ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 968/2024

Ședința publică din data de 20 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. prin reprezentant legal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015; stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere; aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

Prin sentința civilă nr. 105/2022 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Galați; a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR; a obligă pârâtul să soluționeze cererea reclamantei prin emiterea unei decizii în termen de maxim zece zile de la rămânerea definitive a hotărârii, sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1000 RON pe zi de întârziere; a respins celelalte capete de cerere ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul - pârât a susținut că excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Galați a fost respinsă în mod greșit de către instanța de fond, hotărârea fiind dată cu încălcarea competenței de ordine publică a Curții de Apel București, având în vedere prevederile art. 1 și 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, art. 2 alin. (1) lit. g) și art. 10 din legea nr. 554/2004.

De asemenea, a mai arătat recurentul că, în noua reglementare, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 face trimitere la dispozițiile C. proc. civ. care reglementează competența materială a instanțelor judecătorești, respectiv, art. 94 și urm. C. proc. civ.. Astfel, potrivit art. 96 pct. I C. proc. civ., "Curțile de apel judecă: în prima instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale".

Prin urmare, având în vedere dispozițiile anterior menționate, competența în soluționarea prezentei cauze aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, instanța de la sediul FGA.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul - pârât a susținut existența unor motive străine de natura cauzei, prin faptul că instanța de fond a reținut că "Pe de altă parte, ar fi inacceptabil ca plângerile prealabile adresate pârâtului să fie lăsate în nelucrare sine die, pe o durată nedeterminată, apreciată ca fiind "rezonabilă" de către o autoritate publică administrativă care, procedând astfel, derogă de la scopul pentru care a fost înființată."

În primul rând, instanța de fond face confuzie între petiția adresată unei autorități publice, plângerea prealabilă și specificul activității FGA. Fondul soluționează cereri de plată, asemănător modalității în care asigurătorii-persoane juridice private - soluționează cereri de despăgubire, fără a se putea susține că cererea de plată ar fi echivalentă unei petiții.

În egală măsură, cererile de plată nu constituie plângeri prealabile, căci Legea nr. 213/2015 a prevăzut contestarea deciziilor FGA direct în instanța, fără a fi reglementat recursul grațios. Lipsa recursului grațios asigura de altfel accesul cu celeritate al creditorilor de asigurări la justiție, sens în care pot supune direct analizei instanței efectuarea controlului de legalitate și temeinicie al actelor administrative emise de FGA.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că în aprecierea termenului rezonabil de soluționare a cererilor se impune a se reține complexitatea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/2015 și volumul extrem de mare al dosarelor de daună și al cererilor de plată, înregistrate și instrumentate ca urmare a falimentului societății de asigurare B. S.A..

Mai arată că Legea nr. 213/205 nu prevede un termen imperativ de soluționare a cererilor de plată, formulate de creditorii de asigurări.

În subsidiar, solicită admiterea în parte a recursului și modificarea sumei acordate cu titlu de penalități la suma de 100 RON/zi, precum și stabilirea unui termen rezonabil pentru îndeplinirea obligației, raportat la circumstanțele cauzei.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și-a întemeiat cererea de recurs pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii."

Prin demersul inițiat în instanță, reclamanta urmărește, în principal, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015.

Competența materială de soluționare a cererii reclamantei este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Potrivit art. 1 din Legea nr. 213/2015:

"(1) Fondul de garantare a asiguraților, denumit în continuare Fondul, se constituie ca persoană juridică de drept public care își exercită atribuțiile și competențele potrivit prevederilor prezentei legi; organizarea și funcționarea Fondului se stabilesc prin statut propriu aprobat de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, la propunerea Consiliului de administrație al Fondului, iar statutul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

(2) Sediul principal al Fondului este în municipiul București; în vederea exercitării atribuțiilor prevăzute de lege, Fondul poate avea unul sau mai multe puncte de lucru."

Așadar, Legea nr. 213/2015 prevede o competență specială în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pentru soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor comisiei speciale organizate în cazul Fondului de Garantare a asiguraților de respingere a cererii de despăgubire.

În cauză, decizia de care face vorbire textul de lege menționat nu a fost emisă, motiv pentru care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată pentru obligarea pârâtului la emiterea acesteia, însă competența de soluționare a cererii nu poate fi distinctă de cea prevăzută în situația emiterii deciziei, incluzând, prin analogie și obligarea la emiterea deciziei.

Totodată, față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază ca fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ce definesc noțiunea de contencios administrativ, ca fiind:

"activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", precum și dispozițiile alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

În lumina acestor prevederi legale, cererea reclamantei de obligare a pârâtului FGA la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate este asimilată, din punct de vedere al competenței, unui litigiu având ca obiect anularea actului administrativ a cărui emitere se solicită, devenind astfel incidente prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015.

Astfel, întrucât legiuitorul a înțeles să instituie o competență materială în favoarea instanțelor de la sediul Fondului, aceasta se extinde și în privința cererii care vizează nesoluționarea în termen legal a cererii de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a pretențiilor, respectiv obligarea la emiterea deciziei.

În sprijinul acestei interpretări vin și argumentele expuse în Decizia ÎCCJ nr. IX din 20.03.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 653/28.07.2006.

Astfel, având a soluționa un recurs în interesul legii legat de determinarea instanței competente în situația în care textul de lege prevede doar instanța competentă să soluționeze litigiile decurgând din dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură emise în baza Legii nr. 10/2001, nu și instanța competentă să judece refuzul emiterii dispoziției, Înalta Curte a reținut că, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a reglementat că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. De aceea, a mai reținut instanța supremă, rațiuni de simetrie impun ca și în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată.

Având în vedere similitudinile existente cu prezenta cauză, considerentele deciziei învederate se aplică mutatis mutandis și în cauză, astfel că în ceea ce privește obligarea pârâtului să emită decizia de admitere sau respingere a pretențiilor, instanța civilă are competența să soluționeze și această cerere nu numai pe cea care vizează o decizie emisă.

Rezultă, așadar, că în cauză competența de soluționare aparține Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, instanța de la sediul pârâtului.

În raport cu soluția pronunțată în acest dosar, nu se mai impune analizarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., aspectele invocate de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și apărările formulate de către intimata reclamantă pe cale de întâmpinare, urmând a fi avute în vedere de către instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 105/2022 din 28 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.