ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1312/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.05.2022 pe rolul Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D. și E. prin reprezentant legal, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților: obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015; stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia, sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere; aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 103 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Galați; A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect obligare emitere act administrativ; A obligat pârâtul să soluționeze cererea formulată de reclamanți prin emiterea unei decizii în termen de maxim zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere; A respins restul pretențiilor, ca nefondate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 103 din 28 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii ca nefondate. În subsidiar, solicită casarea în parte a sentinței recurate și modificarea sumei acordate cu titlul de penalitate, respectiv fixarea acesteia la cuantumul de 100 RON/zi de întârziere și stabilirea unui termen de soluționare rezonabil, precum și acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocă greșita soluționare a excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel Galați, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a Curții de Apel București, având în vedere că se aplică norma de competență prevăzută de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, potrivit căruia împotriva deciziei de respingere a sumelor pretinse se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, la instanțele civile de la sediul Fondului. Întrucât potrivit art. 1 din Legea nr. 213/2015, sediul principal al Fondului de Garantare a Asiguraților este în Municipiul București, consideră că în speță, competența de soluționare a cauzei parține Curții de Apel București. Consideră că aceasta este competența și în raport cu noua reglementare a art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, ce face trimitere la dispozițiile C. proc. civ. care reglementează competența materială a instanțelor judecătorești. În acest sens, art. 96 pct. 1 C. proc. civ. prevede soluționarea de către curțile de apel, în primă instanță, a cererilor în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale, or, legea specială (Legea nr. 213/2015) prevede competența exclusivă a instanțelor de la sediul FGA. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține că referirea instanței de fond la plângerile prealabile constituie un motiv străin de natura cauzei, având în vedere că Fondul de Garantare a Asiguraților soluționează cereri de plată, și nu plângeri prealabile. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că în aprecierea termenului rezonabil de soluționare a cererilor se impune a se reține complexitatea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/2015 și volumul extrem de mare al dosarelor de daună și al cererilor de plată, înregistrate și instrumentate ca urmare a falimentului societății de asigurare F. S.A.. Mai arată că Legea nr. 213/205 nu prevede un termen imperativ de soluționare a cererilor de plată, formulate de creditorii de asigurări. În subsidiar, solicită admiterea în parte a recursului și modificarea sumei acordate cu titlu de penalități la suma de 100 RON/zi, precum și stabilirea unui termen rezonabil pentru îndeplinirea obligației, raportat la circumstanțele cauzei.

Apărările formulate în recurs Intimații-reclamanți A., B., C., D. și E. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca inadmisibil a recursului, invocând excepția nulității cererii de recurs, iar pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate. Cu privire la inadmisibilitatea cererii de recurs – excepția nulității, arată că recurentul-pârât a motivat formal cererea de recurs pe cele trei motive de casare, pe care însă nu le-a dezvoltat în raport cu aspectele deduse judecății în primă instanță. Consideră că singura critică în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este aceea că instanța s-a referit la plângeri prealabile, iar în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că recurentul-pârât a invocat încălcarea unor norme de drept procedural, și nu de drept material. De asemenea, susține că recurentul-pârât a invocat prin cererea de recurs aspecte ce țin de temeinicia hotărârii, și nu aspecte de nelegalitate, care să poată fi analizate în calea de atac a recursului.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului 6.1. Cu privire la excepțiile nulității și inadmisibilității recursului, invocate de intimații-reclamanți prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că ambele excepții vizează aceleași aspecte, și anume faptul că cererea de recurs cuprinde motive formale pe cele trei motive de casare, iar în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat încălcarea unor norme de drept procedural, și nu de drept material, precum și faptul că prin cererea de recurs au fost invocate aspecte ce țin de temeinicia hotărârii, și nu aspecte de nelegalitate, care să poată fi analizate în calea de atac a recursului. Astfel, din perspectiva criticilor formulate prin întâmpinare, excepția inadmisibilității recursului vizează tot nulitatea acestuia. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurentul-pârât a invocat critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 din C. proc. civ., arătând cu privire la fiecare dintre aceste motive de recurs, argumentele pe care le-a apreciat a fi întemeiate, textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greșit de către instanța de fond, precum și argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere. De asemenea, a prezentat starea de fapt și a arătat motivele pentru care apreciază că, în raport cu circumstanțele cauzei, instanța de fond a dat o interpretare greșită normelor de drept material incidente. De altfel, chiar intimata-reclamantă recunoaște că, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat faptul că instanța de fond s-a referit la plângeri prealabile, și nu la cereri de plată, acesta fiind un motiv străin de natura cauzei. Or, un recurs nu este nul decât dacă este total nemotivat, o asemenea concluzie rezultând din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speță. În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepțiile nulității recursului. 6.2. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și-a întemeiat cererea de recurs pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii." Înalta Curte constată că norma de procedură ce reglementează competența se stabilește în raport de dispozițiile art. 24 C. proc. civ., fiind norma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, normele de procedură fiind de imediată aplicare. Așadar, competența materială de soluționare a cererii este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanță, respectiv așa cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 și art. III alin. (1), dispoziții care prevăd următoarele: "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare." Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 02.05.2022, sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ce definesc noțiunea de contencios administrativ, ca fiind: "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", respectiv alin. (2) din același act normativ: "(2) Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal". Prin urmare, conform acestor dispoziții, nu are relevanță faptul că se critică refuzul nejustificat al FGA de a anulare a adresei în cauză, aceasta fiind asimilată din punct de vedere al competenței unui litigiu având ca obiect anulare act administrativ, fiind astfel incidente prevederile menționate mai-sus. În ceea ce privește dispoziția prevăzută de art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, care prevede că "Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraților pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora", aceasta reglementează normele de drept aplicabile procedurii administrative din fața Fondului, și nu pe cele ale procedurii judiciare, pentru care sunt aplicabile dispozițiile noi de procedură conform art. 24 C. proc. civ. Prin urmare, în raport de art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 alin. (2) C. proc. civ., și cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 2 București, hotărârea recurată fiind pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. În raport cu soluția pronunțată în acest dosar, nu se mai impune analizarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., aspectele invocate de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și apărările formulate de către intimata reclamantă pe cale de întâpinare, urmând a fi avute în vedere de către instanța de fond, respectiv Judecătoria Sectorului 2 București.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 103 din 28 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competență soluționare în primă instanță la Judecătoria Sectorului 2 București.