. 305/2022, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 5P din 22 iunie 2023 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2024.